345 matches
-
cap. Îl cuprinse mânia. — Nu vor mai fi bătălii! strigă; apoi arătă cu brațul spre copaci: Nu va mai rămâne nici o plantă în pădurea asta! Or să sfârșească toate în palisadele de la castra hiberna. Noi nu vom mai lupta, Errius! Galopă spre cel care îl întovărășise în atâtea bătălii; Errius se întoarse și văzu neliniștea din ochii tribunului. Antonius se opri lângă el. Vântul bătea destul de tare, ducând cu el mirosul sângelui. — I-am învins! - Errius arătă spre quazii care dispăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se opri după câțiva pași. — Nu-i adevărat că Valerius a evitat întotdeauna primejdia. După ce mi-a salvat viața, a înfruntat multe primejdii în timpul fugii noastre. Se îndreptă cu pași repezi spre grajduri. După puțină vreme, tropotul calului său, care galopa pe Via Iulia, se pierdu în liniștea acelei dimineți senine de aprilie. — Te-am auzit fără să vreau azi-dimineață, când vorbeai cu soldatul tău... Cuvintele tale ajungeau până în camera mea. Calvia mergea alături de Antonius pe drumul ce pornea din fața vilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Îmi aduc aminte cuvintele lui, suspină Titus. Se spune că așa se întâmplă înainte să mori... Retrăiești anumite momente din viață... Antonius se încrunta. Auzea zgomotul copitelor: era cavaleria lui Arrius, care se îndrepta spre dușmani. Se văzu pe sine galopând în mijlocul soldaților, ordonând să se alinieze în acies ca să formeze o linie de atac lungă. Se văzu dispunându-i în prima dintre cele trei linii pe expediti înarmați cu lănci, dintre care mulți luptaseră alături de el la Ieslea găinilor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zece pași. Unii soldați, speriați, urmăriți de dușmani, își abandonaseră caii și veneau în fața tovarășilor lor aliniați în formație, implorându-i să-i lase să treacă. Se năpusteau spre rândurile strânse ale formației, împingându-le și stricându-le. — Atenție! Antonius galopa în fața expediti-lor. Își oprea calul acolo unde rândurile erau în neorânduială și îi îndemna pe soldați așa cum făceau optiones și centurionii, cu mâna și cu glasul. Le ordonă signifer-ilor să nu dea înapoi nici măcar un pas, chiar dacă soldații din manipulul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai bine chipul generalului. Barba nerasă îi întuneca obrajii supți. Ochii sticloși din cauza febrei priveau câmpul de bătălie de lângă Cremona, acoperit de cadavre sub cerul de octombrie. În lumina blândă a asfințitului văzu cu ușurare armata flaviană care se apropia. Galopă spre legații săi, convocă o adunare și îi convinse pe soldați, care erau prea obosiți și înfometați, să amâne pentru a doua zi atacul asupra Cremonei, unde se refugiaseră vitellienii. Dar Titus și Errius se întoarseră dintr-un raid cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să joci. Dar mi-au dat. Doamna mi-a privit șocată burdihanul revărsat și curul de vădană pe care plesneau bermudele, dar îmi dădu o rachetă și îmi deschise ușa. Eu am coborât treptele și am intrat pe teren. Fielding galopase deja nerăbdător spre capătul terenului, ținând într-o mână racheta din oțel, mare cât un paravan, și douăsprezece mingi galbene de tenis în cealaltă. — Vrei să te încălzești nițel? a strigat el, și prima minge își luă zborul spre mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
munte, vitejia cu care lupta Rodomont, și-a lăsat trupele în grija prietenilor săi și o porni în galop spre el, cu lancea întinsă. Sub acest atac irezistibil Rodomont a căzut de pe cal. Dar Rinaldo, nevoind să folosească acest avantaj, galopă îndărăt călare și după ce l-.a lăsat pe Bayard în tabără se întoarse spre a sfârși lupta pe jos. În acest timp încăierarea devenise generală. Ungurii fuseseră puși pe fugă, iar Rinaldo, la întoarcerea sa, avu durerea să afle că
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
un zvon de tobe și trompete, iar Carol Magnul cu grosul armatei sale a fost văzut înaintând în linia de bătaie. Văzând aceasta, Rodomont, călare pe calul lui Dudon, l-a lăsat pe Rinaldo, care era pe jos și a galopat în întâmpinarea noului său vrăjmaș. Agramant, însoțit de Rogero, debarcase, între timp, cu bine și l-a ajuns pe Rodomont din urmă cu toate forțele sale. Rogero s-a grăbit să prindă acest prim prilej pentru a arăta ce putea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
jocului”: ― Fiți cu urechea la pândă. Nu descărcați armele decât dacă îi musai. Altfel ne-am dat de gol fără motiv. Știți că un asemenea convoi are în față câțiva călăreți de pază, cum s-ar zice. Numai că aiștia galopează nebunește, uitând mai degrabă de cei din urmă. Pe aceștia îi lăsați să treacă și ieșiți la drum numai când vă „cânt” eu. Îi somați pe negustori cu voce joasă, vârându-le armele între ochi. Nu le cereți decât pungile
