424 matches
-
s-ar întemeia „realitatea” subiectului este adesea mascat de elemente adverbiale cu funcție sintactică nedefinită: „Atunci, înseamnă că-ți rămân dator pe viață, părinte, spuse Isaac.” (P. Sălcudeanu) În funcție de desfășurarea raportului dintre planul semantic al enunțului sintactic și contextul său extralingvistic, se disting două categorii de subiecte neexprimate: a. subiect determinat; sfera lui semantică se înscrie în limite informaționale date, precis determinate sau determinabile în contextul extralingvistic al enunțului. În enunțul „- Dar unde-ai fost până acum de nu te-am
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
P. Sălcudeanu) În funcție de desfășurarea raportului dintre planul semantic al enunțului sintactic și contextul său extralingvistic, se disting două categorii de subiecte neexprimate: a. subiect determinat; sfera lui semantică se înscrie în limite informaționale date, precis determinate sau determinabile în contextul extralingvistic al enunțului. În enunțul „- Dar unde-ai fost până acum de nu te-am văzut?” sfera subiectelor incluse este identificabilă în interiorul raportului, de suprapunere, între tu (ai fost) și eu (nu te-am văzut), realitate lingvistică, și locutorul, respectiv, interlocutorul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
enunțul „- Dar unde-ai fost până acum de nu te-am văzut?” sfera subiectelor incluse este identificabilă în interiorul raportului, de suprapunere, între tu (ai fost) și eu (nu te-am văzut), realitate lingvistică, și locutorul, respectiv, interlocutorul enunțului verbal, realitate extralingvistică. b. subiect nedeterminat; sfera lui semantică nu se înscrie sau nu se lasă înscrisă în contururi închise, precis delimitate sau delimitabile în contextul extralingvistic. Subiectul nedeterminat prezintă două variante: - subiect general; identitatea lui semantică este deschisă; poate primi datele concrete
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fost) și eu (nu te-am văzut), realitate lingvistică, și locutorul, respectiv, interlocutorul enunțului verbal, realitate extralingvistică. b. subiect nedeterminat; sfera lui semantică nu se înscrie sau nu se lasă înscrisă în contururi închise, precis delimitate sau delimitabile în contextul extralingvistic. Subiectul nedeterminat prezintă două variante: - subiect general; identitatea lui semantică este deschisă; poate primi datele concrete ale oricărui subiect extralingvistic, variabil odată cu schimbarea protagoniștilor procesului de comunicare lingvistică. Este, în mod obișnuit, un subiect inclus: • al unei propoziții cu verbul-predicat
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sfera lui semantică nu se înscrie sau nu se lasă înscrisă în contururi închise, precis delimitate sau delimitabile în contextul extralingvistic. Subiectul nedeterminat prezintă două variante: - subiect general; identitatea lui semantică este deschisă; poate primi datele concrete ale oricărui subiect extralingvistic, variabil odată cu schimbarea protagoniștilor procesului de comunicare lingvistică. Este, în mod obișnuit, un subiect inclus: • al unei propoziții cu verbul-predicat la persoana a II-a singular: „Dacă nu scrii ceea ce gândești, de ce să mai scrii?” (Camil Petrescu) Observații: Prezent mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
auzim ar fi făcut să se cutremure inima cea mai păgână.” (I.L. Caragiale) „Nu trebuia decât să se hotărască cine va merge cu cererile muncitorilor.” (E. Barbu) Subiect suspendattc "Subiect suspendat" Mai ales în comunicarea orală, datorită intervenției unor factori extralingvistici (starea afectivă a subiectului vorbitor etc.) sau lingvistici (dislocarea sintactică etc.), relația dintre un subiect inițial (sau un termen gândit astfel sub aspect sintactic) și verbul-predicat se întrerupe, generând un anacolut. Verbul-predicat se constituie singur (dacă e un verb impersonal
