1,127 matches
-
această limbă au apărut în secolul X, dar mai înainte unele cuvinte pur occitane se arătau în textele latinești. Între secolele X și XV a fost limba dominantă în cultură, administrare și știință, concurând cu latină și depășind franceză în Galia și regiunile vecine. Perioada trubadurilor i-a dat occitanei prestigiul și recunoașterea peste toată Europa. Începând cu sfârșitul secolului XV, limba franceză intra în Occitania fiind limba de putere politică și de prestigiu cultural mai mari decât cele ale occitanei
Limba occitană () [Corola-website/Science/296959_a_298288]
-
deciani ocupau o Întreagă regiune a Alpilor maritimi (Regio Deciatium, În fosta provincie romană Nicaea, unde se afla actualul oraș Nice). Pliniu Îi numără printre cele mai celebre popoare ligurice, ei fiind primii care s-au luptat cu romanii În Galia. Unul din triburile care locuiau În Aquitania, vechea Aremorica, purtau numele de dati sau daci, cum Îi gasim nu numai la Pliniu ci și la Ptolemeu. În evul mediu regiunea sudică a Galiei/Franței apare sub numele de Languedoc. Cei mai mulți
Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
care s-au luptat cu romanii În Galia. Unul din triburile care locuiau În Aquitania, vechea Aremorica, purtau numele de dati sau daci, cum Îi gasim nu numai la Pliniu ci și la Ptolemeu. În evul mediu regiunea sudică a Galiei/Franței apare sub numele de Languedoc. Cei mai mulți literați francezi consideră numele provenind de la particularitatea dialectală de a spune „oc” În loc de „oui” pentru „da”. N. Densușianu aduce dovezi că denumirea este mult mai veche, drept dovadă citează din hotărârile Conciliului de la
Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
oui” pentru „da”. N. Densușianu aduce dovezi că denumirea este mult mai veche, drept dovadă citează din hotărârile Conciliului de la Tours (sec. VII), Canonul XVII. Unul din triburile ligure (o denumire generică dată unor populații vechi din Italia de Nord Galia Cisalpină și Iberia) ce trecuse din Galia peste Pirinei poartă În inscripțiile romane ale Hispaniei numele de languedoci. (N. Densușianu, D.P. Vol.II, p.121). Alături de languedoci În Iberia preromană și romană mai gasim alte triburi al caror nume amintesc
Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
că denumirea este mult mai veche, drept dovadă citează din hotărârile Conciliului de la Tours (sec. VII), Canonul XVII. Unul din triburile ligure (o denumire generică dată unor populații vechi din Italia de Nord Galia Cisalpină și Iberia) ce trecuse din Galia peste Pirinei poartă În inscripțiile romane ale Hispaniei numele de languedoci. (N. Densușianu, D.P. Vol.II, p.121). Alături de languedoci În Iberia preromană și romană mai gasim alte triburi al caror nume amintesc de daci: ambirodaci, ablaidaci, deciani, cuneidoqi sau
Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
care au trecut În timpuri imemoriale din sudul Franței de azi și peste Pirinei, În Spania, având În componența lor numele sau rădăcina dac, Înrudite Între ele, vorbind probabil aceeași limbă aparțineau fără dubii numeroasei populați de volci din sudul Galiei, o altă formă a numelui de valah, urmași direcți ai pelasgilor. (N. Densușianu, citand din C.I.Liviu). Dar despre asta mai pe larg, În capitolul dedicat numelui de valah. Triburile daursilor locuiau În Dalmația, iar cele ale daoilor și dioilor
Editura Destine Literare by Marius Fincă () [Corola-journal/Journalistic/99_a_394]
-
Gerhard Hendrik, Hans Kramer și Regnier van Amsterdam. Reprezentanții manierismului polonez / italian sunt Santi Gucci, Jan Michalowicz de Urzędów, Giovanni Maria Padovano, Giovanni Battista di Quadro, Jan Frankiewicz, Galleazzo Appiani, Jan Jaroszewicz, Bernardo Morando, Kasper Fodyga, Krzysztof Bonadura, Antoneo de Galia și mulți alții. Arhitectura manierismului polonez din secolul al XVI-lea este marcată de utilizarea comună a mansardelor bogat decorate de palate și case, curți arcade și turnuri laterale [11] Arhitectura bisericii a combinat tradiția gotică târzie, cu simetria renascentistă
Arhitectura și sculptura manieristă în Polonia () [Corola-website/Science/329220_a_330549]
-
a dominației france asupra Europei timp de un secol. Bătălia a avut loc după douăzeci de ani de cuceriri Umayyade în Europa, începând cu invazia regatelor creștine ale vizigoților din peninsula Iberică în 711 și continuând în teritoriile france din Galia, foste provincii ale Imperiului Roman. Campaniile militare ale Umayyazilor au ajuns până înspre nord în Aquitania și Burgundia, incluzând o bătălie mare la Bordeaux și un raid la Autun. Unii istorici susțin că victoria lui Martel a oprit avansul forțelor
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
