460 matches
-
psihologice a fenomenului de frustrație („starea de frustrație”) ridică, așadar, destule dificultăți de ordin psihologic sau fiziologic. Privitor la cele fiziologice, cercetătorii remarcă faptul că tensiunea psihică rezultată din frustrare/privare se obiectivează totdeauna în reacții fiziologice specifice stării de frustrație, dar nediferențiate în funcție de tipul situației frustrante. Aceste reacții sunt de natură neurohormonelă, exprimându-se atât prin modificări ale nivelului excitabilității sistemului nervos (în special, a hipotalamusului), ale secreției de adreno-corticosteroizi, cât și prin modificările compoziției chimice a sângelui. Situația frustrantă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Trebuie menționate și situațiile, e drept mai rare, când scorul comportamentului motivat nu este conștientizat; în astfel de împrejurări subiectul respectiv va resimți consecințele emoționale ale frustrării, fără să fie în stare să descopere cauzele adevărate. 3. Mulți dintre cercetătorii frustrației văd în „emoționalitate în afectul puternic, particularitatea tipică a frustrației. De exemplu, English H. și English Ava C., când definesc frustrația au în vedere tocmai această particularitate: „...stare motivațională și afectivă, rezultată din blocarea tendinței. La fel, pentru Woodwort, R.S.
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
comportamentului motivat nu este conștientizat; în astfel de împrejurări subiectul respectiv va resimți consecințele emoționale ale frustrării, fără să fie în stare să descopere cauzele adevărate. 3. Mulți dintre cercetătorii frustrației văd în „emoționalitate în afectul puternic, particularitatea tipică a frustrației. De exemplu, English H. și English Ava C., când definesc frustrația au în vedere tocmai această particularitate: „...stare motivațională și afectivă, rezultată din blocarea tendinței. La fel, pentru Woodwort, R.S. și Donald G. Marquis, „când o persoană eșuează, în așteptările
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
va resimți consecințele emoționale ale frustrării, fără să fie în stare să descopere cauzele adevărate. 3. Mulți dintre cercetătorii frustrației văd în „emoționalitate în afectul puternic, particularitatea tipică a frustrației. De exemplu, English H. și English Ava C., când definesc frustrația au în vedere tocmai această particularitate: „...stare motivațională și afectivă, rezultată din blocarea tendinței. La fel, pentru Woodwort, R.S. și Donald G. Marquis, „când o persoană eșuează, în așteptările sale de a-și rezolva, problema, dar nu cedează încă pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
persistentă, ea este într-adevăr într-o stare nefericită. Comportamentul său, un timp, pare inteligent și, în ciuda faptului că se dirijează spre problemă, e o dirijare spre a scăpa din starea, de frustrați emoțională”. Pentru a înțelege aspectul emoțional din frustrație trebuie să recurgem la distincția făcută de Vasile Pavelcu, care deosebește două tipuri de tensiuni afective: tipul „activ” sau „pozitiv”, dinamogenetic, caracterizat prin barajul energetic opus forțelor din afară, și tipul „pasiv”, deficitar sau negativ, de apărare împotriva, solicitării din
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
năzuințele și dorințele noastre (ni se refuză bunurile la care tindem); în cazul al doilea ni se cer eforturi pentru care nu suntem dispuși, suntem constrânși să acționăm împotriva înclinațiilor noastre. Primul tip se apropie de modul descris astăzi ca frustrație”. Într-adevăr, frustrația implică prezența unui conflict între două tendințe: una care se leagă de tipul de relație „scop-reacție”, și alta care apare sub influența „condițiilor interferente”. Așadar, „tensiunea afectivă”, ca aspect de conținut al fenomenului frustrației, trebuie legată de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
noastre (ni se refuză bunurile la care tindem); în cazul al doilea ni se cer eforturi pentru care nu suntem dispuși, suntem constrânși să acționăm împotriva înclinațiilor noastre. Primul tip se apropie de modul descris astăzi ca frustrație”. Într-adevăr, frustrația implică prezența unui conflict între două tendințe: una care se leagă de tipul de relație „scop-reacție”, și alta care apare sub influența „condițiilor interferente”. Așadar, „tensiunea afectivă”, ca aspect de conținut al fenomenului frustrației, trebuie legată de condițiile deposedării: dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
descris astăzi ca frustrație”. Într-adevăr, frustrația implică prezența unui conflict între două tendințe: una care se leagă de tipul de relație „scop-reacție”, și alta care apare sub influența „condițiilor interferente”. Așadar, „tensiunea afectivă”, ca aspect de conținut al fenomenului frustrației, trebuie legată de condițiile deposedării: dacă motivele care susțin scopul propus sunt relativ minore, atunci subiectul în cauză, fie că acceptă noua situație și continuă activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fie că adoptă așa-numitul „comportament pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
