561 matches
-
de atmosferă și plecăm în croazieră. Marea este liniștită și ne leagănă în larg, la timonă căpitanul, mai semeț ca un catarg. Pescărușii ne salută, albe aripi fâlfâind, pești în bancuri se adună, apa pare de argint. Se zăresc munții golași, navigăm către cascadă, o maimuță stânca pare, văzută în zare... Iată, o grotă ne îmbie cu ecouri chiar din prag, curajoșii iau o barcă și vâslesc prin gang. Apa cade în cascadă și creează valuri, vasul nostru-i o nălucă
CROAZIERĂ MEDITERANEANĂ de CÂRDEI MARIANA în ediţia nr. 179 din 28 iunie 2011 [Corola-blog/BlogPost/354254_a_355583]
-
lunii sunt câteva din deliciile cu care natura ne răsfață în această perioadă. Poziția pe care o avem nu ne permite să vedem răsăritul de soare în toată măreția sa, așa că ne mulțumim să privim numai reflectarea lui pe stâncile golașe cărora le dă o culoare aurie, care combinată uneori cu albul zăpezii pare și mai strălucitoare. Fascinația cea mare o constituie însă serile cu cer senin și lună argintie care se înalță treptat-treptat deasupra brazilor. Sinceră să fiu, iarna nu
NATURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ÎN JUDEŢUL BRAŞOV de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/347117_a_348446]
-
religiile lumii și se termină la ora 6,30 dimineața, înainte de răsăritul zorilor. Localitatea Moieciu, situată pe malurile pârâului Turcu, la poalele Munților Bucegi și Piatra Craiului, oferă o priveliște plăcută, fină și relaxantă. Versanții localității sunt acoperți cu munți golași sau împăduriți, cu fânețe riguros parcelate, pe care se profilează odăile, căsuțe tradiționale din lemn folosite ca loc de adăpost de proprietarii terenurilor. Apa care curge paralel cu șoseaua este foarte limpede, având chip de zăpadă topită și foșnet de
NATURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ÎN JUDEŢUL BRAŞOV de ELENA TRIFAN în ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/347117_a_348446]
-
Autor: Elena Spiridon Publicat în: Ediția nr. 509 din 23 mai 2012 Toate Articolele Autorului Mă simt ca floarea de colț, nu c-aș fi pură, ci pentru că cer puțin de la stânca cea dură; că n-am vecini decât culmea golașă, tăcerea veșnică îmi este cămașă. Dar ceru-i aproape cu stele și soare, lumină se-nchide în frageda-mi floare, căldura mă-nvăluie... mă răcoresc cu roua din zori, mir dumnezeiesc. Și astea mi-ajung să iubesc! De vrei , călătorule, să
FLOARE DE COLŢ de ELENA SPIRIDON în ediţia nr. 509 din 23 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358239_a_359568]
-
de frigul iernii Cu căldură ce-o emani Și rămâi la cheremul cărnii Cel puțin pentru opt ani. Gerul e năprasnic doamnă, Golul inimii-i mizer, Înger negru cântă-n goarnă Călărind un cal cerber. Noaptea repede se lasă Prăduind golașe griji; Doamne, cât de mult îmi pasă Tu femeie, dor vertij. Timpul rece mă sufocă - Mi-s cu gerul vel dușman, Doar întunericul invocă Pe-al morții veșnic veteran. De te-ai întoarce iarăși doamnă Prin frigul iernii de apoi
TARIFUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1544 din 24 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/357780_a_359109]
-
o ademeni și mai mult pe fată, care se apropie de Condurache și nelăsându-i acestuia spațiu de manevră, îl sărută, lipinduse de el, după ce-și lăsă să-i alunece de pe umeri cât ai clipi paltonașul gros, dezvăluind bustul golaș de sub rochiță. - Minodora! Exclamă bărbatul, imediat ce buzele lor își reveniră din sărutul apăsat al fetei. Ce faci? Erai să verși paharul cu suc de portocală. - Haideți, domn’ profesor, nu-mi spuneți că nu v-a plăcut. Sunteți mai mult îngrijorat
EXPLORAREA PESTEREI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1065 din 30 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/344619_a_345948]
-
