204 matches
-
pe cer. Animalul cu picioarele-i lungi, ieșea clar în relief... Era râsul!.. Un salt arcuit... și, prădătorul își începu vânătoarea nocturnă. Fără nici cel mai mic zgomot, se prelingea peste pământ... ca liniștea codrului. Uneori adulmecă scurt, ascultă un fâșâit venit din depărtări, și, răbdător așteaptă până se dumirește. Freamătul de noapte al pădurii nu începuse încă, în afară de chemarea unei bufnițe din vârful unui fag. Anton îi aruncă o privire și îi zâmbi sprâncenatei cu ochi roșietici. Râsul alunecă ușor
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pe marginea povârnișului adulmecând vânat; ajunge într-un luminiș printre resturi de copaci doborâți de furtuni, ocolește niște vreji de muri și zmeuriș... deodată se ghemuiește, se prelinge ca o umbră peste frunzișul căzut, mai aproape de unde se auzea un fâșâit; trece pe lângă un copac doborât, intră în tufișuri și înlemnește în apropierea unor urzici care se mișcau... doar, ciotul de coadă tresare agitat, în răstimpuri. Din nou se târăște mai aproape, apoi un salt și aterizează în încâlcitura de vrejuri
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Noaptea își toarce caierul mai departe... Bufnița se aude șuierând. p Deodată, pătrunde zgomotos în râpă, o turmă de mistreți, printre ei se află și purcei, li se aude guițatul ascuțit... râsul înalță câteva clipe fruntea, dar renunță indiferent. Un fâșâit în apropiere, îi atrage atenția... era un motan sălbatic mare și voinic - dușmanul său de moarte. Pornește, după miros, în urmărirea lui... motanul dispare într-o vizuină de viezure. Râsul renunță și se calmează; își pune capul pe labe, ochii
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
putut picioarele tremurătoare și, când am ajuns la laptop, i-am tras un șut tare, făcându-l să se învârtă pe pardoseală către fată, care așeză scaunul în chip de scară în fața geamului spart, și am auzit-simțit un sunet ca fâșâitul memelor ieșind la suprafața lumii și fata se aplecă și apucă laptopul și strigă „Vino“ și se urcă pe scaun și se aruncă pe geam și dispăru și apoi... am rămas doar eu. Doar eu, alergând. Doar eu, alergând, fiindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
și rucsacul meu se va bloca, că va fi prins în încrucișarea T-ului. Spre norocul meu, când a venit momentul, din spate n-am simțit decât o slabă rezistență. Am tras încet, foarte, foarte încet și, cu doar un fâșâit de hârtie fluturând în aer, rucsacul meu dădu colțul fără complicații. Noul tunel părea să fie puțin mai înalt și mai lat decât cel de dinainte și, după câteva minute de mers târâș, am descoperit că aproape mă pot ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
dârei. — Ce se află acolo? — O să vezi cam peste treizeci de secunde. Bine sau rău, călătoria noastră se sfârșise. Am auzit un zgomot. În capătul cel mai întunecos al încăperii, o stivă de foi de hârtie se nărui cu un fâșâit prelung. Scout se uită la mine. Eu m-am uitat la ea. — Ce-a fost asta? Cu palma în jos, îmi făcu un semn de vorbește mai încet. — E ceva acolo, înăuntru? — Uite, spuse ea, acolo. Lângă stiva prăbușită se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
de familie. — Scuze, am spus, așezându-mă pe marginea patului. Ian scutură dintr-o ureche. Am luat paharul și am mestecat cu degetul în el. Dreptunghiurile de hârtie fâșâiră. Convingere. Am închis ochii și-am încercat să mă conving că fâșâitul era de fapt susurul apei curgând printr-o țeavă lungă. După ce am reușit să fixez bine gândul, am scos degetul din pahar și am dus paharul la gură. Hârtiile mi se rostogoliră peste buze într-un ghemotoc poros, câteva găsindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
venea de-a dura spre ei. Omulețul se ghemui și mai mult În fața pisoarului. Șuierul păru să se potolească, apoi bomba explodă, făcînd să se cutremure pămîntul sub picioarele lor. După care se așternu o tăcere grea, curmată doar de fîșÎitul molozului ce se scurgea pe trepte. Peste cîteva clipe, o altă bombă se rostogoli spre ei. O așteptară În aceleași poziții - șezînd, ghemuindu-se, sau În picioare ca la fotograf. De data asta, bomba i-ar fi făcut praf dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Un hulub huruia nostalgic. Un drumeag începea să înverzească. La capătul lui zvîcneau păsări din trifoaie vechi; mi se strîngea inima. Mîna bunicii simțea fiorul și-l stăpînea neînduplecată. Aproape de gîrlă o ghionoaie dezlega în paltini sonorități rare. Plutea un fîșîit vag și răcoros care ne obliga să tăcem. La înfricoșătoarea noastră ivire, broaștele de pe mal se înecau pe rând. Tulburate de mîl, valurile se roteau groase pe sub salcîmi aplecați. Din pămînt răsăreau, ca arama nouă, frunze grase și rotunde. Între
