1,278 matches
-
o foarte bună documentare din literatura de specialitate, precum și utilizarea tuturor metodelor de cercetare geografică pentru fiecare component de mediu (Velcea, 1995, citată de Octavia Bogdan). Studiul riscurilor de mediu pretinde și presupune elaborarea unei metodologii care permite o analiză fenomenologică obiectivă. Un asemenea studiu are în vedere următoarele aspecte: · existența unei baze de date statistice pe o lungă perioadă de timp; · stabilirea caracteristicilor medii ale parametrilor analizați; · extragerea valorii extreme care reprezintă limitele posibile de variație ale fenomenelor sau pragurile
Impactul antropic şi riscurile induse asupra reliefului în Podişul Moldovei by Margareta Negrea Vacarita () [Corola-publishinghouse/Science/91570_a_93219]
-
de a se raporta la moarte prin chiar intermediul ființei care este. Personajul lui Blecher stabilește o relație existențială cu posibilitatea de a muri, are certitudinea morții, dar gravitatea ei este atenuată de amânare. În cele din urmă, prin ,,reducție fenomenologică", prin punerea în paranteze a tot ceea ce este nesemnificativ (aici se poate observa influența lui Husserl), naratorul-personaj din operele lui Blecher învață arta de a muri. Drama personajului este dată de faptul că acesta conștientizează finitudinea universului său. În toate
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ascuns ar fi ,,figuri remarcabile ale descompunerii". Opera lui Blecher, concluzionează criticul, rămâne ,,umană, autentică, până la un fel de jupuire a conștiinței, neliniștită și lucidă"155. Astfel, autenticitatea nu se traduce la Max Blecher prin confesiune, ci este rezultatul experienței fenomenologice imediate pe care o trăiește eul narativ. Max Blecher nu încearcă să recupereze proustian experiența, ,,timpul pierdut", dialogând astfel cu ficțiunea prin intermediul scrisului, ci dimpotivă expune odată cu scrisul ceea ce simte și trăiește în mod direct. Dialogul permanent și direct pe
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în urma percepției intenționale a realității: ,,se simțea identificat cu șoarecele până în cea mai măruntă atitudine. Umbla tot atât de îngrozit, tot atât de zăpăcit"263. Personajul lui Blecher se mișcă astfel, conform teoriei lui Husserl, într-o lume deja interpretată. Din punct de vedere fenomenologic, Emanuel, la fel ca și celelalte personaje blecheriene, are un văz cultivat pe care nu l-a obținut foarte ușor, reușind ,,să smulgă fenomenul din ascunderea lui"264. O astfel de percepție intențională o are, fără îndoială, și eul liric
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
înseamnă ,,a fi". Continuând demersul lui Heidegger, observăm că Blecher renunță să gândească ființa într-o ființare anume. Regimurile existențiale pe care le propune autorul sunt atât de variate, încât discursul său narativ pare a avea un singur scop: ,,rebotezarea fenomenologică a omului"268. În Inimi cicatrizate, orice interogație referitoare la ființa sa devine interogație referitoare la timp. Personajul blecherian este gândit pornind de la timp și, am adăuga, de la timpul pe care îl mai are. Imaginea timpului care se scurge, și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mers. Romanul Srigătul de Laurent Graff, inspirat de celebra pictură a lui Edvard Munch, prezintă o astfel de lume în care personajele aflate sub influența tabloului decupează din realitate numai evenimentele insuportabile, dureroase. Avem în termenii lui Husserl ,,o reducție fenomenologică", dar inversată. Personajele lui Blecher, sub tirania identității date, ,,pun între paranteze", nu tot ceea ce este rău, ci ceea ce este bun. Salvarea lui Blecher, ca și în cazul lui Munch care va ține Jurnalul unui poet nebun, dar și a
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
