438 matches
-
Montessori îndemna educatorii să nu lase ,,niciodată un copil să trăiască o situație de eșec, până ce el nu va avea o șansă rezonabilă de succes.” Éduard Claparède (1873-1940), psiholog elvețian cu multiple preocupări în domeniul educației, este autorul unei teorii funcționaliste asupra educației, fundamentată pe tezele psihologiei funcționale. Extinsă și asupra domeniului educației, orientarea funcționalistă din psihologie a impus un spor de atenție ce trebuie acordată educării intereselor și motivațiilor copilului. Psihologia funcționalistă, conform fondatorului ei, nu se mai întreba ,,ce
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
eșec, până ce el nu va avea o șansă rezonabilă de succes.” Éduard Claparède (1873-1940), psiholog elvețian cu multiple preocupări în domeniul educației, este autorul unei teorii funcționaliste asupra educației, fundamentată pe tezele psihologiei funcționale. Extinsă și asupra domeniului educației, orientarea funcționalistă din psihologie a impus un spor de atenție ce trebuie acordată educării intereselor și motivațiilor copilului. Psihologia funcționalistă, conform fondatorului ei, nu se mai întreba ,,ce este cutare sau cutare proces psihic ?”, ci încerca să afle ce funcție îndeplinește acesta
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
preocupări în domeniul educației, este autorul unei teorii funcționaliste asupra educației, fundamentată pe tezele psihologiei funcționale. Extinsă și asupra domeniului educației, orientarea funcționalistă din psihologie a impus un spor de atenție ce trebuie acordată educării intereselor și motivațiilor copilului. Psihologia funcționalistă, conform fondatorului ei, nu se mai întreba ,,ce este cutare sau cutare proces psihic ?”, ci încerca să afle ce funcție îndeplinește acesta și cum poate fi dezvoltat. Întemeindu-și concepția pe ideea că trebuința, respectiv interesul, reprezintă cauza care declanșează
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
următoarele criterii: vitalitatea, sănătatea, moralitatea, sociabilitatea, recreativitatea. Refocalizarea pe copil însemna concomitent elaborarea și adoptarea unei metodologii proprii pedagogiei existenței, metodologie promovată în diferite variante. În acest spirit, primordial îl amintim pe Eduard Claparède, care a elaborat o concepție pedagogică funcționalistă, căruia i s-a alăturat Ov. Decroly, cel din urmă promovând o pedagogie a ,,centrelor de interese” prin care se insista asupra rolului motivației elevului. În al doilea rând, trebuie amintit J. Dewey, susținător a unei concepții pedagogice pragmatice a
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
manifestă în condițiile deosebirii dintre indivizi (sportul din societatea contemporană). Distanța între cele două tipuri de solidaritate: mecanică, organică devine expresia diferenței dintre societăți, în raport cu densitatea socială sau dinamică a populației, sportul contemporan depinde de intensitatea contactelor între indivizi. Perspectiva funcționalistă a relației dintre cultură și activitatea sportivă pornește, astfel, de la teza potrivit căreia, individul este totdeauna produsul culturii, căreia îi aparține, în care s-a format, activitatea sportivă preia ierarhic majoritatea cutumelor de tip religios și militar: rezistența, voința, ascultarea
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
se înțelege în mod strict curentul academic, nu și ansamblul de prescripții generate de liberalismul republican și de cel comercial. Aceasta va fi și perspectiva adoptată în capitolul de față. Abordarea canonică a originilor teoriilor neoliberale debutează cu etapa studiilor funcționaliste ale integrării internaționale, încadrate în sfera mai largă a teoriilor modernizării. Astfel, David Mittrany argumenta că rezolvarea problemelor comune ale umanității va genera o cooperare transnațională, în paralel cu atenuarea naționalismului și consolidarea păcii. Fiind vorba în principal despre probleme
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
