1,468 matches
-
de apă. O deshidratare celulară în absența hipernatremiei poate surveni în caz de prezență în plasmă de substanțe osmotic active: exogene (medicamente sau toxice) sau endogene (hiperglicemie). Deshidratarea celulară poate fi pură (cu volum extracelular normal) sau asociată unei deshidratări extracelulare (deshidratare globală) sau unei hiperhidratări extracelulare. 16.2.1. Cauzele deshidratării intracelulare 1. Deshidratarea intracelulară cu hipernatremie poate fi consecința pierderilor de apă necompensate, de diferite cauze: prin pierderi cutanate (arsuri , expuneri la temperaturi excesive), sau pierderi respiratorii (polipnee, hiperventilație
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
absența hipernatremiei poate surveni în caz de prezență în plasmă de substanțe osmotic active: exogene (medicamente sau toxice) sau endogene (hiperglicemie). Deshidratarea celulară poate fi pură (cu volum extracelular normal) sau asociată unei deshidratări extracelulare (deshidratare globală) sau unei hiperhidratări extracelulare. 16.2.1. Cauzele deshidratării intracelulare 1. Deshidratarea intracelulară cu hipernatremie poate fi consecința pierderilor de apă necompensate, de diferite cauze: prin pierderi cutanate (arsuri , expuneri la temperaturi excesive), sau pierderi respiratorii (polipnee, hiperventilație prelungită); în aceste situații răspunsul renal
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
adică intrările (apa de băut, apa din alimente, apa rezultată din oxidarea intracelulară) sunt echivalente cu ieșirile (renale precis reglate, cutanate, respiratorii și digestive). Setea reglează intrările, iar rinichiul asigură reglarea eliminărilor renale pentru menținerea constantă a osmolalității intra sau extracelulare. Hormonul antidiuretic (ADH) este un hormon polipeptidic secretat la nivelul nucleilor paraventriculari și supraoptici din hipotalamus și transportat în hipofiza posterioară. Hormonul acționează la nivelul celulelor principale ale canalului colector, pe receptorii specifici V2, determinând creșterea permeabilității celulelor la apă
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
biologice se caracterizează prin osmolalitate plasmatică crescută (> 300 mosmol/kg apă), hipernatremie (Na+ > 145 mmol/l). Diagnosticul etiologic Necesită elucidarea a două aspecte etiologice: a) hipernatremia și b) sindromul poliuro-polidipsic. a) Evaluarea hipernatremiei se face prin examenul clinic (starea compartimentului extracelular) și biologic (bilanțul apei și al sodiului) prin natremie și natriureză: • în caz de deshidratare globală intra și extracelulară (deficit de sodiu și apă cu deficitul de apă mai pronunțat decât deficitul de sodiu), măsurarea natriurezei permite precizarea originii renale
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
elucidarea a două aspecte etiologice: a) hipernatremia și b) sindromul poliuro-polidipsic. a) Evaluarea hipernatremiei se face prin examenul clinic (starea compartimentului extracelular) și biologic (bilanțul apei și al sodiului) prin natremie și natriureză: • în caz de deshidratare globală intra și extracelulară (deficit de sodiu și apă cu deficitul de apă mai pronunțat decât deficitul de sodiu), măsurarea natriurezei permite precizarea originii renale sau extrarenale a pierderii de Na. Pierderile sunt considerate extrarenale când Na urinar < 10 mmol/l și apar după
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
și sodiu este renală când Na din urină este > 50 mmol/l. Această situație o întâlnim în: alimentație parenterală prost condusă, sindrom de ridicare a obstacolului renal (litiază renală), coma hiperosmolară a diabeticului. • în caz de deshidratare intracelulară izolată (sector extracelular normal), trebuie analizat contextul clinic, pentru a aprecia dacă pierderile de apă sunt de origine renală sau extrarenală. Măsurarea diurezei este utilă diagnosticului. în caz de pierderi renale de apă cauza poate fi diabetul insipid central sau diabet nefrogenic. Pierderile
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