București, Editura Fundația pentru Literatură și Artă Carol II, 1973. Heidegger, Martin, Ființă și timp, traducere din germană de Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă, București, Editura Humanitas, 2003. Husserl, Edmund, Idei privitoare la o fenomenologie pură și la o filozofie fenomenologică, carte apărută sub egida Societății române de fenomenologie, cu sprijinul Goethe-Institut, fondat de Ministerul German al Afacerilor Externe, cu sprijinul Allianz Cultural Foundation, Munich și Fund for Central & East European Book Projects, Amsterdam, traducere din germană de Christian Ferencz-Flatz, București
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în Renaștere (1942). Concepția exegetului român era vizibil înrâurită de aceea a unor mari istorici ai artei italiene, îndeosebi de a lui Corrado Ricci, la rândul lui influențat de clasicismul școlii lui Cavalcaselle. Dar M. realiza o sinteză, adăugând orientarea fenomenologică a lui Roberto Pane și Lionello Venturi, discipoli ai școlii vieneze și ai lui Croce. Renașterea era privită ca un fenomen ce interesează deopotrivă istoria mentalităților, se insista asupra polimorfismului Renașterii (idee nouă pe atunci), ceea ce îl îndreptățea pe autor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288007_a_289336]
-
o versiune evident rarefiată, expunând viziunea unei dispariții progresive. Motivul „castanietelor” întrerupe adesea fluența evoluției, prin intervenții discrete (pp Léger et lointain - lejer și îndepărtat), dar precise, care conduc la dublarea tempoului, prin modificarea spontană a indicelui valoric . La nivelul fenomenologic al percepției, aspectul discursiv al concepției compoziționale nu intenționează receptarea juxtapusă a diferitelor fragmente, ci vizează în fapt declanșarea unei „continuități” imaginative în mintea auditorului, care să prelucreze într-o manieră proprie imaginea expusă. Astfel, viziunea sonoră anterior „consumată” nu
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
structurală prin plasarea sa anticipativă în raport cu unitatea frazelor, determinând aspectul anacruzic al exprimării acestora. La nivelul ideii conceptuale, aceasta este investită cu semnificații profunde astfel încât noțiunea de pauză „trăită”, depășind stadiul unei simple teorii, devine o condiție imperativă în contextul fenomenologic al actului interpretativ. Contrastul puternic generat de alternanța planurilor dinamice f strident / p sec. va amplifica adesea efectul sonor al acestei discontinuități de limbaj, intensificând pregnanța imaginilor derivate. Utilizarea frecventă a atacului stacc. și abundența folosirii relației de tonică-dominantă se
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
a fost, până în prezent, aplicarea acestora prin intermdiul structuralismului lingvistic, însă cred că este posibilă cercetarea, apelând la aparatul conceptual al teoriilor morfogenetice, și a fenomenelor din domeniile sociologiei, antropologiei, etologiei, etnografiei etc.; teoriile morfogenetice pretind că sunt de natură fenomenologică. În esență, inițiatorii paradigmei morfologice consideră că nu avem de-a face numai cu un aparat conceptual, ci obiectul de cercetare însuși este reprezentat de fenomene complexe. Dat fiind că voi folosi metodele morfologice, demersul de față este implicit de
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
însăși viziunea antică aristotelică. Prin acest curent paradigmatic, filosofia și știința nu se mai află în clasicul conflict din perioada modernismului clasic, ci converg într-un mod fructuos, așa cum privea însuși Aristotel metoda cercetării în genere. Această metodă de cercetare fenomenologică este nu doar o încercare ceva mai deschisă spre noutate decât cea a științei moderne, newtonian-cauzaliste, ci și una mai apropiată de plasarea omului în lumea izomodernă prin recuperarea dimensiunilor calitativ-spirituale ale existenței. Spre exemplu, putem prelua distincția aristotelică între
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
