2,159 matches
-
N-ai mai văzut morți? Îl repezi Tâmplan. Ba da, să trăiți, bâigui el. Îl usturau ochii de când privea trupul firav al răposatului și tot nu Înțelegea cum atârna de lampă. O fi lumina prea puternică și nu văd eu funia, Își zise ștergându-și ochii Înlăcrimați. Dar domnul Ster nu se prăbuși după tipic, ci pluti câteva clipe prin cameră ca o pană de porumbel Înainte de a se lungi cuminte pe covorul de Buhara, fără să pricinuiască pagube materiale, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fericit, Încă se simțea bine În căsuța lui, cu leafa lui de mizerie, alături de o nevastă necredincioasă dar bună gospodină, alături de atâția alții În situația lui și chiar În situații mai umilitoare, cărora nu le trecuse prin cap ideea cu funia, pentru că nimeni nu le garanta că trupurile lor obosite și flămânde, văzute de departe ori de aproape, ar putea fi luate drept semne disperate ale strigării și nu biete cadavre. De ce să-i fie rușine că uită? Nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
unul din hanurile zise csárda care răsăriseră În pustă ca lăptucile după ploaie. Se poate, a zis domnul Tobă. După noaptea petrecută În autocar cu zăluda aia din Senegal ale cărei picioare Încă le mai simțea pe umeri ca niște funii de cărat mobilă, nimic nu i se mai părea peste puterile sale. În local nu era nimeni. S-au așezat la o masă și au Început să citească meniul așteptând să Îi Întrebe cineva ceva. În vremea asta noi doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
toate piesele negre. Deasupra lor, agățat Într-un cârlig, porcul zumzăia ca un bondar, ca un candelabru care dădea semne de oboseală. VII. Laudă porcului sau Porcul acesta nu este un porc 1. Legat zdravăn de un picior cu o funie groasă cât o parâmă de vapor, se mișca grohăind Încoace și-ncolo În jurul pironului bine Înfipt În pământul Înghețat. Mâncase tot porumbul ce i se adusese cu o seară Înainte și acum nu-i mai rămânea altceva de făcut decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
undeva venea, anume pentru sufletul său, vocea lui Placido Domingo cântând E lucevan le stele, din Tosca lui Puccini. Era cel mai frumos cântec compus vreodată pentru un condamnat la moarte. Se simțea ușor. Dintr-o dată. Nu-l mai chinuia funia aceea nesuferită care Îl ținea legat de piciorul din spate. Era liber. Ușor și liber. Ușor ca un fulg din moment ce iată-l plutind la o palmă deasupra pământului. Apoi și mai sus. Era ca o țestoasă albă Înotând visătoare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
deplasat ei? Militarii nici n-apucau să coboare. Luau haine de schimb civile și se debarasau de cele ostășești în tren, iar la terminarea permisiei se relua procesul invers. Și mai ales nu ți-am spus de cei legați cu funia de picior, la capătul căreia se afla mâna vânjoasă a destinului. Erau cei ce nu trebuiau să plece mai departe de casă. Evident, bieții de ei nici nu știau unde se află portul sau gara. Și i-a ținut zdravăn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
bărbați, spunea el, urâți și zdrențăroși, cu unghii murdare și duhnind a băutură. Fără să-și șteargă tălpile de noroi, s-au debarasat de sacii de iută din care se vedeau ieșind gâturi de sticle goale și-un capăt de funie. Unul dintre ei scoase din sac o carte groasă. Pregătește-te zise! Răsfoi paginile zdrențuite și la litera N se opri târând degetul arătător de-a lungul paginilor. Nu-i! zise după trei ceasuri de căutare. Fir-ar să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
lopățele, neștiind În ce direcție se Îndreaptă și cu toate acestea, ajungea, deseori, prin nu se știe ce miracol, la „groapă”, iar atunci când miracolul nu se producea și Soarele cobora la nivelul rogozului verde, intervenea Didița de pe mal, trăgând de funie și după multe smuncituri ale ciobacului, speriind copilul, aducea ambarcațiunea „la groapă”. De aici Începea minunea: Dorița, uzând de toate modurile de comunicare, de la rugăminte la amenințare, cobora anevoios și cu sfială, În apa tulbure și murdară, timp În care
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Scurtă și grasă, cu coșuri mari pe frunte, Didița Începea să tragă, ca un tanc, ciobacul cu Încărcătura sa prețioasă. Era Înfricoșată iar puterea cu care trăgea creștea odată cu panica și parcă ara, atunci când cu picioarele Înfipte În țărână, cu funia pe umăr, icnind din greu, trăgea cu obidă ciobacul la mal. Odată ajunși pe iarba verde și simțind pământul sub picioare, Începeau să culeagă racii, să-i numere și să astâmpere copilul legându-i degețelul cu frunze de pătlagină, apoi
