656 matches
-
montat pe un trunchi nu prea masiv, deși părea mătăhălos, greoi, în toată alcătuirea neșlefuit, „nefinisat“ (cu excepția frapantă, prin contrast, a mâinilor, sigur frumoase, fine), va fi fost deci Velea, cum să zic, lipsit de grație fizică, stângaci și în gesticulație, și în mișcări, primejduind mereu obiectele casabile din încăperile în care se afla și luând din belșug pe haine varul de pe ziduri, dar fapt este că, fiind cum era, și nu altfel, încânta cu prezența sa pe toată lumea. Oriunde apărea
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
niciodată de tot când se află lângă mine. Această decență și această pudoare de fond îi vin, fără îndoială, din cultura ei. La ea nu apar niciodată, în act, atitudini prea îndrăznețe sau provocatoare. Reușește să se dea întreagă cu gesticulația inconștienței și aceasta, în momentele în care uită să se controleze, dezvăluie un rafinament de neatins. Orfism Ca să captez atenția prietenilor mei din Roma, a trebuit să scriu câteva pagini clasice despre neciopliții „barbari” și să mă lamentez de lipsa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
și mai În căruțe, pe șoseaua Târgoviștei, ne-am dat repede seama că avem de-a face, la colonelul nostru, cu un dement din acel gen foarte răs pândit printre ofițerii noștri superiori și diagnosticat fără greș după manifestațiile și gesticulațiile lor turbulente, provocatoare de panică și Însoțite, una-două, de amenințări cu Împușcarea. Între altele, și aleasă pentru comicul ei, era acea manie a lui de a schimba Încălțămintea din picioare la fiecare ceas, aținându-ne brusc calea și punând piciorul
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
asemenea personajelor cu aureolă sau cu blazon ale lui El Greco, elegant, dar degajat în costumația ce mie mi se părea colorată (n-aș putea spune cum, dar eu îl vedeam verde ca iarba sau violet sau mov: poate halucinam), cu gesticulația de retor însoțind glasul lui ușor gutural-cântat, ecou al unor depărtări doar de dânsul întrevăzute, mi se arăta proaspăt și tineresc. Îi dădea un picant prestigiu faptul că studiase la Paris, de unde se spunea că abia se întorsese. Ne-am
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
a efectului real al liturghiei. E uimitor cum atâția credincioși se mulțumesc cu actele exterioare ale devoțiunii, dar nu își schimbă comportarea, în fapt doar aparent creștinească. Nimic nu e mai radical incompatibil cu superficialitatea decât o viață creștină, iar gesticulația riscă să fie cu atât mai superficială, cu cât e mai vizibilă (ceea ce nu înseamnă că cea autentică și profundă trebuie neapărat să fie ascunsă). Apoi, părintele Stăniloae a ținut o predică extraordinară. O predică despre ce înseamnă a ți
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
cel mai instructiv. Lucrurile încep să apară foarte limpezi în salutul acesta angelic, prilejuit de fiecare nouă întâlnire” (E. d’Ors, op. cit., București, ed. Meridiane, 1977, pp. 143-144). Să ne amintim că „salutul angelic” se adresează cu vorbele gratia plena. Gesticulația și poza „competentă” sunt înlăturate dezinvolt și autoritar. Competența reală e, bineînțeles, implicit una tehnică, dar mai ales una umană. Deci : culturală (ca să nu zic „umanistă”). Un astfel de critic, capabil de fecunde hiperbole și de formulări izbitoare, e necesarmente
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lumină, bruscă și iute dispărută, poate pune În evidență o făptură care străbate un culoar Întunecat, un obiect, o pasăre. Acest prezent ne extrage, tocmai, din prezent, din cel fals sau aparent, mâzga vie și aparent consistentă pe care plutește gesticulația diurnă, ascunzându-l de fapt nu pe „el”, cel real, ci ascunzând totul sau aproape totul. Poeții, adevărații și rarii poeți, În ceasurile lor de „inspirație”, de ruptură din falsul prezent, din fracturarea, de fapt, a persoanei și conștiinței proprii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
ea, acolo, jos, prizonieri ai unui orizont mult micșorat, adesea Înșelător. „Fără vină”, e drept, deoarece, mai ales În secolul care abia „s-a scurs” și din care, Încă, „gesticulăm” precum cei care se Îneacă lăsând să se vadă doar gesticulația unor brațe sau capete mișcătoare deasupra lichidului profund și hrăpăreț, noi, Românii, am fost, cel puțin de două ori, „târâți” de valul major al istoriei europene: prima dată În mod fericit și, nu-i așa, de această dată ne asumăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
colegi și, de altfel, și cetățeni diverși din diverse straturi ale populației au fost Înclinați să dea curs acestui „zvon insistent” și care purta „marca realității”, nu-i așa! Ce este un nebun? Cineva care, statistic vorbind, are o insistentă gesticulație ne-conformă cu cea a „majorității”, cei care nu numai că desfid „simțul practic”, dar și normele de comunicare și de reacție. Atunci, În ’72-’73, mi s-a „oferit”, ca să zic așa, varianta de a fi „nițel nebun”, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