importante, sau dacă dificultățile vincibile sunt percepute subiectiv ca invincibile, atunci blocarea/contrarierea ivită ia aspectul unui conflict de nerezolvat, în cursul căruia energia depusă crește, emoțiile devin mai intense, iar activitatea este redirecționată. Așadar, nu este suficient să definim frustrația numai prin faptul blocării unei tendințe, dorințe, aspirații etc.: situația obiectivă de frustrare este frustrantă numai dacă ea este interpretată de către subiect ca privatoare, sau arbitrară. „Emoționalitatea” este strâns legătă, deci, de actul interpretării, de conștiința importanței motivelor, a scopurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
în care satisfacerea unora se face în deterimentul altora. Se creează, în felul acesta, un câmp afectiv intens deoarece nu este de loc ușor să punem ordine în lumea dorințelor și intereselor noastre, să le ierarhizăm după criterii valorice. Deoarece frustrația este însoțită de o creștere a tensiunii psihice, toleranța la frustrare implică un proces inhibitoriu, care depinde de aptitudinea subiectului de a suporta această tensiune fără a recurge la moduri de răspunsuri neadecvate. În acest sens, se poate vorbi de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
activitatea vitală a organismului și a personalității. Supoziția lui se întemeiază tocmai pe aceste posibilități restrânse de rezistență ale individului la frustrare, de care vor depinde limitele zonei de toleranță în care răspunsul este adecvat; când sunt depășite aceste limite, frustrația se produce - spune Maier cu necesitate și traduce un anumit gen de comportament (vezi, „Frustration”, 1949, McGraw-Hill, New-York). Cunoscutul cercetător al fenomenului de frustrație, S. Rosenzwei s-a preocupat, pe lângă alte aspecte ale frustrației, și de această problemă a precizării
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
vor depinde limitele zonei de toleranță în care răspunsul este adecvat; când sunt depășite aceste limite, frustrația se produce - spune Maier cu necesitate și traduce un anumit gen de comportament (vezi, „Frustration”, 1949, McGraw-Hill, New-York). Cunoscutul cercetător al fenomenului de frustrație, S. Rosenzwei s-a preocupat, pe lângă alte aspecte ale frustrației, și de această problemă a precizării factorilor determinanți ai toleranței la frustrare, sugerând partciparea a două tipuri de factori: somatici, constituționali, strâns legați de diferențieri individuale înnăscute (deși un anumit
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
adecvat; când sunt depășite aceste limite, frustrația se produce - spune Maier cu necesitate și traduce un anumit gen de comportament (vezi, „Frustration”, 1949, McGraw-Hill, New-York). Cunoscutul cercetător al fenomenului de frustrație, S. Rosenzwei s-a preocupat, pe lângă alte aspecte ale frustrației, și de această problemă a precizării factorilor determinanți ai toleranței la frustrare, sugerând partciparea a două tipuri de factori: somatici, constituționali, strâns legați de diferențieri individuale înnăscute (deși un anumit rol îl pot juca și elementele somatice dobândite, cum ar
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
două tipuri de factori: somatici, constituționali, strâns legați de diferențieri individuale înnăscute (deși un anumit rol îl pot juca și elementele somatice dobândite, cum ar fi: oboseala cronicizată, diferite maladii fizice etc.), și factorii psihologici genetici (ex. absența totală a frustrației în copilăria timpurie îl va face pe subiect incapabil de a răspunde în mod adecvat la frustrare; la fel de bine, o frustrare excesivă, sau repetată poate crea zone de redusă toleranță, deoarece copilul este constrâns, datărită imaturității sale psihologice, să reacționeze
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
excesivă, sau repetată poate crea zone de redusă toleranță, deoarece copilul este constrâns, datărită imaturității sale psihologice, să reacționeze inadecvat, prin reacții de apărare a eului, care vor frâna dezvoltarea sa ulterioară). Un rol esențial în instalarea tensiunii emoționale în frustrație îl joacă anticiparea pericolului implicat în situația, frustrantă. Este important ea atât evaluarea propriu-zisă a amenințării, cât și anticiparea pericolului să se efectueze în termeni realiști, obiectivi. Sistemul personalității, prin componenta sa motivațională, prin sistemul său de idei și de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
situațiilor de blocare. Iar cel mai important factor îl reprezintă, gradul de maturizare intelectuală, afectivă și morală a personalității, care va impune un anumit nivel de echilibrare psihică și de obiectivitate în crearea semnificației motivaționale a situației frustrante. 4. Cercetarea frustrației din această perspectivă, a influenței reciproce dintre numeroșii săi factori determinanți, aparținând atât mediului exterior cât și personalității, ne determină să subliniem deosebirile de ordin calitativ existente între structurile psihologice ale frustrației produse în lumea animală, comparativ cu cele din
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
