1,235 matches
-
Îndestularea. Îmbrăcămintea ștearsă, uzată de vreme, Își spunea cuvântul asupra fiecăruia În parte. Cei Îmbogățiți coborau mai rar din mașinile luxoase pentru a face câțiva pași prin parc. După ce ne-am bucurat de orice colțișor, ne-am retras spre casă, fredonând Încet anumite melodii cunoscute. Am zăbovit În fața vitrinelor care ne apăreau În cale, și apoi ne-am oprit la cumpărături, la un Market din apropierea casei. Coșul pentru cumpărături se afla afară, prins Într-un grilaj, cu un lanț. După ce introduceai
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
urmele celor ce-au mințit clipa fericirii - „Crede-mă!” Este cel mai bun balsam pentru sufletul tău adâncit În duioasă melancolie. Pașii mei, aparent În afara voinții mele, ca-ntr-o hipnoză, mă duceau nerăbdători spre inima parcului, care părea că fredonează un imn al bucuriei după ce ploaia s-a făcut nevăzută, cu mantia-i străvezie, din care mai picura, din când În când, câte un strop de apă, ca o boabă de mărgăritar. M-am apropiat cu grijă de lacul În
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
mă tot invita să beau dintr-o sticlă cu vin. Lângă el, foarte Înaltă și osoasă, cu un păr gros, care flutura, o femeie Îmbrăcată În roșu cânta la vioară. Era o muzică plăcută un vals, pe care Colonelul Îl fredonase de atâtea ori când se Întâlnea cu noi. Apoi am văzut pe umerii lui o pasăre cu pene ca focul, care-l tot ciupea nervoasă de spate, smulgând bucăți mari din el. Dar Colonelul nu Înceta să surâdă, ca și cum nimic
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ei . Ori poate că Îl iubește, completă altul, descoperindu și dinții Întrun râs malițios. Nu vezi cum Îl privește!... Am râs și eu forțat, prefăcându-mă. Lui Neli nu-i păsa deloc. Mă Înconjura cu vocea ei de clopoțel și, fredonând neînțeles tot felul de refrene, rămânea veselă În umbra mea, ca o soră mai mică, cu un zâmbet de mulțumire pe chip. De la un timp, nimeni n-a mai luat-o deloc În seamă, tolerând-o ca pe-o insectă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cumplite În stomac și cu fața tumefiată. Se spune că Bobică, idiotul acela tembel, m-a umflat și m-a aruncat pe scară ca pe un lepros, Înjurând și lovindu-mă cu descreierare, În timp ce Creț, alt idiot, dirija Întreaga scenă, fredonând ”Simfonia destinului”, a lui Beethoven. Începe să mă cucerească vodka asta. I-am descoperit și aroma. O beau din pahar (e mai civilizat). Sorb sistematic. Sunt la al treilea acum și Plăcerea Începe să mă ia În brațe, să mă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aranjez rochia neagră a Melaniei. Cea cu dantelă la poale și la decolteu, care mie Îmi place cel mai mult. O așez lângă sacoul și pantalonii mei, apoi Încep să balansez lustra, ale cărei abajururi strălucitoare aruncă iradieri luminoase pretutindeni. Fredonez un vals și Încep să mă rotesc ușor, țopăit, ca și cum aș fi prins În ritmul nestăvilit al dansului Înaripat. Piciorul schilod mă doare Îngrozitor. Nu iau În seamă durerea. Nu mai iau În seamă nimic. Lustra Începe să se balanseze
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ca și cum puteri invizibile le-ar fi Îmbrăcat pe dată. Sacoul se-nclină ușor și invită la dans rochia neagră a Melaniei. Rochia acceptă cu mișcări fine, cu gesturi tandre, unduitoare. Încep să se rotească Împreună, pe valurile sublime ale muzicii. Fredonez din ce În ce mai tare și aplaud fascinat, urmărind spectacolul minunat de deasupra mea. Ritmul dansului crește și valsul nu mai e vals. E un iureș amețitor, incredibil. Deodată hainele dănțuitoare se desprind din vârtejul acela și, cu fâlfâiri șoptitoare, ies vălurite prin
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ieși cu pași măsurați. Mi-am șters transpirația ce îmi curgea pe frunte. Aveam mâinile acoperite de pete albe. M-am sprijinit de perete, lipindu-mi capul de plită; mi se păru că mă simt mai bine. Am început să fredonez refrenul ăsta auzit nu știu de unde: Hai să bem, Vinul orașului Rey să-l bem! Dacă nu bem acum, Când o să mai bem? De fiecare dată, simțeam venind criza. Apropierea ei mă umplea de o tulburare deosebită. Era ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mi se părea că stau culcat într-un sicriu. Tâmplele îmi ardeau, picioarele erau incapabile să se miște. O greutate îmi strivea pieptul, la fel de împovărătoare ca aceea a cadavrelor încărcate pe spinarea mârțoagelor negre, descărnate și livrate măcelarului. Moartea își fredona încet cântecul, ca un bâlbâit care repetă fiecare cuvânt și care, abia ajungând la sfârșitul unui vers, trebuie s-o ia de la capăt. Cântecul ei biciuia carnea ca scrâșnetul dinților unui ferăstrău. Striga, apoi, brusc, tăcea. De-abia închisesem ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