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
baie, am Încercat s-o ajut prin bucătărie, dar, cum nu mai era mare lucru de făcut, am decis să ies cu bicicleta, să mă zvânt. Străzi pustii și prăfuite, nu plouase de mult În oraș. Era liniște, auzeam doar fâșâitul roților de la bicicletă și un ușor scârțâit al șezutului, care ar fi trebuit strâns mai bine și uns. M-am plimbat o vreme prin cartierul cochet În care locuia Clara. Ori, mai bine zis, pe cale să devină cochet, ajutat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
unei gări pitice, văruită în albul proaspăt al verii. Forfota crescu, vocile porniră, zumzet, ca într-un sac cu nuci rostogolite. Alergau înainte și înapoi, se intersectau, ciocnindu-se, separându-se și din nou întâlnindu-se. Vagoanele opriră lin. Un fâșâit, stins. Pasagerul înainta prudent. Ținuta dintotdeauna : corectă, elegantă. Cămașă imaculată, pantofi respectabili, servietă severă. A.P. porni repede spre el, îi zâmbi, umplu distanța ultimului pas care îi separa cu energia multor cuvinte voioase. Mergeau alături, trecură pe lângă romburile de flori
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
într-una mintea cu întrebarea asta care, în timp, l-a scobit pe dinăuntru ca pe un fluieraș de soc. Ce simt acum? își zice. Și cine vede amestecul ăsta de lumină și întuneric cu dâre prin el și aude fâșâit și simte ceva rece după gât și în curând o să-și miște piciorul drept, oare de ce, o să și-l miște ascultând de o lumină verde, toată supunerea asta de neînțeles a sângelui doar pentru că circulă printr-un sistem bine pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
iarbă, cu arma sa mare pregătită, al doilea băiat, care privea În față și asculta, Macomber, mergând aproape de Wilson cu carabina ridicată, abia intraseră cu toții În iarbă când Macomber auzi mârâitul Înecat de sânge și văzu saltul care scoase un fâșâit. Apoi se trezi că fugea: fugea cuprins de o panică sălbatică, pe câmp, spre râu. Apoi, bang!, auzi carabina lui Wilson și, Într-o secundă, același bang!, strivitor. Se Întoarse și văzu leul, care acum arăta oribil, cu capul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
aveau privirea celui ce cunoaște demnitatea de a muri cu arma în mână, sub comanda unui general întotdeauna victorios. Acolo însă, în pădurea aceea, erau singuri și condamnați, cu trupurile rănite, sângerânde. Paralizat, Valerius asculta zăngănitul armelor, trosnetul oaselor rupte, fâșâitul cărnii membrelor tăiate, care zburau prin aer și, lăsând în urmă o dâră de sânge, cădeau apoi în zăpadă. Barbarii loveau cu furie, țintind sub armură, spre pântece, spre încheieturi, spre picioare. Fiecare lovitură avea o țintă precisă, fiecare rană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
jumătate de articol. Am timp să mă uit În jur; casă cu mobile grele În lemn masiv, cărți multe, oriunde sunt Înghesuite cărți, reviste, ziare. Nici un zgomot exterior nu pătrunde aici, nu străbate nici o rumoare de afară. Se aude doar fâșâitul hârtiei care se Îndoaie la atingerea degetelor ce o strâng, o Încleștează ca Într-o posesie erotică. „Nu-mi place tipul ăsta, Regman!“, izbucnește sec Marin Preda. „E un om rău!“, decretează scurt. Nu comentez. N-am ce. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
altceva decât la mișcarea ritmică a brațelor, a picioarelor, a Întregului corp; nici o fracțiune de secundă fără mișcare, nu Înceta mișcarea!, dispozitivul de alarmă e deschis la maximum pe acest semnal, țiuie Îngrozitor, Îmi invadează urechile, am În urechi un fâșâit continuu; nu se poate fără acest fâșâit, de ce nu se poate, mă țin cât pot să nu renunț la mișcare; ah, o durere ascuțită Îmi taie genunchiul, uit să mai mișc mâinile. Ce se Întâmplă de nu mai pot Înainta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
a picioarelor, a Întregului corp; nici o fracțiune de secundă fără mișcare, nu Înceta mișcarea!, dispozitivul de alarmă e deschis la maximum pe acest semnal, țiuie Îngrozitor, Îmi invadează urechile, am În urechi un fâșâit continuu; nu se poate fără acest fâșâit, de ce nu se poate, mă țin cât pot să nu renunț la mișcare; ah, o durere ascuțită Îmi taie genunchiul, uit să mai mișc mâinile. Ce se Întâmplă de nu mai pot Înainta? Corpul meu este În contact cu materia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