extrarenală. Măsurarea diurezei este utilă diagnosticului. în caz de pierderi renale de apă cauza poate fi diabetul insipid central sau diabet nefrogenic. Pierderile de apă pot fi la nivel pulmonar în caz de ventilație artificială, traheotomie. • în caz de hiperhidratare extracelulară asociată cu deshidratare intracelulară (exces de sodiu și apă cu exces de sodiu superior celui de apă) trebuie căutată o cauză iatrogenă: aport excesiv de NaCl, manitol. b) Evaluarea sindromului poliuro-polidipsic - afirmarea diagnosticului de diabet insipid impune probe specializate: • testul de
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
administrată: - apă pură pe cale orală sau pe sondă gastrică; - soluție glucozată 5 % sau 2,5 % pe cale intravenoasă; - soluție de NaCl hipoosmolară 4,5 %. Tratamentul va fi adaptat în funcție de starea de conștiență a pacientului și de starea de hidratare a compartimentului extracelular. în caz de deshidratare globală cu colaps cardiovascular, trebuie corectată volemia, prin aport de soluții macromoleculare (albumină, hidroxietil amidon) până la stabilizare hemodinamică și apoi, soluție salină hipotonică de 4,5 % sau 9 %. în caz de deshidratare intracelulară pură trebuie administrat
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
colaps cardiovascular, trebuie corectată volemia, prin aport de soluții macromoleculare (albumină, hidroxietil amidon) până la stabilizare hemodinamică și apoi, soluție salină hipotonică de 4,5 % sau 9 %. în caz de deshidratare intracelulară pură trebuie administrat apă pură pe cale orală. în hiperhidratarea extracelulară asociată (erori iatrogene) este indicată corectarea cauzei, diuretice și apă pură. în diabetul insipid central se recomandă tratamentul de supleere cu desmopresină (Minirin), analog sintetic de vasopresină, administrat parenteral sau sub formă de spray nasal. în diabetul nefrogenic se va
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
sindrom poliuro polidipsic), regim desodat, uneori și tratament diuretic. Se urmărește crearea unei contracții volemice, care va antrena creșterea reabsorbției hidrosodate la nivelul tubului contort proximal, diminuând oferta de apă și sare în segmentele distale și poliuria. 16.3. DESHIDRATAREA EXTRACELULARĂ Deshidratarea extracelulară (DEC) este definită prin diminuarea volumului compartimentului extracelular (sub 20 % din greutatea corporală), pe seama celor două sectoare: vascular și interstițial. Se produc pierderi iso-osmotice de sodiu și apă, iar bilanțul sodat este negativ. Dacă DEC este pură, osmolalitatea
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
polidipsic), regim desodat, uneori și tratament diuretic. Se urmărește crearea unei contracții volemice, care va antrena creșterea reabsorbției hidrosodate la nivelul tubului contort proximal, diminuând oferta de apă și sare în segmentele distale și poliuria. 16.3. DESHIDRATAREA EXTRACELULARĂ Deshidratarea extracelulară (DEC) este definită prin diminuarea volumului compartimentului extracelular (sub 20 % din greutatea corporală), pe seama celor două sectoare: vascular și interstițial. Se produc pierderi iso-osmotice de sodiu și apă, iar bilanțul sodat este negativ. Dacă DEC este pură, osmolalitatea EC este
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
urmărește crearea unei contracții volemice, care va antrena creșterea reabsorbției hidrosodate la nivelul tubului contort proximal, diminuând oferta de apă și sare în segmentele distale și poliuria. 16.3. DESHIDRATAREA EXTRACELULARĂ Deshidratarea extracelulară (DEC) este definită prin diminuarea volumului compartimentului extracelular (sub 20 % din greutatea corporală), pe seama celor două sectoare: vascular și interstițial. Se produc pierderi iso-osmotice de sodiu și apă, iar bilanțul sodat este negativ. Dacă DEC este pură, osmolalitatea EC este normală (285 mosmol/kg) și volumul sectorului intracelular
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
și interstițial. Se produc pierderi iso-osmotice de sodiu și apă, iar bilanțul sodat este negativ. Dacă DEC este pură, osmolalitatea EC este normală (285 mosmol/kg) și volumul sectorului intracelular este neschimbat (natremia este normală). 16.3.1. Cauzele deshidratării extracelulare Pierderile iso-osmotice de sodiu se pot produce la nivel: extrarenal renal în al treilea spațiu 1. pierderile extrarenale (natriureza adaptată < 20 mmol/24h) pot fi: • digestive: vărsături prelungite, diaree severă, aspirații digestive necompensate, fistule digestive, abuz de laxative; • cutanate: transpirații