deveni, astfel, mai integrate, liderii politici vor sesiza costurile ridicate ale întreruperii colaborării, dezvoltându-se astfel integrarea politică. Primii ani ai integrării europene, de exemplu, au contribuit mult la resuscitarea interesului pentru ideile lui Mittrany și, în general, pentru teoriile funcționaliste. Literatura consacrată integrării europene a adus în centrul atenției un program de cercetare numit neofuncționalism, printre ai cărui exponenți s au numărat teoreticieni precum Stanley Hoffmann, Karl Deutsch și Ernst Haas. Neofuncționaliștii au influențat semnificativ teoretizările liberale (pluraliste) în Relațiile
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1514]
-
unei mari părți a populației care în mod tradițional locuia în centrul orașelor. Problema arhitecturii și a urbanismului nu este totuși absentă din marele dezbateri ale timpului. În Franța, aceasta era deja destul de avansată înainte de război prin cercetările și realizările "funcționaliste" ale fraților Perret. După conflict, în întreaga Europă industrializată la un avînt considerabil datorită condițiilor existente prin folosirea noilor materiale (aliaje de metale ușoare, aluminiu, materiale plastice, plăci aglomerate, sticlă), utilizarea gereralizată a betonului și oțelului, adoptarea unor tehnici noi
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
și care s-a concretizat mai ales la Milano (Piața Republicii) și la Torino (Uzina Fiat Lingotto, expoziția din 1928), arhitectura, deși foarte diversificată, nu va reuși pînă la urmă să găsească o linie de mijloc între aspirațiile moderniste și funcționaliste și reproducerea stilului medieval și al stilului antichității romane. Cu cît regimul va încerca să-și impună normele totalitare, cu atît se va accentua tendința de a alege între cei doi arhitecți-vedete, Pagano "funcționalistul" și Piacentini oportunistul, cel ale cărui
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
de mijloc între aspirațiile moderniste și funcționaliste și reproducerea stilului medieval și al stilului antichității romane. Cu cît regimul va încerca să-și impună normele totalitare, cu atît se va accentua tendința de a alege între cei doi arhitecți-vedete, Pagano "funcționalistul" și Piacentini oportunistul, cel ale cărui concepții arhitecturale se potriveau mai bine cu funcțiile de reprezentare și de punere în scenă a maselor, cu care artele erau investite. De aici dezvoltatul caracter neo-clasicist al stilului "lictor" prezent în numeroase orașe
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/964_a_2472]
-
și aceasta să provină de la o colectivitate importantă din punct de vedere numeric. b) Abordările psihosociale sunt interesate de: • studiul liderilor de opinie; • influența comunicării asupra gusturilor în diferite domenii (modă, spectacole); 72 74 • alte influențe ale comunicării. c) Abordările funcționaliste identifică o serie de funcții ale comunicării: • WRIGHT (1960) − informarea; − comentariul și concluziile legate de informare; − transmisia culturală; − funcția de divertisment. • Alte funcții − catarctică; − alimentarea imaginarului colectiv; − evaziunea din real; − funcția sacrului (transformarea realului în spectacol). 2. Efectele reale ale
COMUNICARE ŞI INTEGRARE SOCIALĂ by Nicoleta Mihaela Neagu () [Corola-publishinghouse/Science/654_a_982]
-
Încadrează În limitele unei normalități, a unor prescripții enunțate În legi, principii, reguli și indicații didactice. Ele exprimă o concepție, o anumită teorie a instruirii, sinteză și ea a datelor pozitive oferite de diferitele teorii ale Învățării (asociaționiste, reflexiv-conexioniste, configuraționiste, funcționaliste, semiotice, cognitive, operaționale etc.). Asemenea principii Întăresc fundamentul științific pe care sunt elaborate metodele didactice, subliniază Încă o dată caracterul lor obiectiv, dependența cauzală a acestora de anumite legități bio-psihologice și psiho-sociale ori acționale În afara cărora nu poate fi vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