foile citite, să se desprindă de albul paginii și să se actualizeze În cuvinte. Intermedierea sonoră materializează În vocea monotonă simulacrul textului prim. E noapte avansată. Nici nu ai nota diferența dintre noapte și zi, dacă nu s-ar auzi fâșâitul mașinilor tăind aerul surdinizat, acel sunet Înfundat ca trecerea printr-un tunel; noaptea se derulează mai lent, adică se receptează ca lentă mișcare Într-un timp conștientizat ca și trecerea prin tunel, Întunericul este tunelul dintre două zile. Cuvintele pronunțate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ai fost, te aștept de o oră“, „a, tu ești?“, „rătăcisem calea“, „vino pe aici“; intrarea e chiar În spatele ei, o ușă de lemn ascunsă În zid, o deschide direct din stradă; intră, o urmez, când trec pragul, aud același fâșâit În frunziș, nu mă preocup, lângă ușă, umbrela colorată, dar parcă nu este aceeași: are un vârf ascuțit ca o lance, văd o haină bărbătească de vânătoare, niște bocanci de o măsură foarte neobișnuită, „sunt ai soțului, nu te speria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
al unui străin, mă uit la el mirat, nu-i răspund, râde, Îi Întorc spatele, râde; hohotele lui mă fac să alerg; alerg cât mă țin puterile, până ies din zona periculoasă; tot timpul am impresia că mă urmează acel fâșâit suspect; iată, intru pe Mântuleasa, mă simt eliberat, respir; deodată, Îmi amintesc că trebuie s-o Întâlnesc pe madame Bovary, ah să nu Întârzii; e ziuă, nu mai pot de nerăbdare s-o revăd, o iau pe moșilor, mă Încurc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe care zăcea Miron Iuga. O spăimântau de ajuns umbrele ce se legănau pe pereți ca niște stafii neostoite. Pe geamurile sparte intra răcoarea din ce în ce mai tăioasă. De câteva ori i s-a părut, tocmai când închisese ochii, că aude un fâșâit ciudat. O singură dată a îndrăznit să privească într-acolo. Cum se clătina flacăra lumânării, mortul părea că se mișcă. S-a închinat repede de trei ori... După ce își mai veni puțin în fire, auzi deodată, foarte deslușit, un suspin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se poate să continuăm așa. Mă tem că va trebui să te concediez. —Dar, domnule, dacă aș putea măcar să... Îmi pare rău, Manuela, dar hotărârea mea e definitivă. Te plătesc pentru toată săptămâna, dar asta e tot. Am auzit un fâșâit și un plâns Înăbușit, apoi se lăsă tăcerea până când, după câteva minute, se trânti o ușă. Stomacul meu mi-a semnalat că nu va mai tolera mahmureala prea mult și am Început să mă uit cu disperare În toate direcțiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
La A. Robbe-Grillet, procedeul metaforelor, obișnuit în actul descriptiv, este ostentativ folosit, prin acumularea de comparații, pentru a evoca zgomotul fermoarului "[...] ea trase fermoarul cu cheiță mare de alamă pînă sus la gît, închizînd bine geaca cu un zgomot de fîșîit de stofă ruptă sau șuieratul unui bici pe piele, gîjîitul aerului ce iese din gîtlej [...] sunetul fin, de mătăse al vîrfului de cuțit ce lasă în urmă o rană prelungă și deschisă [...]", paragraful terminîndu-se prin "e suficient atît, puteți continua
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
unei cafenele, la ora prânzului, deopotrivă cu întregul oraș, deopotrivă cu întreaga Sicilie. Nimic nu se mișcă la orele de amiază în La Graziella 20 și nicăieri altundeva. Parcă nici vântul nu adie, nu se aude decât cel mult un fâșâit de Corriere della sera21, întors alene, la umbră. Magazine închise, restaurante închise sau aproape închise, pentru că poți cel mult să iei ceva, așa, de sete, căci, bineînțeles, bucătăria e închisă. Nu știu de ce mai întrebi dacă nu cumva poți să
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
că murea. Jarul țigării lui Markovic s-a stins. Dispăruseră și licuricii, iar silueta compactă a turnului devenea tot mai limpede În locul unde cerul devenea, din negru, albastru-Închis. - Olvido era pe ducă, a insistat Faulques. Croatul l-a auzit. Un fâșâit pe jos, un tremur printre copaci. Pictorul de război a atins mânerul cuțitului, dar a rămas așa, cu degetele pe el, fără să-l Înșface. Pe negândite, se simțea atât de obosit, că s-ar fi culcat acolo. La urma
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]