284 matches
-
cu ea. După câtva timp, Zeliha și fata menajerei au devenit prietene bune, chiar s-au tăiat la degetul arătător și și-au amestecat sângele ca să devină surori de cruce pe viață. O săptămână Întreagă cele două fete s-au fâțâit peste tot cu aratătoarele Înfășurate În bandaje Însângerate, acela fiind semnul Înfrățirii lor. Pe vremea aia, de fiecare dată când se ruga, Zeliha se gândea la bandajul ăla Însângerat - dacă Allah ar fi putut la rândul lui să se facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
acilea. Cică dân vina la registre, rusticanu Își trecea toată ziulica Împlementat În birou; io, care n-am obligații fixe la locantă și, dacă vreodat Îi țin umbra lu ăla din cuhne, fac asta să nu par igoist, mă tot fâțâiam prin fața lui, doar oi marca vro deferență, da don Renovales mi-a vorbit ca un tată și a tret să mă dau Întors la ogeac. Peste douăj dă zile, o bârfografie otorizată ne-a dat legat gogoașă un răvaș cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
măndel fiecine poa să zică ce-i flutură pân mansardă, da nu și că, la greu, aș fi fost defetist. La ce bun să semeni panică? Parcă aveam lacăt la gură. Su pretexte asortate, dân cinci În cinci minute mă fâțâiam pă colidoru care duce În biro, care Zarlenga și Musante Își punea acolo furia cap la cap, fără baremi sinceritatea unei sudălmi: apoi mergeam la chițimia dă 0,60, repetând fără rușine: Bârfă! Bârfă! Oscurantiștii ăia, ocupați cu târnu lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
După câtva timp, Zeliha și fata menajerei au devenit prietene bune, ba chiar s-au tăiat la degetul arătător și și-au amestecat sângele ca să devină surori de cruce pe viață. O săptămână întreagă cele două fete au s-au fâțâit peste tot cu arătătoarele înfășurate în bandaje însângerate, acelea fiind semnul înfrățirii lor. Pe vremea aia, de fiecare dată cânde se ruga, Zeliha se gândea la bandajul ăla însângerat - dacă Allah ar fi putut la rândul lui să se facă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2176_a_3501]
-
Numai că pe „Potemkin” deznodământul a fost tragic. Marinarii români nu voiau asta... Nici prin cap nu le trecea să se revolte, ei voiau să salveze vaporul. Înțelegi? Vaporul culturii... — Înțeleg, de ce să nu înțeleg. Printre marinari și ofițeri se fâțâiau niște inși care nu aveau altă treabă decât să tragă cu urechea și să noteze... Chipurile judecau valoarea estetică a corurilor. Și dădeau note. Dacă nu cântai îți dădeau nota zero. Iar ceilalți marinari te aruncau peste bord. — Chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1891_a_3216]
-
n-o să mă descurc? Citesc și în limba asta, am învățat-o la școală. Asta-i povestea cu filmul, nu-i așa? P-asta o iau deocamdată.“ Andrei știa că n-o să mai vadă niciodată romanul înapoi. Pe urmă se fâțâise o vreme mișcând încet din șoldurile pe care se mulau pantalonii negri, ridicându-și întruna mâinile la ceafă. Andrei Vlădescu era convins că mișcările astea fac parte din jocul ei de ațâțare, până în clipa în care i-a spus: „Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Lu’ băiatu’ matale îi place s-aibă și el prăjitura lui, nu? — O, Doamne, mă dă gata cotu’ ăsta, răspunse doamnei Reilly. În mijlocul mulțimii care se formase în fața magazinului universal, șapca de vânătoare, centrul verde al cercului de oameni, se fâțâia violent. Am să mă adresez primarului, striga Ignatius. — Lasă băiatu-n pace, interveni o voce din mulțime. — Du-te și vezi-ți de stripteuzele de pe Bourbon Street, îl apostrofă un bătrân. Ăsta-i băiat bun. O așteaptă pe maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
viața lui un spectacol mai deplorabil. Darlene și papagalul aveau toate calitățile necesare pentru a sabota localul.) Mai trebe pro’ abil puțin retuș ici și colo, să se roteasc-un pic, să se legene, să alunece, să se bâțâie, să se fâțâie, da’ eu zic că număru-i foarte bun. Zău așa! — Vezi ce spune și el? o întrebă Darlene pe Lana. Jones trebe să știe. Negrii au ritm cu caru’. — Ăău! — N-aș vrea să sperii eu pe cineva pomenind de anumite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
casa. O să aibă destul de lucru ca să prefacă odaia lui Ignatius într-un cuib de porumbei. Izbucni în hohote înfundate de râs. — Domnișoara Annie o să se-nverzească văzând casa asta reparată. — Păi să-i zici așa: „Mai ieși și tu și fâțâie-te puțin! Numa’ așa o să te-alegi cu casa reparată.“ Santa hohoti din nou. Ș-acu’, pune jos telefonu’ și vino aici. Sun la Caritas chiar acu’. Pleacă cât mai iute din casa aia. Doamna Reilly o auzi trântind telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