Woolf sau de politicieni precum Woodrow Wilson. A doua fază a tipologiei temperamentului liberal în relațiile internaționale este constituită dintr-un complex teoretic (dezvoltat între anii ’50 și anii ’70) cuprinzând scrieri ale lui Karl Deutsch, David Mitrany - asociat teoriei funcționaliste a integrării -, Ernst Haas (asociat teoriei neo-funcționaliste și culminând cu teoria interdependenței complexe în formularea inițială a lui Robert Keohane și Joseph Nye). Anii ’80 sunt dominați de confruntarea dintre neorealism, așa cum a fost el dezvoltat de Kenneth Waltz, și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
neoliberalism” se înțelege în mod strict curentul academic, nu și ansamblul de prescripții generate de liberalismul republican și cel comercial. Aceasta va fi și perspectiva adoptată în capitolul de față. Abordarea canonică a originilor teoriilor neoliberale debutează cu etapa studiilor funcționaliste ale intergării internaționale, încadrate în sfera mai largă a teoriilor modernizării. Astfel, David Mittrany argumenta că rezolvarea problemelor comune ale umanității va genera o cooperare transnațională, în paralel cu atenuarea naționalismului și consolidarea păcii. Fiind vorba în principal de probleme
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
deveni, astfel, mai integrate, liderii politici vor sesiza costurile ridicate ale întreruperii colaborării, dezvoltându-se astfel integrarea politică. Primii ani ai integrării europene, spre exemplu, au contribuit mult la resuscitarea interesului pentru ideile lui Mittrany și, în general, pentru teoriile funcționaliste. Literatura consacrată integrării europene a adus în centrul atenției un program de cercetare numit „neofuncționalism”, printre ai cărui exponenți s-au numărat teoreticieni precum Stanley Hoffmann, Karl Deutsch și Ernst Haas. Neofuncționaliștii au influențat semnificativ teoretizările liberale (pluraliste) în relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
și în același timp multifactorială a personalității elevului. Performanțele intelectuale pot fi ierarhizate în diferite grade de eficiență mintală. Realizarea conduitei inteligente presupune colaborarea, convergența celor mai diverse procese, operații mintale. Este necesară din acest punct de vedere abandonarea perspectivei funcționalist - atomice care nu lua în calcul, în pofida eșecurilor sistematice, faptul că fragmentarea psihicului nu permite cunoașterea și optimizarea personalității umane. Soluția propusă de T. Kulcsar este optica structuralist-dinamică și convergența între psihologia inteligenței și psihologia cognitivă, care ar contribui atât
MOTIVAŢIA ȘCOLARĂ ȘI ATITUDINEA ELEVULUI SUCCES SAU INSUCCES by ANDREEA MILENA LUPAŞCU () [Corola-publishinghouse/Science/1757_a_3172]
-
funcțiile care urmau să pună în funcțiune acest proces. Funcționalismul oferă astfel o viziune în mare masură tehnocratică a guvernanței umane, cu un rol foarte important acordat practicilor statului bunăstării generale și creării diferitelor agenții la nivel internațional. În viziunea funcționalistă, aceste agenții și organizații internaționale pot să servească mult mai bine nevoilor populațiilor decît guvernele naționale. Iar ca urmare a acestei eficiențe, ele urmau sa cîștige loialitatea popoarelor, care vedeau astfel avantajele unei astfel de viziuni transnaționale. Și, în plus
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
umană. Se schimbă, evoluează în timp și spațiu, nu se manifestă doar la nivel individual, ci și la nivel macrosocial." De la abordările androcentrice ale unui Auguste Comte, Emile Durkheim sau Max Weber, până la scientismul sexist al adepților sociobiologiei, de la viziunea funcționalistă, având în prim-plan teoria rolurilor de gen (gender roles), până la teoriile conflictualiste (critice) de extracție marxistă și weberiană, cartea trece în revistă diferitele avataruri ale categoriei de gen în discursul sociologic. Subcapitolul dedicat tehnicilor de excludere sau pseudoincludere a
Oftalmologie feministă by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14486_a_15811]
-
