835 matches
-
mai aflat ce îi lovise și doborându-i pe cei care încercau să fugă. Lângă oraș, un corespondent al agenției de știri Reuters a descris supraviețuitorii pe care i-a văzut înghesuiți pe vârful unei culmi reci și golașe: „Figuri fantomatice - bătrâni, femei și copii, acoperiți cu noroi cenușiu și uscat, cu părul țepos; numai ochii li se vedeau în noapte, arătând că încă mai erau în viață”. A doua zi, când la Armero au sosit echipele de salvare, au găsit
Tragedia de la Armero () [Corola-website/Science/336903_a_338232]
-
Calul îi moare pe drum, dar găsește pe neașteptate doi armăsari într-un coteț de porci. Îngrijitorul lor îi sechestrează slujnica, iar doctorul nu o poate salva fiind purtat cu mare repeziciune de cei doi cai, niște entități iraționale și fantomatice, la casa copilului suferind . Povestea se afundă tot mai mult în absurd. Confruntat cu imposibilitatea de a salva copilul de la moarte, doctorul este dezbrăcat de părinții acestuia și culcat în pat lângă bolnav, conform indicațiilor unui cor de școală, aflat
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
deja mort, acest lucru îi este un dat, așa cum exilul îi este un dat ». Restul capitolelor sunt așadar variațiuni ale temei inițiale sau simple adnotări la aceasta. Din momentul declanșării, subiectul operei evoluează întortocheat și eratic, la fel ca existența fantomatică a vânătorului Gracchus. Limbajul prozei kafkiene este sec, steril și amintește de stilul birocratic. Lingvistul ceh Pavel Trost îl consideră un produs al germanei pragheze din acea epocă, care se remarca pentru penuria excepțională de expresii figurate și colocviale. George
Franz Kafka () [Corola-website/Science/296791_a_298120]
-
atingere). Cele două tabere se asediază reciproc, declanșând o strategie a teroarei. Personajul titular al nuvelei a rămas captiv între cele două lumi, reîntorcându-se periodic în locurile unde copilărise și unde nu apucase să-și trăiască tinerețea. Postexistența sa fantomatică nu putea fi prelungită decât cu sângele animalelor de la conac și din sat; irupțiile fantasticului în viața cotidiană sunt deci malefice. Trecerea între cele două lumi se face cu o caleașcă veche condusă de un vizitiu fantomatic, simbol al luntrii
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
tinerețea. Postexistența sa fantomatică nu putea fi prelungită decât cu sângele animalelor de la conac și din sat; irupțiile fantasticului în viața cotidiană sunt deci malefice. Trecerea între cele două lumi se face cu o caleașcă veche condusă de un vizitiu fantomatic, simbol al luntrii lui Charon. Uciderea ritualică a strigoiului restabilește ordinea firească a lucrurilor, redând trupul Christinei lumii morților, căreia acesta trebuia de mult să-i aparțină, iar focul simbolic din final șterge urmele conflictului. Critica literară a identificat două
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