copaci cu frunzele crude, ne dau binețe. Multe situri arheologice. Trecem pe lângă mănăstirea Cilic-Dere. M-am îndrăgostit de ținutul dobrogean. I.C.Brătianu, Garvăn, Văcăreni, Luncavița, Isaccea. Munții străvechi, căzuți în genunchi, tociți, se afundă în pământ an de an. Pietre golașe, îngrămădite una într-alta, guguloaie imense, pe alocuri cu tufe verzi cu țepușe. Ținut stingher, aproape arid. Nu i-am mai văzut de aproape, de circa 25 de ani, când băteam aceste drumuri săptămânal. Pe aici, pe undeva e Cetatea
DOUĂ MEDITAŢII DESPRE ARTĂ, VIAŢĂ ŞI MOARTE (CEZARINA ADAMESCU) de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 504 din 18 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358832_a_360161]
-
Ajungem la liziera de salcâmi, crengile sunt alb-smântânite, iar sub albul rece se răsfiră tecile pline de semințe, semn că primăvara i-a transformat în artificii cu floare. Fără folos, gândește cu glas tovarășul meu de drum. În dreapta se întind golași rugii de mure, invitând potopul alb să se lăbărțeze pe tulpinile acelea lemnoase. Undeva, în vale, un regiment de răchite s-a aliniat disciplinat, încrâncenându-se să nu cedeze inamicului niciuna dintre ramurile băiețoase. Pentru câteva clipe, am senzația de
HOINARI ÎNTR-O POVESTE ALBĂ de CARMEN LĂIU în ediţia nr. 2200 din 08 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/359437_a_360766]
-
de el nu e tocmai un băț obișnuit, ci chiar nuielușa de alun din basme. Acea nuielușă fermecată, cu care dacă atingeai un copac uscat, el dădea pe loc frunze, flori și rod. Ai observat cum la capătul iernii, pomii golași, pe care suflarea Crăiesei Zăpezii i-a lăsat fără podoabe, așteaptă un moment magic, pentru a redeveni cei de acum o primăvară? Și cum dintr-o dată, în zorii unei zile calde și însorite îi admiri, căci au muguri și flori
O CU TOTUL ALTĂ POVESTE DESPRE MOȘ NICOLAE de CORINA DIAMANTA LUPU în ediţia nr. 2167 din 06 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/359436_a_360765]
-
despoaie Și este trist și l-am uitat. O fi doar o întâmplare Sau bănuind că nu dormeam, A întins un ram cu care Imi ciocani ușor în geam. Bietul tei.Nu-mi vine-a crede Că în noapte stă golaș Și doar zdrențe haina-și vede Risipita prin oraș. De-ai fi treaza poate, tristă, Privindu-l cum îi curg șiroaie, Tu te-ai duce cu-o batistă Să-i ștergi lacrimi reci de ploaie. Emil Șușnea Noe.2014 Referință
DORMI IUBITO de EMIL ŞUŞNEA în ediţia nr. 1595 din 14 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/360503_a_361832]
-
cu baniți pentru stropi de lumină și ANE legendare sacrificate pentru kilowați inexistenți. Atenția este deturnată de la antica ITHACĂ, pământ încă ne explorat suficient, comparat însă cu reportajele altui ziarist celebru, care a fost BRUNEA-FOX (1898-1977), astfel poezia devine gâtul golaș al unei găini strivite în universul de mălai. Poetul își prepară pergamentul de scris din propria-i piele, după rețete fatale, marcate de întuneric, încropite sub streașina frunții. Poezia lui Nicolae SÂRBU este un rebus ne dezlegat, plin de criptograme
SFERELE POEZIEI LUI NICOLAE SÂRBU de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 228 din 16 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360744_a_362073]
-
relictare cu pin silvestru. În PNDJ sunt prezente habitate de pădure (rășinoase, făgetele, și amestecurile de rășinoase cu fag) pe cca. 85% din suprafața parcului, pășuni subalpine și montane pe aproximativ 14% din suprafața parcului și grohotișuri nefixate si stâncării golașe pe cca. 1% din suprafața parcului. La aceste tipuri de habitate se adaugă habitate acvatice (izvoare, râuri, pâraie), zonele cultivate și zonele cu construcții. Pentru evidențierea exactă a suprafețelor acestor habitate sunt necesare studii de identificare și cartografiere. Pe raza
ANEXĂ din 2 februarie 2024 () [Corola-llms4eu/Law/295184]
-
