660 matches
-
ceilalți, natura sentimentelor și a acțiunilor umane din punct de vedere sufletesc și moral. Ea Încearcă să dea un răspuns la Întrebările legate de „sensul vieții” și al destinului uman. În sfera Psihologiei Morale persoana umană este prezență corporală ca exterioritate, dar și conștiință și sentiment moral ca interioritate. Relația dintre mine și tine nu este numai o relație de comunicare, ce presupune un limbaj și un schimb reciproc de mesaje. Relația dintre mine și celălalt este o Întâlnire În care
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
o practică. Se poate vedea din cele de mai sus că pudoarea are numeroase nuanțe, care o diferențiază de inocență. Spre deosebire de simpatie, care are un caracter dominant psihologic, interior, pudoarea se raportează la trup, la valorizarea morală a acestuia la exterioritatea persoanei. Pudoarea și inocența sunt conduite de „moralitate corporală” raportate direct la trupul persoanei. În funcție de normele morale, spațiul trupesc este Împărțit În zone rușinoase sau zone interzise, rezervate numai strictei relații de intimitate. Regimul „utilizării” acestor zone corporale este normat
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
tine. Acest „nu este la fel” constituie elementul de separație și de diferențiere Între mine și celălalt. Între mine și celălalt există o separație care este dată numai de absența Întâlnirii, a comunicării, de absența relației de prezență corporal-fizică a exteriorității. Din aceste motive, nu se poate pune problema unei relații interioare, simpatetice, Între mine și celălalt. Relația simpatetică interioară este precedată, În mod obligatoriu, de prezența fizică, exterioară a celuilalt În câmpul experienței mele. Dar, În mod egal, și celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
la lideri în vederea exercitării diferitelor funcții (ce abilități sunt necesare pentru îndeplinirea funcțiilor?). Aparent, între teoriile personologice și cele comportamentiste există o foarte mare asemănare deoarece, în fond, ambele pornesc de la persoană - e adevărat, unele de la interioritatea acestuia, altele de la „exterioritatea” persoanei. În realitate, diferența dintre ele este foarte mare. Iată câteva dintre aspectele care le diferențiază. În timp ce teoriile personologice accentuează importanța aspectelor stabile, statice ale persoanei în exercitarea activității de conducere (trăsăturile fiind însușiri psihice relativ stabile), teoriile comportamentiste propun
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
pot deci coexista în mod durabil. Din multe puncte de vedere, abordarea științei constituie o contrapondere a celei filosofice. Atunci cînd filosofia își află, în general, baza propriului discurs în cea mai profundă interioritate, știința își pune toată încrederea în exterioritate, cea pe care o găsește în rîndul faptelor. Filosofia este personală, știința este impersonală (Lacroix). Obiectivitatea e norma fundamentală ce condiționează organizarea comunitară a muncii științifice. Prin construc-ție, știința își propune să fie în corespondență strictă cu realul. O corespondență
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
evoluție a filosofiei și a științei. Filosofia este irigată de sisteme filosofice diferite, ce pot coexista, deoarece evaluarea lor comparată e cvasi-imposibilă, deoarece fiecare dintre ele se bazează pe o căutare interioară unică și dificil reproductibilă. Invers, raportul său cu exterioritatea procură științei un mijloc de a compara și de a selecționa teoriile . Astfel că "știința normală" ar trebui, în mod ideal, să fie doar una, cu excepția poate a momentelor de mare efervescență, cînd spiritul științific produce "revoluții" (Kuhn), pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
un registru inaccesibil, însă cu valoare „obiectuală“, împrumutând totodată un chip mundan prin manifestările lui, cu care, însă, nu se identifică. „Obiecti vi zarea“ se produce în trei registre: numinosul are „concretețe“ în transcendent, se manifestă în lumea percepută ca exterioritate sensibilă și reprezintă în același timp o dimensiune inerentă, constitutivă umanului, în accepție transcendental-kantiană (deci vizând facultățile omului, prin prisma analizei critice a structurilor și precondițiilor de posibilitate ale cunoașterii și experienței). Transgresarea cu naturalețe a acestor regimuri îl conduce
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
din sfera mundanului. Se poate avansa ipoteza că un discurs religios care favorizează reprezentările concentrice va pune accent pe interioritate și va surprinde lumile în sincronicitatea lor, în vreme ce un discurs care utilizează cu precădere imagini axiale va pune accent pe exterioritatea lumilor, treptelor, dimensiunilor, obiectivându-le. Interioritatea va privilegia o anume fluiditate a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor care pot configura hărți interioare și favorizând reorientarea către principiul înțeles ca vacuitate născătoare de lumi, în vreme ce exterioritatea va încerca să
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