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramatical se realizează prin pronumele de politețe dumneavoastră, verbul-predicat (sau verbul copulativ) se situează totdeauna la plural: „D-stră plecați singur acolo.”, „D-stră veți pleca amândoi la munte.” Numele predicativ, însă, din structura predicatului analitic primește forme de număr în funcție de realitatea extralingvistică: „D-stră sunteți un om extraordinar! Sunteți un magician, sau un vizionar, un clarvăzător.” (M. Eliade), „D-stră, domnilor, sunteți extraordinari!” Subiectul multiplu cere verbului-predicat sau componentelor predicatului analitic să se situeze la plural. „...Și cântecul și plânsul pe-nfundate nu-i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Sălcudeanu) 3. Acordul în gen Sincronizarea în gen rămâne în limitele enunțului lingvistic, când subiectul se realizează prin substantiv, pronume nepersonal și pronume personal de persoana a III-a și depășește aceste limite, implicând în mod direct, nemediat semantic, realitatea extralingvistică, dacă subiectul se realizează prin pronume personale, la persoanele I și a II-a. Acordul este absolut în enunțurile cu verbul-predicat la diateza pasivă sau cu predicatul verbal dezvoltat format din verbul a trebui și un participiu. Participiul, din sintagma
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
format din verbul a trebui și un participiu. Participiul, din sintagma diatezei pasive sau din structura predicatului dezvoltat, primește forma de gen a termenului lexico-gramatical prin care se realizează subiectul sau o formă corespunzând genului natural al „obiectului” din realitatea extralingvistică spre care trimite subiectul gramatical la persoanele I și a II-a: „Dar, la vederea noastră, Corcodușa fu cuprinsă de o furie oarbă.” (M. Caragiale), „Frica trebuie nu numai compătimită ci și acuzată...” (O. Paler), „Aș vrea să deviu consilierul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sincronizează în gen cu subiectul, considerat în realitatea lui lingvistică: „Acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui.” (T. Maiorescu), „Ziua era vânătă, urâtă și geroasă. Și tot vânăt și urât era lacul cu apele grele, sărate...” (Z.Stancu) sau extralingvistică: „Și de-a soarelui căldură / Voi fi roșie ca mărul.” (M. Eminescu) „Ți-aduci aminte ce sfrijit erai pe când erai sărac și cum ne pălmuia căutătura ta ațâțată după ce te-ai procopsit.” (T. Arghezi) Când se realizează prin substantiv, categorie
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
putut intra. Tânărul cel vesel a plecat. complement predicativ Tânărul a plecat vessel. RELAȚII DE DEPENDENȚĂ VERBALĂ (ADJECTIVALĂ)TC "RELA}II DE DEPENDEN}| VERBAL| (ADJECTIVAL|)" COMPLEMENTULTC "COMPLEMENTUL" Prin planul său semantic, expresie a modului specific de interpretare lingvistică a lumii extralingvistice, verbul condiționează constituirea și specificul nucleului predicațional. Și tot prin planul său semantic, verbul, indiferent dacă realizează sau nu predicația, are rolul principal în determinarea câmpurilor semantico-sintactice ale unui enunț. Întregirea pe cale sintactică a sferei semantice a verbului este o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un proiect de buget lunar, pe care să mi-l arate mie mai întâi...” (C. Petrescu) În legătură cu această sferă semantică a verbului regent, primul complement, al destinatarului acțiunii verbale, se realizează prin termeni trimițând spre un obiect animat din realitatea extralingvistică, de regulă, o ființă umană. Celălalt complement, expresie a conținutului actului locuțional, se realizează prin termeni (mai frecvent, prin propoziții) al căror plan semantic reflectă o realitate extralingvistică de natură spirituală, cel mai adesea: „...E copil sucit, una-l întrebi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale, se realizează prin termeni trimițând spre un obiect animat din realitatea extralingvistică, de regulă, o ființă umană. Celălalt complement, expresie a conținutului actului locuțional, se realizează prin termeni (mai frecvent, prin propoziții) al căror plan semantic reflectă o realitate extralingvistică de natură spirituală, cel mai adesea: „...E copil sucit, una-l întrebi și alta răspunde.” (I.L. Caragiale), „Spune-mi ce i-a venit lui să-l învețe ebraica pe Darvari.” (M. Eliade) În afara verbelor ilocutive și didactice, mai poate primi
