260 matches
-
cetățenia, îl consolează celălalt. Scribonius Libo se arată de-a dreptul înfricoșat: — Atunci a devenit latin iuniat? — Se prea poate să aibă statutul locuitorilor coloniilor la tine, care sunt considerați persoane libere, replică Asinius. — Ca și cum s-ar fi născut roman! gâlgâie furios Scribonius. Își vâră ambele mâini în cupa cu bule de sticlă și le trece printre degete de câteva ori. Apoi își răcorește cu palmele fruntea înfierbântată. Se vaită: — Dar nu l-am eliberat oficial! Poți să te caci pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Friedrichstrasse. Am văzut Berlinul în 1928, când am stat o lună. Acum, la ora 9 seara, regăsesc minunata stradă Friedrich, la o mică distanță de marele bulevard „Unten den Linden”. Berlinul dă impresia unei cazărmi luxoase în care nu mai gâlgâie exuberanța de odinioară. Muncă, disciplină, încordare pentru ceva, altceva, la care e chemată întreaga națiune. Rămânem în Berlin 10 zile, timp în care voi lua contact cu economia agrară germană. Iau legătura în primul rând cu Institutul de Contabilitate agricolă
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
ținutul necunoscut îl necăjea atât de rău, că uită ce-a vrut și iar se gândi, amărît: "Unde mergem?" O bucată de vreme urcară pe un drum tăiat într-o coastă de deal. Pârâul de sub podețul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, în dreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gâfâie oamenii împrejurul lui, Apostol șopti la urechea preotului: ― Nici nu-mi simt picioarele... parc-aș pluti... Boteanu rosti mai tare rugăciunea, înfricoșat de cuvintele lui Apostol care atârna tot mai greu pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
directorului, să-i cer socoteală, D. nu mai găsește teancul. L-a ascuns!? Exasperat iau niște ghivece cu pământ și le trântesc pe podele. De abia atunci mi se mai dau cărți pe care le pot arăta ca probă... Dar gâlgâi de indignare... și mă trezesc... *** Dar realitatea e și dânsa „răutăcioasă“! Plouă, cărțile se dărâmă din teancuri la cea mai ușoară atingere, cafeau dă în foc, ușile scârțâie sinistru, neunse la balamale de ani de zile, muște amorțite, trezite brusc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
se cațere pe pervazul ferestrei, îl aruncă însuși doctorul. Episodul 151 O SENZAȚIE FIREASCĂ Suntem pe cale să pătrundem, de nu îți fi uitat, alături de bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț, în stabilimentul signorei Maxima. Mâna povestitorului prin care se mișcă gâlgâind domol sângele încă fără primejdii infectat de plumbul atâtor și atâtor pagini citite narând alte și alte intrări în stabilimente asemănătoare e gata să purceadă întins la treabă. Micul Balzac ce doarme în noi scâncește, își mișcă piciorușele: ar urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
suita sa. Episodul 174 LA MOȘIA LUI RADU STOENESCU-BALCÂZU De cum pășiră hotarele moșiei boierului Radu Stoenescu-Balcâzu, Barzovie-Vodă, spătarul Vulture, țigăncușa Cosette și rapsodul Broanteș observă cu plăcere pretutindeni semnele unei harnice mâini de gospodar: șanțuri proaspăt săpate prin care curgea gâlgâind o apă firească, limpede, lanuri dreptunghiulare, parcă trase cu sfoara, de grâu cu spic greu, gunoi așezat în mici piramide pe pământul de pe care se culesese orzul, poteci pietruite pe lângă parcelele de barabule, sperietori îmbrăcate turcește în mijlocul cânepei și căzăcește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
o blăniță de berbec; de sub căciula naltă și ascuțită, dintre palele late ale gulerului, ieși la iveală un obraz mare, stacojiu. Ochii mititei cercetară împrejuru-i. Care a băgat de samă la cal și la lăicere?... întrebă el c-o voce gâlgâită de om gras, cu gâtul scurt. Își scoase mănușile groase de lână c-un singur deget, își înălță căciula de pe sprâncenele roșcate și-și dădu pe umeri gulerul. — Ce vânt te-aduce pe la noi, domnule primar? întrebă Faliboga. Slujbașul stăpânirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de vorbă cu oamenii.“ A întins mâna spre sticlă și a umplut păhărelele, pe unul l-a împins spre Patricia. „Bea, îți zic, femeie.“ Ea clătina din cap, lăsând paharul pe marginea mesei. Bărbatul a ciocnit cu Andrei Vlădescu, a gâlgâit băutura pe gât, și-a șters buzele cu dosul mâinii mari și-a trântit păhărelul pe masă. „Bea, domnu’, tot, până la fund“, s-a răstit la Andrei Vlădescu care își muiase doar buzele. „Nu-s băutor.“ „Nici eu nu mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