pune accent pe exterioritatea lumilor, treptelor, dimensiunilor, obiectivându-le. Interioritatea va privilegia o anume fluiditate a spațiului, indicând secvențialitatea parcurgerii în sincronicitatea treptelor care pot configura hărți interioare și favorizând reorientarea către principiul înțeles ca vacuitate născătoare de lumi, în vreme ce exterioritatea va încerca să confere fluiditate timpului, transfigurat la limită ca eternitate, punând accent pe reificarea treptelor și reorientarea privirii către principiul înțeles în dimensiunea sa creatoare, întemeietoare. Dacă, din rațiuni explicative, am disociat reprezentările concentrice de cele axiale, pentru a
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
Dar cum suntem noi educați în societatea care se dorește a „viitorului“? Ne percepem și ne decupăm îndeobște ca ființe individuale prin trup. Acest lucru este atât de comun, încât nici nu îi mai acordăm atenție: a reduce lumea la exterioritatea vizibilă și a încerca să perpetuezi insistent ace leași forme înseamnă a interpreta greșit și superficial harta și funcțio narea lumii. Aș aduce acum câteva exemple, pentru a arăta „dependența“ noastră de cauzalitatea „inversă“ (trup sau lume - suflet), transmisă din
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
eronată și exclude neobiectiv posibilitatea ca „exteriorul“ să fie, de exemplu, (co)manifestarea „interiorului“ exilat pe tărâmul științelor umaniste, în esență „neobiective“, „ne științifice“ - și deci „neproductive“ - și, în genere, „inefi ciente“. Re ducerea interesului „științific“ și a obiectivității la „exterioritate“ este în sine neobiectivă și nu poate con duce decât la rezultate „părtinitoare“, adică, pe linia deschisă de demersul nostru, relevante doar pentru „partea“ decu pată din întreg. Or, instituirea părții ca întreg și exacerbarea atenției acordate dimensiunii vizibile și
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
inefabil, diafan, de nenumit, de neprins în chingile unui contur, ale unei forme date. Ea este, prin excelență, lipsa chi pului-mască, a chipului împietrit, și manifestarea chipului viu, imposibil de redus la o manifestare anume. Așadar, la capătul opus al exteriorității percepute ca primă și ultimă instanță se află interioritatea care naște imprevizibil formele, înfățișările, chipurile. Siguranța încremenirii exterioare este înlocuită prin „nesiguranța“ pășirii pe un tărâm incontrolabil, dar călăuzitor. Experiența spirituală reușește astfel să smulgă chipurile mijlocitoare ale doctrinelor religioase
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
o etică a mediului, ci ele trebuie să fie reglate exclusiv juridic și politic, cu ajutorul expertizei științifice. Aceasta pentru că natura nu poate fi subiect al moralei. Domeniile moralității și al umanității sunt esențial coextensive, iar domeniul naturii se află în exterioritate cu ambele. Ca urmare, nu are sens să vorbim despre o etică a mediului. Sau, dacă o facem, riscăm să reactivăm diverse fantasme politice totalitare precum nazismul și stalinismul. Etica mediului ar duce la luarea în considerare a prevalenței comunității
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
a lor, atunci vom putea prevedea că oamenii care vor trăi peste o sută de ani vor reprezenta mulțimi diferite. Când judecăm intuitiv această alegere dintr-o perspectivă morală încercăm să ne situăm pe o perspectivă care ne plasează în exterioritate în raport cu efectele actuale ale politicilor actuale și ia în considerare un bine și un rău valabil pentru orice persoană posibilă. De aceea, chiar și persoanele posibile au statut moral, chiar dacă unele dintre ele nu se vor naște niciodată. De la persoanele
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
este natura, ce este omul și asupra modului în care acesta vrea să trăiască în mediul natural. Din perspectiva științei moderne natura este redusă la o materie inertă, spațiul este conceput ca un mediu omogen, izotrop și nelimitat, definit prin exterioritatea reciprocă a părților, partes extra partes, unde mișcările sunt rezultatul tragerii sau al împingerii după modelul mecanicist. Din perspectiva noii științe ecologice - cercetarea interacțiunilor dintre organisme, a comunităților biotice și a mediului lor - ființele vii sunt înțelese ca părți ale
[Corola-publishinghouse/Science/84952_a_85737]
-
iar gândirea sa socială pe deplin matură. Învățăturile. Omul a reprezentat obiectul de studiu predilect pentru Platon, esența căutărilor sale, cu deosebire interioritatea acestuia. În dorința de a construi un tip ideal de om, Platon și-a îndreptat atenția spre exterioritate, spre cetate, câmpul de manifestare a acestuia, trasând reperele unui stat ideal. Proiectul social imaginat de Platon, "republica exterioară", nu este altceva decât o modelare a spiritului uman, "republica interioară", el atrăgând în numeroase rânduri atenția că o asemenea cetate
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
creației, de mijloc pentru exprimarea și transmiterea ei. Pe de altă parte, fiind dominat de (orientarea de a se adecva la) realitate sub raport ontologic, limba manifestă în cazul stilului științific caracter de obiectivitate, de neutralitate în raport cu indivizii vorbitori, de exterioritate față de trăsăturile subiective. De aceea, stilul științific reflectă în mare măsură tendința spre standardizare a limbii literare și se realizează ca fiind dominat de reguli urmate fără abateri semnificative. În acest stil se cuprind, pe de o parte, limbaje științifice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
