446 matches
-
știe. Bucuria nu stătea în omorâtul animalului, ci în vânătoare. Un vânător priceput își încetinește bătăile inimii până la viteza vântului, se descotorosește de umanitate cât stă nemișcat precum copacii. Un vânător priceput apără sălbăticia și dreptul lui la ea cu ferocitate. Ellis era mai ecologist decât ar fi putut vreodată să fie un hippiot ca Drew. Ellis a traversat luminișul, a acolit tufișurile și-a văzut elanul. Mâna a început să-i tremure, iar pușca a căzut pe pământ. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
parte. Chiar și de către scriitori. Ăsta e secretul lui și al lui Pearl, i-a răspuns Drew. Mult timp, nimeni nici n-a știut de existența lui. Cabana lui Pearl e foarte bine ascunsă. Femeia asta își protejează fiul cu ferocitate. Andy, a intervenit Danny. Toți s-au întors către el, dar puștiul nici nu i-a băgat în seamă - se lupta cu Charlie cu un băț în flăcări. Exact, a spus Drew. L-ai întâlnit când te-ai pierdut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a fost cutremurată de un fior. S-a trezit gândindu-se intens la Ignatius, păstrându-i chipul în minte și făcându-l suficient de clar, ca să-l poată atinge. în altă parte Iocasta și Media își continuau exercițiul cu o ferocitate neobișnuită, iar în Elbaroom Flann O’Toole punea jos masa pe care fusese gata s-o arunce și se retrăgea în spatele barului său, acolo de unde cățeaua alsaciană îl fixa cu muțenie nedumerită. — Virgil? întrebă Vultur-în-Zbor. Dar Virgil Jones clătină din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
neutru, ca și cum ar povesti un film sau o piesă de teatru. Și iar mă conving de faptul că sufletul românesc nu este purtător de ură, nu este setos de răzbunare. În cuvintele omului de rând nu există acele sintagme ale ferocității, ale vindictei perpetue. Cuvintele sunt mai degrabă ale iertării, ale împăcării, ale resemnării. Un mare dar al sufletului românesc, dar, în egală măsură, o mare slăbiciune a vieții românilor. Din această împăcare cu răul, cred, obediența, resemnarea cu care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tîrcoale În jurul vilei de pe bulevardul Tibidabo. Ceea ce florarul interpretase ca parșivenie nu era decît tăria de spirit care Îi sprijină doar pe cei care, mai bine mai tîrziu decît niciodată, Își găsesc un scop În viață și Îl urmăresc cu ferocitatea pe care ți-o dă timpul irosit În zadar. Din păcate, Domnul n-a voit să asculte nici această ultimă oară rugăciunile pălărierului, astfel Încît acesta, trecînd de pragul disperării, a devenit incapabil să găsească ceea ce căuta, salvarea fiului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
oameni cu cap de animal etc, anihilând astfel toate frontierele regnului zoologic (aș).a cum se va observe în anexe Aliajul de trupuri vii și materii anorganice devine o obsesie de care nu scapă nici obiectele. Ele capătă gheare, dinți, ferocitatea animalului; ele pot fi observate unindu-se cu patrupedul și cu omul. Pictura lui Bosch este atât de șocantă și pentru faptul că amestecă fierul, lemnul și carnea. Până la sfârșitul Evului Mediu animalele se încrucișează între ele sau cu plante
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]
-
locuința Morganei. Pentru a ajunge acolo, Roland a trebuit să se măsoare cu același paznic al podului, prea puțin îndatoritor, care învinsese și făcuse prizonieri atâția cavaleri și, în ultimul moment, pe Rinaldo. Acesta era un uriaș de o mare ferocitate, anume Adriano. Morgana îi dăruise o armură pe care nimic n-o putea străpunge și-l înzestrase cu o putere ce creștea , întotdeauna, peste puterile adversarului cu care lupta. Până atunci nimeni nu a scăpat, căci era astfel făcut, încât
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
cap. Acestea au fost singurele cuvinte pe care vreunul din noi s-a obosit să le spună. Ne-am prăbușit pe pat, care mi-a oferit fiecare gram de minunăție imaginabilă și ne-am atacat unul pe altul cu o ferocitate care m-ar fi speriat dacă nu mi-ar fi făcut o atât de mare plăcere. Era imposibil să-ți dai seama care ale cui membre erau și am pierdut orice conștiință a timpului, spațiului sau a locului exact unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
