417 matches
-
lexico-gramaticale de gradul I, situate tot în planul constantei, determină identitatea claselor lexico-gramaticale la care cuvintele aparțin: substantiv, verb etc. Prin componenta variabilă, cuvintele interpretează diferitele raporturi în care se află înscrise sau pe care le conțin „obiectele” din realitatea extralingvistică, în procesul de reflectare în conștiința vorbitorului sau raportul dintre subiectul vorbitor și lumea despre care el comunică. Interpretarea acestor raporturi se realizează prin intermediul categoriilor gramaticale și generează sensurile gramaticale. Categoriile gramaticale sunt modalități specifice de reflectare, în conștiința lingvistică
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lumea despre care el comunică. Interpretarea acestor raporturi se realizează prin intermediul categoriilor gramaticale și generează sensurile gramaticale. Categoriile gramaticale sunt modalități specifice de reflectare, în conștiința lingvistică a vorbitorilor unei limbi, a variatelor moduri de a fi ale componentelor lumii extralingvistice, în funcție de diferite raporturi în care sunt înscrise ele înseși sau numai cuvintele care le denumesc: semantic (genul, numărul), deictic (timpul, persoana etc.), sintactic (cazul, diateza), pragmatic (determinarea, modul etc.). Cu originea în aceste raporturi externe, categoriile gramaticale își dezvoltă conținutul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
spirituală - „substanță de gândire”. Din această perspectivă, substantivului i se alătură o altă clasă de cuvinte care are ca referință diferite aspecte ale substanței: adjectivul, unitate lexico-gramaticală care denumește însușiri calitative ale „obiectului” în care s-a fixat substanța lumii extralingvistice odată cu interpretarea sa prin noțiune și cuvântul-substantiv (casă-casă frumoasă). Substantivul și adjectivul constituie grupul numelui, în organizarea căruia substantivul ocupă poziția de bază. În interiorul raportului limbă-gândire, substantivul cuprinde, prin excelență, cuvinte noționale. Seamănă prin aceasta cu verbul, cea de-a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Ioanei, neliniștea oamenilor sau noțiuni considerate în sine: frumos-urât (categorii estetice), bunătate, cinste, ticăloșie, nimicnicie (categorii morale) etc. Prin aceasta se manifestă cea de a doua trăsătură semantică definitorie, prin care substantivul se distinge de verb: substantivul interpretează static realitatea extralingvistică, denumește substanța fixată, „imobilizată”, închisă în „obiecte”; verbul interpretează realitatea dinamic, denumește substanța în procesualitate: M-a prins o ploaie strașnică. vs M-a plouat strașnic. Perspectiva dinamică este prezentă în planul semantic al substantivelor postverbale (plecare, renaștere, citire, mers
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
nu ți-l pot plăti nici cu lumina ochilor.” (M. Eminescu, P.L., p. 10) Numărul se impune ca marcă distinctivă prin natura sa semantică directă, obiectivă; forma de plural, de exemplu, a substantivului reflectă lingvistic existența în pluralitate a „obiectului” extralingvistic denumit prin cuvânt: „Dintre sute de catarge,/Care lasă malurile,/ Câte oare le vor sparge/Vânturile, valurile?” (M. Eminescu, IV, p. 396) Categoria gramaticale a cazului are origine direct funcțională, înscriindu-se în sfera de acțiune a principiului recțiunii (nominale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
trăsături ale „obiectelor”, stări în care se pot afla „obiectele” sau relațiile dintre „obiecte”: frumusețe, inteligență, delicatețe, teamă, neliniște, prietenie, iubire, ură etc. Substantivele abstracte denumesc obiecte nereflectate în conștiința lingvistică a subiectului vorbitor prin intermediul simțurilor. Interpretarea lingvistică a realității extralingvistice implică două trepte: a) a sensibilului și b) a inteligibilului (logicului). Substantivele concrete reflectă lumea prin trecerea de la treapta sensibilului la treapta inteligibilului, cu asumarea celei dintâi. Substantivele abstracte reflectă lumea direct prin treapta inteligibilului. Unele substantive polisemantice pot fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
