234 matches
-
îmbrăcat civil. M-am ridicat. — Nu-l găsesc pe Lee, căpitane. — Du-te cu Fritzie și cu John, îmi spuse el. Luați o mașină fără însemne, dar cu stație, ca să puteți ține legătura cu ceilalți oameni de pe teren. Cei doi grăsani Vogel se holbară la mine, apoi unul la celălalt. Privirile pe care le schimbară îmi spuneau că starea neîngrijită în care mă aflam reprezenta un delict grav. — Mulțumesc, Russ, am spus eu. • • • Am pornit cu mașina spre Valley, cu cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
născut? — Pe 6 mai 1922. — Cât fac șaisprezece plus cincizeci și șase? Johnny se gândi o clipă și răspunse: — Șaptezeci și doi. Se uită apoi fix la mine și mă întrebă: — De ce m-ai lovit, Bleichert? Nu ți-am făcut niciodată mizerii. Grăsanul părea sincer uimit. Nu i-am răspuns. Russ continuă cu întrebările: Cum îl cheamă pe taică-tău, fiule? Doar îl cunoști, ’tenente. Aha... Friedrich Vogel. Fritzie, mai pe scurt. — Mai pe scurt ca Liz Short? — Ăă, desigur... ca Liz, Betty
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
lăsat s-o sărut fără să fac gargară cu Listerine, așa cum mă punea să fac blondina. Mi-am amintit de scobitura de pe coapsa lui Betty și mi s-a tăiat răsuflarea. — Johnny, tu ai ucis-o pe Liz? întrebă Russ. Grăsanul începu să se agite în scaun: — Nu! Nu, nu, nu, nu, nu, nu! Nu! — Șșșșșșt! Ușurel, fiule, ușurel. Când a plecat Liz? — N-am ciopârțit-o eu! — Te credem, fiule. Acum spune-mi, când a plecat Liz? — Târziu. Sâmbătă, târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Și ți-a mai spus că Issler era în arest fiindcă își mărturisise crima? — Ăăă.... da. — Acum să-mi spui ce avea de gând să facă pentru ca să rezolve problema, căcatule. Să-mi spui tot, pe îndelete. Bătăile de inimă ale grăsanului atinseră un ritm alarmant. Tati a încercat să-l facă pe Ellis Jidanu’ să-i dea drumul lui Issler, dar el n-a vrut. Tati cunoaște un asistent de la morgă care îi e dator și a făcut rost de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu încetul. Am terminat carafa. Holbatul la bar mă împiedica să gândesc, jazzul bubuind la maximum mă făcea să-mi țin urechile pâlnie, ca să prind vocile pe care le acoperea muzica, iar băutura mă împiedica să nu-l umflu pe grăsan pentru niște acuzații născocite. Apoi femeia în negru și marinarul în bleumarin ieșiră pe ușă braț la braț. Madeleine, pe tocuri, era cu un cap mai înaltă decât el. Le-am dat un avans de cinci secunde în care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de cât, împropietărit și în care nu scăpa ocazia să se bălăcească. - Cunoaște poveștile multor bărbați... îl acompanie discret și îngrijorat acela care se dădea în vânt după calcule. - Ar putea fi sultană!... țâșni, ca o soluție, din gura celui grăsan, continuarea. 312 DANIEL BĂNULESCU Prin 1988, așa după cum "Partidul Comunist era inima țării", Cenaclul literar UNIVERSITAS devenise centrul ocult al Bucureștiului. Partidul Comunist Român era peste tot. Cenaclul UNIVERSITAS se ținea o singură dată pe săptămână, vinerea seara, la ultimul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
i s-au umplut sînii: unul cu vin celălalt cu țuică. Și de atunci ne dă să bem în fiecare zi cîte-un păhărel în cinstea ta. Și noi creștem voinici și frumoși. 316 DANIEL BĂNULESCU - Cum nu-i muiere? protestă grăsanul, sucindu-le tuturor înlemniților țestele, cu 30 de grade spre dreapta. Nu vezi ce îmbîrligătură de cordoaică scapără de la curul ei?!... Nu ești muiere, madam? - Îl cheamă Fisente, telegrafie străinul preocupat. - Poate s-o cheme și Soldatul Necunoscut. - Câte pițipoance
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Arasel!... Atuncea, dacă am vasturi de chirurg! Să n-o lăsăm să se aglomereze pe policlinică... Cordoaico, te mănâncă mai tare și vrei să ți-o fac ție prima pe operație?!... Și, profitând de pasivitatea desăvârșită a trupei IF-ului, grăsanul introduse laba în buzunarul sacoului, extrase cu două degete un brici de bărbier, îi crăcănă lama. Și haț! cu cîte-o unduire fulgerătoare a brațului drept îi văduvi, pe fiecare dintre cei patru, de sfârcul urechii stângi. Ca și cum ar