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
utilizarea diureticelor, insuficiența suprarenală acută. 3. pierderi în al treilea sector, fenomen observat în peritonite, pancreatite acute, ocluzii intestinale și rabdomiolize traumatice. 16.3.2. Fiziopatologie Pierderea de sodiu și apă în cantitate izoosmotică antrenează o diminuare a volumului compartimentului extracelular fără modificări de osmolalitate și deci fără modificări de volum intracelular. Osmolalitatea plasmatică și natremia sunt normale. 16.3.3. Diagnostic Diagnosticul pozitiv se sprijină pe examenul clinic. a. Semne clinice: • Afectarea sectorului vascular: - hipotensiune arterială ortostatică, apoi de decubit
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
de umplere (transfuzii în caz de hemoragie, hidroxietilamidon sau gelatine fluide) permit creșterea rapidă a volumului sectorului plasmatic. Utilizarea acestor soluții nu corijează deficitul de sodiu. Este necesar aport de sare după ameliorarea stării hemodinamice. 1. Corecția simptomatică a deshidratării extracelulare se bazează pe aportul de NaCl: - pe cale orală prin creșterea aportului de sare de masă sub formă de supe sărate completat cu aport de tablete de NaCl; - pe cale parenterală intravenoasă: aportul sodat trebuie să fie izotonic sub formă de soluție
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
unei hipercalcemii. 3. Tratamentul profilactic Se impune respectarea următoarelor reguli: • utilizarea prudentă a diureticelor la pacienții vârstnici; • menținerea unui regim normosodat în caz de nefropatie interstițială cronică și în cursul insuficienței suprarenale cronice, în absența insuficienței cardiace. 16.4. HIPERHIDRATAREA EXTRACELULARĂ Se definește prin creșterea volumului compartimentului extracelular, în particular a sectorului interstițial, care se traduce prin edeme generalizate. Se produce o retenție izoosmotică de sodiu și apă și traduce un bilanț sodat pozitiv. 16.4.1. Cauzele hiperhidratării extracelulare Cele
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
respectarea următoarelor reguli: • utilizarea prudentă a diureticelor la pacienții vârstnici; • menținerea unui regim normosodat în caz de nefropatie interstițială cronică și în cursul insuficienței suprarenale cronice, în absența insuficienței cardiace. 16.4. HIPERHIDRATAREA EXTRACELULARĂ Se definește prin creșterea volumului compartimentului extracelular, în particular a sectorului interstițial, care se traduce prin edeme generalizate. Se produce o retenție izoosmotică de sodiu și apă și traduce un bilanț sodat pozitiv. 16.4.1. Cauzele hiperhidratării extracelulare Cele mai frecvente cauze sunt: insuficiența cardiacă, ciroza
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
HIPERHIDRATAREA EXTRACELULARĂ Se definește prin creșterea volumului compartimentului extracelular, în particular a sectorului interstițial, care se traduce prin edeme generalizate. Se produce o retenție izoosmotică de sodiu și apă și traduce un bilanț sodat pozitiv. 16.4.1. Cauzele hiperhidratării extracelulare Cele mai frecvente cauze sunt: insuficiența cardiacă, ciroza ascitogenă, sindromul nefrotic; Anumite boli renale primitive: glomerulonefrite acute, insuficiența renală acută și cronică (diminuarea cantității de sodiu filtrate) când regimul alimentar este prea bogat în sare; Cauze diverse: • hipoproteinemii secundare denutriției
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
l. în majoritatea cazurilor hiponatremia este cauzată de o insuficientă excreție renală de apă, în prezența aportului continuu de apă. Hiponatremia cu hipoosmolalitate plasmatică < 280 mOsmol/ Kg apă este asociată cu hiperhidratarea celulară, ca urmare a deplasării apei din sectorul extracelular spre celule. Dacă hiponatremia se dezvoltă rapid, apar simptome severe cauzate de edemul cerebral (letargie, comă, convulsii). Dacă instalarea se face lent, în câteva zile, pacientul poate fi asimptomatic. Un pacient cu hiponatremie severă simptomatică impune terapie de urgență, în timp ce