să „mai descrie”, cum au făcut-o marii lor Înaintași sau colegi, să „reflecte”, oricât aceste maniere sau „strategii narative” ar fi de cerute sau „interesante”! Un Proust sau un Joyce vor să ridice lespedea care se ascunde În spatele Întregii gesticulații umane, de parcă... da, de parcă „dincolo” s-ar desfășura sau deschide cu totul alte orizonturi. Care, dacă nu le neagă pe cele „din fața cortinei”, cele vizibile și „la Îndemâna” oricărui pictor talentat al realității, le pune oarecum În umbră, mai bine zis
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
aproape blestemată, s-o ascund, dar... și cu speranța secretă și vicleană de a „o” exprima! Iar Castor, bietul Castor Ionescu, face pe zeci și zeci de pagini exerciții „de flegmatizare”, de „stăpânire a eului”, de „economie a energiei”, a gesticulației; de la cea mai reflexă și evidentă, la ceea ce el numește „energia iubirii”, a „zâmbetului, a candorii”, o „raționalizare” a instinctivității sale, În care adesea vede un inamic. Și, așa cum o știm din fizica elementară, la marginile spectrului solar numit ROGVAIV
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o mie de fețe și expresii și care ne locuiesc pe aproape toți, făcând, se pare, parte integrantă din viața și creația noastră. Și, mai ales, important e din ce „unghi” le privești, aceste „manifestări originale” ce „izbucnesc” uneori În gesticulația și În discursul direct, dar de cele mai multe ori sunt „impactate” În operă, fiind nu rareori unul dintre fermenții ei de bază. Dacă o face un burghez atent la convențiile sociale și morale, el va avea Întotdeauna dreptate, dar... punctul lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
centrul tuturor reportajelor e șeful statului. Ceea ce m-a impresionat însă în ultimul a fost chipul unei țărănci care continua să lucreze pe un lan de porumb năboit de ape: numai durere, tristețe și resemnare! Portret sugestiv, figura ei estompa gesticulația hortativă a președintelui. Probabil, mîine-poimîine năvala apelor va înceta. Treptat, urmele calamității vor dispărea. Ar trebui, totuși, ca din această întîmplare teribilă să se extragă concluziile cele mai adevărate. Inundațiile au scos la iveală faptul că nu sîntem pregătiți nici
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
livrează cu cîntarul, pun în circulație doar partea lui ușor digerabilă. Nesuferite îmi sînt frazele lor cosmetice (plasturi pentru afectările vanitoșilor), felul lor de a naviga printre Scyllele și Charibdele evenimentelor, echilibristica (i)morală și, nu în ultimul rînd, toată gesticulația lor lipsită de autenticitate. Adevărul cere întotdeauna concentrare, profunzime; nu sînt capabili de asta! Important li se pare „să dea frumos în fața cui trebuie”. Oportuniști, nu se ocupă niciodată de idei, ci de persoane. Bineînțeles, de persoanele de pe urma cărora pot
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și eșuînd. Pur și simplu, nu le iese. Puși alături de cei pentru care poezia ocazională, „patriotică”, constituie o rutină, par fără vînă, caligrafici. Mecanismele lor interioare sînt astfel calibrate, încît li-i imposibil să folosească retorica zgomotoasă, cu banalități și gesticulație agitatorică. Scriu și ei uneori pe teme date, dar în regim metaforic, cu un plus de abilitate „tehnică”. Gradul de „expunere” e minim în raport cu ceilalți, deoarece poemul comandat e, de obicei, inclus într-un grupaj, camuflat de poeme pe teme
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
și un Victor Atanasiu sau un alt tenorino. Care sînt cauzele? Una e aglomerația de pe „ogorul criticii”: cam mulți inși fără patos și fără etos, în textele cărora nu găsești o singură frază cu timbru critic. Lucru știut: metodele, procedeele, gesticulația pot fi împrumutate, mimate. De aci impresia nedreaptă de epigonism, de uniformitate. O altă cauză e că, în nouă din zece cazuri, „critica nu e critică”, adică nu neagă, „e prea pozitivă”. Adesea - reproș real - în locul unei judecăți sau atitudini
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
un tablou cu cei zece debutanți incluși în „caseta” Intonații a Editurii Junimea, pe V.M. l-aș așeza al doilea din stînga jos, un loc de frunte. Am remarcat calitatea „notațiilor” sale, arătînd totodată că, preocupat să se distingă prin gesticulație intelectuală, atenuează ori încifrează ceea ce vrea să exprime: poezia nu curge! Prin urmare, l-aș vrea mai degajat în fața cuvintelor, mai puțin căutat, mai puțin „prețios” decît e în momentul de față. Debutul în grup l-a avantajat: îi evidențiază
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