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
năpastei. Era o retragere gândită În detaliu la Cetatea de Scaun. Ei plecau, dar În locul lor soseau trupele trimise de Ștefan, conform unui plan. Pribegii mai Întâlniseră, până atunci, șiruri de răzeși mergând spre Vaslui, dar și unități de cavalerie galopând spre munți. Adeseori, drumurile erau blocate de convoaie de căruțe cu arme, iar ei, pribegii, ajutau la scoaterea câte uneia din noroi. O făceau cu inima plină. Acele arme erau sortite apărării lor. Pe măsură ce se apropiau de Suceava, Alexandru observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
combinate cu lansările de foc ale catapultelor distruseseră În Întregime unitatea de elită a turcilor. Văzut de pe dealul lui Mirenilă, atacul dezlănțuit al voievodului, Înconjurat de Apărători, părea a doua nebunie. Alexandru vedea, acum, micul grup de opt sute de oameni galopând spre garda de aproape cinci mii de luptători a lui Soliman, și nu Înțelegea logica. Nici un manual de strategie nu indica o asemenea manevră, În toiul unei bătălii imense. În stânga lui, În mocirlele de la Trei Ape, rândurile turcești se rupeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de fierul lor aspru, scoțând scântei. Dar diferența de forțe era prea mare. Una din lame Îi atinse platoșa, iar alta Îi zgârie brațul drept. Alexandru era aproape scos din luptă. Pentru ultima oară dădu pinteni și ieși din Încercuire, galopă doar câteva secunde, se Întoarse și, rotind brațul drept, aruncă unul din buzdugane. Măciulia grea de fier izbi În platoșa unuia din Apărători, răsturnându-l de pe cal. Fără să mai aștepte un nou atac, roti și brațul stâng, proiectând al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
decât retragerea aici și atac simultan dincolo. Să vină aici toți comandanții de oaste! Voievodul transmise ordinele direct, păstrând mesagerii pentru mai târziu. Armata Începu retragerea sub aripa codrilor. Cincisprezece mii de oameni porneau spre Răsărit cu poruncă de a galopa zi și noapte până la primul contact cu tătarii. Un detașament de cincizeci de Apărători, sub comanda căpitanului Bogdan Gâlcă, se Îndrepta spre Suceava, de unde avea să escorteze familia voievodului către Cetatea Neamțului sau, la nevoie, către frontiera cu Transilvania. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
tumenului care asigură flancul drept. - Fie, căpitane. Nu acestea au fost poruncile măriei sale, dar ai Întreaga mea Încredere. - Ordin pentru toți oamenii tăi! Arcașii În față, protejați de scuturi! Trei lansări de săgeți Înaintea contactului direct! Spătarul Întoarse calul și galopă spre vânătorii domnești. Erina Își apropie calul de al lui Oană. - Spune-mi Erina... șopti căpitanul. - O singură promisiune... Conduci bătălia de aici, prin semnalele voastre... Nu ai cum să te aperi acolo, În vâltoarea luptei. Abia Îți miști brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
dar mai aveau destui ca să continue bătălia. Moldovenii trecuseră la șarjă pe ambele flancuri, spulberând din goana cailor sute de războinici dintre care unii Încercau să reziste, iar alții Întorceau privirile, nedumeriți, spre comandandantul lor care dispărea pe malul rîului, galopând spre sud. Când tătarii auziră semnalul de retragere era deja mult prea târziu. Câmpul de luptă de la Ștefănești devenise deja un loc al victoriei Moldovei. Dar războiul era departe de a se fi Încheiat. Păstrând ca vârf de atac grupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
poziții opuse... Amir a lovit trei. Cine e În partea cealaltă? - Îl văd pe Pietro. Are tolba de săgeți pusă jos. A descălecat, stă În picioare și ochește. O săgeată... A doua... Achingiii sunt loviți din două părți. - Ritmul? - Amir galopează și trage ridicat În scări. Spahii au Înțeles. Câteva sulițe zboară spre el. Un roi de săgeți Îl caută. - Ceilalți mongoli? - Între ei și Amir se află deja un grup de spahii. Mongolii Își fac drum cu iataganele. Dar Întârzie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
drept... cel care a aruncat-o e lovit de o săgeată... - Pietro. - Pietro. Încearcă să-i apere și pe Alexandru și pe Amir. Nu poate. În jurul lui Alexandru sunt câteva sute de achingii. Vânătorii au căzut. E numai sânge... Amir galopează... aplecat pe coama calului... E rănit... Un grup de achingii... nu știu câți... poate zece, cincisprezece... Îl Înconjoară... unul Îi pune lui Alexandru sulița În piept... altul iataganul la gât... Lasă jos sabia și buzduganul... E luat prizonier... Amir e aproape... spahiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
