1,212 matches
-
CLIPA Autor: Lia Zidaru Publicat în: Ediția nr. 1912 din 26 martie 2016 Toate Articolele Autorului Viața risipită în lacrimi de trăiri, ascunsă în vers, proză sau numai în cântec, Trezită de păsări sub fiece rază de zori ascunsă de frunziș pe crengile cele mai înalte, Respiră numai prin tine, drag cititor, ascultător sau doar trăitor, Fiindcă, rolul tău este esențial în mersul lumii! Referință Bibliografică: Clipa / Lia Zidaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1912, Anul VI, 26 martie 2016
CLIPA de LIA ZIDARU în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383380_a_384709]
-
nouă mlădiță de viață care să continue spiritul eminescian în inimile locuitorilor acestui minunat oraș. Luminile proiectoarelor scoteau în relief măreția teiului și frumusețea lui, în ciuda faptului că în acest anotimp era dezbrăcat de cea mai frumoasă podoabă a sa, frunzișul și florile plăcut mirositoare. Eram gelos pe ieșeni, care aflându-se în compania unei ființe dragi, puteau stând pe banca în preajma teiului, în compania iubitei, să simtă vibrația energetică a poeziei eminesciene, așa că ne-am mulțumit să facem fotografii lângă
SUB TEIUL LUI EMINESCU, A RĂSĂRIT IUBIREA. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383438_a_384767]
-
ce avea loc a doua zi. Teiul lui Eminescu mi-a rămas întipărit în memorie și în visul nopții ce a urmat, l-am revăzut din nou sub o altă apariție. Avea ramurile puternice pline de verdeață, în al cărui frunziș se auzea trilul păsărilor, ca o melodia cântată de o tânără îmbrăcată într-o rochie lungă, vaporoasă, din mătase albă, ciupind cu delicatețe corzile unei harpe, ca o chemare spre iubire, spre acel sentiment înălțător ce numai inegalabilul poet a
SUB TEIUL LUI EMINESCU, A RĂSĂRIT IUBIREA. de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1195 din 09 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383438_a_384767]
-
în: Ediția nr. 2168 din 07 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului Mă-ntorc în vise în trecut Și caut ca prin ceață, Cărările ce le-am pierdut, Când am pășit în viață. Revăd căsuța cu cerdac Și geamurile goale, Ascult frunzișul...apoi tac, Pășind pe poartă-agale. În fața casei, mărul bun Se-apleacă să-mi mângâie, Tâmpla căruntă, părul sur... Mii de-amintiri învie. Revăd cu ochii minții-acum, Copilăria-mi toată, Vă văd pe voi , bunicii mei, Cum m-așteptați la poartă
VISURI de GABRIELA MUNTEANU în ediţia nr. 2168 din 07 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382833_a_384162]
-
ești Cel ce faci să crească Iarba verde pentru vite Și la om Tu-i dai să aibă Cele sieși potrivite. Vin ce-nveselește trupul, Untdelemn pentru iertare Pâinea cea întru ființă Și de viață dătătoare. Codri mari țin sub frunzișuri Cuibul păsărilor toate Și sub stânci e adăpostul Vietăților ciudate. Ai pus luna să vestească Vremea rea și vremea bună Soarele ce știe, însuși, Să răsară și s-apună. Tu aduci întunecimea Și când noapte grea se face Se pornesc
PSALMUL 104 de MARIN MIHALACHE în ediţia nr. 2335 din 23 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/382906_a_384235]
-
preț să scot la lumină printr-o invocație barbară corpul acela călduț și alunecos Înmuindu-se În buzunarul lui Leopold Bloom ca un embrion abia zămislit În propriul meu uter. Să mergem deci acolo pe coastă În iatacurile verzi ale frunzișului sîni Îngîndurați să desprindem de pe ramuri triste și singure, să mușcăm urechea azaleelor și pașii soldaților tineri să ne treacă prin creier nostalgia niciodată gustată a pămîntului făgăduit. O, tarantula, tragic scarabeu cu ochi verzui lingînd pubisul blînd al Sulamithei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
datorită metodei Mulțimii. Dar în orice caz datorită minții mele de copil. Stăteam alături de Adél pe divan și am adormit. Strângând între timp în mână singurul meu obiect nefolositor, un cristal de sare. Biserica e încă departe, aproape înghițită de frunzișul ruginiu. Se scaldă în soare. În umbra cărării e o femeie. Cu tuburi mici de vopsele în mână și cu niște funii ude pe braț, pe care probabil că le-a spălat, iar acum le duce să le usuce. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
lângă statuia de granit a lui Gogol. Dar globurile lăptoase, învelite în plase de sârmă, care se ridicau în capul acestor catarge de fontă nu-și prea trimiteau lumina în jos ci clipeau, ici și colo în masa întunecată a frunzișului umed, ca niște monede de aur. Când am trecut pe lângă statuie, din nasul ascuțit de piatră s-a desprins o picătură de apă care, în cădere, s-a atins de lumina felinarului, s-a aprins ca o stea albastră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