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
fost pus să facă o serie de lucruri noi pentru el: să le de-a huța pe cele două fete care aveau pretenția, de neînțeles pentru Va, să le facă zvânt din fața „huței”, un fel de scrânciob făcut dintr-o funie legată de un crac mare al agudului impozant. Atent să nu fie lovit de scrânciob, Va mai ridica privirea către cele două fetițe care chicoteau și scoteau chiote de bucurie și fără să urmărească ceva anume, privirea lui se lipea
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
fiecare vaca lui, au legat-o cu funiuța din dotare și au plecat spre casele lor. La fel a procedat și Ochenoaia, mulțumită de efectul produs de nepotul ei, l-a luat pe acesta de mână și pe Dumănița de funie, Îndreptându-se către casă. Ajunseră acasă atunci când ultimele raze ale unui soare preocupat parcă numai de dorința de a se ascunde În mare taină după cel mai Îndepărtat deal vizibil se stingeau Încet-Încet, lăsând amurgul Începutului de vară să cotropească
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cu fața la perete, ticălosule, / Cu fața la perete că te întind pe jos, te bag / În pământ». / Pereții erau albi și goi și plini cu orez / Și apă și mal și urme de tălpi. Stăteam cu tălpile / Pe trapa bine unsă iar deasupra funia / Mlădioasă.“ (Bucharest Mall ) Angela Marinescu, care nu evocă nici măcar fugitiv Bucureștiul, ne amenință: „aș putea să spun «urinez pe tine poezie»“, iar noi, care o citim de mulți ani, știm că într-adevăr ar putea. Octavian Soviany evocă un spital
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de situație atunci când constatăm că toate personajele vorbesc la fel. În plus, și situațiile sunt enigmatice (fără să aibă acea logică a absurdului pe care a inventat-o Eugen Ionescu): „Doamna procuror apare, fantomatică, și le pune o hârtie pe funie, la mijloc, după care dispare. Amândoi se aruncă și își iau câte o jumătate din hârtia ruptă. Pot să-și dea în cap.“ În mod curios, în piesele de teatru scrise de Ion Jurca Rovina există numeroase indicii că dramaturgul
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de azi. Dar nimeni nu a auzit, în lumea noastră, de ‹ azi, pe cineva povestind cunoscuților săi: „El, eul meu, a intrat în... nu știu... în tăcerea ei.“ Și nimeni nu a văzut vreo doamnă procuror punând o hârtie pe funie. Putem să ne închipuim sala de spectacole în care se joacă o asemenea piesă. Spectatorii tac, crispați, și, din când în când, câte unul se ridică și pleacă pe furiș. Cât privește cartea... Cartea are, din nefericire, toate șansele să
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de noi. Cartea sa Patmos (Ramuri, Craiova, 2002) este plină de declarații șocante: „m-aș împușca cu o lacrimă / în tâmplă“; „sunt doar / un bolovan cu care / universul aruncă / după câini“; „mulți au înfipt în mine / cuțite“; „totul este pregătit / funia scaunul săpunul“; „la margine de drum / mă violează viața / apoi mă lasă undeva / pe câmp“; „întreg universul mă urăște / numai pe mine“; „în subsolul / textelor mele / trăiesc șobolani“; „de stele nu pot / să mă spânzur / pot să mă înec într-
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Stimată doamnă, am ieșit să iau puțin aer, să mă binedispun, vă rog, din acest moment incheiem discuția. Baba, pardon, doamna, continuă să mă apostrofeze, amintindu-mi că am același cod genetic cu fratele său și că se cam apropie funia de par. O las să-și verse năduful și încep să fac socoteli. Dacă aprobam schimbul, riscînd cătușele de rigoare, cei 400 m² se transferau la stradă asfaltată, cu apă, canalizare și gaz. Stai, Costică, îmi atrag atenția. Pe atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
