3,747 matches
-
românește. Mai întâi, Septuaginta diferă de TM prin numărul de cărți și prin ordinea acestora. Unele cărți și fragmente, precum Înțelepciunea lui Solomon sau Bel și dragonul, Suzana (ultimele două, suplimente ale Cărții lui Daniel), au fost redactate direct în greacă. Apoi, Septuaginta cuprinde patru, nu trei secțiuni principale: Torah, cărți istorice, cărți poetice și sapiențiale, Profeți, iar ordinea cărților diferă de ordinea TM. În continuare, mă voi opri asupra a două tipuri de diferențe între TM și LXX: 1. abrevierile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cărții Exodului. În LXX, instituțiile cultice sunt descrise de două ori. Prima descriere (cap. 25-31) concordă în mare cu descrierea din TM. Pentru a doua descriere, TM are însă foarte multe elemente suplimentare față de LXX. Capitolul 36, 8-34 oferă în greacă o formă abreviată. Cum „rezolvă” traducătorii Bibliei în românește această situație? Pur și simplu aleg varianta TM, nu pentru că ar urma un principiu metodologic coerent, ci pentru că varianta oferită de TM e mai lungă. Deuteronomul. Capitolul 32 cuprinde celebra „Cântare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la versiunea masoretică); pentru Esther, versiunea LXX, fiind mai lungă, este preferată; psalmii sunt traduși tot după versiunea mixtă LXX-TM (cu improvizații personale) - s-a adoptat numerotarea LXX, cu un psalm mai puțin, întrucât psalmii 9 și 10 formează în greacă o singură unitate; Proverbele în versiunea LXX prezintă numeroase adăugiri față de versiunea masoretică - bănuim varianta aleasă de tălmăcitorii/diortositorii români. Ajung la cei doisprezece profeți. Ordinea lor în TM este complet diferită de cea a Septuagintei. Biblia românească o preia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
TM este complet diferită de cea a Septuagintei. Biblia românească o preia pe aceasta din urmă. După cum afirma la începutul secolului unul dintre marii bibliști ai epocii, W.R. Smith, „nu există multe părți din Vechiul Testament în care divergențele dintre greacă și ebraică să fie atât de întinse precum în cartea profetului Ieremia”. Într-adevăr, se știe acum (grație unui manuscris-martor) că versiunea greacă are un cu totul alt substrat decât cea ebraică. Pe lângă faptul că LXX numără cu 2.700
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
antiohieni și, desigur, pe Ieronim - n.n.ț. Ei aveau doar câteva cunoștințe rudimentare ale acestei limbi, ca și Philon din Alexandria: două-trei cuvinte de tipul manna, pascha, sabbata. Chiar cei mai savanți dintre ei nu sunt în stare să compare greaca cu ebraica: ei se mulțumesc să confrunte diferitele versiuni grecești între ele șprecum Origen, creatorul vestitei Hexapla - n.n.ț și-și dau seama, de pildă, că versiunea lui Aquila șo altă traducere în greacă a Vechiului Testament, mai literală - n.n.
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu sunt în stare să compare greaca cu ebraica: ei se mulțumesc să confrunte diferitele versiuni grecești între ele șprecum Origen, creatorul vestitei Hexapla - n.n.ț și-și dau seama, de pildă, că versiunea lui Aquila șo altă traducere în greacă a Vechiului Testament, mai literală - n.n.ț, fidelă literei textului biblic, constituie pentru dânșii calea ideală de acces spre acest text. (M. Harl) Voi exemplifica ideea lui Marguerite Harl prin câteva exemple concrete. Așadar cum citeau și cum interpretau Părinții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sânul mamei lor? Căci țav lațav, țav lațav, cav lacav, cav lacav, zeher șam, zeher șam (poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, regulă peste regulă, regulă peste regulă, când pe aici, când pe acolo)”. Acum, fragmentul citat de Origen din greacă: „Cei care au fost înțărcați de la lapte, care au fost smulși de la sân; primește chin după chin, primește speranță după speranță, încă puțin, încă puțin, prin sila buzelor, printr-o limbă străină”. Amândouă versiuni par poeme suprarealiste. Dar, pentru Origen
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
stilistic, versiunea din 2001 mi se pare o reușită. Ieșirea din impas Creștinii din România, de orice confesiune ar fi ei, au nevoie urgentă de două traduceri, una realizată după textul masoretic (plus textul grec ale fragmentelor redactate direct în greacă), iar a doua realizată exclusiv după textul grec al LXX. Franța dispune de două tălmăciri excelente ale TM (Biblia de la Ierusalim și Traducerea Ecumenică a Bibliei: TOB), precum și de două traduceri ale Septuagintei (una din secolul al XIX-lea, alta
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
