288 matches
-
microfonul în față. Turiștii își scoteau aparatele de fotografiat. Urangutanul se uita direct la Hagar și scoase un sunet ciudat, ca o tuse. — Dwaas. Hagar repetă sunetul. — Dwaas. Urangutanul îl privea fix. Buzele curbate se mișcară. O secvență de mârâituri guturale: — Ooh stomm dwaas, varlaat leanme. Unul dintre turiști spuse: — El scoate sunetele astea? — Da, zise Hagar. — Adică...vorbește? — Maimuțele nu pot vorbi, spuse un alt turist. Urangutanii sunt muți. Așa scrie în carte. Câțiva fotografiară maimuța care se legăna, declanșând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
tânăr, cam de mărimea unui copil de patru ani. Fața cimpanzeului era mai plată decât era normal, iar pielea lui era palidă. Însă se vedea clar că era un cimpanzeu. — Bună, Dave, zise Rovak. — Bună, spuse cimpanzeul. Avea o voce guturală. Se întoarse spre Henry și întrebă: — Tu ești mama mea? Henry Kendall rămase fără grai. Bărbia i se mișca, dar nu ieșea nici un cuvânt. — Da, el este, Dave, spuse Rovak. Se întoarse spre Henry și adăugă: — Îl cheamă Dave. Cimpanzeul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
voce joasă și gravă, care spuse: — Alors. Merde. Deschise ochii. Se uită la Hagar, care stătea alături. Acesta negă din cap. — Alors. Comment ça va? Gorevici se uită încet în jur. — Merde. Scumbag. Espèce de con. Era un sunet jos, gutural, ca al unui bețiv, într-un bar. — Fungele a usted. Gorevici porni camera. Nu își dădea seama de unde venea vocea, dar putea să o înregistreze. Învârti obiectivul într-un arc lent, în timp ce urmărea nivelul microfonului. Cum microfonul era direcțional, putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
sufocare, căci, cu cât i se întețea respirația cu atât simțea mai mult nevoia de aer, am luat o piatră și l-am izbit cu ea în mâna pe care o ținea lipită de un trunchi. A scos un strigăt gutural și m-a privit uluit în timp ce-și oblojea mâna zdrelită cu cealaltă mână; în schimb, în câteva momente, respirația i-a redevenit normală. - Deseori durerea trupului o alungă pe cea a sufletului. Iartă-mă! Atunci m-a îmbrățișat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de mine, scăpându-mi din mâini, de data asta pentru totdeauna. Ar fi trebuit să-mi închipui că avea la el otravă. Iată însă că pe neașteptate cadavrul a vorbit. Nu era glasul lui, ci unul venit parcă din iad, gutural. - Sunt unde vei veni și tu. Aici te aștept. Cuprins de o spaimă nebună, am înșfăcat copăcelul de aur și l-am lovit cât am putut de tare în cap și în mutră. Din tâmpla despicată a țâșnit sânge și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
neprețuită - copilul cu ochii negri și cu părul de aur. I se zicea Tuki, adică „dulceață”. Toate femeile se întreceau în avea grijă de ea, după ce mama ei adevărată, Huna, murise. Huna fusese o moașă pricepută, faimoasă pentru râsul ei gutural, o femeie mult regretată de celelalte. Nici una nu se plângea că trebuia să aibă grijă de această copilă fără mamă, și chiar și bărbații, pentru care copii erau la fel de atrăgători ca oalele de gătit, se opreau s-o atingă tandru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
semăn absolut deloc cu vechea mea imagine. Decât la față, firește. Dacă te uiți foarte de aproape. Dar ideea e că n-o să stea nimeni să mă privească de aproape. Oricum, pe asta mizez. — Bună ziua, spun cu o voce joasă, guturală. Încântată de cunoștință. Vorbesc ca un travestit. Dar nu contează. Cel puțin, bine că nu vorbesc ca un avocat. Plec de la Starbucks cu capul în jos și pornesc pe stradă, apoi dau colțul și văd treptele binecunoscute de granit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
neras, obosit, speriat, ține o varză în mâini și se uită la ea; INAMICUL e mut; el afișează alternativ figuri tâmpe și zvâcnete de inteligență; în tot cursul acestui act, INAMICUL va încerca să se exprime prin semne și sunete guturale, risipindu-se cu voluptate în acest tip de comunicare; el începe prin a fi demn de milă, trece prin grotesc și ajunge la enervare; semnele grafice prin care vor fi notate replicile sale nu au decât rolul de a puncta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Întreabă-l cum îl cheamă. PARASCHIV (Către INAMIC.): Cum te cheamă? INAMICUL: Ho-ho-ho... PARASCHIV: Râde... MACABEUS: E nebun. PARASCHIV: Ce facem? MACABEUS (Care tot timpul a stat în umbra lui PARASCHIV, scoate ușor capul din spatele acestuia): Ești nebun? INAMICUL (Sunete guturale.): Hi-hi... PARASCHIV: Râde de noi. INAMICUL: Hm! Hmmm... Hmmmm... (Se străduiește să spună ceva, dă din mâini, dă din cap, își dezvelește pieptul.) MACABEUS: Ce face, ce face? PARASCHIV: Dă din cap. Își dezvelește pieptul... MACABEUS: Are bocanci? PARASCHIV: N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
