406 matches
-
cinci țări și puști produse în șase țări, fiecare folosind alt tip de muniție. Sovieticii dispuneau de numeroase depozite militare, părăsite de armatele germane retrase în 1918-1919, dar și de armament modern francez capturat de la rușii albi și de la forțele expediționare aliate implicate în Războiul Civil Rus. Cu toate aceste, rușii sufereau din cauza crizei de arme. Ambele tabere erau slab echipate după standardele vremii. Înaltul comandament sovietic a plănuit o nouă ofensivă pentru sfârșitul lunii aprilie, începutul lui mai. Încă din
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
au fost ignorate de sovietici. Pe 6 august 1920, laburiștii au publicat un broșură în care afirmau că muncitorii britanici nu vor lua niciodată parte la război ca aliați ai Poloniei. Sindicatele au blocat trimiterea de provizii în Arhanghelsk forței expediționare britanice care îi sprijineau pe rușii albi. Socialiștii francezi au proclamat în ziarul lor "L'Humanité" „Nici un om, nicio lețcaie, niciun proiectil pentru Polonia reacționară și capitalistă. Trăiască Revoluția Rusă! Trăiască Internaționala Muncitorilor!” Polonia a suferit și datorită sabotajelor și
Războiul polono-sovietic () [Corola-website/Science/299352_a_300681]
-
erau încadrați în armata franceză și din foștii prizonieri de război ai armatelor germane și austro-ungare - aproximativ 35.000 de oameni. În plus s-au mai înrolat încă 22.000 polono-americani. O altă sursă de recruți importantă a fost Corpurile expediționare ruse în Franța și diaspora poloneză din Brazilia - mai mult de 300 de oameni. Armata a fost la început sub controlul politic al Franței și sub comanda militară a generalului Louis Archinard. Până la urmă, pe 23 februarie 1918, conducerea politică
Armata Albastră () [Corola-website/Science/299402_a_300731]
-
apoi prin jefuirea crâncenă a Moldovei. Probabil acest lucru l-a determinat pe Iancu de Hunedoara să încerce înlocuirea ambilor domnitori, însă relațiile se normalizează iarăși în toamnă, pentru ca în iarnă să se deterioreze grav, căci Vladislav trimite un corp expediționar care asediază și cucerește o fortăreață a regatului maghiar (probabil Bran sau Ada Kaleh). În primăvara anului următor Vladislav pătrunde în Transilvania pe fondul unor răscoale a populației ortodoxe împotriva încercărilor de catolicizare cu forța inițiate de regatul maghiar în
Vladislav al II-lea () [Corola-website/Science/298781_a_300110]
-
după miezul nopții, Dönitz a acceptat inevitabilul și i-a transmis lui Jodl autorizația privind capitularea totală și necondiționată a tutror forțelor germane. La ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945, la sediul Cartierului General Suprem al Forțelor Expediționare Aliate din Rheims, Franța, șeful OKW - Comandamentul Suprem al Armatei Germane, generalul Alfred Jodl, a semnat documentele capitulării necondiționate a tuturor forțelor germane în fața Aliaților. Acest document includea fraza: "Toate forțele sub controlul german să înceteze operațiunile active la orele
Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa () [Corola-website/Science/308037_a_309366]
-
perioada martie - august 1865 călătorește în Germania, Franța și Australia ca medic chirurg pe vasul ""Peter Godefroy"" care făcea cursa Hamburg- Brisbane. Din acest motiv, poate fi considerat primul român care a călătorit în Australia. . Ca ofițer medic al corpului expediționar austriac trimis în sprijinul lui Maximilian de Habsburg, împăratul Mexicului, călătorește în Mexic ( iunie 1866 - aprilie 1867) împreună cu medicul Ioan Arsenie (1838 -1883) de unde se întoarce cu medalie din partea împăratului Napoleon al III-lea pentru merite pe care nu le
Ilarie Mitrea () [Corola-website/Science/306481_a_307810]