său, panta cobora abrupt spre vale, de partea cealaltă coasta era mult mai lină. Dincolo de arboretul de pe marginea drumului forestier pădurea se întindea întunecată. Printre molizii de un verde închis ici și acolo se ițeau coroanele stejarilor și fagilor cu frunzișul mai deschis la culoare. Se ridică dintr-o dată în picioare și aruncă țigara pe jos, stri vind-o sub talpă. O idee îi trecuse prin minte. Dar dacă îl căutaseră pe Costi, parcă așa se numea șoferul camionului care dispăruse, exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cursul de apă se despărțea în două șuvoaie ce se scurgeau năvalnic la vale. Zgomotul apei se auzea înfundat, atenuat de pereții ravenelor. Malurile verticale păreau formate din coloane butucănoase din calcar cenușiu. Deasupra, deoarece lumina soarelui pătrundea nestingherită de frunziș, de sub covorul de frunze veștede ieșeau firișoare de iarbă și ferigi ce se aplecau peste adânc. Privi în jos la apa ce se năpustea înspumată printre bolovanii de pe fund. Îi era imposibil să treacă pe acolo. Distanța dintre maluri era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ajunge la dânsul? Știa că este obosit și flămând și nu credea că îi arde de joacă. Își alungă repede gândul acesta din minte continuându-și căutarea. În jur se făcu dintr-o dată liniște. Până și zgomotul pașilor săi prin frunzișul de pe jos abia se mai auzea. Se opri nedumerit, tăcerea aceasta era nefirească. Ascultă atent, încer când să deslușească ceva prin negura care îl împresura. În dreapta, auzi un foșnet și se întoarse plin de speranță cu fața într-acolo. Imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bună și aceea. Ileana luă bățul oferit fără să spună nimic și porni mai departe, sprijinindu-se în ea. Trecură peste pârâiaș și continuară să urce. Era o zi minunată de vară. Soarele strălucea pe cer aruncându-și razele prin frunzișul des. Gâzele zburau printre firișoarele de praf ce jucau în lumina ce cădea pieziș de sus. Se auzea ciripit de păsărele și foșnetul vântului printre crengi. Căldura încă nu se întețise, era plăcut sub umbra copacilor. Ileana se juca târându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
halucinații, pentru că nu-și imaginase că niște arbori pot crește atât de groși. Chiar dacă mai mult alunecau pe deasupra ajutați de toiagul lui Moș Calistrat, când se opreau să scruteze cotloanele pădurii, trebuiau să coboare la pământ. Din cauza stratului gros de frunziș umed, Cristian avea încălțările ude iar pantalonii îi erau leoarcă până aproape sub genunchi. Tocmai înconjuraseră un bolovan uriaș ce părea că rămăsese înțepenit între doi stejari care, probabil că ieșiseră din ghinde pe vremea când Attila își conducea hoardele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vocea șoptită a lui Calistrat. Sunt aici, dacă se repede, te feresc eu. Încet, ochii i se obișnuiau cu întunericul și începu și el să distingă câte ceva în jur. Luna strălucea deasupra lor dar razele ei abia puteau pătrunde prin frunzișul des. Vedea silueta întunecată a lui Calistrat lângă el și formele fantomatice ale trunchiurilor copa cilor. Își amintea locul unde se aflase vâlva mai înainte și privea țintă într-acolo însă nu reușea nici măcar s-o zărească. În timp ce teama îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un camuflaj satisfăcător. Continuă să cerceteze prin preajmă. Ceva mai departe se afla un stejar uriaș al cărui trunchi înfrățit chiar aproape de rădăcină se ridica semeț printre coniferele din jur. Da, acolo era mult mai bine, se putea ascunde în frunzișul des. Se apropie de copac și începu să se cațere. Își găsi un post de observație între două ramuri groase ce se bifurcau la vreo șapte metri deasupra solului. Și de acolo avea o perspectivă foarte bună asupra obiectivului. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se ridice ca și cum ar fi pășit pe peretele vertical. În timp ce punea un picior în fața celuilalt, se rezema cu spatele în copac. Apoi, cu o mișcare bruscă își sălta și restul corpului. În câteva minute, acesta dispăru printre crengile pline de frunziș. Inspectorul îl urmă imediat. Nu-i venea să creadă cât de repede ajunsese sus. Aici, însă, lucrurile se complicau puțin. Se afla într-o poziție dificilă, era pe buza râpei și nu mai avea în ce să se sprijine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de colo cum don Gustavo, pe lîngă cărți, incunabule și tot soiul de tainice bibliografii, colecționa statui, tablouri și retabluri, ca să nu mai vorbim de o abundentă floră și faună. Am urmat-o pe Bernarda printr-o galerie debordînd de frunziș și de specimene de la tropice, care alcătuiau o adevărată seră. Geamurile galeriei cerneau o lumină aurită de pulbere și aburi. Suflul unui pian plutea prin văzduh, languros și tîrÎndu-și notele cu delăsare. Bernarda Își deschidea drum prin desiș Învîrtindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