lângă alta.): Multe! PARASCHIV (Către MACABEUS.): Zice că sunt multe, undeva unde știe el. MACABEUS (Nervos, molfăind.): Nu te-am întrebat ce zice! (Din acest moment al acțiunii ritualul se stabilizează în felul următor; ori de câte ori va gesticula și scoate sunete guturale, INAMICUL se va adresa lui PARASCHIV; ori de câte ori va folosi cuvinte coerente, INAMICUL se va adresa lui MACABEUS; cei doi nu vor observa această duplicitate comportamentală a INAMICULUI.) PARASCHIV: E-e! (Molfăie și el.): Trebuie să mai luăm. INAMICUL (Către PARASCHIV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
șăgalnic, strângând și mai tare mâța la pieptu-și înzeit, Scheihainimé își țuguie buzele și, de undeva din pântecele mașinărie, horcăit, năvăli un hohot batjocoritor: Niet. Eșcio raz! Femeia privi nedumerită spre ușa de la intrare. Parcă venise dinspre acolo vocea aceea guturală. Cam așa vorbea și generalul Afanasii Mihailovici Ștrunțkovici care se instalase în august ’44 în apartamentul lor, rechiziționat pentru trupele sovietice care treceau să elibereze Bucureștii. De câte ori auzea o voce guturală, vorbind rusește, tresărea răvășită. Ștunțkovici îi dăruise câteva nopți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ușa de la intrare. Parcă venise dinspre acolo vocea aceea guturală. Cam așa vorbea și generalul Afanasii Mihailovici Ștrunțkovici care se instalase în august ’44 în apartamentul lor, rechiziționat pentru trupele sovietice care treceau să elibereze Bucureștii. De câte ori auzea o voce guturală, vorbind rusește, tresărea răvășită. Ștunțkovici îi dăruise câteva nopți de pasiune cum nu mai întâlnise până atunci. Parcă toți ciulinii stepei ruse îi pârpoleau trupul, șfichiuri de crivăț îi răvășeau sufletul și nesfârșite hoarde de cazaci tot dădeau să intre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
scosese pălărioara roșie și își lustruia cu o batistă mare, galbenă cu dungi verzi, cornițele. Transpirase. Sudoarea însă nu se prelingea. Înghețată, poleise cornițele cu o pojghiță lucioasă, verzulie. „Dom Condrat! Aspasia, vară-mea...“, strigă insul, răspicat, mustrător. Vocea sa guturală, trecând peste capetele celor dintre ei, venea poticnită, de parcă ar fi urcat și ea, treaptă după treaptă, până la el. „Aspasia, n-a mai putut aștepta. M-a lăsat pe mine să-i țin rândul și să vă spun că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un telefon. Acum trebuie să plec. Nu, nu, nu te ridica. După care s-a întors pe călcâie, trăgând de fusta scurtă și strâmtă și a sărutat-o zgomotos pe Amanda. Ne mai vedem noi, superbule, i-a murmurat ea gutural lui Hugo, când l-a sărutat, aplecându-se atât de tare către el, încât acesta i-a văzut sfârcurile. În timp ce Laura clicăia pe marmura holului, amândoi s-au uitat după ea: Hugo, ușurat s-o vadă dispărând, iar Amanda roasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
cealaltă prefera să nu se gândească. A, da. Laura i-a dat un ghiont sugestiv în coaste. —Te și vedeam aspirând gol pușcă și dând peste cap pahare de Baileys. Îmi închipui, a adăugat ea, cu o voce joasă și guturală, că ai arăta de-a dreptul superb. Hugo regreta acum cu amărăciune momentul de nebunie milostivă care-l determinase să accepte cafeaua. S-a decis să pună capăt întâlnirii cât de repede posibil. Când se întoarce Amanda? Coatele Laurei erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
am reușit prin nici un tertip să scăpĂm de ea. Ceea ce te izbea la Carmina era privirea, despre care oricine ar fi spus fărĂ pic de ezitare că e o privire de om nebun. Din când În când scotea niște icnete guturale, gesticulând necontrolat cu mâinile. PĂrea să vorbească cu cineva nevăzut și uneori Își dădea capul pe spate și râdea gros. Era clar că În starea În care se afla nu avea ce să caute aiurea pe străzi și că noi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