bătălie forțele lui Abd-al-Raḥmân's au jefuit și pârjolit totul în cale până la Limousin pe drumul de întoarcere la Al-Andalus, ceea ce implică faptul că nu au fost distruse în modul menționat în "Cronica lui Fredegar". Invazia Hispaniei și ulterior a Galiei, a fost condus de dinastia Umayyadă (în arabă بنو أمية banū umayya / الأمويون al-umawiyyūn), prima dinastie de califi a Imperiului Islamic după ce domnia celor Patru Califi (Abu Bakr, Umar, Uthman și Ali) a luat sfârșit. Califatul Umayyad era la vremea
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
al Aquitaniei (cunoscut și ca Eudes cel Mare) a spart asediul orașului Toulouse, surprinzând forțele lui Al-Samh ibn Malik și reușind să-l rănească mortal pe guvernatorul-general Al-Samh ibn Malik însuși. Această înfrângere nu a oprit însă incursiunile în vechea Galie romană, deoarece arabii, bazați în Narbonne și aprovizionați fără probleme pe mare, au pornit spre est în anii 720, ajungând până la Autun în Burgundia (725). Amenințat de umayyazi la sud și de franci la nord, în 730 Eudes s-a
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
creștinilor de la bătălia de la râul Garonne a fost evident îngrozitor; "Cronica Mozarabică din 754" spune (în "latină") "solus Deus numerum morientium vel pereuntium recognoscat" ("numai Dumnezeu știe numărul celor uciși"). În continuare umayyazii au devastat în totalitate acea porțiune a Galiei, cronicarii lor notând "credincioșii au trecut peste munți, au călcat peste teren neted și bolovănos, prădând și jefuind adânc în țara francilor, ucigând totul cu sabia, astfel că atunci când Eudo a sosit la luptă la râul Garonne, a fugit." Istoricul
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
general talentat se renăștea din cenușa Imperiului Roman de Apus. În 732, avangarda umayyazilor se îndrepta spre nord, către râul Loara, fiind cu mult înaintea grosului armatei și a carelor cu provizii. După distrugerea oricărei rezistențe din acea parte a Galiei, invadatorii s-au împărțit în mai multe grupuri de raid, iar corpul principal al armatei se mișca mai încet. Atacul umayyazilor a avut loc toamna târziu datorită faptului că au fost nevoiți să aștepte până recolta de grâne a zonei
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
grea. Trupele erau formate aproape în întregime din infanterie. Cavaleria grea umayyadă a penetrat infanteria creștină în primul atac, după care a măcelărit francii în timp ce aceștia încercau să fugă de pe câmpul de luptă. Armata invadatoare a continuat să devasteze sudul Galiei, având ca destinație posibilă bogățiile Mănăstirii lui Saint Martin din Tours, cea mai sfântă și prestigioasă destinație religioasă din vestul Europei la acea vreme. La aflarea acestor vești, Charles Martel și-a adunat armata și a pornit spre sud, evitând
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
și supuse unor raiduri frecvente ale carpilor, goților, vandalilor și alemanilor, și atacurile agresive ale sasanizilor în răsărit. În cele din urmă, prin 258, atacurile veneau din interior, atunci când Imperiul s-a destrămat în trei state concurente. Provinciile romane din Galia, Britania și Hispania s-au rupt pentru a forma Imperiul Galic. Din moment ce Roma a fost în imposibilitatea de a proteja provinciile de est împotriva sasanizilor, guvernatorul Septimius Odenatus a decis să utilizeze legiunile substanțiale pe care le avea la dispoziția
Imperiul de la Palmira () [Corola-website/Science/324989_a_326318]
-
cerut sequanilor mai mult pământ pentru că haruzii să se acomodeze. Cererea acestuia a intrat în atenția Romei căci oferirea unui spațiu mai larg lui Ariovistus ar fi dus la întărirea poziției sale de a-i atacă pe sequani și restul Galiei. Helveții au fost o confederație alcătuită din cinci triburi galice ce trăiau pe platoul elvetic, protejați de munți și râurile Rin și Ron. Ei au început să impună presiuni asupra triburilor germane din nord și est. Din 58 i.en
Războaiele Galice () [Corola-website/Science/318081_a_319410]
-
negocia un tranzit pașnic. Orgetorix a încheiat o alianța cu șeful sequanilor, Casticus și a aranjat căsătoria fiicei șefului de trib al Aeduilor, Dumnorix. Cei trei au plănuit să devină regi ai triburilor lor și să-și împartă puterea în Galia. Dar ambițiile personale ale lui Orgetorix au fost descoperite și s-a sinucis pentru a evita o acuzație îndreptată asupra propriului sau popor. (De Bello Gallico, I, 4). Cezar a pornit pe 28 martie și menționează că a incendiat toate
Războaiele Galice () [Corola-website/Science/318081_a_319410]
-
28 martie și menționează că a incendiat toate orașele și satele acestora, descurajând triburile clientelare și inamicii de a ocupă teritoriile vacanțe (De Bello Gallico, I, 5 și 6). Cezar a traversat Alpii din Italia. Cu o singură legiune din Galia Transalpina, s-a îndreptat spre Genoa și a ordonat distrugerea podului de peste Ron. Helveții au trimis o delegație pentru a negocia. Cezar a stagnat negocierile timp de 15 zile și s-a folosit de timp pentru a-și întări poziția