care respinge tentația absolutului, preferând unei ființe superioare (domnișoara Christina, respectiv Luceafărul) o iubire pământească (Sanda, respectiv Cătălin). Domnișoara Christina rostește obsesiv versurile de chemare a Luceafărului, plutind cu o grație „mai mult sensuală decât lugubră, mai mult visătoare decât fantomatică, mai mult delicată decât demonică”. Precocitatea personajului Simina a stat la baza scandalului public creat în jurul cărții. Fetița în vârstă de 9 ani ascundea sub un obraz de păpușă manifestări de un demonism precoce și o luciditate dezarmantă. Astfel de
Domnișoara Christina (nuvelă) () [Corola-website/Science/332955_a_334284]
-
i (aceeași forma la plural ca și la singular) sunt, în mitologia românească, sufletele rele ale morților, despre care se crede că ar ieși noaptea din mormânt și s-ar transforma într-un animal sau într-o apariție fantomatică, pentru a pricinui relele celor vii. i sunt niște creaturi „mitologice” ale poporului dac adoptate ulterior de catre poporul român. Dacii considerau strigoii reprezentarea răului, spiritele celor adormiți ale căror fapte nu au fost demne de intrarea în „Împarația lui Zamolxis
Strigoi () [Corola-website/Science/296924_a_298253]
-
mută spre vest, și-ar putea uni trupele cu cele ale Armatei a IX-a. La venirea serii, Heinrici a primit permisiunea să facă acestă mișcare. Spre deosebire de Sala hărților din Führerbunker, unde oamenii din jurul lui Hitler mutau pe hârtie divizii fantomatice în atacuri imaginare, sovieticii avansau neîntrerupt și se îndreptatu către victorie. Frontul al II-lea Bielorus reușise să stabilească un cap de pod pe malul estic al Oderului pe o adâncime de 15 km și lupta din greu cu Armata
Bătălia Berlinului () [Corola-website/Science/304390_a_305719]
-
dar rămâne totuși posibilă chiar dacă unele aspecte par să fie inexplicabile. Rătăcirea drumului, „dispariția” șoselei, țipătul care pare că vine de nicăieri, felinarul purtat prin pădure, casa lui Dăsa, hainele stranii și vorbirea arhaică a stăpânului și servitorului, cortegiul funebru fantomatic și căderea într-un somn de plumb sunt elemente stranii cărora li se pot găsi explicații mai mult sau mai puțin plauzibile. Fantasticul irupe în nuvelă odată cu sosirea la bungaloul lui Budge, când șoferul și servitorii neagă călătoria cu mașina
Nopți la Serampore () [Corola-website/Science/334763_a_336092]
-
ar avea suflet, acțiunea de a tăia ar fi sufletul lui, deoarece "tăierea" este esența a ceea ce înseamnă să fi un cuțit. Spre deosebire de Plato și tradițiile religioase, Aristotel nu a considerat sufletul în întregimea sa, ca fiind un ocupant separat, fantomatic al corpului (așa cum nu putem separa activitatea de a "tăia" de cuțit). În timp ce sufletul, din perspectiva lui Aristotel, este de fapt o realitate a corpului viu, nu poate fi imortal (când un cuțit este distrus, tăierea încetează). Mai precis, sufletul
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
noștri se congelează treptat, treptat. Mor? N-am zice. Parcă i-ar trece, scriitorul, prin această alchimie ciudată, într-o lume a viitorului, nemailăsându-i să piardă nimic. Treptat, treptat, sfătoșenia lor se stinge, gerul îi astupă și ei, în fantomatica lor ambarcațiune, călătoresc spre sat. Spre satul lor, spre un sat al viitorului? Scriitorul nu ne-o spune. Ne lasă singuri pe muchia unei întrebări s-o dezlegăm.