Alexandru Matei Formalismul lui Barthes nu este funcționalist, adică indiferent moral. E drept că scrierile teoreticianului ne apar astăzi uneori marcate de funcționalism și încărcate de acel materialism lingvistic prin care textului i se măsoară greutatea în litere, dar i se ignoră grația în spirit. Trebuie însă văzut
De ce zahărul e violent by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5441_a_6766]
-
psihologice și estetice, al detaliului, adică a ceea ce „teoria” respinge (teoretic), pentru că e generalizatoare (și, deci, acuzatoare)? Unde e esențialism aici? Depinde unde îl căutăm. Contrar formaliș- tilor de început de secol XX, Barthes nu reduce literarul la o esență funcționalistă; limbajul funcționează, e clar, ca operator de semnificație, dar abordarea pozitivistă a acestuia nu duce la rezultate, pentru că ignoră istoria și istoricitatea. Literarul se regăsește pretutindeni, pentru că tot ce ne înconjoară vorbește, dar pe „mute” (aceasta urmează să fie o
De ce zahărul e violent by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5441_a_6766]
-
citatele fac parte dintr- un document datat 21 aprilie 1949, accesibil la Arhivele MAE Francez de la Nantes, ale cărui cópii au mai circulat, însă), nici Vestul nu era scutit de efectele retoricii ideologice. Mecanismele, trebuie spus, nu diferă. O perspectivă funcționalistă asupra limbajului ideologic poate fi oricînd amendată ca imorală, pentru că nu-i totuna să „naturalizezi” reprezentări pentru a împărți lumea în buni care au dreptul să trăiască și răi care trebuie lichidați, sau pentru a o împărți (de pildă) în
Cu ma(ju)sc(ul)ă, fără ma(ju)sc(ul)ă by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5373_a_6698]
-
desfacere. În momentul de față, pe continentul european, lumea editorială spaniolă pare să fie dintre cele mai interesate de acest gen, cu peste 3300 de antologii publicate în prima decadă a noului mileniu (v. www.bne.es). Dintr-un unghi funcționalist, criteriul ține de scopul antologiei, în cazul nostru, multiplu: plăcere, transmitere de valori, noutate, respectarea canonului, așadar o colecție programatică în care primează noul mai mult ca tematică decît ca poetică (autori tineri, de debut recent, care intră cu vigoare
Cătălina Iliescu-Gheorghiu: „O antologie nu e o enciclopedie“ by Simona Sora și Claudiu Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/2860_a_4185]
-
putea de unul singur să desființeze posibilitatea asta. În mod evident, Capgrasul lui Mark Schluter nu e în primul rând psihiatric. Dar creierul lui se chinuie cu niște interacțiuni complexe. Îi datorăm mai mult decât un model cauzal simplu, unilateral, funcționalist. Weber se surprinse pe sine. Nu prin convingerea sa, ci prin disponibilitatea de a și-o exprima cu voce tare față de un medic atât de tânăr. Neurologul lovi cu degetele în filmul de pe lampă. —Eu știu doar ce s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
un ultim studiu dintr-o lungă serie care avea de-acum să lase locul unor cercetări mai sistematice, mai solide. Și totuși ceva din el nu agrea direcția în care se îndrepta cercetarea. Convergența rapidă a neuroștiințelor în jurul anumitor premise funcționaliste începea să-l alieneze pe Weber. Domeniul său capitula în fața unuia dintre acele impulsuri străvechi, pe care ar fi trebuit să-l lămurească: mentalitatea de turmă. Pe măsură ce neurologia se lăfăia în forța ei instrumentală din ce în ce mai mare, gândurile lui Weber începeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
în mod rezonabil? Nu așteptă răspunsul. Weber se uită admirativ la Barbara. Planul ei avea o frumusețe simplă, inaccesibilă teoriei neurologice. Nimeni - nici indivizii pentru care creierul era un computer, nici cartezienii sau neocartezienii, nici noii behavioriști deghizați, nici farmacologii, funcționaliștii sau partizanii leziunilor - n-ar fi putut propune așa ceva, în afară de un profan. Și nu părea nici mai distructiv, nici mai ineficient decât orice ar fi putut inventa știința. Poate că n-avea să dea nici un rezultat, dar tot avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]