-
Aceaste conflicte au marcat sfârșitul Războiului ciudat. În mai 1940, germanii au lansat invazia din Franța. Aliații occidentali - în primul rând Franța și Regatul Unit - au fost rapid înfrânți sub loviturile teribile ale "blitzkriegului" german. Dacă numeroși militari ai grupului expediționar britanic au fost repatriați de la Dunkirk, armata franceză a capitulat, după ce înregistraseră 90.000 de morți și 200.000 de răniți. Luptele de-a lungul frontului de vest au încetat, iar germanii au început pregătirile pentru invadarea Regatului Unit - Operațiunea
Frontul de vest (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/307805_a_309134]
-
aramte al 6-alea american comandat de generalul locotenent Jacob L. Devers. Toate aceste grupuri se aflau sub comanda Comandantului Aliat Suprem (american) Dwight D. Eisenhower cu sediul la SHAEF (Supreme Headquarters, Allied Expeditionary Forces - Cartierul General Suprem al Forțelor Expediționare Aliate). În condițiile atacurilor puternice atât în nordul cât și în sudul Franței, armata germană a fost nevoită să se retragă. Rezistența Franceză a organizat o insurecție generală și a eliberat Parisul pe 25 august, când generalul german Dietrich von
Frontul de vest (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/307805_a_309134]
-
abandonat orașul, strecurându-se pe un pod de vase spre nordul golfului de Nord (Severnaia). În același an, rușii au asediat și cucerit fortăreața turcească de la Kars. În primăvara anului 1855, comandanții aliați franco-britanici au decis să trimită un corp expediționar în Marea Azov care să distrugă comunicațiile și aprovizionarea Sevastopolului. Pe 12 mai 1855, vasele de război franco-engleze au intrat în Strâmtoarea Kerci și au distrus bateriile de coastă din golful Kamișevaia. Nouă zile mai târziu, flota aliată a atacat
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
înfrânge revolta fratelui său, Cirus cel Tânar, în bătălia de la Cunaxa din 401 î.Hr.. Este confruntat și cu tentativa Spartei, victorioasă în Războiul Peloponesiac, de a se erija în apărătoare a cetăților grecești din Ionia.Ca răspuns la ofensiva corpului expediționar spartan, condus de generalii Tibron (399 î.Hr.) și Dercilide și, din 396 î.Hr., care acționează în Asia Mică, Artaxerxes al II-lea subvenționează și încurajează rezistența antispartană a cetăților grecești, Teba, Atena, Argos, declanșînd războiul corintic (395 - 387 î.Hr.). De
Imperiul Persan () [Corola-website/Science/302127_a_303456]
-
omagiul, invocând pericolul unui atac otoman, maghiar sau muntean. În 1469 a jefuit regiunile Rodnei și Băii Mari, ca represalii împotriva Ungariei pentru sprijinirea pretendentului Petru Aron. In replică, pretendentul la tron a fost trimis de unguri cu un corp expediționar să ocupe tronul Moldovei, dar a fost înfrânt în bătălia de la Orbic. Prin îndepărtarea acestui pretendent periculos, a fost consolidată domnia și autoritatea lui Ștefan. Acțiunile antiotomane au început prin conflictul dintre Ștefan și Radu cel Frumos. Încă în 1468
Politica externă a lui Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/302618_a_303947]
-
fusese înfrânt în iarnă în Moldova, unde încercase să îl supună pe Ștefan I al Moldovei. În ciuda acestui eșec, regele maghiar a construit o startegie antiotomană, în condițiile în care se pregătea o mare cruciadă. Inițial a trimis un corp expediționar pentru a-l reânscăuna pe Mircea, dar din cauza subestimării adversarului, campania s-a soldat cu un eșec. În iulie-august 1395 regele a venit personal în Țara Românească în fruntea unei oști maghiare și l-a repus pe tron pe Mircea
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
