238 matches
-
fost dat pe 3 iunie, iar operațiunea s-a desfășurat în următoarele două nopți. În seara zilei de 10 iunie, după declararea războiului, trupele franceze au fost trecute în stare de luptă, părăsindu-și cazarmele și ocupând pozițiile defensive ordonate. Geniștii francezi au distrus după această dată căile de comunicație care traversau frontiera cu Italia. Pentru restul scurtului război cu Italia, francezii nu au întreprins nico acțiune ofensivă. Pe 29 mai, Mussolini l-a convins pe regele Victor Emmanuel al III
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
11:00, batalionul de motociclete din cadrul diviziei "Trieste" a reușit să traverseze pasul și și-a continuat înaintarea cu încă 2 km. Motocicliștii au reușit să traverseze prin vad un râu sub focul puternic al mitralierelor inamice. În acest timp, geniștii italieni au reușit cu pierderi grele să repare podul aruncat parțial în aer de francezi. Pe 22 iunie, batalionul de tancuri al Diviziei "Trieste" a depășit grupul pe motociclete, fiind oprit din înaintare de un câmp minat. Două tanchete L3
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
a putut să își mute cartierul general în munți datorită vremii nefavorabile. În unele cazuri, bucătăriile mobile italiene nu au putut livra hrana caldă în primele linii datorită lipsei marmitelor. În rândul trupelor italiene fusese mobilizat un număr redus de geniști capabili să distrugă prin dinamitare amplasamentele pieselor de artilerie sau a forturilor franceze. În plus, eliminarea acestora a fost îngreunată de informațiile insuficiente obținute de serviciile italiene de informații militare. Analiza făcută de generalul Emilio Faldella, comandatul Regimentului al 3
Bătălia Alpilor Occidentali () [Corola-website/Science/334848_a_336177]
-
cuvântului, acesta fiind încă în curs de formare. Unitățile și subunitățile constituite au fost echipate și dotate cu material italian. Fiecare dintre batalioanele noii legiuni a fost format din 3 companii de pușcași, 1 companie de mitraliere, un corp de geniști și unul de grenadieri. Fiecare companie de pușcași a fost formată din 4 plutoane și o secțiune de mitraliere ușoare, cu un total de 5 ofițeri și 178 de soldați. Corpul de comandă a fost constituit de către ofițeri superior italieni
Legiunea Voluntarilor Români din Italia () [Corola-website/Science/335419_a_336748]
-
au fost ținute în acea zi în bisericile și singogile din întregul regat. Populația a avut astfel confirmarea indirectă a situației disperate a trupelor din Franța. Pe 24 mai, germanii au cucerit portul Boulogne și au încercuit oarșul port Calais. Geniștii căpitanului, (vitorul"Generaloberst") Heinz Guderian din Divizia a 2-a Panzer au construit cinci capete de pod peste Linia Canalului. Lor li s-a opus un singur batalion britanice, care apăra ruta spre portul Dunkerque . În acest moment, la cererea
Operațiunea Dynamo () [Corola-website/Science/331977_a_333306]
-
Mare, marina germană pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut progrese limitate în dezvoltarea vaselor de debarcare odată cu construirea "Pionierlandungsboot 39" (Vasul de Debaracare a Geniștilor 39), un vas autopropulsat cu pescaj redus, care putea să transporte 45 de infanteriști, două vehicule ușoare și 20 t de provizii. La sfârșitul lui septembrie 1940 fuseseră livrate doar două prototipuri Marina a început dezvoltara unui vas capabil să
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
soldați, a 500.000 de vehicule și a 4 milioane de tone de provizii necesare susținerii luptelor din Franța In response to this longer than planned use the Phoenix breakwater was reinforced with the addition of extra specially strengthened caisson. Geniștii britanici au construit două porturi Mulberry din 600.000 de tone de beton, cu 33 de dane și 15 km de drumuri plutitoare, pentru debarcarea personalului și materialelor. Port Winston este considerat unul dintre cele mai bune exemple de lucrări
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
sfârșitul lunii iunie, unele diguri Bombardon s-au rupt din ancore. Unele s-au scufundat, altele au plutit în derivă, provocând mai mari distrugeri decât valurile. Proiectul „Bombardon” fusese responsabilitatea Royal Navy, iar proiectul restului portului Mulberry căzuse în sarcina geniștilor britanice. Chesoanele din beton armat au fost construite de contractori civili, au fost remorcate și scufundate în apele Capului Dungeness și a localității Pagham. Geniștii nu au mai reușit însă să chesoanele Phoenix. Căpitanul american Edward Ellsberg, care devenise cunoscut
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