Confruntarea cu Caragiale și caragialismul nu poate fi evitată, nici chiar de cei care nu-i citesc opera, pentru că Lumea lui Caragiale a devenit parte din lumea în care trăim, s-a mulat pe reflexele noastre mentalitare, ne-a modelat gesticulația coti- diană, atât în spațiul public, cât și în cel privat, și a configurat o stilistică particulară, un indelebil profil identitar. Ce e de făcut ? Să ne privim cât mai adânc în această oglindă, să ne cunoaștem mai bine, să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ceea ce este „onorabil”, expresie burgheză corespunzătoare virtuților echilibrului clasic, se încarcă de subversiunile versatilității, copiii devin asemeni adulților prin pretențiile și atențiile care li se acordă, adulții se poartă neserios, copilărește. În calitate de bulver- sare a proporțiilor își face loc aici gesticulația enormă și monstruozitatea ca manieră, pentru că vorbind de mon- struozitate există și alte mecanisme generative care fac apel la dereglarea sistematică a simțurilor. Alteori însă, apele acestor oglinzi se tulbură, deformarea se transformă în anamneză acolo unde oglinda a devenit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
adică de identificare. Dacă opera lui Caragiale generează aceste efect de contemporaneitate este tocmai pentru că la lectură sunt operate o serie de identificări între lumea operei și lumea reală, a fiecărei epoci în parte, prin intermediul unor tipologii complexe care includ gesticulația, reflexul mentalitar, utilizarea anumitor retorici și ceea ce am putea numi situații‑Caragiale. De aici până la forjarea unui ter- men pentru acest raport de identificare care ne situează în contemporaneitate nu mai e decât un pas. „Caragialesc” a devenit mai mult
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lui Luigi Cazzavillan și al lui Caragiale însuși părăsind ziarul Epoca. Imaginea domnișoarei cu capul mare ne trimite la un joc al contrastelor care creează efectul de abnorm. Capul este imens nu doar în raport cu corpul, ci și cu mâinile, astfel încât gesticulația pudorii relevă dis- proporția monstruoasă. Scriitorul insistă până la tautologie pe cele două diminutive alăturate : „mânușițe mititeluțe”. Deformarea are un model artistic, cel al caricaturii, la care vom mai reveni, spunând doar că reflexul este și unul al comediei clasice, comediatul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de contrariere este maxim. Putem spune că naratorul chiar înregistrează ceea ce se află în cuprinsul câmpului său vizual, însă se întâmplă ca imaginea să nu aibă sonor sau sonorul să fie bruiat, ceea ce creează un efect de film mut, amplificând gesticulația personajelor. În mod cert, privilegiat dintre toate aceste simțuri este văzul. Naratorul vizionează scene de viață urbană, decupajele sunt aproape filmice și unite la montaj dau o impresie puternică prin eliminarea premeditărilor estetice. Transfe- rând în limbajul filmului, înregistrarea nemediată
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
atât femeii, cât și spectatorului nocturn. Deodată scena se îndepărtează filmic, camera nu mai permite plan deta- liul, ci înregistrează un efect de siluetă. Lovitura a creat un efect dramatic și printr-un artificiu este proiectată în surdină imaginea unei gesticulații ample și a unei căderi a trupului femeii. Acesta este și punctul culminant, vede- rea devine insuportabilă, spectatorul se retrage terifiat. Putem citi aceste episoade ca pe un lanț de întâmplări disparate, de neplăceri ale unei nopți nedormite, cu justi-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
realist, ele sunt circumstanțiate de amenințarea pe care i-o adresează han- giului un fost angajat, amenințare căreia i se dă curs. Naratorul îi încredințează personajului anamneza psihozei sale, istoricul nevrozei fiind recuperabil până la evenimentul în care originează, și anume gesticulația amenințătoare a unui hamal. Gestul lovirii care nu se materializează și nu lovitura ca atare provoacă criza și punctul de inflexiune traumatic în existența băiatului de prăvălie. Nu violența concretă, ci violența latentă, emblematizată în gestul care activează coduri mitologice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nuvelei îl prezintă ca atare. Și în cazul lui „badea Gheorghe” avem tot o ilustrare a unui caz, cel al matoidului lombrosian, iar naratorul urmărește cu atenție nu numai reprezentarea corectă a tipului, dar și comentariile avizate care înregistrează identificarea. Gesticulația se încarcă de valențe punitive, dar și aici gestul nu se concretizează, rămâne suportul unei fantasme. Există o recurență obsesională a acestui gest, trasată de regimul pulsional al angoasei. „Deși asta se petrecuse de mult, totuși, în mintea omului prins
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]