CRIMELE LUMINII Pentru Riccarda Si probitas, sensus, virtutum gratia, census, nobilitas orti possint resistere morti, non foret extinctus Federicus, qui iacet intus. Palermo, vara anului 1240 Strălucirea amurgului răzbătea prin frunziș, Înflăcărând suprafața aurită a lămâilor. În grădina Închisă printrun portic din coloane de marmură, un intens parfum de flori se răspândea În văzduh, purtat de briza ce venea dinspre mare. Întins pe niște perne de purpură, Împăratul desena, distrat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mame, soții sau surori, mai priveau toate astea cu inimile îndoite de prevestirea unei nenorociri și de o luciditate care le făcea să vadă dincolo de aceste după-amieze cu răcnete pline de voioșie, cu tunuri și cântece patriotice care răsunau sub frunzișul verde al castanilor, făcându-ți urechile să țiuie. Orășelul nostru auzea războiul dar nu era cu adevărat prins în el. Toți bărbații lucrau la Uzină. Era nevoie de ei. Un ordin veni de sus. Unul bun, de data asta, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a fuma țigări „Bull“ la garaj, cu unul dintre șoferi. Pe cele vreo șaizeci de pogoane ale proprietății erau presărate case de vară noi și vechi, precum multe fântâi arteziene și bănci albe, ce se iveau brusc din ascunzișuri de frunziș. Mai exista și o mare, mereu crescândă familie de pisici albe, care dădeau târcoale prin straturile numeroase de flori, profilându-se brusc noaptea pe fundalul arborilor Întunecați. Pe una dintre potecile acelea umbroase Beatrice l-a sechestrat, În sfârșit, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Pe urmă au pornit să urce pe Harper’s Hill, ținându-și de dârlogi bidiviii obosiți. - Dumnezeule! Ce liniște-i aici! Un loc mult mai singuratic decât pădurea, a șoptit Eleanor. - Urăsc codrii, a declarat Amory, cutremurându-se. Urăsc orice frunziș sau lăstăriș pe Întuneric. Aici, afară, spațiul este atât de vast, atât de mângâietor pentru spirit... - Panta lungă a unui deal lung. - Și luna rece rostogolind pe ea lumină de lună. - Și tu cu mine, ultima și cea mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la baionetă, ar fi fost trimis În linia Întâi cu trei luni mai devreme și poate că ar fi fost ucis. Unde-i afurisita de sonerie...? Numerele străzilor de pe Riverside Drive erau ascunse de ceață și de apa scursă de pe frunziș, așa că nu le distingeai decât uitându-se de aproape, dar În cele din urmă Amory a zărit unul: One Hundred and Twenty-seventh Street. A coborât din autobuz și, fără o destinație precisă, a mers În jos, de-a lungul unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
natură din belșug, și de fapt nimic altceva. Doar excursioniști în căutarea unui mod de viață natural, căci în prezent industrializarea face pași serioși înainte, iar drumeții pășesc și ei. Ultimele fâșii din ceața dimineții urcă pe colinele acoperite de frunziș; și tinerii urcă la rândul lor spre culmea pe care se află un turn de observație și un café‑restaurant, unde natura își găsește brusc sfârșitul binemeritat, fiindcă acolo se mănâncă prăjituri și se stă în spatele unor pereți de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
observație și un café‑restaurant, unde natura își găsește brusc sfârșitul binemeritat, fiindcă acolo se mănâncă prăjituri și se stă în spatele unor pereți de sticlă. Soarele pătrunde oblic înăuntru și formează stâlpi de lumină printre care te strecori cu greu. Frunzișul pădurii de foioase, precum și diverse alte lucruri intrate în putrefacție, alcătuiesc un covor foșnitor. Ceea ce deosebește acest grup de alte grupuri aflate la drum în ținută de excursie este tocmai faptul că ei nu sunt în ținută de excursie, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
spre cultură. în acest tablou istoric al progreselor spiritului uman, Venus marchează puncte, chiar dacă Marte nu dă îndărăt. Odată cu nașterea muzicii, Lucrețiu semnalează deschiderea oamenilor spre tot felul de plăceri: o intersubiectivitate radioasă în relație directă cu natura, râsetele sub frunzișul copacilor, bucuria și dansul; muzica vocală și instrumentală triumfă, proprietatea se dezvoltă odată cu prosperitatea pe mări, încheierea primelor tratate permite contractele, dreptul, așadar întrajutorarea și alianțele, tot atâtea logici hedoniste în perspectivă. Inventarea scrisului, narațiunile poetice, rafinamentele vieții în anasamblul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]