urmau să apare linia defensivă din Belgia, de la Wavre la Givet. Armata a VII-a urma să apere aliniamentul Escaut și să colaboreze cu forțele olandeze. Armata belgiană trebuia să apere linia Ghent-Antwerp. Belgienii urmau să fie sprijiniți de corpul expediționar britanic, care trebuia să apere secțiunea frontului de la est de Brussels, de la Wavre la Louvain. Gamelin a înțeles că germanii aveau să încerce să străpungă liniile aliate cu ajutorul unei mari concentrări a forțelor mecanizate. Germanii aveau șanse reduse să străpungă
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
ceea ce sugerează legendele "blitzkrieg", forțele terestre germane nu erau motorizate în totalitate. În 1940, doar 10% dintre efectivele forțelor terestre erau motorizate, putând mobiliza doar 120.000 de vehicule. Prin comparație, forțele franceze dispuneau de 300.000 de vehicule. Forța expediționară britanică avea de asemenea un contingent motorizat „demn de invidiat”. Cea mai mare parte a vehiculelor de aprovizionare germane erau de fapt căruțe trase de cai. Doar 50% dintre diviziile germane aflate sub arme erau în 1940 gata de luptă
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
a 7-a franceză fusese amplasată în zona de apus și, după ce a fost întărită prin alocarea "Division Légère Mécanisée", a primit sarcina să se pregătească pentru înaintarea spre Olanda prin Antwerp. În continuare, spre sud, se aflau diviziile Corpului Expediționar Britanic (BEF), care trebuiau să înainteze spre Linia Dyle și să ocupe poziții la dreapta armatei belgiene, de la Louvain la Wavre. Armata I franceză, întărită cu două divizii mecanizate ușoare și o divizie blindată de rezervă, trebuia să apere regiunea
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
mai dispunea 1.152 tunuri antiaeriene de 25 mm „Hotchkiss”, 200 de autotunuri de 20 mm „Hispano-Suiza” și 24 de tunuri de 90 mm. Armata mai dispunea și de 40 de tunuri de 105 mm din prima conflagrație mondială. Corpul Expediționar Britanic (BEF) avea 10 regimente de tunuri antiaeriene de 3,7 inch, care în acele vremuri erau cele mai moderne tunuri grele antiaeriene din lume și 7 regimente de tunuri antiaeriene de 40 mm. Fiecare regiment avea 3 - 4 baterii
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
anticipase. Operațiunile aeropurtate germane împotriva unor poduri de la Maastricht au eșuat. Olandezii au avut timpul necesar să arunce în aer principalele poduri, cu excepția unui pod de cale ferată. Distrugerile podurilor olandeze a încetinit în mare măsură înaintarea blindatelor germane. Forța Expediționară Britanică și Armata I franceză nu reușiseră să își ocupe pozițiile fortificate, iar veștile despre înfrângerea belgienilor au venit pe neașteptate. Aliații erau convinși că belgienii erau capabili să reziste mai multe săptămâni, ceea ce le-ar fi permis organizarea eficientă
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
distrugerii de către acestea. Tancurile germane și-au oprit acțiunile în zilele de 17 și 18 mai pentru realimentare, odihna echipajelor și reparații. Pe 19 mai, generalul Edmund Ironside, șeful Marelui Stat Major Imperial, a discutat cu generalul Gort, comandatul Corpului Expediționar Britanic, la cartierul general de lângă Lens. El i-a cerut lui Gort să salveze Corpul Expediționar printr-un atac spre sud-vest spre Amiens. Gort i-a răspuns că șapte din cele nouă divizii pe care le comanda erau deja angajate
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
emisese nici un ordin în ultimele opt zile. Ironside s-a deplasat mai apoi la cartierul generalului Billotte, pe care l-a aflat în incapacitate de a lua hotărâri decisive. Ironside s-a reîntors în țară cu temerea că întreg Corpul Expediționar este sorti pieirii și a început pregătirile pentru respingerea unei invazii germane în Anglia. Forțele germane nu și-au permis să rămână inactive multă vreme, pentru ca să nu le permită aliaților să își organizeze apărarea sau să scape. Pe 19 mai