folosit aici altfel decât în sensul uzual etimologic de eveniment tragic neprevăzut. Catastrofa, în sensul thomian, apare atunci când "o variație continuă a unor cauze produce o variație discontinuă a efectelor" (Boutot, 1993/1997, p. 23). Catastrofa este asociată oricărei discontinuități fenomenologice. De exemplu, conturul unui nor este o zonă de catastrofă a atmosferei, dacă norul nu se dezintegrează sub aparența de ceață. "Catastrofele" sunt așadar destructurări în succesiunea firească a formelor. Este vorba de "singularități" care generează, morfogenetic, noi structuri, adică
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
ale complexității, teoria lui Thom nu apelează la principii din știința fizicii, ci numai la aparatul furnizat de știința matematicii (pornind de la sub-domeniul topologiei). Thom distinge între o formă și un fond ("spațiu-suport" sau "spațiu-substrat") a cărui din urmă aparență fenomenologică depinde de punctul de referință luat în considerare. Prin această distincție, firește, este preluată o mai veche diferențiere Gestalt-istă între fond (continuitate) și formă (discontinuitate) (cf. id., p. 26). Pentru apariția unei forme, este nevoie de o discontinuitate în proprietățile
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
tocmai apariția în epoca izomodernă a unor noi spații cu semnificație inclusiv spirituală în plan geopolitic. În acest context, pornesc de la premisa că fenomenele geopolitice de interferență pot îmbrăca două forme: fenomene de confluență/convergență, respectiv de divergență. Ambele tipuri fenomenologice presupun aspecte legate de factorii geopolitici enumerați mai sus. Astfel, pentru înțelegerea aprofundată a mediului geopolitic, voi aplica la realitățile lumii contemporane conceptele de spațiu de confluență/convergență (cum ar fi spațiile închise non-conflictuale: Statele Unite, Canada, Elveția etc.) și, respectiv
by Emil E. Suciu [Corola-publishinghouse/Science/1062_a_2570]
-
atunci de ce este necesar să reducem imaginarul doar la nivelul imaginilor ce au drept sursă imaginația? Analiza imaginarului trebuie să se realizeze raportându-ne la realitate. Ontologic, ceea ce numim drept "realitate" există ca atare, dar cunoașterea ei este posibil doar fenomenologic. Astfel interacțiunea dintre om și realitate se construiește o lume specială care este o sumă a reprezentărilor omului asupra realității. Dar această lume nu este o lume statică, și se dezvoltă nu numai ca interacțiune între om și realitate, ci
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
prin intermediul acestora cu obiectul însuși"30) și "se pierde pe măsura integrării sale în sistemul de semne al limbii și a întăririi funcției sale denominative (...) Numele propriu devine arbitrar în raport cu denotatul"31. Într-o lectură semiotică și folosind o abordare fenomenologică (semantico-hermeneutică) aceste "semne primare" sau "cuvinte prime", cum le numește Traian D. Stănciulescu 32, au pentru omul arhaic un grad înalt de motivare și deci o finalitate magică; pierderea dimensiunii sacre duce la utilizarea unui limbaj profan, cu efecte de
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Ghicitor în pietre; din punctul său de vedere, toată opera eliadescă poate fi descifrată prin apel la ideologia divinației (Eliade însuși a fost numit "litomantul incomparabil al literaturii române"64), deoarece "a povesti înseamnă a stabili relații între niște serii fenomenologice aparent eterogene (precum configurația pietrelor și soarta omului, de pildă); a nu mai vedea ceea ce par obiectele, ci ceea ce sunt "realmente" (în mentalitatea omului premodern): a restabili trans-semnificația hierofanică a obiectelor"65. Ideea se sprijină și pe teoria eliadescă a
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