crearea semnificației motivaționale a situației frustrante. 4. Cercetarea frustrației din această perspectivă, a influenței reciproce dintre numeroșii săi factori determinanți, aparținând atât mediului exterior cât și personalității, ne determină să subliniem deosebirile de ordin calitativ existente între structurile psihologice ale frustrației produse în lumea animală, comparativ cu cele din lumea umană. Vasile Pavelcu, surprinzând saltul calitativ pe care frustrația îl înregistrează în lumea umană, relevă: „Termenul de frustrație, în lumea umană, implică, după părerea noastră, un raport social și conștient între
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
factori determinanți, aparținând atât mediului exterior cât și personalității, ne determină să subliniem deosebirile de ordin calitativ existente între structurile psihologice ale frustrației produse în lumea animală, comparativ cu cele din lumea umană. Vasile Pavelcu, surprinzând saltul calitativ pe care frustrația îl înregistrează în lumea umană, relevă: „Termenul de frustrație, în lumea umană, implică, după părerea noastră, un raport social și conștient între ce ni se cuvine și ceea ce datorăm noi, între drept și obligație. Această deposedare creează o reacție firească
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ne determină să subliniem deosebirile de ordin calitativ existente între structurile psihologice ale frustrației produse în lumea animală, comparativ cu cele din lumea umană. Vasile Pavelcu, surprinzând saltul calitativ pe care frustrația îl înregistrează în lumea umană, relevă: „Termenul de frustrație, în lumea umană, implică, după părerea noastră, un raport social și conștient între ce ni se cuvine și ceea ce datorăm noi, între drept și obligație. Această deposedare creează o reacție firească în sensul de restabilire a dreptului respectiv cu ajutorul acțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ni se cuvine și ceea ce datorăm noi, între drept și obligație. Această deposedare creează o reacție firească în sensul de restabilire a dreptului respectiv cu ajutorul acțiunii de revendicare, de luptă, care nu înseamnă negreșit agresiune. Privit în felul acesta, fenomenul frustrației se ridică pe un plan specific uman și social, cu înțeles de contradicție între a dori și a trebui, trebuința și normă. Astfel, problema frustrației se plasează în problematica educației și a formării personalității”. La rândul său, N.D. Levitov adoptă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
acțiunii de revendicare, de luptă, care nu înseamnă negreșit agresiune. Privit în felul acesta, fenomenul frustrației se ridică pe un plan specific uman și social, cu înțeles de contradicție între a dori și a trebui, trebuința și normă. Astfel, problema frustrației se plasează în problematica educației și a formării personalității”. La rândul său, N.D. Levitov adoptă două definiții ale frustrației, una pentru om și alta pentru animal, recurgând la o argumentație asemănătoare cu cea a lui V. Pavelcu: „Necesitatea celor două
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
un plan specific uman și social, cu înțeles de contradicție între a dori și a trebui, trebuința și normă. Astfel, problema frustrației se plasează în problematica educației și a formării personalității”. La rândul său, N.D. Levitov adoptă două definiții ale frustrației, una pentru om și alta pentru animal, recurgând la o argumentație asemănătoare cu cea a lui V. Pavelcu: „Necesitatea celor două definiții este impusă de faptul că animalul este o ființă biologică, iar omul o ființă socială și că frustrația
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrației, una pentru om și alta pentru animal, recurgând la o argumentație asemănătoare cu cea a lui V. Pavelcu: „Necesitatea celor două definiții este impusă de faptul că animalul este o ființă biologică, iar omul o ființă socială și că frustrația are o semnificație diferită și cauze diferite la om și la animal, deși există multe elemente comune în această stare, ca una provocată de «bariere» care blochează activitatea” (op. cit., p. l20). De existența unei frustrații propriu-zise putem vorbi, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
o ființă socială și că frustrația are o semnificație diferită și cauze diferite la om și la animal, deși există multe elemente comune în această stare, ca una provocată de «bariere» care blochează activitatea” (op. cit., p. l20). De existența unei frustrații propriu-zise putem vorbi, prin urmare, numai în lumea umană, unde întâlnim, în strânsă legătură cu limbajul, procesele de evaluare și interpretare prin care se va acorda situațiilor de blocare/contrariere un sens precis: cel de privare, de păgubire, de lipsire
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
legătură cu limbajul, procesele de evaluare și interpretare prin care se va acorda situațiilor de blocare/contrariere un sens precis: cel de privare, de păgubire, de lipsire de un bun sau de un drept. Este limitată și, implicit insuficientă definirea frustrației numai prin blocare, prin obstacol. Nu orice blocare, nu orice conflict semnifică, o situație de frustrare. Animalul se află și el, adesea, în situații de conflict ca, de exemplu, atunci când un rival aparținând aceleiași specii îl împiedică în obținerea obiectului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]