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
obiectiv realist, de vreme ce coridorul prin care cele două corpuri de blindate ale lui von Kleist înainta spre coastă era destul de îngust. Weygand dispunea teoretic de suficiente forțe pentru executarea loviturii. În nord se se aflau trei divizii mecanizate și Corpul Expediționar Britanic. În sud se afla divizia blindată a lui de Gaulle. Șansa de a ataca pozițiile germane într-o perioadă în care ele erau slab apărate a fost pierdută însă. Întârzierile manevrelor aliaților le-a permis germanilor să aducă divizii
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
în ariergardă. La sfârșitul campaniei, Erwin Rommel și-a arătat aprecierea pentru rezistența forțelor britanice, care au pus multe probleme germanilor în ciuda echipamentului inferior și a crizei de muniție. pe 26 februarie 1945, Hitler a pretins că a permis Corpului Expediționar Britanic (BEF) să fie evacuat de pe continent printr-un gest de „sportivitate”, în speranța că Churchill va fi de acord cu semnarea unei păci. Istoricii nu acceptă în general punctul de vedere exprimat de Hitler. Ei au în vedere ordinele
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
aceasta de către generalul Alphonse Joseph Georges. Chiar și așa, apărătorii au protestat împotriva capitulării. Dintre cele 58 de fortificații importante ale Liniei Maginot, doar 10 au fost cucerite de "Wehrmacht" prin luptă, restul capitulând. Evacuarea celui de-al doilea Corp Expediționar Britanic a fost efectuată în timpul Operațiunii Ariel între 15 - 25 iunie. "Luftwaffe", care domina complet spațiul aerian francez, a încercat tot ce i-a stat în putință ca sa împiedice o evacuare precum cea de la Dunkerque. "I. Fliegerkorps" a primit sarcina
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
americane, 30 iulie 1940") Din 1945, Escuadrón 201 "Vulturii Azteci" s-au alăturat forțelor aeriene americane din Pacific, contribuția lor fiind evidențiată în timpul bombardamentelor asupra insulelor Formosa (Taiwan) și Luzon (Filipine). Din iulie 1944, 25.000 de militari ai forței expediționare braziliene s-au alăturat Aliaților în campania din Italia. Celelalte țări din acest au contribuit cu unități logistice sau cu mici unități combatante.
Aliații din al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/302659_a_303988]
-
trupelor către teatrul de război din caucaz. În februarie 1854, a fost declarată starea de război în Taganrog. În martie 1854, guvernatorul local, contele Nicolai Adlerberg a lăsat conducerea în mâinile noului guvernator-general, Egor Tolstoi. Pe 12 mai , o forță expediționară de 16.000 de oameni ai alianței franco-britanice a intrat în strâmtoarea Kerci, a cucerit orașele Kerci și Enikale, a distrus bateria de coastă din Golful Kamișevaia și a intrat în Marea Azov. Taganrog nu mai era o fortăreață militară
Asediul Taganrogului () [Corola-website/Science/303248_a_304577]
-
de Mylae , în nordul Siciliei, prima victorie navală a Romei. Biruința a fost sărbătorită fastuos la Romă. În 256 î.Hr., consulul Marcus Attilius Regulus, dopat de o victorie navală, a lansat o ofensivă în Africa. Expediția a eșuat lamentabil, corpul expediționar silit să capituleze. După câteva victorii, Regulus a fost învins de Xantippos, general spartan, aflat în serviciul Cartaginei. Xantippos l-a zdrobit pe Regulus în Bătălia de la Tunis. Consulul a fost luat prizonier, trimis la Romă pentru a negocia pacea
Republica Romană () [Corola-website/Science/299366_a_300695]