Războaiele Galice () [Corola-website/Science/318081_a_319410]
-
Atena. Cu acest titlu el a fost însărcinat cu misiuni arheologice în Epir, în Tesalia, la Muntele Athos și în Asia Mică. El, însă, cel s-a dedicat în special istoriei antice a Bisericii (mai ales la Roma și în Galia/Franța), temă pe care a argumentat-o și a susținut-o și în teza lui de doctorat, pe care l-a luat în 1877, la Paris cu cel mai mare succes. În ciuda refuzului său, în ianuarie 1877 a fost numit
Louis Duchesne () [Corola-website/Science/302568_a_303897]
-
cu cel mai mare succes. În ciuda refuzului său, în ianuarie 1877 a fost numit la catedra de istorie bisericească la Institutul Catolic, care tocmai fusese creat. Cursurile lui, foarte critice - mai ales cu privire la încreștinarea francilor și la originea Bisericii în Galia -, au provocat dispute aprinse și mari împotriviri, ceea ce l-a și făcut să părăsească catedra de la Facultatea de teologie în 1883 (chiar dacă și după această dată a continuat să țină un curs de istorie bisericească la L' École supérieuré des
Louis Duchesne () [Corola-website/Science/302568_a_303897]
-
fular și de cravată prin formă și prin dimensiuni. Cuvântul din este un împrumut din . În română există și forma, considerată învechită, "eșarpă". La rândul său, cuvântul "écharpe" provine în limba franceză din cuvântul neatestat, din limba francilor stabiliți în Galia, "*skerpa". Alți autori dau ca etimologie pentru cuvântul francez "écharpe" cuvântul neatestat, din limba francilor, "*skirpja". Pentru comparație, vezi cuvântul scandinav "skreppa", „sacoșă în bandulieră”. "Eșarfa" prezintă riscuri pentru persoanele care folosesc mașini: eșarfa poate să se prindă de eventualele
Eșarfă () [Corola-website/Science/325511_a_326840]
-
abil exploatate de către regele got Alaric, care din nou, s-au răzvrătit după moartea lui Teodosiu I. Stilicho a apărat abil Italia împotriva goților invadatori, dar nu a reușit să-i controleze pe vandali, alani, și suebii care au invadat Galia în număr. Stilicho a devenit o victimă a intrigilor de la curtea din Ravenna - în cazul în care curtea imperială din vest l-a înlocuit începând cu 402 - și a fost ulterior executat pentru înaltă trădare, în 408. În timp ce în Est
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
a făcut o mare impresie asupra contemporanilor, deoarece aceasta a fost prima dată de la invaziile galice din secolul al IV-lea î.Hr. când orașul a fost cucerit de un inamic străin. Succesorii lui Alaric i-au stabilit pe goții în Galia (412-418), de unde au funcționat ca aliați romani împotriva vandalilor, alanilor, suebilor și în Spania, și împotriva uzurpatorului Iovinus (413). Între timp, un alt uzurpator, Constantin (406-411), a debarcat din Britania cu trupele sale în Galia, în 407, lăsând populația romanizată
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
au stabilit pe goții în Galia (412-418), de unde au funcționat ca aliați romani împotriva vandalilor, alanilor, suebilor și în Spania, și împotriva uzurpatorului Iovinus (413). Între timp, un alt uzurpator, Constantin (406-411), a debarcat din Britania cu trupele sale în Galia, în 407, lăsând populația romanizată în mâinilor invadatorilor, în primul rând de către picților și apoi de către saxoni, angli și iuți care au început să se stabilească definitiv în aprox. 440. Moartea lui Honorius în 423 a fost urmată de criză
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
magister militum". Aetius a fost capabil să stabilizeze oarecum situația militară din Imperiul de Apus, bazându-se în mare măsură pe aliații săi huni. Cu ajutorul lor, i-a învins pe burgunzi care, după 407, au ocupat o parte din sudul Galiei și s-au stabilit în Savoia ca aliați romani (433). Spre sfârșitul acelui secol, când puterea romană s-a slăbit drastic, burgunzii extinzându-și dominația pe valea Ronului. Între timp, din pricina presiunii vizigoților și rebeliunii lui Bonifaciu, guvernatorul din Africa
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]
-
aliat, hunii devenind o amenințare a Imperiului. Attila a primit apoi un motiv pentru ajutor, inelul Honoriei, sora împăratului. Sub amenințarea războiului, el a pretins jumătate din teritoriul Imperiului de Apus ca zestre. Confruntându-se cu refuzul, el a invadat Galia, dar a fost oprit în bătălia de la Câmpiile Catalaunice de o armată combinată romano-germanică condusă de Aetius. În anul următor, Attila a invadat Italia și a început să mărșăluiască spre Roma, dar un focar de boală în armata sa, precum și
Imperiul Roman de Apus () [Corola-website/Science/302542_a_303871]