noțional o trăsătură intelectuală de sens negativ, ‘lipsă de inteligență’: „Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri,/Privind în urmă prostia imobilă.” (M. Eminescu, IV, p. 333) Substantive continue și substantive discontinuetc "Substantive continue [i substantive discontinue" În interpretarea realității extralingvistice, în planul limbii, substantivele denumesc clase de obiecte: casă, fată, floare etc. iar, în planul vorbirii, obiecte izolate, considerate din perspectiva claselor de obiecte și reprezentând aceste clase: „Aici e casa mea. Dincolo soarele și grădina cu stupi.” (L. Blaga
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
floare etc. iar, în planul vorbirii, obiecte izolate, considerate din perspectiva claselor de obiecte și reprezentând aceste clase: „Aici e casa mea. Dincolo soarele și grădina cu stupi.” (L. Blaga, p. 79) Prin natura lor, însă, nu toate componentele lumii extralingvistice se caracterizează prin posibilitatea detașării unui (unor) obiect(e) singular(e) de clasa din care fac parte. Această deosebire extralingvistică, ținând de raportul obiect-clasă de obiecte, stă la originea distincției lingvistice substantive discontinue-substantive continue 3. Substantivele discontinue denumesc „obiecte” „finite
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
casa mea. Dincolo soarele și grădina cu stupi.” (L. Blaga, p. 79) Prin natura lor, însă, nu toate componentele lumii extralingvistice se caracterizează prin posibilitatea detașării unui (unor) obiect(e) singular(e) de clasa din care fac parte. Această deosebire extralingvistică, ținând de raportul obiect-clasă de obiecte, stă la originea distincției lingvistice substantive discontinue-substantive continue 3. Substantivele discontinue denumesc „obiecte” „finite”, detașabile din mulțimea nedeterminată de obiecte de același fel, care este clasa pe care o pot reprezenta ca atare în interiorul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de obiecte, stă la originea distincției lingvistice substantive discontinue-substantive continue 3. Substantivele discontinue denumesc „obiecte” „finite”, detașabile din mulțimea nedeterminată de obiecte de același fel, care este clasa pe care o pot reprezenta ca atare în interiorul raportului semantic, întrucât raportul extralingvistic obiect-clasă de obiecte este un raport de multiplicare: basm, băiat, biserică, ceas, joc, student, toreador, zmeu etc. Substantivele continue denumesc „obiecte”-clasă, nedetașabile și nefinite, întrucât raportul obiect-clasă este un raport de identitate și nu de multiplicare. Substantivele continue denumesc
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i duc la apa Bistriței. Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte.” (Sadoveanu, p. 516) c. - compuse: substantive constituite din doi sau mai mulți termeni lexicali (reprezentați de un număr corespunzător de morfeme-rădăcini), dar denumind un singur „obiect” din realitatea extralingvistică: bună creștere, bun simț, ciuboțica-cucului, drum de fier, fier de călcat, gura-leului, Târgu-Neamț, Reggio Emilia, Tel-Aviv etc. d. - locuțiuni substantivale: grupuri formate din mai mulți termeni, cu sens lexical unitar și sens lexico-gramatical de substantiv; aducere aminte, băgare de seamă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o categorie semantică, întrucât fiecare substantiv are, ca unitate lexicală, un anumit gen - componentă semantică stabilă. Are natură semantică, întrucât reflectă, cel puțin în parte, adică la o parte din substantive, interpretarea lingvistică a unor anumite caracteristici ale obiectelor lumii extralingvistice. Din punctul de vedere al genului, substantivele limbii române se grupează, în primul rând, în două mari clase: • animate: substantive care denumesc „obiecte” înscrise în dinamica viață-moarte: om, băiat, fată, ciocârlie, fluture, pește, arbore, floare, zmeu etc.; • inanimate: substantive-nume de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
constituie nucleul semantic al celor trei genuri din limba română: neutru, masculin și feminin. În fiecare din cele trei clase de substantive, însă, se mai cuprind substantive la care trăsătura semantică de gen nu-și are originea în reflectarea realității extralingvistice. Cea mai omogenă este clasa substantivelor neutre. Se înscriu aici în primul rând substantive - nume de obiecte inanimate 5. La acestea se adaugă câteva substantive animate, din clasa substantivelor colective, ambigene din perspectiva alcătuirii obiectelor denumite: popor, trib, grup, colectiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
