24,310 matches
-
adevărul să nu mustri păcatul, și în sensul social - comunitar. Glasul ei este aidoma cuvintelor scripturii: „Iată Eu stau la ușă și bat”... Chemarea ei, filantropică, se îndreaptă către toți, și face acest lucru din ziua Cincizecimii, prin vicisitudinile istoriei. Glasul ei străbate veacurile, căci mărturisirea credinței creștine îi aparține doar Ei. Caracterul spiritual și transcendent al Bisericii nu reprezintă o scuză și o justificare imbatabilă pentru o atitudine pasivistă în relație cu socialul, așa cum nici mentalitatea strict consumistă a sistemelor
„Statul român nu este un stat laic” – despre viziunea Domnului Victor Opaschi – Secretar de Stat pentru Culte, cu privire la raporturilor dintre Stat, Biserică şi Culte religioase, în România contempo [Corola-blog/BlogPost/94253_a_95545]
-
o veste de la Dumnezeu. Este o neprețuita zestre spirituală, pe care o moștenim din mosi-stramosi. Cei dintâi colindători au fost pastorii care au mers la peșteră în care s-a născut Iisus. Bucurându-se de acest semn ceresc și de glasul îngerilor, pastorii au vestit minunea în cetatea Betleemului. Hrusca, cel mai cunoscut și iubit interpret de colinde se face auzit an de an în casele oamenilor, dând viața frumoaselor tradiții românești, celebrând de fiecare dată Crăciunul și datinile străbune. Turneul
Concert de colinde cu Stefan Hrusca @ Teatrul National, 24 decembrie [Corola-blog/BlogPost/94548_a_95840]
-
portativ ca dintr-un sac mîinile lui Mozart prin anotimpurile lui Vivaldi, Frederich devenea din ce în ce mai mic, deși barba lui se ascundea departe într-o Laponie ca o țară a lui Asimov, straie roșii, reni plini de medalii, hi-hi, se auzea glasul lui Vladimir Ilici din cele un milion de trupuri de bronz, iar ecoul venea din burțile unor kalashnikoave mereu lăsate gravide de neastîmpărul unui mire chinuit de luna de miere fără sfîrșit, balsam pe o rană lăsată deschisă de Dumnezeu
MASA by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/3693_a_5018]
-
Gheorghe Vidican în odihna de sine în odihna de sine trupul tău coboară alene bărbații vin glasuri răzlețe de împotrivire singura tulburare e piatra aruncată în lacrimă cercuri concentrice obsesia trupului îngemânează în tine străzi înguste pline de nechezat o nevoie bolnavă de iubire aruncă zarurile carnea încremenită-n exilul tău sunetul acela de expirare a eșecului
Poezie by Gheorghe Vidican () [Corola-journal/Imaginative/3416_a_4741]
-
fiara înfometată și înapoi Ariadna spune M-ai rugat: ajută-mă să ies din labirint salvează-mi viața eu credeam în lumea în care m-am născut în lucrurile pe care le puteam vedea, atinge: rareori am pus întrebări cu glas tare și prea puține în singurătate. Purtam hainele bune, mărgele de rubin de când ai venit călcam parcă în vis m-ai rugat să-ți salvez viața, am simțit că pot ... cine pusese în mine promisiunea asta? Acum reveneau parcă vorbele
Poezie by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/3855_a_5180]
-
îți aduci aminte că e o încăpere unde un bărbat și o femeie își schimbă pielea și tac o pană de pasăre căzută pe-asfalt pare o insulă-n care lanurile de orez ard iarba și clopotele au uscăciune în glas femeia și bărbatul hrănesc veverițele cu alune pe o alee care se pierde printre copaci și lumina ascultă respirația paginii Povești de stăvilit nimicul o țigară părăsită arde singură pe marginea unei ferestre cu fumul ei scriind umbra unei mașini
Poezie by Viorel Mureșan () [Corola-journal/Imaginative/3985_a_5310]
-
și liniște ne frământă ca pe sfintele moaște căutăm să ieșim din noi și să ne ridicăm spre stele cu nostalgia că odată stele am fost NE ÎNDULCIM ÎN PREFĂCANIE Ne-ndulcim în prefăcanie Voci uitate în butoaie cu smoală Glasuri muiate în var, cât timp a durat să ne vedem în locul strâmt dintre moarte și naștere, să ne împotrivim și să o luăm de la capăt? Scuturând pomul de poamele acre vocile de dincolo vor răspunde din plin Valurile vor crește
Poezii by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/3898_a_5223]
-
iluzorii Pe care le sărută zorii... Și ochii dragi ce nu mai văd Nicio cărare îndărăt... 1985 STRIGOII Transilvanie, pământ de cer, Leagănul meu de vii și de morți, În care mă nasc și-n care pier, Cine cobește cu glasul de fier Că ți se trage cămașa la sorți? Ce duhuri duhnind a mormânt, Cu plumbul și ura în pleoape, Mai bâjbâie-n lume strigând Că ele te dau și te vând, Cu munți, cu câmpii și cu ape?! Te
Poezie by Ion Brad () [Corola-journal/Imaginative/4164_a_5489]
-
palmă tainele Universului, Orbirea și Lumina, Târâtul și Mersul Drept, în picioare, Umilința, Delăsarea și totuși utila Perseverență de a te strădui să exiști, fie și în vecinătatea neagră a cârtițelor, a larvelor, a câtorva rădăcini. Într-o Mare Zi, glasul Domnului Se va auzi, poate, și până aici. Deocamdată, nu-i nicio grabă, nici oboseală, nici lene nu-i. Cum nici timp nu e și, poate, nici așteptare. Doar un om un pic trist, care ține în palmă puțin pământ