celălalt capăt. „Aici trebue să fie capitanul” , e de părere cineva. De-a lungul gropii au apărut forme omenești. Aruncați cu fața în jos, de-a valma. Iată, distincte, capul, trunchiul, mâinile și picioarele. Aruncate de-a valma, trupurile dovedesc ferocitatea, lipsa de omenie și înstrăinarea față de tot ce-i credință creștinească, ale călăilor. Toți au fost aruncați cu fața în jos. Nici unuia nu i s-a îngăduit să-și îndrepte fața spre Dumnezeul în numele căruia căzuseră și spre cerul ce le
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
timp, „câine rău, harnic și neiertător” și mulți Își botezau cățeii așa, În credința că ghemurile alea de blană aveau să ajungă așa cum le chema. Un vecin al vărului meu are o pereche de câini - două fiare sălbatice, de o ferocitate nefirească, hrănite de trei ori pe zi cu bătaie, și la două zile cu resturi de la masă și apă, care se numesc Talina și Icler. Mi-a trebuit destulă vreme până să se producă În mintea mea marea revelație: Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
De cum prinseră o ocazie, apărătorii deschiseră poarta principală și năvăliră afară. — Moarte viermilor! strigau ei. — Omorâți-i pe toți! Samurai cu samurai, soldat cu soldat, se încăierau și se loveau. Capete erau tăiate și ridicate, și se luptau cu o ferocitate rareori văzută pe orice câmp de bătălie. — Înapoi! Înapoi! strigă deodată generalul din Ukita, în mijlocul norilor de praf și fum. Privindu-i crunt pe cei din Ukita care se retrăgeau, apărătorii se lăsară purtați de dorința de a-i strivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mai rămăseseră decât nenumărate fețe de culoarea pământului, tremurând de frică. Stând lângă cele cinci cadavre, cei cinci samurai îi priviră amenințători pe muncitori, cu săbiile înroșite de sânge încă în mâini. În cele din urmă, Kanbei strigă, cu toată ferocitatea: — Acești cinci oameni care v-au reprezentat - i-am chemat aici, am ascultat ceea ce au avut de spus și le-am dat un răspuns foarte clar. Totuși, s-ar putea să mai aibă și alții câte ceva de spus. Tăcu, așteptând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la fel pe Takayama Ukon și Ikeda Shonyu. Hideyoshi, însă, ajungând puțin mai târziu, nu le spuse absolut nimic acelor oameni. În timp ce trecea printre ei, în palanchin, părea chiar să-i privească de sus. Sebei era un om de o ferocitate fără egal, chiar și în mijlocul războinicilor înăspriți, și este foarte posibil să fi fost ofensat de comportamentul lui Hideyoshi. Își drese glasul destul de tare, încât să se facă auzit. Hideyoshi aruncă o privire din palanchin și trecu mai departe, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le strigară cu disperare altora: — Repede, aduceți-i calul! Unde-i calul stăpânului nostru?! Între timp, Katsuie striga și el: — N-am să mă retrag! Drept cine mă luați? Nu fug din locul ăsta! Cuvintele lui vehemente răsunau cu o ferocitate crescândă. Încă o dată se încruntă și răcni la ofițerii de stat major care nu voiau să plece de lângă el: — De ce faceți asta? De ce mă împiedicați să ies la atac? Dacă pe mine mă țineți în loc, de ce nu atacați inamicul? Fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comandant. A-i cere stăpânului permisiunea de a purta stindardul de comandant însemna că se oferea să-i țină locul. Shosuke nu mai spuse nimic, ci rămase îngenuncheat în fața lui Katsuie. Nu manifesta nici o pregătire deosebită pentru moarte, disperare sau ferocitate; arăta ca de obicei, când apărea înaintea lui Katsuie în calitatea sa de căpitan al pajilor. — Cum? Vrei să-ți dau stindardul de comandant? Călare pe cal, Katsuie îl privi pe Shosuke, cu uimire. Generalii din jurul lui, muți de uimire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să cadă. Țineți-l sus, unul după altul! Astfel pregătiți să moară, războinicii aceia mânjiți de sânge înălțară drapelul spre inamicul care se apropia prin iarba de bambus. Luptătorii care veneau în direcția lor pesemne că erau oameni de o ferocitate negrăită. Înaintau neabătuți, demonstrând jurămintele pe care le depuseseră cu lăncile. Shosuke stătea cu fața spre ei, strigând pentru a le clătina curajul: — Ce nerușinare din partea voastră! Nulități de ultimă speță! V-a trecut prin minte să vă înfigeți lăncile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin minte să vă înfigeți lăncile în trupul lui Shibata Katsuie? Shosuke părea un demon și, de fapt, nimeni nu era capabil să-i facă față. Un număr de oameni fură doborâți cu lăncile, aproape la picioarele lui. Observându-i ferocitatea și luptând cu disperare contra unor oameni care erau gata să apere până la moarte stindardul comandantului lor, chiar și cei mai mari lăudăroși din trupele atacante sparseră încercuirea, deschizând un drum, spre poalele muntelui. — Aici sunt! Vine însuși Katsuie! Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pentru a administra afacerile interne din miazănoapte. „Sassa e aici.“ Aceasta era atitudinea pe care o adopta, în timp ce privea încruntat din castel, păzind ferm provinciile de la miazănoapte. Deși Katsuie pierise deja și Castelul Kitanosho căzuse, existau mari șanse ca - prin ferocitatea sa înnăscută și antipatia declarată la adresa lui Hideyoshi - Sassa să facă un efort disperat de a-i lua locul lui Katsuie, făcând tot ce-i stătea în putință pentru a prelungi războiul. Și se gândea, într-adevăr, să facă acest lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cum să-și dispună trupele, încheie: — Dau câte o sută de banițe pentru fiecare războinic inamic mort. Ceea ce anticipa nu era prea departe de adevăr. Armata clanului Tokugawa care dăduse unității lui Hidetsugu o lovitură nimicitoare se năpustea acum, cu ferocitate, asupra propriei sale unități. Comandanții din clanul Tokugawa erau ei înșiși înspăimântați de forța neînduplecată a spiritului trupelor lor. Caii făceau spume la gură, chipurile oamenilor erau încordate cu îndârjire, iar armurile care veneau în valuri, se acoperiseră de sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să le pătrund înțelesul. Serviciul e serviciu. Ce naiba însemna chestia asta? Mi-am mușcat buza. Lacrimile mi s-au adunat dureros în ochii injectați și obosiți. Adultul din mine înțelegea cât de importantă era pentru Randall cariera. Se dedicase, cu ferocitate, ideii de a-și face un nume în afara umbrei proiectate asupra lui de puternica sa familie. Cu toate astea, eu nu mă puteam abține să nu mă simt strivită. — E în ordine, am reușit să șoptesc, cuvintele abia ieșindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Făptură a pustiului. Nu latră, pândește prada fără a face zgomot, într-o tăcere perfectă...“ Veta își urmărea auditoriul cu severitate și neîncredere, deloc convinsă că merita să se ostenească și nerezistând, totuși, se părea, plăcerii de a instrui. — O ferocitate neîntâlnită nici la lupi. Ucide chiar când e sătul. Doi câini ucid într-o noapte o mie de oi. O mie!... Fără zgomot, fără glas. Nu latră. Pândește. Atacă. Ucide fără zgomot. Suferă în tăcere și moare în tăcere. Cazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
balustradei. Privi în stradă, văzu rătăcitul, înțelese, înțeleseră. Împinse poarta metalică, urcă. În prag, într-o cămașă groasă, lungă, albă, Ira tremura de febră. Trupul mic, încordat, convulsionat. „Simțeam că vii...“ O disperare copilăroasă, isterizată. Un ritual păgân, reluat cu ferocitate. Zvârlise cearșaful, ca pe un catarg umil, îngenunche, neputincios, stors, la picioarele patului scund. „Plec, trebuie să plec. Acum, imediat.“ Repeta, ca un automat: „Trebuie să plec. Să plec imediat, chiar acum. Acum, nu e altă soluție“ și ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
șampanie. OK, trebuie să fiu calmă. Hai să.. abordez situația logic și să‑mi trec în revistă variantele. Varianta unu: Să spun tuturor că Luke nu a venit, că m‑am înșelat. Impracticabilă dacă nu vreau să fiu atacată cu ferocitate și să se arunce asupra mea cu pahare de șampanie și să nu mai calc în viața mea prin OxShott. Varianta a doua: Să le spun alor mei, între patru ochi, că Luke nu a venit de fapt. Dar vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
întors acasă aseară. Fiona a analizat informația preț de câteva secunde. Nu era sigură ce sentimente îi trezise, dar, cu siguranță, panica sau ceva similar nu se aflau pe listă. În fond, băiatul avea șaisprezece ani, își păzea independența cu ferocitate și era înnebunit să-și piardă timpul cu grupul lui de amici monosilabici și gălbejiți, care considerau că a face cum te-au rugat părinții „nu e mișto“. Fiona era convinsă că probabil Jake dormise pe canapeaua cuiva, ca să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]