ușa și intrară la recepție. Agentul cu față ascuțită care era de serviciu privi către ei când lipăiră peste emblema Poliției Grampian, imprimată pe linoleum: un ciulin cu o coroană deasupra, iar dedesubt cuvintele „SEMPER VIGILO“. — Comisarul McRae? spuse el, fâțâindu-se În scaun ca un papagal curios. — Da? Logan se aștepta la un comentariu gen „Lazăr“. Probabil că nenorociții ăia de Gary cel Mare și Eric le-au spus tuturor din nenorocita asta de secție. — Inspectorul Insch a spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
era singur. Fiecare mașină oficială a poliției, chiar și cele nemarcate, erau pe teren; nu se găsea acolo nici unul dintre obișnuiții secției, nici o telefonistă/funcționară și nici un alt detectiv din departament. Nici unul din polițiștii de circulație în uniformele lor kaki, fâțâindu-se mândri de teritoriul aflat sub controlul lor - Strip, femeile frumoase, coșurile cu cadouri de la Mickey Cohen, adevărata cauză a disputelor cu cei de la Oraș. Nu era nimeni care să se uite cruciș la el pentru că studia manuale de criminologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
pentru durii de care o salvase sau pentru că auzise câte ceva despre Mickey C. - chestii absolut inutile atunci când cel mai cunoscut infractor din West Hollywood îi ungea pe cei mai buni ofițeri de poliție din zonă. Schema nu funcționă: fata se fâțâia prin fața lui, cu șnururile alea atârnându-i de epoleți ca niște spaghete. Danny așteptă primul val de căldură interioară, care îl năpădi numaidecât, iar culorile din local trecură de la ușor aiurea la absolut suportabil. Îi spuse fetei: — Stai jos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
porc bine prăjit. Sinagoga de vizavi de Hollenbeck Park era acum o biserică catolică. Bătrâneii cu kippa, care jucau șah la umbra copacilor, fuseseră înlocuiți de pachucos cu pantaloni cu manșetele despicate ce se plimbau țanțoși, îmbrăcați de gală, se fâțâiau, unduindu-și umerii, și vorbeau în argou de bulău. Buzz dădu ocol parcului, uitându-se la ei și etichetându-i: șomeri, peste douăzeci de ani, probabil vindeau țigări de marijuana și colectau banii de protecție de la cei câțiva negustori rămași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
ăla? Spuneți-mi cine e! ― Nu putem! ― De ce? ― Lucrează pentru noi... ― Benevol? Iar văd că tace, confirmând. ― Adică cum, zic, și n-am dreptul să știu cine, în numele miliției, mă oprește ca un imbecil pe drum, îmi ia actele, se fâțâie ca un cretin tîrîndu-mă după el, dispunând nepedepsit de timpul meu? De ce nu l-ai oprit aici până se lămurea că nu cunoaște legile circulației, dar îi sfârâie sufletul să dea și el ordine altora, să le tulbure viața, să
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
de chestia asta?... Cum de-au aflat ei de Peștera Liliecilor și de oasele de-acolo? Întrebarea fusese pusă rar și apăsat, ca s-o audă Nuțu și să simtă toată povara trădării lui. Ei, cine le-a spus! se fîțîi Ilinca aruncîndu-și iar șuvița din ochi. N-o mai fă acum pe blegul cu mine, că știu eu ce știu! Adică, ce mai vorbă, tot satul vorbește de păcăleala pe care le-ai tras-o tu cu casetofonul. Zău, mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
bine decât mine? Adrian se holba o clipă la Șam, părând să fi rămas fără replică, dar apoi relua: — „Iar în ultimul său film, Întunericul, la care semnează și regia artistică, există o lungă scenă în care o tânără se fâțâie goală prin casă și-i face de mâncare unui bărbat îmbrăcat din cap până-n picioare.“ — Bine, dar asta se-ntâmplă fiindcă ea îl crede orb! — „«Bine, dar asta se-ntâmplă fiindcă ea îl crede orb!A a exclamat Samuel Sharp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
lui nea Ovidiu. Peste întreaga seară plutea zâmbetul satisfăcut al doamnei doctor. * Iată-mă la cincizeci de ani și un pic, cu burtică, chelie, ciuperca de la picior și problema de la buric, viitor tată și fost homosexual... iată-mă cum mă fâțâi cu toate cele la vedere prin fața celei mai frumoase dudui pe care am văzut-o în viața mea. Contesa asta ori e nebună, ori face parte dintr-o sectă. Nu m-aș mira să mă pună să beau... Mă rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