trist ca ropotul de ploaie, căzut mărunt pe foile de cort în care mă înfășuram noaptea, întins pe vreo movilă umedă, la marginea băltoacelor. De departe, răzbi până la noi tusea bătrânească a obuzelor țâșnite din țevi nevăzute. Văitându-se și gâlgâind, ghiulelele cădeau peste noi - în plin. Moartea ne strângea pe toți laolaltă sub aripa ei rece și neagră. De pe coama muntelui cuprindeam toate văile și munții dimprejur. Cerul era senin și soarele nespus de dulce. În vale, nu departe, pornise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Pivnița era inundată de vinuri. Ostașii treceau cu cizmele prin lichidul scurs din poloboacele cu caneaua lăsată dinadins deschisă de cei care își umpluseră gălețile. Poate fiindcă bubuiturile tunurilor abia se mai puteau desluși, o bucurie delirantă cuprinseră pe toți. Gâlgâia în beregăți coniacul sângerui din bidoanele umplute mereu. Numai Moses, băiatul hahamului, care ori de câte ori murea vreunul dintre noi plângea de mila lui, căzuse leșinat, după ce scăpase dintre genunchi o gâscă pe care o crestase cu briciul de vreo douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pentru a mă trage în sus. — Nu te enerva, Gloria, spuse domnișoara Trixie, legănându-se înainte și îndărăt pe vine. Apoi căzu peste Ignatius, aruncându-l din nou pe spate. Marginea cozorocului ei de celuloid îl lovi în beregată. — Uuf, gâlgâi ceva în adâncul gâtlejului lui Ignatius. Braah! — Gloria, rosti suflând greu domnișoara Trixie. Privi obrazul bucălat care se afla imediat dedesubtul ei. Gomez, cheamă un doctor. — Domnișoară Trixie, ridică-te de pe domnul Reilly, șuieră șeful de birou, stând încă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
minut de zdrăngănit și împins, strigă: — Ajutor! * — Zi așa, Ignatius! Ai avut grijă să fii dat afară! — Te rog, mamă, sunt la capătul puterilor. Ignatius își băgă sticla cu bere Dr. Nut sub mustață și bău cu zgomot, sugând și gâlgâind sonor. Dacă-ți trece prin cap să te porți ca o harpie, o să mă împingi în brațele disperării. — O biată slujbă într-un birou și n-ai reușit s-o păstrezi. Cu toată educația pe care o ai. — Eram detestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
delicată de Abelman trebuie să fi fost foarte ofensat. Când se va descoperi adevăratul autor al scrisorii, ce va pretinde oare Abelman în loc de cinci sute de mii de dolari? O viață de om? Berea părea un acid care îi cobora gâlgâind în intestine. Era plină de gaze. Valva plumbuită le închidea cum face gura strânsă a unui balon. Râgâieli formidabile îi ieșeau din gât, înălțându-se spre globul plin de gunoi al lustrei de sticlă mată. O dată ce i se ceruse unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
în care nu pulsa decât gândul de a mă arunca de aici, de sus, până acolo, peste masa cu pateuri în gură și bere în mână, împiedicându-i - o clipă, două, trei - să huruie la Praga, să înfulece și să gâlgâie aici, să-și pună Tomnaia noci la difuzoare. Era prima oară când încercam acest impuls și nu știu cum am ajuns - pe picioare sau pe sus - la garderobă, unde femeia citea fără glas lângă fetiță din cartea cartonată; i-am întins tichetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
acut de fiecare sunet neînsemnat, de fiecare miros și foșnet din noapte: mersul unui șoarece prin iarbă, aripile unui liliac fâlfâind în depărtare, mirosul incitant care chema insectele să zboare și să bâzâie undeva dincolo de livadă. Sub pământ, auzea apa gâlgâind, auzea cum era absorbită de copacii din jurul lui; auzea respirația frunzelor și mișcările maimuțelor adormite. Ici și colo pe crengile din jurul său, ultimele guave din acel anotimp atârnau printre frunzele luminate de lună. Una, două, trei din ele... atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
funcționa zi și noapte. Jinei ar fi trebuit să-i facă rău s-o audă, dar, în loc de asta, ea deschidea ferestrele și lăsa apa să facă tot ceea ce face ea de obicei: să picure, să se reverse, să țâșnească, să gâlgâie și să înece tăcerea cu blândețe; cu grație și fără istovire s-o facă să-și închipuie că nu e singură. Apa întotdeauna îi răsplătește pe cei care așteaptă. Ai avut o zi bună ? a întrebat Jina înțepenită. Mike și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Sheryl Crow nu se mai auzea. Vâsliți pe dreapta, a cerut Drew și cei așezați pe dreapta au cufundat vâslele în apă. Barca a virat rapid către centrul râului. Au trecut cu clipocit peste un val mic, ascultând apa care gâlgâia pe sub ambarcațiune. După un cot, munții au început să strângă rândurile din toate