587 matches
-
foarte bogată tradiție manuscrisă atestă marele ..... de care s-a bucurat de-a lungul secolelor. Scrierea face parte din genul „centuriilor”, adică al culegerilor de maxime organizate în secțiuni de câte o sută, gen ilustrat de Evagrie Ponticul prin Capitolele gnostice (6 x 90, plus 60 = 600) și prin Tratatul practic (o centurie), de Maxim Mărturisitorul în secolul al VII-lea (patru centurii Despre iubire, două Despre teologie și întrupare), de Talasie (patru centurii Despre iubire și despre cumpătare) și așa
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în aceste cazuri, termenul „imn” trebuie înțeles într-o accepție mai amplă, în mod generic, ca un „cânt de laudă pentru Dumnezeu”, fără legătură cu o structură poetică regulată; cea mai mare parte a imnurilor primitive, care provin din cercuri gnostice, pare să fie constituită mai degrabă din proză ritmică decât din poezie, uneori și pentru că fuseseră traduse din siriană. E cazul imnului Ofiților, citat de Origen (Contra lui Celsus VI, 31), sau al celor care apar în Faptele Apostolului Toma
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în Faptele Apostolului Filip; în schimb, altele, cum e cel pe care Isus și apostolii îl cântă în cinstea Tatălui în Faptele Apostolului Ioan, sunt de origine greacă. Rămânem cu impresia că mai frecvent au fost compuse imnuri în comunitățile gnostice decât în cele ortodoxe, însă acest lucru se datorează faptului că Biserica, din cauza apariției continue a unor imnuri anonime de-a lungul secolelor, lăsa rând pe rând de-o parte imnurile din epocile mai vechi sau nu le înregistra în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
1991, 23; Ioan Holban, Ce mai faceți?, CRC, 1991, 15; Ioan Holban, Trebuie să numim speranța viciu, CRC, 1992, 4; Andreea Deciu, Dilatarea poemului, RL, 1992, 9; Mircea A. Diaconu, În căutarea eului absolut, RL, 1994, 22; Adrian Popescu, Lirică gnostică, ST, 1995, 4-5; Nicolae Prelipceanu, Ioanid, LCF, 1996, 13; Dan Laurențiu, Ioanid Romanescu, RL, 1996, 14; Ioanid Romanescu. In memoriam, CL, 1996, 4; Vasile Bardan, Ioanid Romanescu în apărarea poeziei, pref. Constantin Crișan, Iași, 1997; Dicț. analitic, I, 285-287; Mănucă
ROMANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289310_a_290639]
-
creaturilor în raport cu starea lor originară, mintea umană are forța de a întrerupe această degradare a materiei și de a regăsi calea spre Dumnezeu. Contemplarea e o operă a intelectului. Cassian reia schema origeniană a lui Evagrie, eliminînd sau atenuînd concepția „gnostică” ce stă la baza ei. Există două momente ale spiritualității, unul teoretic și celălalt practic; teoria este contemplarea misterului divin revelat, dar această contemplare nu se sprijină exclusiv pe o atitudine de separare de viața trupului, nu este încredințată exclusiv
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Origen, Didim și Evagrie; Varsanufie încearcă întîi să-l convingă pe acesta să se ocupe mai degrabă de asceză, în timp ce Ioan precizează că e utilă lectura anumitor părți din opera lui Evagrie. Cînd călugărul obiectează că unii Părinți acceptă Centuriile gnostice ale lui Evagrie, Varsanufie precizează că și Sfinții Părinți pot greși cînd se raportează doar la tradiție. Unele întrebări și răspunsuri sînt schimbate între Ioan și un laic, Elian, care vrea să se facă monah și pe care Ioan îl
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ar fi putut fi dus la Cartagina de flota lui Genseric, împreună cu persoanele de vază din Zakynthos, în urma unui raid în Epir efectuat între 467 și 474 (Marrou). Dintre operele sale, cea mai importantă este intitulată O sută de capitole gnostice, cunoscute în mod curent și ca O sută de capitole despre desăvîrșirea spirituală; bogata tradiție manuscrisă atestă marele succes de care s-a bucurat de-a lungul secolelor. Scrierea face parte din genul „centuriilor”, culegeri de maxime organizate în secțiuni
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
desăvîrșirea spirituală; bogata tradiție manuscrisă atestă marele succes de care s-a bucurat de-a lungul secolelor. Scrierea face parte din genul „centuriilor”, culegeri de maxime organizate în secțiuni de cîte o sută, gen ilustrat de Evagrie Ponticul în Capitolele gnostice (6 × 90, plus 60 = 600) și în Tratatul practic (o centurie), de Maxim Mărturisitorul în secolul al VII-lea (patru centurii Despre iubire, două Despre teologie și întrupare), de Talasie (patru centurii Despre iubire și despre cumpătare) și așa mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în aceste cazuri, termenul „imn” trebuie înțeles într-o accepție mai amplă, în mod generic, ca un „cînt de laudă pentru Dumnezeu”, fără legătură cu o structură poetică regulată; cea mai mare parte a imnurilor primitive, care provin din cercuri gnostice, pare să fie constituită mai degrabă din proză ritmică decît din poezie, uneori și pentru că fuseseră traduse din siriacă. E cazul imnului Ofiților, citat de Origen (Contra lui Celsus VI, 31), sau al celor din Faptele lui Toma și în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Faptele lui Filip; în schimb, altele, cum e cel pe care Isus și apostolii îl cîntă în cinstea Tatălui în Faptele lui Ioan, sînt de origine greacă. Rămînem cu impresia că imnurile au fost mai frecvent compuse în comunitățile gnostice decît în cele ortodoxe, însă acest lucru se datorează faptului că Biserica, dată fiind apariția continue a unor imnuri anonime de-a lungul secolelor, din cînd în cînd renunța la imnurile din epocile mai vechi sau nu le înregistra în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