Poezii by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/4188_a_5513]
-
În apusul acela de vară, Ochii tăi erau atât de frumoși, Nevoia ta de încredere Era atât de nemăsurată! Ce importanță mai avea adevărul? Fugind să se ascundă De ce îmi cauți gândul, sunt singur de-o vecie, Răsună înserarea în glasuri de departe, Tu nu mă știi de-ntregul, nici clipa nu mă știe; Doar întâmplarea oarbă împarte și desparte; M-aplec peste fântână, în tremurul subțire O stea se-mbracă toată în straie de mireasă, Visând să vadă semnul și
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/4543_a_5868]
-
vremea tremurând; Doar lângă cer, pe-un nor de amăgire, Se aduna din unde și-ncropiri Un chip al meu de dincolo de fire, Neștiutor din slăvi să se deșire Către pământul umbrelor subțiri Poet timid Sunt un poet timid, îndrăgostit De glasul neștiut al vorbei sfinte, Închis în poezie ca-ntr-un schit, Clădit doar din icoane de cuvinte; Oricât mă-nchin, privirile de sloi Nu-mbie lacrimi, nu dezleagă vise, Eu nu știu să-ntorc timpul înapoi, Să deslușesc tăriile închise
Poezie by Ion Stoica () [Corola-journal/Imaginative/4543_a_5868]
-
poți cum un bețiv paharele Ion Covaci Davideanu Zubașcu Mircea Iorgulescu și celălalt M (Mopete vreau să zic) și MHS cum o bufniță avangardistă mai ieri cumnatul Michi din Germania (nu l-ai văzut niciodată doar la telefon îi pîlpîia glasul cum o lumînare) și oare ai putea-o uita pe cățeaua Cuța masivă și domoală aidoma unui deal? atîția morți în preajma cărora devii mai tînăr tot mai timid nu-ți mai stau la-ndemînă nici vorbele cum o haină care se
Vîrste by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/5196_a_6521]
-
obsedează tot mai mult de un timp) - îmi dau seama că n-am înțeles nimic, atunci, din jocul acela, totuși, atât de grav și ciudat și așteptam stingherit un îndemn, o chemare, care veni, de parcă mi-aș fi exprimat cu glas tare dorința - semn că cineva mă sesizase acolo și-atât mi-a fost transmis (telepatic, se pare): „Să pleci înapoi!" Nu prea am înțeles ce înseamnă să plec înapoi: căci, întors, mi-amintesc prea limpede acum, n-am mai trecut
Revelație nocturnă by Eugeniu Nistor () [Corola-journal/Imaginative/6014_a_7339]
-
îmi scălda întreaga ființă într-o lumină prietenoasă bucuria copacilor când treceam pe străzile în care investisem speranțe o aversă fugară gazonul brusc plin de melci ne-am mai întâlnit undeva îl întreb pe vreun trecător doar ca să-i aud glasul răspunzându-mi orice
Poezie by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Imaginative/6304_a_7629]
-
si sorii din ei, galbeni și verzi și ovali și pătrați și lapții luminii singuri și grei. Ea venea cu armonii și moduri uitate, și cum venea simțeam timpul în spate mugur în carne-așteptând. Îi pipăiam mersul, buzele, îi adulmecam glasul, îi sorbeam pasul, trupul născut leneș în gând. Era zeița cu care luptasem aievea, era femeia cu care mă tăvălisem pe prund. Era voalul ce-mi stârnea aripile, conturul ce-l refăcusem pe rând din petale și rouă și stele
Ea venea by Liviu Georgescu () [Corola-journal/Imaginative/6462_a_7787]
-
un timp să nu se mai recunoască (îl vom recunoaște doar noi). Semn de carte Un încurînd care nu va fi nicicînd sinele gol cum o armă fără vreun glonț într-însa. Inspirație Această adiere de vînt ce limpezește țărmurile glasului pline de pietricele murdare îl saltă pînă la văz. Apoi decade se-absoarbe în moliciunile pielii cum o alifie. Brutalul zgomot Brutalul zgomot neputînd nici să-nceteze nici să se mai prelungească în stare doar el să descrie accidentul izbindu
Poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/6688_a_8013]
-
feel so i tried to touch hallelujah * văd în zori un vârf de munte acolo o revăd pe Aila ea cântă cu tony și muzica ei mă îmbrățișează ca o răbufnire de val pe malul mediteranei mii de săgeți înspumate glasul Ailei s-a ridicat deasupra ei și din vârful acela de munte se prăbușește ca o acvilă regală nu pot să privesc zborul dar zborul Ailei mi se lipește de privire cu el o să călătoresc mereu până când zborul se va
Poezie by Gelu Vlașin () [Corola-journal/Imaginative/6946_a_8271]
-
înfășurați în blănuri și stofe colorate, coborî un glob uriaș. Nane și prietenul lui se lipiră de parapetul foișorului, cu ochii lărgiți de uimire. Ce dracu' e asta, Rățoiule?" Nu doar ei, ci toată Strada Mare fu cuprinsă de uluire. Glasurile sticloase și zgomotele săniilor oprite pe neașteptate îi făcură și pe cei care nu văzuseră încă namila să stea pe loc și să caute cu privirea sursa acelei emoții generale. Un balon cât casa, în fâșii galbene și roșii, se
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
la noua lui casă, întrebându-se cu o nedumerire sinceră de ce-i trebuise atât de mult ca să intre la peruchier!? Și, pe măsură ce înainta pe lângă zidul de zăpadă, care mărginea strada, vechea lui viață, sufrageria pustie, foișorul lui Barbărasă și chiar glasul hârâit al prietenului său se pierdură în ceața spumoasă a iernii.