cele patru colțuri. Și-am pornit, a anunțat Drew. Naji arăta ridicol în cămașa lui albă și pantalonii ăia lungi. Jina spera că-și adusese și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dânsul n-aveau nici o importanță, fiindcă priveau pe cei sănătoși. Oamenii aceia puneau întrebări și cereau răspunsuri. La el, fenomenul vorbirii se forma undeva într-un loc usturos și, după un parcurs sufocant ca cel al unui cheag embolie, vorbele gâlgâiau în gâtlej într-o salivă sărată, așa că permanent cuvintele îi păreau coagule scăpate de pe buze. 169 . . . Ada, în adevăr, așa cum bine socotise, întîlnise pe Lică Trubadurul. Fusese destul să se coboare din automobil și să se amestece la anumite ore
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
Scrierea de texte umoristice de către autori fără umor. Acești autori nu știu că n-au umor (altfel n-ar fi atât de dezinvolți în publicarea, în special, a unor volume de epigrame): „Își are rost și-o băutură / Când toamna gâlgâie rubinul. Băut la timp și cu măsură / Tot omul bun cinstește vinul!“ (Iordan Aioanei) „Aleșii nu mai fac nimic, / Nici măcar nu dau din «clanță». / Pentru ei a ajuns un tic: / Se gândesc doar la vacanță.“ „Ei fac politică de paie
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
manuscrise vechi și le adapta sau le făcea aranjamentul pentru grupuri de muzică veche și barocă. Avea și el găinăria lui, după cum spunea. Cânta bine. Vocea de cântat era În regulă, dar vocea de vorbit era gâjâită, rapidă, din gâtlej. Gâlgâia, măcănea, grohăia, Înghițea silabe. Apropiindu-se pe când Sammler era atât de preocupat, Bruch, cu idiosincrazia lui, avu parte de o primire foarte deosebită. În linii mari, astfel: Lucrurile Întâlnite pe lumea asta sunt legate de formele percepției noastre În spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
care avem cu toții nevoie, o naivitate vindecătoare, fără alunecări postmoderniste și fără etalări inutile de erudiție. La rândul său, cititorul va spune că a fost prins cu această carte În flagrant delict. Că el nu citește, Îndeobște, decât cărți mari, gâlgâind de subtilități, sau, dacă nu citește neapărat cărți, atunci citește, desigur, reviste de specialitate interesante În cel mai Înalt grad. Că, În definitiv, relația lui cu Apărătorii nu este una de lectură, ci de răsfoire neatentă, de joacă În pauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
și simplu, îi crestaseră chipul din tâmplă în tâmplă, cum făceau adesea maurii cu femeile păcătoase, hulindu-le, astfel, frumusețea. Nu ajungea, însă, niciodată să-l atingă. Nu reușea decât să redeschidă șuvoiul dureros dintre coaste pe care-l simțea gâlgâind din vreme în vreme, semn că, da, era în viață. Încă în viață. După ceasuri multe, care poate că fuseseră zile, simțise și mirosul mâinii care-i umezea buzele, simțise atingerea care schimba fâșiile de pânză. După care auzise și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
atunci sms-ul. Mișelește. to: ada cu cine erai, în maroc? 17. El A trăit. Ca-ntr-un miracol, sau ca într-un blestem, trupul cel frânt a trăit. A respirat, fără hrană, scuturat de febră, cu buzele arse, cu sânge gâlgâind din toate ungherele cărnii, încă șaptesprezece zile de vis negru ca smoala, până când, încet, încet, și-a recăpătat auzul. Simțurile. Puterea de a-și îngâna numele. Frica de moarte. Dorința de moarte. Vanitatea de a-și pipăi chipul, căutând să
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
o ușoară disfonie, pentru că nu, nu mai poți să zici ... mulțumesc. Îi place mult lui Ivan. Îi place băiatul ăsta cu ochi frumoși, cu aura lui de aer proaspăt, cu timiditatea lui politicoasă, fracturată de un entuziasm sincer, care-i gâlgâie în gât. Îi place cum îi soarbe cuvintele, poveștile despre Kiev și Londra, despre Stockholm și Reykjavík, despre cum a învățat el acolo să facă fenomenala plăcintă cu creveți (pe Sundlaugavegur, la numărul 15, e o cantină unde, acum douăzeci
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
moarte, pe care și-o satisface zilnic. Am cunoscut pe unul care, în zilele când nu avea spor la pescuit, se tăia la mână cu cuțitul, se ducea la doctor să-l panseze și când acesta se întorcea cu spatele, gâlgâia în grabă conținutul sticlei de spirt medicinal cu care fusese dezinfectată rana... într-un târziu, apare în cârciumă femeia pescarului, cu trăsături dure și înrăite pe chip, deșelată de mizerie, oboseală și de atâtea nașteri succesive, cu trei-patru plozi pe lângă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]