valurile. Proiectul „Bombardon” fusese responsabilitatea Royal Navy, iar proiectul restului portului Mulberry căzuse în sarcina geniștilor britanice. Chesoanele din beton armat au fost construite de contractori civili, au fost remorcate și scufundate în apele Capului Dungeness și a localității Pagham. Geniștii nu au mai reușit însă să chesoanele Phoenix. Căpitanul american Edward Ellsberg, care devenise cunoscut pentru ranfluarea vaselor sabordate la Massawa și Oran, dar nu înainte ca Churchill să intervină pentru desemnarea Royal Navy ca responsablă pentru acțiune. După ranfluare
Port Mulberry () [Corola-website/Science/331214_a_332543]
-
de distrugătoare grele de tancuri a străpuns linia defensivă slabă a unei companii de infanterie în jurul orei 08:00, dar nu a reușit să preia controlul asupra podului datorită focului puternic al defensivei americane. Mai târziu, în cursul aceleiași zile, geniștii americani au construit un pod mai la nord de Maison Rouge, iar un batalion de infanterie sprijinit de tancuri au atacat pozițiile germane, asigurând în final siguranța capului de pod. În următoarele două zile, Regimentul al 15-lea a continuat
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
vestic al Rinului au fost atacate puternic de artileria și aviația aliată. În cele din urmă, Corpul I a eliminat ariergarda germană la Chalampé. Cum pe malul vestic al Rinului în regiunea Colmar nu mai rămăsese nicio forță germană organizată, geniștii germani au aruncat în aer podul de peste râu de Chalampé. Distrugerea podului a marcat finalizarea operațiunilor aliate în Punga de la Colmar și încheierea prezenței germane din Alsacia. Punga Colmar a fost eliminată în conformitate cu ordinele generalului Eisenhower. Grupul de Armată a
Punga Colmar () [Corola-website/Science/334142_a_335471]
-
112 a fost decimat de bombardamentele de artilerie, iar supraviețuitorii au fugit panicați în fața atacului infanteriei germen. Debandada retragerii a încetat doar după ce în regiune au apărut două plutoane de tancuri și distrugătoare de tancuri, sprijinite de două companii de geniști. Luptele pentru cucerirea localității Schmidt au continuat până pe 10 noiembrie. După această dată, pozițiile din regiunea localității Schmidt și a văii Kall au fost abandonate. Americanii aveau să cucerească regiunea doar în feruarie, când au fost aduși în zonă parașutiștii
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
de germani cu tiruri intense de mitraliere și artilerie. Regimentul 22 a pierdut în primele trei zile ale atacului 300 de militari - soldați, subofițeri și ofițeri. Pe 18 noiembrie s-a ajuns la concluzia că este necesar sprijinul tancurilor, iar geniștii au început să deschidă cu explozivi drumuri de acces pentru blindate prin desișul pădurii. În ciuda tuturor eforturilor, comunicațiile și transporturile au rămas o problemă pentru americani, iar un nou atac al aliaților a trebuit să fie oprit din cauza crizei de
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
82-a aeropurtată și Divizia a 101-a aeropurtată americane. Ofensiva din Ardeni a fost oprită definitiv la începutul lunii ianuarie, când forțele germane din partea de nord a pungii au fost oprite în fața defensivei puternică americană, în condițiile în care geniștii au distrus podurile, iar unitățile mecanizate ale atacatorilor au rămas fără combustibil. la începutul lunii februarie, americanii au declanșat atacul final al pozițiilor germane din Pădurea Hürtgen. Pe 10 februarie, americanii au preluat controlul asupra digului de pe Ruhr. Germanii au
Bătălia din Pădurea Hürtgen () [Corola-website/Science/334394_a_335723]
-
au eliminat obstacolul. În acest timp, Altmann și-a condus soldații printr-un șant paralel cu podul. Doi dintre oamenii săi s-au strecurat până pe malul canalului, au excaladat una dintre picoarele podului și au deconectat încărcărcăturile explozive plasate de geniștii belgieni. Germanii au eliminat astfel pericolul demolării podului și au luat cu asalt pozițiile apărătorilor podului. După ce au rezistat o vreme, belgineii s-au retras spre satul din apropiere. Unitatea germană de asalt nu a reușit și distrugă doar cu
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
transport care l-a remorcat. Cele nouă planoare au fost ținta unor puternice tiruri de artilerie antiaerinană și au fost decuplate de avioanele de transport la 05:35. În timp ce planoarele își începuseră coborârea spre obiectiv, podul a fost distrus de geniștii belgieni cu ajutorul încărcăturilor explozive montate în prealabil. Spre deosebire de garnizoanele celorlate două poduri, apărătorii podului Canne și-au dat seama că vor fi atacați când au văzut coloana mecanizată germană care venea să îi sprijine pe parașutiști. Infateria germană a apărut