între altele, o corelație aproape permanentă între raportul pom - fruct și raportul masculin - feminin: vișin-vișină, nuc-nucă, păr-pară, prun-prună. Face excepție substantivul măr, masculin ca nume al copacului, neutru ca nume al fructului. În aceeași perspectivă, a interpretării subiective a lumii extralingvistice, se înscriu substantivele denumind flori; majoritatea sunt de genul feminin: floare, lalea, floarea soarelui, crizantemă, mușcată etc. dar sunt destul de numeroase și substantivele masculine: crin, trandafir, toporaș etc. Între substantivele care denumesc viețuitoare, numai o parte realizează genul ca pe
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al tău braț rotund îl pipăi.” (M. Eminescu, I, p. 82) CATEGORIA GRAMATICALĂ A NUMĂRULUITC "CATEGORIA GRAMATICAL| A NUM|RULUI" Conținutul categoriei gramaticale a numărului își are originea în desfășurarea raportului semantic semn-obiect; opoziția internă reprezintă interpretarea lingvistică a realității extralingvistice considerată din perspectiva unor deosebiri cantitative între obiectele unei clase omogene, deosebiri reduse, în planul conștiinței, prin abstractizare, la două moduri opuse de a fi: ca exemplar singular sau ca mulțime nedeterminată de exemplare. În legătură cu realitatea extralingvistică și cu modul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lingvistică a realității extralingvistice considerată din perspectiva unor deosebiri cantitative între obiectele unei clase omogene, deosebiri reduse, în planul conștiinței, prin abstractizare, la două moduri opuse de a fi: ca exemplar singular sau ca mulțime nedeterminată de exemplare. În legătură cu realitatea extralingvistică și cu modul de a reflecta lingvistic această realitate, categoria numărului se organizează bipolar, prin opoziția singular vs plural: casă/case, bărbat/bărbați, curcubeu/curcubee etc. Termenul neutru al categoriei, din planul limbii, are forma singularului nearticulat: casă, bărbat, curcubeu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
atribut: „Aleluia, astăzi ca niciodată/sunt fratele obosit/al cerului de jos/ și al fumului căzut din vatră.” (L. Blaga, p. 107) Impus direct de recțiunea nominală, genitivul dezvoltă, prin intermediul relației de dependență și în strânsă legătură cu diferitele raporturi extralingvistice dintre „obiectele” denumite de cele două substantive din structura grupului nominal (regent și determinant), sensul definitoriu de apartenență și mai multe sensuri derivate. În funcție de planul semantic-lexical al termenului regent, sensul general de apartenență dezvoltă mai multe valori semantice, cu nuanțări
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
bătrâne etc., forma în -ule descrie: copilule, băiatule, ciobanule, poetule, moșneagule, bătrânule etc. Comportându-se adjectival, substantivele cu vocativul în -ule se caracterizează prin mutații semantice de tip metaforic, în planul lor lexical; substantivul copilule nu mai are ca referent extralingvistic un ‘copil’ ci o ființă umană înscrisă în această categorie, sau pentru atitudinea subiectului vorbitor față de ea, sau pentru felul său de a fi. De altfel, diferite conotații stilistice dezvoltă în mod implicit toate substantivele provenite din adjective sau prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
plan a perspectivei sintactice în care se înscriu, într-un enunț lingvistic, adjectivele: nume „care se adaugă” altui nume. Raportul de dependență substantiv-adjectiv este general; caracterizează planul semantic, sintaxa și, în mare parte, morfologia adjectivului. În desfășurarea raportului semantic limbă-gândire-realitate extralingvistică, adjectivele exprimă însușiri ale obiectelor denumite lingvistic prin substantive: fată frumoasă, societate nedreaptă, vremuri grele. Prin aceasta, adjectivele introduc diferențieri în interiorul clasei de obiecte denumite, la nivel noțional, de substantiv; adjectivele scot substantivele din sfera generalului, din perspectiva unei însușiri
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ângustă, o frunză verde/galbenă/ruginie/roșie etc. În sistemul lexical al limbii, adjectivele se înscriu în serii semantice de diferite dezvoltări, în funcție de reflectarea realităților ontologice în interiorul raportului limbă-gândire. Seriile au ca trăsătură comună o anumită proprietate a obiectelor lumii extralingvistice, iar constituenții seriilor, variante de realizare a acestor proprietăți: formă (rotund, pătrat, oval etc.), greutate (greu, ușor), dimensiuni spațiale (lung, scurt; lat, îngust; larg, strâmt; înalt, scund etc.) sau temporale (vechi, nou, bătrân, tânăr), culoare (verde, alb, albastru, galben etc.