manuscrise, în vederea traducerii, câteva tratate ale lui Grigore Palamas. În Germania, la Berlin și München, a descoperit „teologia dialectică” de ultimă oră a lui Barth, Bultmann și Brunner 178. Grecia însă este locul unde și-a dobândit instrumentele de lucru - greaca modernă și greaca veche -, unde și-a făurit o viziune ideală asupra ortodoxiei, considerată ca unică și incoruptibilă păstrătoare a Adevărului divin. Lui Bielawski îi revine meritul de a fi atras atenția nu numai asupra descoperirii Dogmaticii lui Cristos Androutsos
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
câteva tratate ale lui Grigore Palamas. În Germania, la Berlin și München, a descoperit „teologia dialectică” de ultimă oră a lui Barth, Bultmann și Brunner 178. Grecia însă este locul unde și-a dobândit instrumentele de lucru - greaca modernă și greaca veche -, unde și-a făurit o viziune ideală asupra ortodoxiei, considerată ca unică și incoruptibilă păstrătoare a Adevărului divin. Lui Bielawski îi revine meritul de a fi atras atenția nu numai asupra descoperirii Dogmaticii lui Cristos Androutsos (1867-1935), ci și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
războaie mondiale, în special de către Vasile Loichiță și Nichifor Crainic. Este totuși adevărat că, dacă n-ar fi beneficiat de anii de studii în Grecia, Franța și Germania, proiectele sale nu s-ar fi putut realiza niciodată. Datorită învățării limbilor greacă veche și modernă, a limbii germane și mai ales datorită descoperirii Părinților la Atena, el a putut să depășească nivelul teologului amator (deși genial) al unui Nichifor Crainic și să se adape direct din izvoarele misticii ortodoxe. 4. Se constată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să li se redea Părinților, greci și latini (dar mai ales greci), influența pe care aceștia o cam pierduseră în formarea elitelor creștine, clerici și laici. Proiectul urcă în 1937, când Părintele Fontoynont, excelent elenist, autor al unui manual de greacă veche folosit și astăzi în Franța, devine pentru câțiva ani „prefect de studii” la Scolasticatul de la Fourvière (cartierul „de sus” al Lyonului). Chiar dacă inițiativa Părintelui Fontoynont s-a soldat cu un eșec (Roma nu i-a acordat binecuvântarea), succesorii săi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vorbește despre „taina trădării”. Dacă Isus trebuia trădat (de ce trebuia trădat? - iată întrebarea) și dacă Iuda nu ar fi făcut-o, atunci cine ar fi făcut-o? O altă întrebare: de ce evangheliștii folosesc, în legătură cu Iuda, un verb care înseamnă, în greacă, pur și simplu „a preda”, „a livra pe cineva”, iar nu „a trăda”? Ei folosesc verbul paradidonai, cu sensurile de mai sus, când aveau foarte bine la îndemână verbul prodidonai, „a trăda”, fără nuanțe. Acum, de-a lungul vremii există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
secolul I d.Hr. E dificil, dacă nu chiar imposibil, să reconstituim etapele autonomizării versiunii grecești. Cert este că la un moment dat comunitatea iudaică elenofonă din Alexandria, extrem de numeroasă, a simțit nevoia imperioasă de a transpune Torah în limba oikoumenei, greaca. La origine, Septuaginta nu-i decât traducerea Torei iudaice, adică a Pentateuhului. De ce această nevoie, spuneam, imperioasă de transpunere? Pentru că o bună parte din comunitate nu mai utiliza ebraica. În plus, exista o presiune și o atracție foarte puternică din partea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ne punem o clipă în atmosfera secolului I sau al II-lea după Cristos, în Palestina, Siria, Antiohia sau Egipt. Deși limbile vernaculare continuau să fie vorbite, totuși, pentru a „face carieră”, pentru a intra în circuitul cultural sau spiritual, greaca era absolut obligatorie; chiar și după cucerirea romană. Nu intru în amănunte. Vreau doar să spun că evreii nu se puteau dispensa de greacă atât de ușor, numai pentru că o „sectă”, creștinii, și-au apropriat Torah prin greacă. Nu, ei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
să fie vorbite, totuși, pentru a „face carieră”, pentru a intra în circuitul cultural sau spiritual, greaca era absolut obligatorie; chiar și după cucerirea romană. Nu intru în amănunte. Vreau doar să spun că evreii nu se puteau dispensa de greacă atât de ușor, numai pentru că o „sectă”, creștinii, și-au apropriat Torah prin greacă. Nu, ei au produs replici, traduceri care se voiau polemice la adresa vechii Septuaginte: versiunile lui Symmachos sau Aquila, de pildă. Acum, din perspectiva secolului XXI, criteriile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sau spiritual, greaca era absolut obligatorie; chiar și după cucerirea romană. Nu intru în amănunte. Vreau doar să spun că evreii nu se puteau dispensa de greacă atât de ușor, numai pentru că o „sectă”, creștinii, și-au apropriat Torah prin greacă. Nu, ei au produs replici, traduceri care