determina pericolele, de a stăpîni evenimentul aleator", supusă așadar unor tipuri de constîngeri, interne sau externe, de interdicții. Textul este limbă și devine acțional prin vorbire, datorită trăsăturilor esențiale ale limbajului pe care le posedă, semanticitate, alteritate, creativitate, istoricitate și exterioritate, în termenii lui E. Coșeriu. În aceeași viziune, textul constituie un obiect cultural, în opoziție cu obiectele logic-formale și cu cele naturale, fiind creat prin activitatea spiritului uman, a cărui esență se află în conștiință, dar care poate căpăta substanță
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
tipuri și genuri de discurs este deseori nesatisfăcătoare și nu exclude categorizările care se încrucișează. Pe de altă parte, obiectul analizei discursului nu este în mod fundamental legat de tipologie, fiindcă urmărește să construiască modele de relații între discursivitate și exterioritățile ei sau cel puțin de a descrie formele de amestec a modului de enunțare și a mediului social determinat. Cuvîntul topologie este un termen matematic cu semnificația "studiu al proprietăților ce țin de vecinătate și al invariantelor dintr-un spațiu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
conștiință datele și informațiile din simțuri și memorie sunt organizate astfel Încât ne autopercepem ca situare În spațiu și timp, să avem cunoștință de starea prezentă și să ne raportăm la lumea percepută, direct și imediat. Conștiința este fără interioritate și exterioritate, pentru că ea se raportează la lumea percepută și nu există decât „acum si aici”; este condiționată decisiv de starea specifică de conștiință (vigilență și atenție), opusă celei de somn și inconștientului. Etimologic, noțiunea -„conștiință”evidențiază faptul că actul conștient este
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
c. datele și informațiile din simțuri și memorie sunt organizate astfel Încât ne autopercepem ca situare În spațiu și timp, să avem cunoștință de starea prezentă și să ne raportăm la lumea percepută, direct și imediat. C. este fără interioritate și exterioritate, pentru că ea se raportează la lumea percepută și nu există decât „acum și aici”; este condiționată decisiv de starea specifică de conștiență (vigilență si atenție), opusă celei de somn și inconștientului. Creativitatea este un proces mental Și social care implică
Medicina si psihologie cuantica by Valentin AMBĂRUŞ, Mariana FLORIA, () [Corola-publishinghouse/Science/1642_a_2904]
-
sau Îndemînarea jucătorilor de orice fel apar ca manifestări ale aceleiași vitalități sărbătorești, Înscriindu-se, la nivelul discursului liric, Într-o serie a ceea ce am putea numi Întîmpinarea exclamativă a universului. Atît În reprezentările eului cît și În cel al exteriorității, se dezvăluie natura carnavalescă a viziunii: „SÎngele face salturi de necrezut subteran”, „Chiuie carnavalesc creierul În os”, „Strîns saltimbanc fiecare genunchi un clavir”, „GÎnd Încordat ca un mușchi În carnaval”, „Final ezită glasul tău ca un trapezist”, - dar și, În
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un indiciu explicit. Cu o artă ce se maschează pe sine însăși, narațiunea se modulează de la descrierea distantă a personajului, „Bertha Young avea treizeci de ani”, la imediatitatea reproducerii gîndurilor Berthei, mai ales în paragraful al treilea; și înapoi la exterioritatea vorbirii directe din paragraful al patrulea. Acele modulații presupun, de asemenea, schimbări în timpul verbelor, de la trecut la prezent - dar sîntem la prima lectură prea distrași de efectul textual global, reprezentarea fericirii, pentru a remarca astfel de strategii. Extrasă din contextul
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
are puterea să-i nege colecționarului exact ceea ce voia el mai mult, accesul la "palatul interzis" al frumuseții artistice. Jurnalul Mirandei reface dosarul clinic al abuzivului temnicer, iluminându-i viclenia șantajistă, perversă, frustrările de paria, fixația de a poseda exclusiv exterioritatea delectabilă a viului, prostul-gust sepulcral, mimetismul clișeelor verbale, nevroza de clasă, nevroza sexuală. Un "înger" terorist, ce în numele unei inocențe morbide, nu pregetă să martirizeze o ființă liberă cu proiecte, vitală, o conștiință prodigioasă gată să-și egaleze modelul, celebrul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
nouă Scriptură ar continua să fie expresia aceleiași «credințe care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna» (Iuda 1,3), și manifestarea acestui același și unic Duh care lucrează neclintit în Biserică”2. Plenitudinea tradiției ecleziale nu se ascunde în exterioritatea cuvintelor, ci într-o „trăire nearticulată” și nevăzută, aprofundată mistic în rugăciune și recapitulată în teodrama Liturghiei euharistice. Prezidată informal de instituția paternității spirituale, fără de care nu se poate vorbi de continuitate apostolică, tradiția eclezială își ascunde taina în ascultare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]