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semantic, morfologic și sintactic. Specificul semantic este sugerat de denumirea clasei; cuprinde unități lexicale care stau pentru nume, ceea ce nu înseamnă cu obligativitate în locul numelui, așa cum se interpretează în mod obișnuit. Pronumele înlocuiește numele, adică stă în locul numelui atunci când realitatea extralingvistică poate fi denumită, în actul lingvistic concret, ca și în planul limbii (la nivel lexical) și stă pentru nume acolo unde, în planul discursului (al actului lingvistic concret), interpretarea lingvistică a realității extralingvistice nu se poate face prin substantiv sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numele, adică stă în locul numelui atunci când realitatea extralingvistică poate fi denumită, în actul lingvistic concret, ca și în planul limbii (la nivel lexical) și stă pentru nume acolo unde, în planul discursului (al actului lingvistic concret), interpretarea lingvistică a realității extralingvistice nu se poate face prin substantiv sau se poate face, dar în condiții speciale și între anumite limite. Astfel, în planul narativ al poemului Luceafărul, pronumele el (și în forma îl) stă în locul substantivului luceafărul, iar pronumele ea înlocuiește sintagma
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Căci eu sunt vie, tu ești mort,/Și ochiul tău mă-ngheață.” (Ibidem, p. 171) În ambele situații, esențială, definitorie rămâne natura de reprezentant a pronumelui; pronumele este reprezentantul numelui în enunț, (a) ca unică expresie lingvistică a unei realități extralingvistice sau (b) ca substitut. Din statutul pronumelui de reprezentant al numelui rezultă o a doua trăsătură semantică definitorie: variabilitatea sensului concret în funcție de situația de comunicare, de factori sau coordonate ale enunțării sau de componente ale enunțului. Astfel, prin schimbarea poziției
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de identificare desfășoară opoziția de gen la toate cele trei persoane, singular și plural. Variabilitatea în funcție de gen depășește sfera acțiunii principiului acordului lingvistic; genul pronumelui de identificare își are originea, la persoana I și a II-a, în reflectarea realității extralingvistice; (eu) însumi/(eu) însămi reflectă „genul” vorbitorului. Corelația de gen se exprimă la nivelul primului constituent al pronumelui, prin flexiune internă realizată de dezinențe din structura pronumelui îns-: -u/-ă, la singular (eu) însumi/ânsămi; -i/-e, la plural: (noi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
32); • circumstanțial:„Pe acesta mă așez eu.” • atribut:„Strângând cu multă amiciție (...) mâna acestuia, gândi că are multă cauză de-a se depărta.”( M. Eminescu, Proză literară, p. 83) ADJECTIVUL DEMONSTRATIVTC "ADJECTIVUL DEMONSTRATIV" Sub aspect semantic, adjectivul demonstrativ caracterizează „obiectele” extralingvistice din perspectiva protagoniștilor sau a temporalității actului lingvistic; indică apropierea sau depărtarea, identitatea sau diferențierea acestor obiecte, dar fără a substitui substantivele care le denumesc, ci subordonându-se lor:„Atâtea stele cad în noaptea asta.”(L. Blaga, p. 11) Adjectivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]