atacul Împotriva voievodului. O sută de Apărători conduși de Pietro pornesc la galop spre Alexandru. Trec printre achingii... nu angajează lupta... galop... galop... Alexandru e târât de ambele brațe, În josul luminișului. Amir râmâne nemișcat... Mongolii trec de bariera spahiilor și galopează ca nebunii spre Amir. Un pâlc de achingii e În calea lor. Îl zdrobesc. Turcii sunt călcați În copitele cailor. - Vântul... spuse, deodată, Oană. S-a pornit vântul. Vine furtună... Erina ridică privirile. Era adevărat. Un vânt puternic pornise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
sens... spuneai că achingii s-au oprit, că Apărătorii șarjează, că nimeni nu poate ataca pe vântul ăsta... - Nimeni... doar călărețul acela... vine pieziș pe direcția vântului... poate am uitat să-ți spun un detaliu. - Detaliu? - E singurul călăreț care galopează pe furtuna asta. Toți s-au oprit și au culcat caii. Nici ienicerii nu pot avansa, se agață de ierburi să rămână pe loc. - Un achingiu? - Încerci să fii atent? La ce te gândeai? - Mă gândeam că nimic nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
el... - Îți știu pasiunea pentru cai. Spune-mi despre oameni. - Ridică brațul. Indică direcția spre dreapta. Nu știu de ce. - Privește spre mongoli. - Ai dreptate. Mongolii sunt În urma lui. Ciudat. Credeam că nimeni nu mai stă În picioare pe furtuna asta. Galopează spre Amir. Spahii Încearcă să se ridice. Mongolii Îi seceră cu iataganele. Aud urlete de durere. - Le aud și eu. Spune-mi ce vezi. - Nu mai știu unde să mă uit. Totul se Întâmplă În același timp. Sus, Apărătorii lovesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
e Pietro? - Cu Alexandru, răspunse Gâlcă. - Salvat... - De un necunoscut. Apărătorii au sosit prea târziu. - I-am văzut plecând... cum adică prea târziu? - Achingii voiau să-l ucidă. N-au reușit. Văd că Pietro se Întoarce. - Cu Alexandru? - Nu. Alexandru galopează, Împreună cu luptătorul necunoscut, spre locul În care se află mongolii. - Luptătorul necunoscut... Gâlcă, ia un ochean. Privește prin el În locul meu. Spune-mi tot ce mișcă În zona mongolilor. Gâlcă privi atent prin ocheanul Întins de spătarul Costea. Imaginea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
voce pe care n-avea de unde s-o cunoască, dar o recunoscu Într-o străfulgerare. Ajută-mă, tată... Pornește atacul... Timpul se derulă Înapoi, ca o străfulgerare de imagini. Era noapte. În depărtări se auzeau zgomotele unei bătălii. Un cal galopa, tot mai departe de zgomotele acelea, care erau acoperite deja de vaierul vântului. Și printre foșnetele ierbii și printre tropotele copitelor se auzi un strigăt pierdut și deznădăjduit: Ștefăneeel! Apoi strigătul dispăru, Înghițit de infinitul nopții, iar privirile urcară spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
greu, săgeți Îi fulgerau prin umăr, piciorul Îi era de plumb. Nu se vindecase. Dar trecuse dincolo de durere. Căpitanul nu răspunse. Măria sa Îi Încredințase soarta acestei bătălii. Care Întârziase destul. Ridică brațul drept și porni la galop. În urma lui, Apărătorii galopau cu armele În cumpănire. Arcașii depășiră formația. O linie de săgeți aprinse traversă cerul, căzând la o sută de pași În fața lui Ștefănel. Presiunea asupra mongolilor scăzu. O altă linie perfectă de săgeți aprinse căzu În adâncime, lovind cai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Spadei porniră Într-o cursă nebună printre stejarii bătrânei păduri. Măria sa era În primejdie. Încetul cu Încetul, Înțeleseră. Retragerea sultanului era adevărată, dar contraatacul era ucigător. Pe flancuri, prin păduri, direct asupra voievodului. Ștefănel și Alexandru ieșiră primii din pădure, galopând lipiți de coamele armăsarilor. Aveau caii cei mai buni. La aproximativ douăzeci de secunde În urmă, dinspre dreapta, ieși În luminiș căpitanul Oană, urmat de Pietro. La patru lungimi de cal se ivi coloana albă a Apărătorilor. Bănuielile căpitanului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de cai și căruțe, urcau și ele, în susul coastei, spre nord. Ca întotdeauna, străzile din Azuchi forfoteau de circulația călătorilor și de venirile și plecările feluriților seniori. Nu trecea nici o zi în care să nu fie văzut câte un mesager galopând pe drum sau să nu treacă un sol dintr-o altă provincie. — Nu vii? îi strigă încântat Nobunaga lui Nakagawa Sebei. Unde, stăpâne? — La vânătoare cu șoimi! — E sportul meu preferat! Vă pot însoți, stăpâne? — Sansuke, vino și tu. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]