240 matches
-
și de canalii. E burghezia? Specula. E boierul? Mândrie și greociune. E străinul? Corupție și vicleșug. 77 {EminescuOpXV 78} ÎNCEPUTUL REGENERĂRII 2285 Organele conștiinței naționale, puține fiind la număr, silite a deveni universaliste. Lipsa de continuitate în dezvoltare, de aceea fragmentarism în producere. Politica rusă cu clasa nepozitivă de semidocți. Starea politică actuală, consecuența acestei politice și a lipsei de clase pozitive. Cauza sărăciei și decadenței poporului de jos: prea marea productivitate naturală și lipsa de esport (începutul secolului) care-i
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în scrierile caragialiene o bună capacitate de autoreflecție, joc al spiritului și al scenariilor textuale, procedeul înregistrării stenografice, triumful stilului conversativ, fragmentarism și indeterminare, inserții metatextuale, referențialitate și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în termenii lui Caragiale din Câteva păreri. Preferința pentru genul scurt și foarte scurt, de la schițe și "momente", la comprimatele Cronici, Felurimi, Instantanee, Gogoși, Zig-Zag-uri, Anecdote, etc., formând "o singură carte mozaic"11, este la Caragiale o ilustrare a unui "fragmentarism avant la lettre"12. Observația îi aparține chiar lui Mircea Horia Simionescu, cel care prefațează și selectează textele din volumul I. L. Caragiale, Momente și schițe (1993), fapt ce vorbește de la sine despre cunoașterea și însușirea sugestiei scripturale caragialiene. În ciuda dimensiunilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
face altceva decât să te lași scris de textul care s-a acumulat În tine și care nu găsește decât o supapă de expresie. Convenționalitatea limbajelor artificiale Îndepărtează de acest text originar, a cărui schemă trebuie să fie genuină, nemaiîncercată. Fragmentarismul oralității ar fi probabil asemenea tentativă de sustragere de la convenționalitate, iar pericolul de a institui o altă convenționalitate este oricum mai redus. Când scriu, mă străduiesc să comunic stări și expresii reale, iar nu stereotipii de limbaj; dacă individul ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
În material de arhivă, aceasta nu mai există. Rămâne doar cuvântul care o preia, falsificând-o pe măsură ce o povestește. Un jurnal este autentic numai dacă se scrie simultan cu actio; orice discurs trebuie suprimat Înainte de a recurge la un model. Fragmentarismul jurnalului este poate cea mai apropiată formă de discursul nud. Între cioburile discursului rupt, Încerc să recuperez sisific intervalele realului. (miercuri) Jurnalul lui A. 17 aprilie 1963 (miercuri) Scârbă de viață! Fii cât mai plină! Dacă nu vei fi, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
doilea face abstracție de cronologie. Eul, de astă dată, trăiește În unitate cu sine, În perspectiva absolutului. Retrospectiva În scris permite autoanaliza lucidă, severă, viața trecută fiind interpretată acum ca un „posibil itinerar amoros“, odată cu probele succesive ale devenirii spirituale. Fragmentarismul notației convine metodei autenticiste, evidențiază concentrarea de sens pe spații mici și poezia imanentă a ideilor. Se face simțită la tot pasul polemica autorului cu ceea ce el numește proza mimetică: „Probabil că limbajul este insuficient spre a exprima ceea ce este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fond, a mitului Galateei, pp. 88-89, constată că povestirea devine autonomă, eliberându-se de legătura cu adevărul faptelor ei, pp. 281-282, descoperă că „limbajul este insuficient spre a exprima ceea ce eu am mai autentic“, p. 283, insistă asupra avantajelor jurnalului: „Fragmentarismul jurnalului este poate cea mai apropiată formă de discursul nud. Între spațiile dintre cioburile discursului rupt de imprevizibilitatea notațiilor Încerc să recuperez intervalele realului“, p. 292), se Îndoiește iarăși de autenticitatea paginii scrise („Mă străduiesc să prind autenticul, dar acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
din copilărie În romanele ce se scriu precum Moromeții și Desculț. Bine că mai există și Patul lui Procust, și Bietul loanide“ (p. 332). Lângă falsitatea prozei, M. crede - cum am văzut - ca și Marin Mincu de astăzi În șansa fragmentarismului notelor de jurnal (v. și pp. Î60, 382-383 etc.). O posibilă cheie pentru Intermezzo este pasajul despre Memoires d’un fou, pagini autobiografice ale lui Flaubert, „materie primă“ pentru Educația sentimentală (cf. pp. 369-371). M. se regăsește În acel „text
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lui C. Rădulescu-Motru. Aspirația aceasta e percepută și-n Statele Unite ca dorință de transcendere a limitelor impuse de neomodernism și postmodernism, o trecere peste ceea ce Max Weber numea "cușca de fier" a instrumentarului îngust, specializat al modernității, dar și a fragmentarismului și relativismului postmodernității. În limbaj eminescian, identitatea (arheitatea) nu se opune, ci condiționează diversitatea dinamică a noului. Transmodernismul se prefigurează a nu fi o doctrină, cât o spiritualitate, acea lume-lumen în stare să contracareze veșnica primejdie a opacizării prin artificială