fata plînge pînă îi seacă izvorul lacrimilor. Este total inertă și Bostan dorește să încheie această aventură neașteptată. O să am grijă de tine. A murit și tătuța meu. Nu fi prostuță. Ba sînt. A doua zi Lara atîrna de o funie în tinda casei. Și-a pus capăt zilelor, săraca. Un suflet chinuit, comentau prin sat. Doar tătuța plîngea pe ascuns și se considera un criminal. Ceea ce nu era chiar departe de adevăr. Coincidențe Avionul de Iași, crăcănat pe locul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în jurul inimi. Sub scheletul bisericii, starea de oglindă spartă desfunda porii sufletului. Libertatea tropăia desculț deasupra ruinelor. Prin zgârietura ferestrei, moartea se strecura subțire ca un fir de ață, ca o omidă; printre fisurile zidului, moartea se îngroșa ca o funie. Lumina, despletită în mii de șerpi fosforescenți, invada biserica. Acoperișul era perforat ca după un bombardament cu mere coapte. Petru a pășit în pronaos, a îngenuncheat în fața Ușilor Împărătești, a plecat fruntea în cenușă, apoi, ca un copil care crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
botezului, viața. Copăcel! Între un cimitir ce știe să legene și unul ce știe să numere, nicio diferență. Pășește, puiule, pășește! Ți-a crescut un lăstar în palma dreaptă, semn că trebuie să urci. Nu te teme, împletește-ți sângele funie și înalță-te! Hai, încă un pas! Până la tâmpla lui Dumnezeu, copii mici înalță zmei; tu, când erai de o șchioapă, modelai îngeri din pănușă de popușoi, apoi îi lăsai slobozi în cer. Pășește! În cealaltă palmă fântână adâncă. Prăbușirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dinăuntru, gol pe dinafară, departe de alte stări dimensionate și redimensionate ale lumii, pradă în confortul propriei răni, singur la masă cu singurătatea: Cine dracu a invitat lașitatea la mine în pat? Ajunge, nu se mai poate această stare de funie ruptă! Rătăcea prin lume. Nu căuta și nu se căuta în nimeni. Niciodată nu a crezut că poate umple sau că se poate umple cu cineva. De la o vreme, nu-l mai lătra nici câinele. Străin, dar niciodată singur. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
o burtă de scoică; firul de iarbă, în tâmpla bunicului, repetă un cântec de lagăr. Semnele copilăriei, un coș plin de pietre ai cu ce strivi umbra. Goliat amenință în fiecare intenție, Goliat crește din stâncă. Toarce iarba munților, răsucește funie groasă și înhamă-l la oiștea Carului Mare! Goliat răsare din florile câmpului. Blestemă tot ce vegetează împotriva firii! Va crește deșert și-n ghiveciul mușcatelor. Nu uita: ai cu tine un coș plin cu pietre! Poți strivi umbra sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Era unchiul Antoanetei, îi era rușine să-i spună că moșul îi fură chiloții purtați și dresurile. Genia a deschis ușa: trei pași pe holul întunecat, alți doi până la ușă, până în dreptul patului trebuia să meargă aplecată bătrâna a întins funia de rufe (joia spăla boarfe de tot felul). Pe bâjbâite, a găsit întrerupătorul, acest exercițiu îl făcea în fiecare dimineață. Odaia era întunecată ziua în amiaza mare, soarele nu trecea de pervaz. Fereastra mică avea forma tiparului de făcut cărămidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fără a o face cu nimeni parte. Iubești, deci îți mori moartea, secundă cu secundă, nimic mai intim, nimic mai personal. În moarte, fără iubire, suferința este chimie Mendeleev inventează formule; eprubetele se fac cioburi, lacrimile nisip; firul de sânge funie. Aleluia! Este comod să-ți accepți moartea stând la un capăt al ființei, propriul spectator, propriul cronometru. Se rup secundele din carne și tu le numeri, unele sunt albe precum oasele găsite pe câmp după ce le-au lins vântul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de a fi mal: curgeau în aval dezlegările, precum sângele lui Dumnezeu; în cer nicio urmă de secetă. Petru s-a făcut punte peste ape și peste furtuni, Petru s-a lăsat pășit de obsesii lacustre, Petru și-a răsucit funie groasă din iluzii și a legat-o de-o grindă a cimitirului. Timpul, ca o bicicletă fără pedale, se învârtea în cerc; viața alerga pe lângă Petru cine va ameți primul va fi liber cu adevăratelea. Timpul privea în oglindă: o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zăbalele, striviți sub copite boașele sfinților, iepele cerului scapără scântei înhămate la carul mare. Picioare de gazelă ce plutesc la doi metri deasupra trotuarului, te ridici pe vârfuri să le săruți tălpile, nu ajungi, îngerul mereu poartă cu el o funie, te faci că nu-ți plac acrobațiile, cauți cu privirea în altă parte. Picioare împlinite la miezul nopții, precum felinarele din grădinile publice, întunericul nu are unde să te ascundă, plutoane de lumini verticale mărșăluiesc de-a lungul bulevardului ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]