Eugen Mihăescu (scriitor) () [Corola-website/Science/308152_a_309481]
-
care apare în mai multe scrieri ale romancierului. Plasată în frământatul an 1917, acțiunea filmului surprinde metaforic destrămarea unui imperiu și renașterea națiunilor ce-și reclamau imperios independența. Totul este privit din perspectiva a două personaje ce se deplasează aproape fantomatic „prin cenușa imperiului” austro-ungar, surprins în agonia de dinaintea dispariției sale: Darie (Gabriel Oseciuc), un tânăr încă nealterat de mizeriile din jur, și Diplomatul (Gheorghe Dinică), un cinic cu pretenții de noblețe. Cei doi încearcă să supraviețuiască, dar Diplomatul sfârșește prin
Prin cenușa imperiului () [Corola-website/Science/317574_a_318903]
-
întâmpina și de a-l aduce la fermă pe un traseu misterios, care apare doar în prezența Ioanei și Didonei, dar ale cărui efecte vizuale și energetice le resimt aparatele sensibile ale stației. Pe acest traseu cei doi întâlnesc personaje fantomatice din istoria romană a zonei, care se adaugă altor apariții din perioada luptelor cu turcii, ale evenimentelor din decembrie 1989, sau a unui naufragiat care poartă în brațe trupul unei femei. Toate aparițiile sunt imateriale și tăcute, singurul sunet pe
Încotro curge liniștea? () [Corola-website/Science/328437_a_329766]
-
tablei în partea finală a ragăi hindustane. Combinând overdubbing-ul omului-orchestră, instrumente electronice și improvizația, făcută pentru o înregistrare unică și influentă, o lucrare psihedelică definitorie a anilor 1960, sporește prin arta copertei sale tihna poeziei ce constitue notele de album. Fantomatică și mult mai dificil de asimilat, este compoziția de pe partea " B" a albumului oroginal, intitulată "Poppy Nogood and the Phantom Band." Întrebuințând și aici tehnica overdubbing-ului, Riley interpretează iarăși la toate instrumentele, de această dată și la soprano saxofon (inspirat
A Rainbow in Curved Air () [Corola-website/Science/326628_a_327957]
-
motorii i-au fost afectate, abilitatea de a scrie nu a avut de suferit. Pe 11 decembrie 2007, Pratchett a postat online faptul că fost diagnosticat recent cu o formă rară de început de Alzheimer, care, spunea, „se află în spatele fantomaticului «accident vascular cerebral».” El are o formă rară de boală, denumită atrofie corticală posterioară, care face porțiuni din partea posterioară a creierului să se micșoreze și să se zbârcească. Într-un interviu radiofonic, Pratchett le-a cerut oamenilor să „rămână veseli
Terry Pratchett () [Corola-website/Science/297460_a_298789]
-
obține acel săpun, curat și ieftin.”" În romanul „Abator 5” scris de Kurt Vonnegut se menționează că în timpul războiului, naziștii nu au fabricat numai săpun din cadavre, ci și lumânări: "„Numai lumânările și săpunul erau de fabricație germană. Aveau aceeași fantomatică opalescență. Britanicii nu aveau de unde ști că lumânările și săpunul erau făcute din grăsimea evreilor, țiganilor, comuniștilor și altor inamici ai statului.”" În romanul lui Solomon Perel „Europa, Europa”, autorul pomenește de folosirea săpunului RIF la dușurile din taberele Hitlerjugend
Săpun făcut din grăsime umană () [Corola-website/Science/332005_a_333334]
-
iar aceasta îl duce mai departe în cârcă, apoi îl predă unui gândac roșu uriaș, care să-l conducă mai departe pe uscat. Creatura lacustră și gândacul se întreabă dacă Jack este Alesul. Ajungând la niște cețuri străbătute de siluete fantomatice, Jack se luptă cu ele și când acestea pier, ceața se risipește și dă la iveală un peisaj fabulos, cu niște munți în formă de ciuperci, străbătând prin nori. Un uriaș Arheopterix îl duce pe Jack în zbor peste ținutul
Jack în Țara Moon () [Corola-website/Science/319416_a_320745]
-
că Gattler Gălăgiosul) poartă o mască de prevestitor din spațiu, pe care, atunci când o îndepărtează dezvăluie formă să de om posac, personaj negativ întunecos. tiranic, cu o inimă de piatră, Gattler răspunde numai în fața lui Nemesis. Vanquo este un comis-voiajor fantomatic cu ochii vacante și o fată lungă palida - el este un personaj sinistru, cu un râs refrigerent. Îmbrăcat într-o serape și sombrero el este un tip incredibil de rapid. Vanquo a avut în cele din urmă o soartă ciudată