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
revizuit în 2002), V. tratează principalele direcții ale activității acestuia, dezvăluie evoluția statutului său poetic de la respingerea critică a poemului The Waste Land (1922) la elogiul postbelic unanim, comentându-i lirica din punctul de vedere al coerenței, și nu a fragmentarismului, ca majoritatea exegeților; expune principiile sale de poetică, toate cu o îndelungată carieră literară; descifrează simbolurile din teatrul său, demonstrând cum tendința de evadare din lirism a condus la eșec dramatic; studiază Four Quartets (1944) ca testament al întregii creații
VIANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290511_a_291840]
-
individului și istorie. "Dilemateca", anul IV, nr. 41, octombrie 2009 Un mister mai mare decât toate celelalte Considerat vreme îndelungată element marginal al operei lui Mateiu I. Caragiale, romanul Sub pecetea tainei 2 a intrat în atenția criticii relativ târziu. Fragmentarismul și impresia că textul ar fi rămas neterminat au sporitnebuloasa jin jurul acestui neobișnuit roman polițist. Reeditarea din 2008 a romanului poate fi înțeleasă ca o afirmare a singularității sale în literatura română și, într-un sens metaforic, ca o
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
să nu se considere apt de a ocupa o catedră universitară. Să fi fost Eminescu incapabil de a preda studenților filosofia? Cu siguranță că nu. Evidența probatorie există în însemnările manuscrise, în articolele de presă, în universul liricii sale, iar "fragmentarismul" filosofic al poetului, care nu-i dă dreptul la un sistem (veritabil obstacol pentru atâtea generații de cercetători) ar putea releva, pe de altă parte, ideea unei organicități, a unui arheu, a unei ontologii, în gândirea eminesciană. Acesta e subiectul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
doctrinei noastre naționale moderne. Pe tot parcursul postumității, publicistica sa, și nu doar ea, a fost sistematic ignorată sau denigrată și scoasă din circuitul politicii naționale, ca, după al doilea război mondial, să fie interzisă în structurile ei esențiale, prin fragmentarism, din rațiuni politice. Nu întâmplător, proletcultiștii ca Jean Popper, I. Vitner sau Crohmălniceanu, care atacau vehement, cu prilejul centenarului, "aspecte burgheze" ale creației eminesciene, au astăzi urmași deghizați în așa-ziși elitiști care susțin că Eminescu n-a adus nimic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poporului său". La pag. 24 din prezentul eseu, autorul în discuție, dezamăgit de atitudinea unui critic ca N. Manolescu, care ar putea influența ideologia literară a momentului în bine (și o influențează în rău), notează: "... la mijloc nu e doar fragmentarismul criticii practicate de d-l N. Manolescu, fatalmente neatent la straturile de adâncime ale operei, ci se dezvăluie o destul de rău mascată ingerință ideologică a culturii hibride care manifestă ostilitate față de tot ce descoperă a fi rădăcină autentic națională. Acest
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
expresionistă, absurdă, a celorlalte cărți în "versuri" și "proză", George Bacovia, "autist" asemeni lui Albert Einstein, descoperă calea demontării până la golire a poeziei. Întreaga sa operă este de fapt un unic tragic poem al coborârii "muntelui" literaturii, de la monumentalitate la fragmentarismul gâfâit, meschin, contorsionat. Poetul are revelația morții poeziei: nu o spune, ci ne-o sugerează. Înainte de-a muri el însuși, recită ultimul poem al neantului: "În-tu-ne-ri-cul". O spun cu mare tristețe: o sută de ani de eminescologie nu a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
aserțiuni despre toate cazurile (în sens distributiv). Altfel spus, orice inducție este un proces logic de generalizare. Acest tip de raționament, puternic afirmat în cercetările științifice experimental din epoca modernă, i-a fascinat pe scriitorii romantici germani, care au teoretizat fragmentarismul. Pentru că veneau din familii luterane de orientare pietistă radicală, în care credința este o chestiune strict personală, lipsită de suportul Bisericii ca instituție divino-umană, acești scriitori erau preocupați în mod special de raporturile dintre subiectivitate și obiectivitate. Problema subiectivității creatoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de orientare pietistă radicală, în care credința este o chestiune strict personală, lipsită de suportul Bisericii ca instituție divino-umană, acești scriitori erau preocupați în mod special de raporturile dintre subiectivitate și obiectivitate. Problema subiectivității creatoare este centrală în estetica romantică. Fragmentarismul asociat îndeosebi cu un subiectivism filozofic radical apare în opera lui Friedrich Karl Wilhelm von Schlegel, poet, lingvist, critic și istoric literar, estetician, considerat spiritus rector al romantismului german, teoretician al individualismului, al geniului creator solitar și al intuiției artistice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