a fost ceva mai devreme. Seara ai revenit. Te-ai postat lângă aceleași adâncituri din asfalt și dădeai impresia că aștepți, însă, în umbra ochilor tăi, din acele urme crescuseră pantofii ei, ce începură să se plimbe prin stație. Te fâțâiai și tu de colo colo, iar din când în când îți mai aruncai privirea spre cele două pătrate ce însemnaseră asfaltul ca două stigmate. În zilele ce urmară ai început să cauți printre călători, poate că din moment în moment
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
pieptănănâdu-și părul În partea dreaptă. Și iată că acum Increatul se afla În podul casei lor. Babulea Îl auzea cum mărșăluiește Învârtindu-se În cerc În jurul hornului, intonând, cu un glas pițigăiat, imnul austriac... Tatiana umbla orbecăind prin casă. Se fâțâia de ici-colo, mergând de la cuptor până la ușă, de la ușă până la masă, de la masă până la pat și Înapoi. Își făcea de lucru prin ogradă, hârșâindu-și pașii prin praf. Orbecăind, amenința berzele cu bastonul. Le lua drept ciori. „Crrr, le striga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
rachiu. Babulea devenise un fel de zeu al locului, un zeu pe cât de bun, pe atâta de nebun, care apăra casa de fulgere, de tunete și de duhurile rele ce bântuiau prin preajmă. Capra nu stătea liniștită o clipă, se fâțâia de pe un picior pe altul, mestecând tainul pe care i-l pusese Mașa lângă iesle. Femeia trebuia să aibă mare grijă de găletușa pe care o ține strânsă Între genunchi: Evlampia obișnuia să răstoarne laptele când nici nu te așteptai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
mai mult decât e nevoie pentru a li se realimenta avionul personal. Oamenii ăia lipsiți de imaginație care deschid la întâmplare revista Town & Country și spun: Pe asta o vreau. La fiecare acțiune de binefacere pentru copiii abuzați, toată lumea se fâțâia de colocolo pe două picioare, mâncând crème brulée, cu buzele umflate artificial de aceleași implanturi subcutanate. Privindu-și același ceas Cartier, același timp înconjurat de aceleași diamante. Același colier de la Harry Winston în jurul unor gâturi lungi și subțiri, modelate cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
a mai întors. - Dar Amalia? - Dă-o-ncolo de pațachină! Și asta-i dusă cu pluta... - Nu cred, chiar așa? - Da, măi, mă duc la ea într-o seară, iau și niște trandafiri, o sticlă de vin, mă înfățișez. Se fâțâie puțin pe lângă mine, e bună șerpoaica, caut un disc cu bluesuri... Dispare în bucătărie, se-ntoarce: „Până se face pizza, hai să-ți arăt niște poze...”. Scoate un album de familie, impresionant, mare, legat în piele, se-așază la picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
s-a obișnuit să aibă ce-i mai bun Încă de la Început. Mi-am aprins o țigară mentolată În timp ce dădeam pe gât ce mai rămăsese din Corona. Simțeam un amestec ciudat scurgându-mi-se prin vene. Chelnerița s-a apropiat, fâțâindu-și coapsele, cu Încă o bere și un Frank Sinatra. Piciorul stâng arăta superb. Nu am observat până acum că era Încălțată cu pantofi de mărimi diferite. Nu cumva tu ești scriitorul cel tânăr de care vorbeai? — Nici vorbă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
publicat, atunci, într-o revistă din Capitală, o proză-schizo. O enormitate despre o Femeie solară, ființă pe care, după ce și-a imaginat-o, chiar i s-a arătat! Sub forma Balerinei! Balerina solară! Aeriană! Pentru că era o altă aiurită. Se fâțâia de colo-colo, tremurându-și brațele și fundul. Dând impresia de mișcare. „De vibrație odată cu Universul”, zicea. Se credea o lebădă și adormea pe lac într-o postură deprinsă, desigur, sub tortură: șpagatul! C-un picior la răsărit și altul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
evidență a înstrăinărilor. Inutil este, Doamne, să numeri Golgotele altora, când în sânge îți cresc răstignirile mereu mai multe, mereu mai înalte, mereu mai adânci. Cu ochii închiși sau cu ochii deschiși, realitatea, precum o curvă ieșită de la pârnaie, își fâțâia curul pe la capetele gândurilor. "Da" sau "nu" doi plozi neînțărcați, îmbrăcați în scutece identice, plozii târfei ieșite pe cauțiune: unul suge din țâța dreaptă renunțare, altul din țâța stângă frică. Atunci, la revoluție (la naiba și cu acest cuvânt!), comuniștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]