la o mănăstire. În fine, scoate o carte la Iași. Deaici, nu se știe unde va zbura, ca un ionescian pieton al aerului, ce e... Cartea lansată cu șart, cu proiecții - Ionesco În loja teatrului, obosit și mirat;, imprimări - Ionesco fredonînd un fragment muzical; dialog din spectacol și recital de pian, Într-o după amiază ploioasă, În ceainăria Sage, din Iași, se numește Spectacolul poeziei În teatrul lui Eugene Ionesco. Firul ei roșu ar fi continuarea poeziei marelui scriitor, În dra
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
servici'! Și nu obosește din gura aia nici când ajunge acasă... Ehe!", oftează el. Apoi se ridică și, cu ochii pe geam, privind în zare, deși la nici cinci metri în față se înalță un ditamai calcanul cenușiu, începe să fredoneze tărăgănat o melodie de pe plaiurile-i natale: "Păăăi, cân' eraaam tiiineer feeeciorîîî...". N-am mai stat să ascult urmarea. * * * Aveam două priorități. Prima și cea mai arzătoare era problema cu tata. Trebuia neapărat să trec pe la el și să-i
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
o numim așa. Muncea cu multă atenție și aplicație, iar mintea lui, astfel eliberată, hălăduia pe cine știe ce coclauri. În drum spre biserică, chiar pe lângă hotelul Intercontinental, mersese un scurt răstimp alături de o mamă ce își ducea copilul la grădiniță. Puștiul fredona la nesfârșit un cântecel din care nu izbutise să rețină decât refrenul, nu tocmai educativ, dar care îi plăcuse micuțului în mod deosebit: "Bebel cel porcoșel, s-a cam căcat pe el". Cât a stat pe lângă cei doi, băiețelul a
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
întindă el pe aleea din fața bisericii, însă întâmplarea asta îl ajutase să-și amintească de marfa uitată la serviciu. Zâmbi mulțumit și decise că e cazul să se întoarcă și s-o recupereze. Își săltă geanta pe umăr și porni fredonând vesel. Cine ar fi avut curiozitatea să-l asculte ar fi auzit, repetat la nesfârșit, un refren poznaș: "Bebel cel porcoșel s-a cam căcat pe el". Când l-a văzut, nevastă-sa a dus mâna la gură, realmente speriată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
buzele, închipuind o serie de pupături chestia care a înfiorat chitina pe mine, cât eram eu de gândac și face galeș: "Mersi, mersi și-ți mulțumesc!". Rămăsese singură iarăși, însă deborda de bună dispoziție. Până într-atât, încât începu să fredoneze și ea: "Păăi, cââând eraaam tiiiner feciorîîî...". Poate pentru o mai mare rigurozitate ar fi trebuit să fiu ceva mai atent și să consemnez versurile acestui atât de îndrăgit cântec. În integralitatea lor. Numai că în acele momente nu aveam
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
-i clar. Da' parcă-l are acuma pă unu' dă la o televiziune, un analist tânăr. O fi și ăla plecat dân țară? He, He, poate o fi și ăla la Strasbourg, tocmai cu dom' Sandu, iar dameza o fi fredonând: mi-e frică, mi-e frică, să dorm singurică. A dreacu' babă, numa' la cărniță tînără poftește 'mneaei! Ia mai bine să fiu io atent, că apa-i mică și pietrele lunecoase", își zise Relu precaut. Adoptă la repezeală un
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
aripa americanilor Îi Întrerupse. Ușa fusese zvârlită la o parte de un tip grăsuliu, cu favoriți cât Italia, Îmbrăcat Într-un costum alb bătut În diamante și cu pantaloni evazați. Gulerul ridicat până peste urechi avea dimensiunile unui baraj. Tipul fredona cu o voce baritonală un crâmpei de melodie, punctând fiecare sfârșit al versului printr-o zvâcnire a șoldurilor. În spatele lui venea o mulțime pestriță: indivizi lați În umeri, Îmbrăcați În halate lucioase de pugiliști, inși clorotici cu peruci albe, mafioți
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
Celelalte case din „Colonia americană“, cum era cunoscut cartierul În care locuiau ofițerii și personalul civil al bazei militare, aveau de asemenea un aspect previzibil și anost. Totuși, după ce se bărbieri, În timp ce-și prepara cafeaua, maiorul Începu să fredoneze o melodie veselă, poate În căutarea unei oricît de firave consolări. CÎnta fals, dar cu plăcere. Căci, să ne Înțelegem, există și plăcerea de a cînta fals, de a contrazice melodia, de a sfida regulile armonice și de a da