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o dâră de bună dispoziție, pe ulicioara spoită, în culori de Ev Mediu, de pâlpâirile unei luni capricioase și dezinhibate. Cum dezinhibat, din gangul de la numărul 26, aproape că se prăvăli peste ei și aproape îi împrăștie pe pavaj, un grăsan. În sacou cu nasturi metalici și oribili. Și care, în loc de-a le prezenta scuzele lui bâlbâite de pântecos abțiguit, numai ce se înghesui în ei, și îi presă, cu o ușurință absolut de neînțeles, către zid, cu burdihanul său
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gang, și care, după ce îi transformă în patru imbecile stane de piatră, se întoarse scârbit de la ei, sprijinindu-se neglijent de balustrada depărtată a unui gărduleț, hîțînîndu-și genunchiul și mâzgălind, pe niște hârtii murdare, niște calcule întortocheate. - Păsărica! le comandă grăsanul, ca la fotograf, celor patru aliniați, în vreme ce le modela, cu degete de caltaboș, trăsăturile chipurilor împietrite. I le tai și pe astea, ale lui muierea asta, încălzită, necălărită și cu jarul sub fund?... - Nu e muiere. Se izmenește doar c-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
vreo 70 de ani. Ne-a explicat că tu, dacă ai trăit 54 de ani, trebuie să mori 54 de ani și de-abia după aia îți trece. 315 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Te duci acum? îl interogă grăsanul și se porni, fără grabă, să jupoaie de pe celălalt fâșii ce semănau cu niște imense coji de banană. Pe care i le desprindea, apucîndu-i-le din creștetul capului, și trăgîndu-i-le până în dreptul brâului. Dând la iveală, pe dedesubtul primului bărbat, ce
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
sunt egalul lui, deși n-am pretins niciodată așa ceva. Și pentru paralizia mea, din pricina căreia căreia ea a fost lipsită de compania lui. Nu vrea să mai aibă de-a face cu mine. în ochii ei nu sunt decât un grăsan neputincios. Probabil că are dreptate. Da. Probabil că da. Casa în care locuiam este acum goală. Liv a urcat pe munte, fără îndoială ca să fie cât mai aproape de Grimus. Nu știe locul Porții și nici cât de aproape este de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
care o Încorona. M-am apropiat tiptil de ea, Încercând să trec neobservat prin preajmă. Cele câteva fete o primiseră prietenește, și se arătaseră destul de Încântate la vestea că le va fi colegă. O adulmecam prostit, pe sub discursul mormăitor al grăsanului, care ne urzica urechile În maniera-i binecunoscută. Fata asta, cu adevărat frumoasă, Îmi răvășea totul pe dinăuntru. Am devenit moale ca o meduză turmentată când i-am auzit vocea dulce, râsul limpede și amețitor ca o cascadă cu cădere
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
subumani? ARTUR: Ba da. GUFI: Nn vi se pare că au câte un rânjet perfid pe figură? Îți vine să-i iei la palme. ARTUR: Sunt respingători și înfumurați. E o rușine că există asemenea oameni. GUFI: Uitați-vă la grăsan... (Bruno.) E total hilar. Ți se întorc mațele când îl vezi. ARTUR: Într-adevăr, îmi vine să vărs. GUFI: Ei bine, omul ăsta e deja mort. Își trăiește ultimele minute. ARTUR: Da? Ce trist! GUFI: Nu pot să procedez altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
rămîne nemișcate pe fundul gropii, iar cînd reușiră să adune, În mai puțin de o jumătate de oră, aproape o sută, le acoperiră din nou cu nisip, Îngăduind astfel jeraticului să isprăvească munca Începută de flăcări. Debarcă și căpitanul, un grăsan cu Înfățișare de om lacom și hîtru, trase de trei ori clopotul de pe vas, iar pasagerii și marinarii se așezară În jurul unei mese butucănoase, pentru a mînca langustele scoase din foc chiar În fața lor, iar mai apoi, generoase porții de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe noi și se vede ce grasă sunt. Arăt mai mult a sora ei decât a fata ei. Îs la fel de mare ca ea, dar am jumate din înălțime. Oribil. Oare de ce-s așa grasă? Nuș’. Nu mă port ca alți grăsani, știu bine. Mă uit la ei și văd cum se mișcă și cum arată: io n-o să fiu așa. Cred că am vreo boală - știu că n-ar trebui să mănânc așa mult cât mănânc, da’ nu e numai atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