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
perspectiva gramaticală a persoanei 31, nu pot avea decât complement intern, prelungire sintactică, redundantă, a formei scurte, prin forma lungă a pronumelui personal în acuzativ sau prin pronume nepersonale sau substantive, care trimit, prin planul lor semantic, la aceeași realitate extralingvistică: Pe tine te dor vreodată ochii?, Iar o doare inima pe Maria. Fiind o complinire necesară, cerută de verbul tranzitiv, nerealizarea funcției de complement direct duce la absolutizarea semanticii verbului care, în absența unei limite exterioare concrete pentru acțiunea pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ești nu vei înainta niciodată.” (N. Iorga, 158) • circumstanțiale: „Dar în creierii munților era să meargă mai greu decât pe loc șes.” (I.L. Caragiale, Mânjoală, 245) Prin conținutul său semantic, al doilea termen al comparației poate fi expresia unei realități extralingvistice exterioare primului termen: „Cât despre Robespierre, știam tot atât de multe despre el ca și despre mine.” (O. Paler, Viața..., 73) sau poate fi expresia unei perspective diferite (spațiale, temporale, modale etc.) prin care este caracterizat primul termen: „În acele momente omul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu sens pasiv; adjective derivate cu sufixul -(a)bil36: În felul acesta, ideea nu mai este contestabilă de nimeni. În plan semantic, limita exterioară, pe care o fixează complementul de agent, este expresia sintactică a autorului acțiunii verbale, din planul extralingvistic al enunțului, atunci când subiectul gramatical (sau alte funcții sintactice) reprezintă expresia lingvistică a obiectului pasiv al aceleiași acțiuni: „... Colonii de lumi pierdute (...) Sunt atrase în viață de un dor nemărginit.” (M. Eminescu, I, 132), „A trăit în nesiguranță, nesiguranță și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care devine expresie a unei caracteristici dinamice a regentului: Mihaela merge deja dar Dan încă nu. Prin dezvoltarea circumstanțialelor, are loc o expansiune a câmpului semantico-sintactic al regentului; circumstanțialele introduc informații semantice secundare care adâncesc, îmbogățesc și nuanțează cunoașterea realității extralingvistice dintr-o multitudine de unghiuri, în legătură cu variate raporturi, interne și externe, prin care se definește această realitate. Cele mai multe dintre raporturile în care se înscriu „obiectele” realității extralingvistice sunt simultane. În interpretarea lor lingvistică, însă, subiectul vorbitor poate detașa doar pe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
regentului; circumstanțialele introduc informații semantice secundare care adâncesc, îmbogățesc și nuanțează cunoașterea realității extralingvistice dintr-o multitudine de unghiuri, în legătură cu variate raporturi, interne și externe, prin care se definește această realitate. Cele mai multe dintre raporturile în care se înscriu „obiectele” realității extralingvistice sunt simultane. În interpretarea lor lingvistică, însă, subiectul vorbitor poate detașa doar pe unele, care primesc astfel poziții distincte în structura enunțului introducând informații semantice prin diferite coordonate (temporalitate, spațialitate etc.) ale desfășurării acțiunii verbale: Mircea a plecat la mare