la fel de singuri. HLAMIDĂ Coboară iarăși cețurile dese, Prin iarba arsă rouă nu se-ncurcă Și ziua e plouată ca o curcă, În noapte, luna stă și nu mai iese, Iar bruma-i tot mai multă și se-aburcă În crengile golașe, unde țese Perdele groase, reci și ne-nțelese, Prin care toamna nu se mai descurcă, Chiar frunzele pe toate și le pierde; Se-mbrac-atunci în haina ei de iarnă, Se face gri pădurea ce-a fost verde. Un cerb, un cer
12 SONETE DE IARNA de LEONTE PETRE în ediţia nr. 1837 din 11 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/340326_a_341655]
-
să vezi! Da, e vocea mamei! Însemnează că trebuie să fie (și ea) pe aici, pe undeva! Și chiar încep să cred din ce în ce mai mult că n-a murit! Și o aud cu douăsprezece versuri tulburătoare ale lui Grigore Vieru: „- Pui golași cum stați în cuiburi/ Fără plăpumioare?/ - Ne-nvelim cu ale mamei/ Calde aripioare!// - Dar când mama nu-i acasă/ și Ploița cerne?/ - Ne-nvelim atunci cu frunza/ Ramurii materne!// - Dacă n-o să vină mama/ Și-o să cadă frunza?/ - Cum să
Dumnezeu nu circulă pe Facebook (I+II+III) () [Corola-blog/BlogPost/340040_a_341369]
-
din Torino, dovedește, o dată în plus, absurditatea existenței. Iată și două peisaje din volumul de poezii Lavorare stanca (Munca obosește) de Cesare Pavese, la zi aniversară: PEISAJ [I] Nu mai e lucrată, aici sus, colina. Sunt doar ferigi și stânca golașă, stearpă. Aici munca nu mai folosește la nimic. Culmea-i pârjolită și respirația e singura răcoare. Truda cea mare e să urci până sus: pustnicul a urcat o dată și de-atunci a rămas aici, să-și refacă forțele. Pustnicul se
Meseria de a trăi. Jurnal 1935-1950 () [Corola-blog/BlogPost/339284_a_340613]
-
o varsă printre culturi e pentru el, s-o bea. Râd disprețuitor spre pâlcurile de femei ori le întreabă când, îmbrăcate în piele de capră, vor ședea pe colinele toate să se înnegrească la soare. [1933] PEISAJ [II] Colina, pământ golaș, se albește sub stele; s-ar vedea și hoții, sus pe culme. Prin râpele din vale șirurile de araci sunt toate în umbră. Acolo sus unde e pământ destul și netrudit, nu urcă nimeni: aici în umezeală, cu scuza de-
Meseria de a trăi. Jurnal 1935-1950 () [Corola-blog/BlogPost/339284_a_340613]
-
prădează strugurii. Bătrânul meu a găsit doi ciorchini fără boabe aruncați printre plante și noaptea asta bombăne. Via e și așa săracă: zi și noapte în umezeală, nu se alege decât cu frunzele. Printre plante se zăresc sub cer pământurile golașe care ziua îi fură soarele. Acolo sus soarele arde toată ziua și pământul se calcinează: se vede și pe întuneric. Acolo via nu-i doar frunze și seva intră toată în struguri. Bătrânul meu sprijinit în baston în iarba umedă
Meseria de a trăi. Jurnal 1935-1950 () [Corola-blog/BlogPost/339284_a_340613]
-
îi mai asigure o slujbă. Ca să se îmbrace, măcar. Cu două slujbe pe cap, doi copii, si un apartament de schimnic de întreținut, plus un teatru de păpuși de carat în cârcă prin oraș și provincie, căruia tot el, un golaș, trebuia să-i împartă hainele de care trăgeau toți, plus poezia, și ea, de îmbrăcat - s-a dus repede. Artă cere sacrificii. Dacă vrei să fii îmbrăcat. Lumea, așa cum o vedea Valeriu Dogaru, era îmbrăcată că vai de lume. Nu
Liviu Florian Jianu: Hainele. Din manuscrise () [Corola-blog/BlogPost/339314_a_340643]
-
Toate Articolele Autorului Mai plouă gândul frunzei în palma toamnei reci Un strop de îndoială-n coroana ce-o alungă; Se tânguie copacul, semințele-i sunt seci Și-un singur amănunt mai zăbovește-n dungă. Se-adună laolaltă zburlite crengi golașe: (Au mare adunare, la sediul lor central) Și-au apretat în grabă, cămăși și gulerașe Și ce alarmă falsă și ce anunț banal! Se-apropie urgia, ''copaci fără pădure''; Ascundeți-vă ramuri și frunze ruginii! Și acareturi alte ce-aveți
O TOAMNĂ-A EVADAT de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 784 din 22 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341284_a_342613]