care folosește abundent literatura apocaliptică intertestamentară, compensând în acest sens una dintre lacunele - scuzabile, după cum am văzut - ale cărții lui Bousset. Cu toate acestea, „problema Anticristului” este secundară pentru Friedländer. Intenția sa principală este de a pune în evidență originile gnostico‑apocaliptice ale sectei eretice a minimilor. În rest, contribuția sa nu a avut decât un vag ecou în rândul „anticristologilor”. În 1932, B. Rigaux publică o amplă lucrare L’Antéchrist et l’opposition au royaume messianique dans l’Ancien et
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
destul de tânăr fiind, în Occident unde este numit episcop de Lyon, succesor al lui Potinus, martirizat în 177 (Eusebiu, HE, V, 1, 29‑31; 5, 8). Tratatul este redactat pe etape, fiind destinat unor clerici din Asia, atrași de curentele gnostice. Cum Irineu se bucura de o bună reputație în Biserică, i se cer explicații în legătură cu concepțiile anumitor „confrați”, eretici care trec drept creștini adevărați în ochii păgânilor. În cartea I episcopul descrie câteva sisteme gnostice cu caracter ezoteric. Iată, primul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
din Asia, atrași de curentele gnostice. Cum Irineu se bucura de o bună reputație în Biserică, i se cer explicații în legătură cu concepțiile anumitor „confrați”, eretici care trec drept creștini adevărați în ochii păgânilor. În cartea I episcopul descrie câteva sisteme gnostice cu caracter ezoteric. Iată, primul punct inedit, unic chiar, într‑o vreme în care grupurile eretice nu își descopereau conținutul doctrinei lor decât unui cerc restrâns de inițiați. În cartea a II‑a, autorul „demontează” piesă cu piesă mecanismul sistemelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
diavolului. Acesta punctează istoria omenirii prin trei intervenții decisive: în rai - îl ispitește pe Adam prin intermediul Evei (21,1); în pustie - îl ispitește pe Isus, la sfârșitul celor patruzeci de zile de post (21,2); sub Antichristo (25). Potrivit interpretărilor gnostice, invocate de Irineu, Demiurgul este cel care îi înșală pe protopărinți, interzicându‑le să mănânce din pomul cunoașterii binelui și răului, în timp ce șarpele nu face decât să spună adevărul. Această interpretare antrenează consecințe grave la nivel teologic; șarpele, asimilat de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
hotărâri drepte. Ei vor fi pedepsiți în cazul în care se vor transforma în tirani; regnum terrenum a fost instituit de Dumnezeu însuși, spre folosul păgânilor. Nu întâmplător teologia lui Irineu a fost caracterizată drept o „teologie optimistă”, spre deosebire de concepția gnostică marcată de un pesimism radical. Într‑adevăr, pentru gnostici, istoria se află sub dominația diavolului, singura soluție pentru a scăpa de această teroare existențială fiind iluminarea lăuntrică, personală. Nu este vorba doar de o atitudine de refuz față de lume, istorie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mai funcționează. Antonio Orbe avansează o altă ipoteză, conform căreia numărul 666 ar face aluzie la salus carnis - materia va fi salvată prin a doua venire a Mântuitorului -, în timp ce numărul 616 implică mai degrabă salus spiritus siue animae, de tendință gnostică. Nu cunoaștem exact pe cine vizează Irineu în această polemică. Cert este că o altă variantă a cifrei fiarei pare cu totul incompatibilă cu interpretarea propusă anterior. Pentru a‑și convinge adversarii, Irineu aduce trei contraargumente: 1) manuscrisele cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
jumătăți a secolului al II‑lea. Folosind acest mit, episcopul de Lyon afirmă încă o dată unitatea indestructibilă a celor două Testamente - profețiile VT care vorbesc despre sfârșitul lumii concordând perfect cu cele ale NT - și justifică necesitatea Judecății, împotriva concepției gnostice a predestinării. Anticristul, născut din tribul lui Dan, recapitulează toate apostaziile istoriei (sensul numărului 666) în vederea Judecății de Apoi a omenirii. Fără prezența și „cooperarea” adversarului eshatologic, această Judecată nici nu ar putea fi închipuită. Isus va veni nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