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ale desfășurării acțiunii verbale: Mircea a plecat la mare., Mircea a plecat ieri., Mircea a plecat ieri la mare. ș.a.m.d. Numai uneori aceste raporturi rămân fără o identitate sintactică precisă sau, mai exact, univocă. Amalgamarea lor în plan extralingvistic primește expresia sintactică a unor circumstanțiale nespecifice; trăsătura semantică pe care o introduc aceste circumstanțiale în enunț este circumstanțialitatea în general. Ele sunt expresia unui cadru situațional care interesează ca atare; coordonate precum spațialitate, temporalitate, cauzalitate etc. se interferează până la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenului (grupului de termeni) prin care se realizează și cu planul semantic al relației de dependență, marcat cel mai adesea de elementul relațional, funcția de circumstanțial dezvoltă mai multe variante concrete, expresie sintactică a raportului care predomină în interpretarea realității extralingvistice: • de spațialitate • de temporalitate • de modalitate • consecutiv • de progresie • instrumental • de cauzalitate • de finalitate • condițional • concesiv • referențial Observații: Mai ales în dezvoltarea unor variante ale funcției de circumstanțial, relația de dependență nu implică un regent identificabil într-o unitate lexico-gramaticală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantică, în enunțurile în care circumstanțialul se realizează prin adverbe (locuțiuni adverbiale); ea este implicită în chiar conținutul lexical al adverbelor de spațialitate, expresie a interpretării lingvistice a coordonatei spațiale din care se constituie cadrul situațional, obiectiv, al unei realități extralingvistice sau subiectiv, al raportului dintre subiectul vorbitor și realitatea-obiect al comunicării lingvistice: „Iubirea noastră a murit aici / Tu frunză cazi, tu creangă te ridici.” (T. Arghezi, 68) „Departe sunt valuri, furtuni.” (M. Isanos, 37) 2. a. Când se realizează prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să mă-ntârzii prin Căzuta frunză din alei.” (T. Arghezi, 90) * Prin conținutul semantic al termenului (grupului de termeni) prin care se realizează, atributul de calificare trece în prim-planul interpretării lingvistice o caracteristică dominantă, obiectivă sau subiectivă, a realității extralingvistice către care trimite termenul regent. Sub aspect semantic, atributul calificativ particularizează regentul din patru perspective principale: - a unei însușiri calitative intrinseci (formă, culoare, dimensiune, structură, conținut etc.): „Pe drumuri ce îngână trăinicia Amurg și ghindă, frunze roșii cad.” (L. Blaga
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcția de complement predicativ ci este complement direct. „Parcă-$l$$ văd $pe astronomul cu al negurii repaos$$/Cum ușor ca din cutie scoate lumile din haos.” (M. Eminescu, I, 140) Constituent sintactic necesar pentru cunoașterea detaliată a unei anumite realități extralingvistice, complementul predicativ nu este, în general, indispensabil pentru autonomia, semantică sau structurală, a enunțului: „Porni atunci la drum, $resemnat, cu haina sub braț, cu pălăria trasă pe frunte$$.” (M. Eliade, 17). În funcție de verbul regent, însă, absența sa poate determina mutații
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
planul ei semantic: • complement predicativ: L-am văzut cum încerca să plece neobservat. • complement direct: Am văzut cum încerca să plece neobservat. III. RELAȚII DE COORDONARETC "III. RELA}II DE COORDONARE" Relațiile de coordonare sunt expresia sintactică a unor raporturi extralingvistice de „egalitate”, cu existență obiectivă sau doar stabilite astfel de subiectul vorbitor în interpretarea lingvistică a planului referențial. Termenii asociați în aceeași sintagmă prin relații de coordonare sunt situați pe același plan în organizarea enunțului sintactic; ei nu depind nici
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
deci, foarte târziu/ ora nouă/ foarte târziu. Libertatea privind ordinea termenilor în desfășurarea acestor relații, în schimb, este relativă. În relația de coordonare adversativă, schimbarea ordinii termenilor depinde de poziția conținutului lor semantic în raportul dintre enunțul lingvistic și realitatea extralingvistică. Când conținutul lor semantic se articulează în simultaneitate, schimbarea ordinii termenilor nu are consecințe asupra planului semantic al relației de coordonare ci poate doar introduce conotații stilistice: Vremea e frumoasă dar rece/ rece dar frumoasă. E bogată dar urâtă./ urâtă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]