acțiunea protagonistului Nopții de Sânziene cu aceea a litomantului care restituie un semnificat unui semnificant, chiar dacă par eterogeni unul în raport cu celalalt, așa cum piatra pare eterogenă față de evenimente; tot astfel, funcția narațiunii este de a stabili legături, chiar dacă stranii, între serii fenomenologice disparate, trimițând la înțelesul pe care Eliade îl dă mitului, povestire adevărată în măsura în care explică originea mitică a unei situații, a unor obiecte etc.71. Această funcție a narațiunii o ilustrează Pe strada Mântuleasa..., funcție de anamneză care restabilește "evenimentele scurse într-
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
comparativă adoptată de Eliade a rămas în general negativă. Expresia acestei atitudini se găsește cel mai concentrat într-un articol din anii ’70, în care comentează doar Tratatul și Mitul eternei reîntoarceri. A fost nuanțată și deopotrivă admirativă față de „sensul fenomenologic al istoriei religiilor” practicat de Eliade (în mod particular în Tratat), dar și critică, în solidaritate cu Raffaele Pettazzoni față de „anistorismul” lui Eliade (în mod particular din Mitul eternei reîntoarceri): „De exemplu, se pot compara descrierea spațiului sacru, așa cum o
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
sporadic câteva ilustrări luate de la civilizațiile antice, clasice și orientale” (p. 170) - cf. Geo Widengren „La méthode comparative”, Numen XVIII (1971), fasc. 3, pp. 161-172. „În notele sale despre lucrările lui Mircea Eliade, care tratează despre diferite aspecte ale cercetării fenomenologice, Pettazzoni a reacționat violent împotriva atitudinii acestui savant, pe care îl caracterizează ca anti-istoric” - cf. op. cit.,p.170. Xtc "X" 1. Karol Kerényi (1897-1973): fost elev și ulterior prieten al lui Walter Otto - vezi K. Kerényi, „Walter Friedrich Otto - Erinnerung
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
La congres S. Wikander a insistat asupra unei alte particularități a Mihr YaÍt. Acest yaÍt pare să implice o societate exclusiv masculină, asemenea misterelor romane. Potrivit opiniei lui Wikander, aceasta nu ar putea valida o conexiune istorică, ci doar una fenomenologică (de tipul Männerbund)”- cf. Ugo Bianchi, „The Second International Congress of Mithraic Studies, Teheran, September 1975”, Journal of Mithraic Studies I (1975), p. 81, n. 1. Pentru o nouă analiză a imnului avestic, vezi și studiul recent al lui Éric
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
cinci săptămâni pe care le-am „pierdut”. Urându-vă bun venit la Uppsala și Stockholm, rămân cu toată simpatia al dvs.ș,ț Geo Widengren II*tc "II*" (nedatată)** Drag coleg și prieten, Acum două săptămâni vă trimisesem cartea mea fenomenologică - spre stânjenirea mea, am primit-o înapoi azi-dimineață. „Necunoscut” etc. Nu-mi explic acest accident. Îmi încerc din nou norocul, anunțându-vă că voi fi la Paris între 27 și 30 mai. Din păcate, nu aș putea să vă dau
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
alți colegi francezi, de exemplu cu Menasce. Toate acestea au făcut să merite efortul unei călătorii destul de obositoare, în pofida excelentei noastre șlinii aerieneț SAS. I-am declarat deja lui Dumézil că aș vrea să pregătesc pentru publicul francez lucrarea mea fenomenologică ce conține lucruri utile pentru un lector suedez, dar nu atât de necesare pentru publicul francez, lipsind capitole despre 1. rugăciune și spovedanie; 2. templu și imagini; 3. credință și știință, toleranță și fanatism, capitole pe care nu le puteam
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
IV*" Uppsala, 10 ianuarie 1954 Dragă coleg și prietene, Iată că a trecut destul de mult timp de când nu v-am răspuns la scrisoarea dvs. atât de amabilă în care îmi povesteați despre eforturile dvs. de a facilita prezentarea lucrării mele fenomenologice publicului francez. Pe lângă corespondența mereu în creștere și timpul disponibil tot mai împuținat, motivul rezidă mai ales într-un pesimism accentuat din partea mea în ceea ce privește posibilitatea traducerii cărții mele în franceză. Este de la sine înțeles că nu găsesc eu însumi nici
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]