toate aspectele sale, scrutând textul. Origen este fondatorul exegezei științifice. El se apleacă cu precădere asupra sensului Scripturii, întâi de toate asupra sensului literal. Moștenește însă din tradiția bisericească teoria «chipurilor», de la Philon alegoria morală, de la Clement din Alexandria theoria gnostică”. Acest scurt fragment are meritul de a face o excelentă sinteză a „cazului Origen”. Imensa bibliografie secundară care acoperă practic toate aspectele operei lui Origen ne‑a determinat să examinăm numai pasajele care figurează în antologia lui Fausto Sbaffoni în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ei și să aprindă invidii reciproce (cf. Adu. haer. V, 26, 1, care trimite la Dan. 2,42‑43). . In Iohannem XIII, 95. Heracleon, discipolul lui Valentin, este cunoscut pentru Comentariul la Evanghelia după Ioan; interpretarea propusă aici urmează schema gnostică (căderea spiritului în materie). Împotriva acesteia Origen va scrie propriul In Iohannem. De altfel, nu găsim la el nici o referire la Imperiul Roman ca prototip al imperiului Anticristului, așa cum se întâmplă la Hipolit. . B. Reynders, „Optimisme et théocentrisme chez st
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și Apocalipsa, a fost obiectul discuțiilor și al polemicilor de‑a lungul întregii jumătăți a secolului al II‑lea. Într‑adevăr, Evanghelia după Ioan, prin caracterul său ezoteric și în același timp intelectual, legat de doctrina Logosului, era deliciul mediilor gnostice ale epocii, primul său comentariu se datorează, de altfel, valentinianului Heraclion (către anul 170). Pornind de la primul capitol al evangheliei, „ereticii” propovăduiau nestingheriți existența unei tradiții ezoterice ca fiind adevărata tradiție creștină, paralelă cu cea bisericească. Ei afirmau că învățătura
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un prim volum dintr-o serie continuată în 2002 și 2003. Poet de factură filosofico-hermetică, descinzând conceptual și stilistic din Ion Barbu, S. condensează în formele fixe ale tehnicilor prozodice - sonetul, glosa, rondelul, gazelul, pantumul - o viziune a lumii fundamental gnostică, a cărei fervoare intelectuală își proiectează tensiunile și erudiția într-un limbaj liric simbolic și enigmatic, construit în spiritul esoteric al „științelor” tradiționale - astrologia, alchimia, numerologia, pitagoreismul, teosofia. Cercuri la Elsinore, volum socotit de Valeriu Cristea cel mai notabil debut
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
este un cerc de rază infinită”, are drept sistem referențial geometria absolută a transcendenței: „Sunt pelerin pe drumul dublu arcuit, / La două capete ridicat pe ancorele lui...” (Ger valah). Coborât fără voie prin „poarta de miazănoapte” - în acord cu accepția gnostică a transmigrației („M-a picurat din cer opusul zeu / Cu timpul presărat de seu”) -, sufletului, despărțit irevocabil de tărâmul eteric al ideilor, nu îi mai rămâne decât să învețe „să zboare de sus în jos” și să se „joace de-
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
Istoria artei francmasonice rămâne cel mai bun exemplu în acest sens. Dacă kitsch-ul ilustrează incertitudinile relației cu trecutul, utopia se naște dintr-o profundă angoasă în fața viitorului imediat. Erudiții au văzut în utopie un simplu camuflaj ideologic al ereziilor gnostice din vechime. Prezentul apare ca un scenariu avortat al unui Trickster inuman. Ulcerată de resentimente și ispitită de reverii adamice, utopia a încercat - de la Campanella până la Marx - să proiecteze promisiunea edenică într-o istorie naturaliter entropică. Într-o lume industrială
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
argumente, de pildă) în raport cu tradiția precedentă? Nu întâlnim totuși o mare diferență de înțelegere a acordului între credință și revelație la Toma d’Aquino (1225-1274) și Sf. Maxim Mărturisitorul (580-662). Geniul din spatele sintezei hristologice bizantine afirma în celebrele sale Capete gnostice (¬9) următoarele: „Credința este o cunoștință adevărată întemeiată pe principii ce nu pot fi demonstrate, ca una ce este temelia lucrurilor mai presus de minte și de rațiune”2. O asemenea premisă de lucru n-ar fi putut schița arhitectura
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
scopul facilitării unei mai bune recepții și înțelegeri a operelor Părinților deșertului egiptean, dar mai ales a lui Evagrie Ponticul. Punctul culminant al muncii lui Antoine Guillaumont l-a constituit descoperirea în câteva manuscrise siriace (păstrate la Londra) a Capetelor Gnostice; editarea lor a urmat în anul 1962. Legatarul operei savantului francez, fostul titular al catedrei de „Creștinism și gnoză în Orientul preislamic” la Collège de France (1977-1986) este filologul Paul Géhin3, responsabil pentru continuarea editării operei lui Evagrie. Reaplicând categoriile
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]