îs acuma. Văzusem filmu’ ăla cu Eddie Murphy - Profesorul trăsnit - în care poartă el costum de gras și-arată de parc-ar fi de-a dreptu’ mare, așa că m-am gândit că dacă port haina ca pe-un costum de grăsan atuncea cine știe unde se termină haina și-ncepe adevărata eu? Dacă Eddie Murphy poate s-arate mare, atuncea io pot s-arăt mică sau cel puțin așa mă gândeam. Așa c-am primit slujba și mama a fost așa de încântată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
pe bune. Mă tot puneau să-ncerc la budă, chiar și după ce făcusem pe tub și era așa mic locu’ dintre budă și perete că nu m-ajuta deloc. Îți vine să crezi?? Un loc unde se face operație la grăsani și buda-i de mărime normală? Cei mai mulți doctori și asistente au fost grozavi și foarte haioși, în afară de una, Angela, care era o scârbă. În orice caz, în a treia zi mi-au zis că pot să plec acasă și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
a jeepului, se întinse lângă mitralieră și fixă din nou binoclul, încercând să nu-i tremure mâna. — Ai dreptate, recunoscu în sfârșit. Un om și o cămilă... Tăcu și se uită împrejur. Celălalt nu-i. Nici nu mă miră, răspunse grăsanul, care începu să-și strângă calm păturile pe care dormise și micul primus ce le servea pentru încălzitul ceaiului și pregătirea mâncării. Ciudat e că a ajuns și „ăsta“ până aici. Osman îl privi fix, cu oarecare îndoială: — Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
La cea mai mică mișcare, îl arzi. Ezită o clipă, dar sfârși încuviințând cu convingere. — Oricum e mai bine decât să stăm aici și să așteptăm... Dacă într-adevăr e mort, putem să plecăm chiar azi. Haide! Asigură arma și grăsanul cel asudat puse jeepul în mișcare și o porni încet, învârtind volanul ca s-o ia direct spre locul unde se profilau cele două corpuri. După trei sute de metri se opri, privi cu atenție prin binoclul, în timp ce caporalul nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și nepăsarea sa erau renumite în tot regimentul: Ar fi mai bine să-l prindem viu. Ne-ar putea spune ce s-a întâmplat cu Abdul-el Kebir... Comandantului i-ar plăcea... — Poate ne înaintează în grad. — Poate, încuviință fără chef grăsanul, care n-avea nici un interes să fie înaintat în grad și să aibă mai multe sarcini. Sau poate ne dă un permis de o lună la El-Akab. Caporalul păru să fi luat o hotărâre. — Bine... Apropie-te încă puțin! De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
din mașină, își luă mitraliera și, făcând un ocol prin spatele cămilei ca să nu fie în linia de tragere a caporalului Osman, se apropie de targuí-ul al cărui turban părea puțin aplecat într-o parte, aproape căzut peste vălul murdar. Grăsanul înfipse țeava armei în stomacul celui căzut, care nu făcu nici o mișcare, nu scoase nici un sunet. îl lovi apoi cu patul armei și, în cele din urmă, se aplecă deasupra lui, ca să-i asculte bătăile inimii. Din locul lui din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
din mașină, în doi timpi și trei mișcări ajunse alături de tovarășul său și întinse mâna spre monedele și grămada de pietre mari care se rostogoleau pe jos. — Ce-i asta? Feciorul ăsta de curvă e bogat! Al dracului de bogat! Grăsanul Mohamed Kader își puse arma alături și strânse monedele și pietrele, punându-le din nou în sac. Fără să-și ridice privirea, spuse: — Da. Dar asta o știe doar el - făcu o pauză. Și acum noi. — Ce vrei să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-l spânzure. Nu? — Asta nu e treaba mea. Eu îmi fac datoria - întinse mâna și dădu la o parte vălul ce acoperea fața omului care zăcea inconștient. Privește-l în față! Ești în stare să-l omori? Deși nu voia, grăsanul Mohamed Kader observă chipul plin de spuzeală, gălbejit și zbârcit, pe care o barbă aspră și albă îl îmbătrânea vizibil. Vru să-și îndepărteze imediat privirea, dar ceva îi atrase atenția și strigă deodată: — Tipul ăsta nu poate fi targuí-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
armă, un om slab și puternic, care părea să se fi ivit din burta umflată a cămilei moarte. Trecu pe lângă el, după ce-i aruncă o scurtă privire pentru a se asigura că nu prezintă nici un pericol, împinse cu piciorul mitraliera grăsanului, îndepărtând-o, și se îndreptă grăbit spre jeep, unde căută nerăbdător, până găsi un bidon cu apă și bău îndelung, fără să-și ia privirea de la rănit. Bău, lăsând lichidul să i se scurgă pe gât și pe piept, înecându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]