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
fundul coșului de gunoi, la duhoarea acră care răzbate prin capacul de plastic care o acoperă. Eu eram aici, își aminti brusc, ieșisem în balcon, așteptînd să se întunece ca să privesc stelele. — Noapte albastră, bați la fereastră, începe Gulie să fredoneze melodia lui Gabriel Cotabiță, vă mai aduceți aminte că el a fost primul artist român care și-a pus cercel în ureche? Numai la prostii te gîndești, zice Roja, cioplindu-și rămurica cu briceagul de armată. — La situația în care
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
răsucindu-ne, Îi putem vedea gaura rotundă, Întunecată și neagră a gurii ei și zbiară ceva, dar noi ne rostogolim pînă la ușă, iar ea se ridică să ne urmeze, dar noi mergem grăbiți ca curu prin parcare către mașină, fredonînd melodia pe care se derulează genericul din finalul emisiunii Benny Hill Show. Încă mai e pe urmele mele răcnind Brooosss și ne dăm seama că fugim Într-o direcție greșită, ne Îndepărtăm de mașină. Ne uităm În urmă și Încetinim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
să facă bani cum poate și el. Ăia doi sunt plecați și, cine știe, poate o să am noroc, poate că n-or să se mai întoarcă niciodată... Între timp, e după-amiază, e primăvară și o femeie își trage ciorapii și fredonează un cântec de dragoste pentru mine și numai pentru mine. Cine-o să rămână cu mămica pentru totdeauna? Eu. Cine-o s-o urmeze pe mămica oriunde o să meargă ea în lumea asta mare? Păi, eu, desigur. Ce întrebare tâmpită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
e o plăcere devenită obișnuință să mă opăresc aproape de moarte sub apa clocotită. Transformarea durerii în plăcere mi se pare atât de bărbătească. Îmi pun apoi o pereche de pantaloni de casă proaspăt călcați și o cămașă „gaucho“ curată - perfecto! Fredonez un cântec la modă, îmi admir bicepșii, îmi șterg pantofii cu o cârpă, făcându-i să lucească, iar între timp copiii frunzăresc ziarele de duminică (ochii lor au exact culoarea ochilor mei), chicotesc pe covorul din camera de zi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ei scurt și formal, Într-un mod neenglezesc, și plecă. Fata văzuse În ochii lui alte gânduri, căzând ca ploaia. Niciodată până acum nu mai avusese senzația că e uitată atât de brusc. „O fată pe care bărbații o uită“, fredonă ea În gând, ca să-și păstreze curajul. Dar doctorul nu apucă să se depărteze prea mult când se văzu oprit. Călcând ușor și grijuliu, sincronizat cu mișcările trenului, cu o mână agățată de bara coridorului, apăru un omuleț mic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de fiecare zi, pentru că un profesor care nu poate păstra ordinea trebuie până la urmă concediat. Dușmanii lui Îi ofereau singurul lucru pe care nu-l cunoscuse niciodată: securitatea. Nu mai trebuia să decidă nimic. Era liniștit. Dr. Czinner Începu să fredoneze o melodie. Îi explică lui Coral Musker: — E un cântec vechi. Iubitul spune: „Nu pot veni pe ziuă, pentru că sunt sărac și tatăl tău mă va alunga cu câinii. Dar la noapte voi veni la fereastra ta și te voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la televizor. Înjură văzând ceasul din colțul ecranului, dar fu nevoit să se întrerupă în mijlocul frazei. Stomacul îmbibat de alcool îi fusese strâns timp de opt ore în betelia blugilor. Abia ajunse la baie. Carol încercă să îi acopere icnetele fredonând și nici nu-l băgă în seamă când se cuibări lângă ea și își vârî capul sub cuvertură. — Doamne, mă simt îngrozitor, spuse el, de-a dreptul îngrozitor, apoi adormi imediat. Carol așteptă o jumătate de oră, după care telefonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
legate la ceafă și zece bărbați care păreau să-și fi lăsat viorile, acordeonul și țambalul cine știe pe unde. Erau mătușile și unchii lui Giani, veniți să salveze ce se mai putea salva. Dup-aia, Giani a continuat să fredoneze melodiile lui Toto Cutugno și Celentano, iar mie a continuat să-mi curgă sânge din nas, oricând și oricât, din senin. Îmi curgea în autobuz, pe stradă, când citeam sau dormeam, odată mi-a curs în cada de baie, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]