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
din tăietura urâtă ce i-o făcuse în ceafă și care-i apărea adesea în somn, căscându-se ca o prăpastie însângerată, într-adevăr, nu se mai zărea nimic, nici măcar un zbenghi cât unghia. - Vezi, a continuat zmeul cu același glas neînduplecat, rana din ceafă s-a închis, dar cea din suflet va rămâne până-oi muri. Știi ce-ai zis, că am coada și botul de câine? - Da', așa-l ia pe om, câteodată, gura pe dinainte și spune vrute și nevrute
Reîntâlnirea cu zmeul by Ovidiu Dunăreanu () [Corola-journal/Imaginative/6627_a_7952]
-
care aruncă toată lumea bulgări de țărână și să nu te mai întorci niciodată. -Tanti Cici o să viseze frumos acolo, nu-i așa, tanti Adina, spune-mi și mie, ce-o să facă acolo tot timpul? -Nu știu, iubito, îi răspunsese cu glasul frânt de durere și neputință. -Cum așa, tanti Adina, doar tu le știi pe toate și ai știut și că tanti Cici se duce la spital și că acolo o să doarmă și n-o să se mai trezească, dar nu i-
Mafalda by Ioana Drăgan () [Corola-journal/Imaginative/6870_a_8195]
-
găsesc pe cineva cu care să stau de vorbă, m-am săturat să-mi rumeg gîndurile fără interlocutori," își spune. "Aici eu decid. Să vină cineva ca să mă uit în ochii lui!", porunci vocea-i de tunet. "Acum!", insistă cu glas mai moale. Dar știa că nimeni nu l-ar putea privi față către față; el însuși pe vremuri orînduise lucrurile în acest fel și se și grozăvise cu asta. "Să vină slujitorii!" Slujitori? Avusese cîndva, dar îi concediase socotindu-i
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
va da înapoi, zise Vulpea cinstită. - Nu fi toantă, Vulpeo! Nu i-o vei da, ci o vei mînca pe dată, ba apoi îi vei mai ține Corbului și o lecție de morală practică: să nu mai ia seama la glasul lingușitorilor, etc, etc... Înțeles? - Bine, dar în felul acesta, cum vom mai putea fi prieteni? - exclamară cele două dobitoace. - Ba chiar s-ar putea să ajungem să ne certăm de-adevăratelea, să ne dușmănim! - Foarte probabil. E chiar de dorit
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
prost, zise Corbul mîhnit. - Iar eu voi trece drept vicleană și fără scrupule, zise Vulpea supărată. - Desigur, chiar așa va fi și așa și trebuie să fie, răspunse intrigantul. După o scurtă tăcere, cei doi, descumpăniți, mai întrebară într-un glas: - Bine, să zicem că am juca toată comedia asta idioată. Dar tot nu înțelegem bine: odată ce ne-am pierde și buna reputație, și prietenia, ce am avea noi doi de cîștigat? La care intrigantul a răspuns simplu: - Nemurirea. 3. Istorie
Povești impertinente by Andrei Cornea () [Corola-journal/Imaginative/6975_a_8300]
-
sângele înnegrit al gropii, cuvântul se ridică vizibil: recunoașterea neamurilor, și se retrage înapoia faptei; 9. palidă mă întâmpină cu cele trei trupuri străvechi. Ce uzată mi-e fața! Ce fierbinte-i prima greșeală! Iau ultimele măsuri, dar din spate glasul mă invocă. Înnebunit, strâng în dinți uscații bulbi de asfodel luați din ofranda de deasupra, dar nu pot izbucni în strigăt: migrațiunea neamurilor mă trimite înapoi, în barcă! Ipoteza casei e o icoană aprinsă a minții, or călătoria o zdrențuită
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]