-
Mărturisitorii credinței și ai jertfei îmbrățișează și misiunea scrisului, zugrăvindu-le în alese scripturi, iar cei ce închină cuvintele numai lui Dumnezeu, le întrupează în Poeme ale iubirii. În raport de cui slujește sau pe cine slugărește autorul, cuvintele sunt: golașe, peticite, șifonate, îmbrăcate sau preaîmpodobite. De asemenea toate cuvintele sunt croite perfect după chipul și asemănarea autorului. În funcție de adresa Destinatarului cuvintele îmbracă o țesătură fină din brocard, spirituală: teologică, filosofică sau poetică; o țesătură din mătase, literară: epică, lirică, dramatică
TAINA SCRISULUI (43) – LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL DĂTĂTOR DE VIAŢĂ de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 767 din 05 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/341387_a_342716]
-
cu boi. Nu fusese de mult folosit și buruienile începeau să-l acopere. Drumul urca pe firul unui pârâu a cărui apă murmura suav ca un cântec de fluier. L-a părăsit și s-a strecurat pe sub poala unei stânci golașe. După stâncă, o livadă de pruni, meri și doi nuci bătrâni. Iarba necosită, înaltă, ajungea până la ramurile pomilor în floare. Flori multicolore își scoteau capul din verdele crud al ierbii, vrând să prindă soarele. Albinele munceau de zor, zburând din
CASA CU VOCI de HELENE PFLITSCH în ediţia nr. 718 din 18 decembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/341439_a_342768]
-
la ceas de dimineață. Din pâcla care țese atâtea ramuri nude Nasc curcubeie calde pe-nsinguratul lac; Doar tinerii postați sub câte un castan Și încleștați puternic își pierd timpul prin parc. Dă soarele-n chindie; pâlcuri de ciori rotesc Peste golașii arbori; o atmosferă gri de scris! Toamna și-a intrat în drepturi după legile naturii, Doar în parc viața rămâne amintirea unui vis. Ion Părăianu Referință Bibliografică: ÎN PARC / Ion I. Părăianu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1803, Anul
ÎN PARC de ION I. PĂRĂIANU în ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/342666_a_343995]
-
ușor pe munte, Am ajuns pe a sa creasta, Gând în zbor trecea prin minte, Despre pasărea măiastra. N-am văzut decât doar vulturi, Ce planau ușor în vânt, 'N lumea lor de prin înalturi, Aveau ochii spre pământ. Stânci golașe se înalță, Înspre cer cerând tributuri, Nouri plini aduc speranța, În natură dintre piscuri. Dar nu vreau s-ajung la ceruri, Și nici jos nu vreau rămâne, Pasul meu ades se-oprește, Chiar la baza unor vârfuri. Autor : Strugar Constantin
POEZIE LA ÎNALȚIME de REMUS STRUGAR în ediţia nr. 2147 din 16 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/342697_a_344026]
-
putea, a doua zi, poate. Nu-i mai trebuia nimic. De l-ar ierta voievodul pentru lăcomia sa. După ce se rugă, răsuflă mai liniștit. Simți, încet-încet, cum îi revin puterile în trup și picioare. Se uită în sus. Văzu vârful golaș al unui munte înalt, încă luminat de soare. Cu multă trudă urcă spre vârful acelui munte. Ajuns în vârf, dădu ocol privirilor pentru a se dumiri unde se află. Totul părea un pământ străin, necunoscut. Când și ultimele speranțe îl
LĂCOMIA DE PĂMÂNT de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341077_a_342406]
-
Nici vrăjitoarea nu știe de acest plan. În firidă punem și o cruce sfințită din argint. Să dea Domnul Dumnezeu ca odată cu comoara urmașii noștri să descopere și ascunzătoarea din cel mai întunecat turn al castelului. Tocmai când de după vârfurile golașe ale munților răsărea luna, de la colțul clădirii apar două umbre. O a treia le aduce trei cai și pe șaua unuia dintre ei leagă o ladă. Celelalte două încalecă și se îndreptă în tăcere spre ieșire. O mogâldeață le deschide
I. PACT CU DIAVOLUL de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1368 din 29 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/341080_a_342409]