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Batalionul 51 de geniu după câteva ore de la cucerirea fortului, dar parașutiștii au rămas pe poziții până la ora 07:00 a zilei de mai 11. Rezistența puternică a belgienilor și distrugerea mai multor poduri penste Meuse i-a obligat pe geniști să construiască noi poduri, ceea ce a întârziat mult ritmul înaintării. După ce parașutiștii au fost înlocuiți pe câmpul de luptă, geniștii și regimentul de infanterie sosit în zonă au organizat un atac împotriva intrării principale a fortului. În fața atacului conjugat inamic
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
a zilei de mai 11. Rezistența puternică a belgienilor și distrugerea mai multor poduri penste Meuse i-a obligat pe geniști să construiască noi poduri, ceea ce a întârziat mult ritmul înaintării. După ce parașutiștii au fost înlocuiți pe câmpul de luptă, geniștii și regimentul de infanterie sosit în zonă au organizat un atac împotriva intrării principale a fortului. În fața atacului conjugat inamic, garnizoana belgiană a capitulat la 12:30. Garnizoana fortului a pierdut 60 de soldați morți și 40 de răniți. Germanii
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Eben-Emael a fost un mare succes al Fallschirmjäger (parașutiștilor ) din Sturmabteilung Koch. Piesele de artilerie al fortului au fost scoase din funcțiune. Două dintre cele două poduri care trebuiau capturate de către subunitățile Sturmabteilung Koch au fost cucerite mai înainte ca geniștii belgieni să le arunce în aer. Cucerirea podurilor și neutralizarea artileriei fortului a permis infateriei și blindatelor Armatei a 18-a să depășească fără eforturi mari defensiva belgiană și să înainteze spre interiorul țării. Generalul Kurt Student avea să scrie
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
Acest regiment era formta din patru batalioane specializate în atacurile aeropurtate cu planoare. Hauptmann Koch a fost înaintat la gradul de maior și a fost numit la comanda Batalionului I al regimentului. În ceea ce privește podul Canne, aruncat în aer de belgieni, geniștii germani a construit un nou pod peste canal pe 15 septembrie 1944.
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
sau cu celelalte redute. Absența susținerii din exterior a fost un factor crucial pentru căderea ei. La 16 februarie 1918, Lituania și-a redobândit independența, iar orașul Kaunas a devenit capitala ei provizorie. Vechea cetate a fost pusă sub supravegherea geniștilor. Materialele ce nu fuseseră luate de germani au fost utilizate pentru a reaproviziona armata lituaniană și pentru construcția trenului blindat "Gediminas", denumit după marele duce din secolul al XIV-lea . În 1920, a fost înființată Comisia Cetății Kaunas, însărcinată cu
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
anunțat că refuză depunerea armelor de către armata franceză. La datas de 16 iunie 1940, germanii ajunseseră la Orleans, un oraș părăsit de civili, care fusese bombardat de aviația germană în mod repetat până la acea dată.. Podurile rutiere fusesră distruse de geniștii francezi pentru împiedicarea înaintării germanilor spre sud. Dara podul de cale ferată de la Vierzon nu a fost distrus, ceea ce a permis în celor din urmă germanilor să traverseze Loara. La data de 17 iunie 1949, mareșalul Pétain a adreasat un
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
de infanterie de rezervă, o brigadă de grăniceri pe biciclete, un corp de cavalerie și o brigadă de cavalerie motorizată. Forțele terestre mai aveau în componență două regimente de artilerie antiaeriană și patru regimente de artilerie ca și subunități de geniști, transmisioniști și alte specialități. Corpurile Marinei Begine ("Corps de Marine") au fost modernizate în 1939. Cea mai mare parte a marinei comerciale belgiene (aproximativ 100 de vase) a reușit să evite capturarea de către germani. Termenii acordului naval belgiano-britanic au permis
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
-a și a 22-a și fuseseră organizate în "Sturmabteilung Koch" (Detașamentul de Asalt Koch, după numele comandantului, Walter Koch). Organizarea Sturmabteilung Koch a fost finalizată în noiembrie 1939. Inițial, era compusă din parașuțiști ai Regimenului I de parașutiști și geniști ai Diviziei aeriene a 7-a, plus un mic grup de piloți "Luftwaffe". "Luftwaffe" a alocat pentru atacul împotriva Țarilor de Jos 1.815 avioane de luptă, 487 de avioane de transport și 50 de planoare. Asaltul împotriva spațiului aerian
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
a s-a dovedit fatal. Belgienii s-au retras lateral în fața atacului inițial și au demolat și blocat rutele de înaintare, ceea ce a dus la oprirea unităților Armatei a 2-a franceze să înainteze spre nord spre Namur și Huy. Geniștii germani, care nu au întâmpinat nicio rezistență notabilă, au curățat ruta de înaintare fără să poată fi opriți. Întârzierea pe care ar fi putut-o provoca "Chasseurs Ardennais", considerată o unitate de elită, blindatelor germane a fost dovedită în timpul luptelor
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]