apelul deliberat la unele părți semnificative ale întregului. Poezia, cugetarea filozofică și artele plastice, susțin acești autori, sunt cu deosebire apte să realizeze trecerea de la unele date observate, de la anumite indicii separate (fragmentate) la afirmații cu caracter general. Fragmentul, respectiv fragmentarismul ca mod de comunicare și atitudine estetică, a impus structuri specifice în literatură, filozofie, artele plastice, teatru, film, muzică. Igor Stravinski justifică acest procedeu în lucrarea teoretică Poetica muzicală, o sumă a cursurilor ținute în 1939-1940 la Universitatea Harvard din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
estetică, a impus structuri specifice în literatură, filozofie, artele plastice, teatru, film, muzică. Igor Stravinski justifică acest procedeu în lucrarea teoretică Poetica muzicală, o sumă a cursurilor ținute în 1939-1940 la Universitatea Harvard din SUA; în plus, el a practicat fragmentarismul în unele dintre compozițiile sale în care apar intervale disonante, rupturi repetate, ritmuri sincopate, nonsimetrice, deplasări șocante ale accentelor, pauze semnificative asociate însă cu o rafinată polifonie, cu o uimitoare complexitate armonică, respectiv cu o politonalitate copleșitoare. Volumul Fragmentele lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ațâță spiritul: "Habent sua fata libelli" ("Cărțile își au destinul lor"). "Amurg sentimental", nr. 3/ 2003 Ioan Dumitru DENCIU "Pietre pentru templul" lui Th. Codreanu Este greu să scrii cronică literară despre o carte de aforisme, glose și notații politice. Fragmentarismul său sclipește (sau nu), te oprește pe câte un pisc (sau la poalele lui), dar te lipsește de o linie argumentativă care i-ar putea descrie specificitatea. Pe aceasta o poți eventual surprinde, ca într-un act de extaz, însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
un premergător al transmodernității (a se vedea și articolul lui Theodor Codreanu din "Literatura și arta", nr. 30/27, iulie 2006, servind ca Prefață la volumul din urmă). Sfătuindu-ne să căutăm adevărul poetic la nivelul întregului, criticul notează că fragmentarismul postmodern, amestecul de scriituri, ecuația imaginarului și cumpăna contrariilor hrănesc "un adevăr în devenire" și definesc poezia ca încercare, plonjând într-un holism transmodern. La apelul lui Theodor Codreanu vin în sprijinul tezei și prestigioase nume din spațiul european. Astfel
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
epic, ci doar stârnește curiozitatea, provoacă imaginația, naște gânduri, iscă întrebări etc. Când intentio auctoris nu este similar cu intentio lectoris câștigul e sporit, întrucât ultima poate lumina zonele de penumbră din universul interior al creatorului. Privite în ansamblu, în ciuda fragmentarismului anunțat, seria Numerelor în labirint oferă piste de călătorie inițiatică distincte și diversifică pe neașteptate perspectiva. În plan diacronic, există un fir al Ariadnei numărul, din care se ramifică, pe orizontală, câte o "nacelă" în care pot fi aglutinate "variațiuni
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
effect). În cadrul teoriei modei, mecanismul inovației subculturale și difuzarea acesteia sunt doar schițate și fără dovezi empirice. Cele mai multe împrumuturi teoretice provin din studiile culturale dezvoltate cu precădere în deceniul al șaptelea al secolului XX, când opțiunea unor cercetători pentru tematica fragmentarismului cultural a atras atenția asupra practicilor culturale ale unor grupuri sociale și asupra mecanismelor simbolice de creare a identităților diferențiate (feminismul, problemele rasiale și etnice, categorii de vârstă). Miza acestor abordări este de a identifica relațiile de putere transmise prin intermediul
Sociologia modei. Stil vestimentar şi dezirabilitate socială by Alina Duduciuc [Corola-publishinghouse/Science/884_a_2392]
-
al damnării într-un univers desacralizat. Romanul își pierde funcția de reprezentare a realității, devine confruntare cu sinele, iar edificiul narativ abandonează monografia în favoarea monologului autoanalitic, a confesiunii. Eul creator nu mai are conștiința unității și a coerenței lumii, iar fragmentarismul deconcertează. Menținerea în zonele abisale ale psihicului și tentația subconștientului par singurele posibilități de supraviețuire și de exprimare. Este vârsta modernă a romanului, în care arta se îmbină cu psihologia, psihanaliza cu filosofia. Scrisul tinde să devină act de cunoaștere
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
că aceasta l-a ajutat să-și desăvârșească educația, însuși faptul de a fi femeie, micile cochetării sau reacțiile neprevăzute o transformă într-o ființă subalternă prin modalitatea prezentării acestei condiții umane în roman. În comparație cu Irina, Ioana suferă de un fragmentarism mai nuanțat. Chiar dacă are trăiri contradictorii, Ioana va primi o voce proprie, conversațiile cu ea ocupă un spațiu mai mare, iar cititorul poate avea acces direct la personaliatea personajului, chiar daca aceasta este una schimbătoare. Cînd Ioana va povesti frânturi din
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]