se voiau polemice la adresa vechii Septuaginte: versiunile lui Symmachos sau Aquila, de pildă. Acum, din perspectiva secolului XXI, criteriile care definesc autonomia Septuagintei sunt mai ușor de definit, întrucât în spatele nostru există o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu este prilejul unic al reînnoirii limbii proprii, prin manifestarea unui univers străin căruia i se deschide. În acest sens, scriitorul german Rudolf Pannwitz spunea: „Traducerile noastre, chiar cele mai bune, pleacă de la un principiu fals, vrând să germanizeze sanscrita, greaca, engleza în loc să sanscritizeze, să elenizeze și să anglicizeze germana. Ele respectă mai degrabă obiceiurile propriei limbi decât spiritul limbii străine ș...ț, greșeala fundamentală a unui traducător fiind aceea de a păstra momentul contingent al propriei limbi în loc să o supună
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
intra în adâncimea textului biblic fără calitățile înșirate de Luther. Dar ce ne facem cu tabăra „adversă”, a pioșilor semidocți, a aflătorilor în treabă, care se apucă să traducă ori să îndrepte Biblia fără să fi învățat cum trebuie nici greaca, nici ebraica, nici latina, fără să fi văzut în viața lor un manuscris, fără să știe exact cu ce se mănâncă patristica sau exegeza biblică? Traducătorii Septuagintei din cadrul Colegiului Noua Europă nu sunt numai creștini, ci sunt și serios școliți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Moise sub forma „Isus Nave” (folosind un singur i), cu o prudență nejustificată și ridicolă. De ce trebuie să-l deosebim ortografic de numele Mântuitorului, scris cu doi de i (această chestiune a i-urilor e altă poveste tipic ortodoxă)? În greacă e un singur nume, de ce noi trebuie să creăm două în românește? Logica înaintașilor merge împotriva respectului față de textul sfânt. Noi nu avem dreptul să umblăm cu fofârlica prin textul biblic. Nici românii, nici BOR n-au tradus Torah din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
singur nume, de ce noi trebuie să creăm două în românește? Logica înaintașilor merge împotriva respectului față de textul sfânt. Noi nu avem dreptul să umblăm cu fofârlica prin textul biblic. Nici românii, nici BOR n-au tradus Torah din ebraică în greacă. Au tradus-o rabinii din Alexandria. Prin urmare românii și BOR au obligația morală să respecte acest text, așa cum l-au respectat toți Părinții Bisericii. Că sunt într-însul lucruri ciudate, unele chiar respingătoare sau absurde, cu care morala sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Sună deplasat. Am mai auzit, dar nu foarte des, „corabia lui Noe”. Dar „corabia” este banal. Problema ridicată aici de traducere se află în altă parte și mărturisesc că am avut câteva nopți nedormite din pricina ei. De ce? Pentru că „arcă”, în greacă, este kibotos, strămoșul românescului „chivot”. Tot kibotos este folosit și de traducătorul Exodului pentru a numi „chivotul legământului”. Aceasta este o caracteristică a LXX, de a folosi același cuvânt atât pentru ambarcațiunea lui Noe, cât și pentru cufărul din lemn
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Eram flăcău pe vremea aia... Hei-hei, că din vremurile alea multă apă a trecut pe Argeș în jos și din oameni s-a scurs duhul de-atunci!... Da, da, n-a mai rămas mare lucru!... Și-acum, uite... Hora de la Greaca... Învârtita de la Comana... Bătuta de la Prundu... Răcenița de la Hotarele... Cine mai știe acum de ele?... Cine mai știe azi de Zâncă, de Lambru, de Panțâru, de Pribeagu, de Ploscă, de Veselu?... Nu mai știe nimeni astăzi de ei, că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
persoana altora sunt gesturi foarte îndepărtate modului meu de a fi. Dar nu este necesar să fim moraliști aroganți pentru a prefera să rămânem la distanță de reprezentanții unui astfel de comportament, în special când aceștia se consideră cinici (în greacă Kynikós = câinesc, fără rușine). Nu am nimic împotriva unui spectacol politic glumeț și distractiv sau a comediei de bun gust, ironică și satirică. Însă mă indignez în fața unui cinism care, tocmai în mediul luptei puterii politice și economice, supune cu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
existe chiar de la început? De ce ceva ce de mii de ani este predicat și venerat, ceva căruia i se adresează rugăciuni în sinagogi, în biserici și în moschee trebuie să fie o pură iluzie? De ce căutarea unei cauze prime (în greacă arché), a unui principiu originar al tuturor lucrurilor, demarată de gânditorii ionici presocratici, ar trebui să fi fost încă de la început o activitate lipsită de sens? În aceeași termeni ne putem referi la concepția lui Platon despre idea Binelui, a
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]