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
în apa plasmatică este nemodificată, dar este redusă dacă este măsurată în volumul total de plasmă. Metodele actuale de deteminare a ionogramelor oferă informații reale datorită utilizării electrozilor specifici pentru sodiu. • hiponatremia izoosmotică poate fi produsă prin adiția în spațiul extracelular a unui fluid izotonic, dar fără sodiu. Această situație se întâlnește când se folosesc soluții de spălare cu glicină sau sorbitol în timpul TUR-P (rezecție transuretrală de prostată). • hiperglicemiile instalate brusc și netratate, sau după administrarea de manitol. Creșterea osmolalității plasmatice
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
5) sau aproape izotonice (U/P = 1): aceasta traduce o tulburare în diluția urinii, rinichiul fiind incapabil să pozitiveze suficient clearance-ul apei libere. 17.2. Fiziopatologie Hiponatremia cu hipoosmolalitate determină hiperhidratarea celulară. Cel mai vulnerabil organ este creierul. Când osmolalitatea extracelulară scade semnificativ, are loc o trecere rapidă, bruscă a apei spre compartimentul celular cu creșterea volumului intracelular producând edem tisular. Edemul intracranian crește presiunea intracraniană (creierul este închis într-un spațiu fix) ducând la sindroame neurologice (letargie, stupoare, comă, convulsii
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
creierul este închis într-un spațiu fix) ducând la sindroame neurologice (letargie, stupoare, comă, convulsii și chiar moarte). Pentru a preveni aceste complicații apar fenomene adaptative de reglare volemică. Precoce, în primele 1-3 ore de instalare a hiponatremiei, volumul fluidului extracelular cerebral scade prin mișcarea acestuia în fluidul cerebrospinal, care este apoi șuntat în circulația sistemică. Ulterior, creierul se adaptează prin pierderea potasiului celular și a solviților organici, care tind să scadă osmolalitatea intracelulară fără câștig substanțial de apă. Dacă hiponatremia
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
un interval de peste 48 ore, permițând creierului să se adapteze la hipo-osmolalitate. Ca urmare a acestei adaptări, manifestările clinice lipsesc sau sunt minore. Semnele clinice ale hiperhidratării celulare: • digestive: greață, vărsături, repulsie pentru apă (în caz de hiponatremie cu volum extracelular normal sau crescut), sau sete (în caz de deshidratare extracelulară asociată); • neuropsihice: confuzie, fasciculații musculare, crampe, uneori delir, agitație, comă, sau convulsii generalizate mai importante în hiponatremia severă și instalată rapid. Pacienții cu hiponatremie acută sunt simptomatici, în timp ce pacienții cu
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
la hipo-osmolalitate. Ca urmare a acestei adaptări, manifestările clinice lipsesc sau sunt minore. Semnele clinice ale hiperhidratării celulare: • digestive: greață, vărsături, repulsie pentru apă (în caz de hiponatremie cu volum extracelular normal sau crescut), sau sete (în caz de deshidratare extracelulară asociată); • neuropsihice: confuzie, fasciculații musculare, crampe, uneori delir, agitație, comă, sau convulsii generalizate mai importante în hiponatremia severă și instalată rapid. Pacienții cu hiponatremie acută sunt simptomatici, în timp ce pacienții cu hiponatremie cronică prezintă simptome minime sau sunt asimptomatici. Stările hiponatremice
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]
-
sau convulsii generalizate mai importante în hiponatremia severă și instalată rapid. Pacienții cu hiponatremie acută sunt simptomatici, în timp ce pacienții cu hiponatremie cronică prezintă simptome minime sau sunt asimptomatici. Stările hiponatremice pot fi cel mai bine evaluate prin aprecierea volumului fluidului extracelular. Hiponatremia poate evolua cu: sodiu total scăzut (hipovolemie) sodiu total crescut (hipervolemie) sodiu normal (euvolemie) 1. Hiponatremia cu hipovolemie (sodiu total scăzut) Reprezintă 20 % din hiponatremiile diagnosticate în spital. Atât apa cât și sodiul sunt scăzute, dar proporțional, s-a
Manual de nefrologie by Maria Covic, Adrian Covic, Paul Gusbeth-Tatomir, Liviu Segall () [Corola-publishinghouse/Science/2339_a_3664]