Saber Rider și Șerifii Stelari () [Corola-website/Science/317885_a_319214]
-
Chloe"(1951) de Ravel ,"Variații simfonice" (1946) (pe muzica de César Franck, "Sylvia"(1952) de Delibes, "La Péri" de Paul Dukas (1956), sau "Scene de balet" (muzica de Stravinski) (1948). Personajele pe care le întruchipa erau, adesea ființe fragile sau fantomatice, precum în vedenia artistului din „Apparitions” (Apariții) (1936), (muzica:Liszt-Lambert) sau vânzătoarea de flori din „Nocturne” (1936) (muzica:Delius) A mai lucrat și cu coregrafii Roland Petit și mai târziu, cu Martha Graham. În urma turneului Baletului Regal în S.U.A. în
Margot Fonteyn () [Corola-website/Science/316095_a_317424]
-
gândește În termenii filosofici - eternul și efemerul ascultă de legi proprii. La rândul său, hermeneutul George Popa descoperă că ipotetica balanță eminesciană Înclină spre imanent, nu spre transcendent, Încât Luceafărul poate fi numit „poemul reabilitării sferei contingentului omenesc În raport cu lumea fantomatică a ideilor eterne”. Și totuși, termenul „etern”se cuvine a fi rostit și În legătură cu simțirea și dragostea omenească, tot așa cum „timpul mitului”(creație umană) devine „loc de Întâlnire și fuzionare a celor două modalități temporale”. Ceea ce deosebește radical omenescul de
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Voica () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1557]
-
ca o zeitate trufașă, că aceste întîlniri ale noastre, bărbătesc mateine, o să continue încă multă vreme". Un personaj e numit Haidia, ca o îngînare a lui Pașadia. Un panegiric închinat amurgului amplifică senzația plonjării într-un univers defunct, prelungit prin fantomaticul discurs capabil a-i fixa fastuosul colorit: "Ocolim casa de mode. În vechea uliță, înclinată spre apus, urmărim, cu nerușinare, cum se cuibăresc bătrînii în noaptea ce se anunță, perdelele groase, afumate, cu franjuri lipsă, nu ne pot ascunde acest
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
va ține albumul, cât timp cineva va mai recunoaște în chipurile din el o mamă, o bunică sau o străbunică... Până când hârtia se va îngălbeni, se va scoroji și toate acele chipuri care au fost odată oameni vii vor deveni fantomatice, vor speria copiii, și cineva, o mână din alt secol, va arunca totul în foc... Dar nu același lucru îl spusei când ne văzurăm apoi la birou. Intră fără indecizia pe care i-o cunoșteam, dar rămase câteva clipe lângă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
vale, avui net senzația că am dat amândoi peste borta vântului. Sufla foarte tare și acele de gheată se transformară în fulgi mari, care mă orbeau. Se făcu întuneric de seară și la doi pași silueta iubitei mele îmi părea fantomatică. Auzii un chicotit pe care furtuna mi-l aduse în urechi ca o părere. Apoi glasul ei: "Victoraș, încotro o iei?" "Spre scaune'', strigai. "Nu într-acolo, vino mai aproape, ține-te după mine." Da, dar după părerea mea încotro
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
a revenit. Oscilând între tentația înregistrării realului prezent și aceea a resuscitării realului trecut, această confesiune de o sinceritate absolută (și de aceea, poate, greu sesizabilă), reușește în cele din urmă să dea o nouă viață - fie ea și una fantomatică - inflexiunilor unor voci pierdute. Emanație stranie a realului trecut, mărturisirea poetului provoacă vibrații ascunse care țin nu atât de formă, cât de intensitate, de Timp (acest-lucru-a-existat-cândva) și de pura sa reprezentare. În plus, poemul acesta cu totul atipic depune implicit
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Fulga (1872, intitulat apoi Fulga sau Ideal și real și circulând în numeroase ediții) și Vlăsia sau Ciocoii noi (1887). În Fulga, pare-se inspirat după un roman al lui Alphonse Karr, se încropește o poveste de dragoste, cu personaje fantomatice, convenționale, frizând ridicolul prin patetismul lor, pe când în Vlăsia sau Ciocoii noi autorul încearcă, pe urmele lui N. Filimon, o frescă satirică în care țara este imaginată ca o „vlăsie” aflată la discreția profitorilor politici. Deoarece procedeele de compoziție se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287341_a_288670]