am reușit prin nici un tertip să scăpăm de ea. Ceea ce te izbea la Carmina era privirea, despre care oricine ar fi spus fără pic de ezitare că e o privire de om nebun. Din când în când scotea niște icnete guturale, gesticulând necontrolat cu mâinile. Părea să vorbească cu cineva nevăzut și uneori își dădea capul pe spate și râdea gros. Era clar că în starea în care se afla nu avea ce să caute aiurea pe străzi și că noi
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
negru, gros părea că se rostogolește moale dinspre zare spre trăsură, un noroi cald, care fierbe și plesnește, făcând să se miște domol suprafața lui. Bucăți din această lavă pătă câmpul pe ici, pe colo, adunîndu-se spre centrul invaziei. Strigătele guturale sugrumate crescură în val, și noroiul începu să se prăvale mai cu putere, zguduind pământul. - Sunt bivolii, zise Pascalopol, și opri brișca lângă marginea drumului. Cum Otilia se îngrijora, o asigură: Nu fac nici un rău. Colbul crescu ca o furtună
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și că plicul căzuse jos. Otilia luă scrisoarea, o răsuci, o scoase din plic și-și aruncă distrat ochii deasupra. Era în obiceiul ei de a-și satisface fără împotrivire din partea lui Costache orice curiozitate. Moș Costache scoase un apel gutural: - Nu-nu-nu citi, e ceva care nu trebuie. - Cum, papa? Tu ai început să ai taine față de mine? Mă faci curioasă! Cine e ăsta care scrie așa înțepat? Costache căzu scăldat în sudori, iar Otilia sorbi repede întîile rânduri. Deodată se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Stănică, netulburat, pipăi mai de aproape salteaua, apoi vîrî brusc mâna sub ea și trase pachetul cu bani. Bătrânul holbă ochii, scăpă gura mare spre a spune ceva, se dădu jos printr-o sforțare supraomenească, pe marginea patului și urlă gutural, plîngător: - Banii, babanii, pu-pungașule! Apoi deodată se prăbuși la pământ. Stănică vîrî bine pachetul sub cămașă, spre pântece, privi pe fereastră și ieși prin salon și prin ușa gotică. În curte nu era nimeni și nici pe stradă. Intră calm
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
locul din colțișorul grădinii unde a îngropatără străchinioara cu monede de aur!... Amintește-i: în noaptea dinainte de a-l arestui comuniștii... Și de-a da în el jandarmii cu cartușul, la pădurile de fagi, de lângă închisoarea Parapetu!... - Fîl-fîl! le promise, gutural, tuturor Sinistratul. Transpirase. Își simțea pe spinare, coborând și încolăcindu-i-se sub coapsele subțiri, mici afluenți de nădușală. Iar aerul înnegrit de fumul platformelor industriale din vecinătate îi necăjea plămânii, dîndu-i senzația că i-ar îngreuna urcușul. - Fîl-fîl! glăsui
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trist. Încetul cu încetul, semănară frazele armenești cu cuvinte românești, iar în cele din urmă, după examinarea sumară a fondului, convorbirea continuă în limba română, pe care doctorul Rapig, crescut în România, o vorbea curent, însă cu un accent foarte gutural. Saferian oftă adînc: - Of, of, vin ani grei, s-au dus vremurile de acum treizecide ani! - Nu trebuie ținut nimic angajat pe loc, rezumă dupătoate aparențele doctorul Rapig colocviul în armenește. - Așa am să fac. Când Demirgian, terminîndu-și supravegherea transporturilor
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
să știți că-i ceva bun! (fr.). G. Călinescu - E frig al dracului, domnule! observă. - Boreu devine pervers! Își dădu în petic Suflețel, făcîndaplicații mitologice. Hangerliu îl privi liniștit, trosnind în gură o sămânță, apoi aprobă: Da, da", și râse gutural. De fapt, nu înțelesese. - Am auzit, observă Hangerliu, că în casa dumitale seface o bucătărie fantastică, mi-a spus Dinu Gaittany, ești un gourmet 1. Am să viu o dată, je vous demanderai à diner 2. - Bucuros! se precipită Suflețel, în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Madam Pomponescu începu tratative prin Gaittany, care la rîndu-i se puse în contact cu Hangerliu, în scopul de a capta pe prințesă. Ele durară mult și se izbiră de o rezistență mirată din partea Hangerlioaicăi. . - Tanti, zise Hangerliu cu glasul lui gutural, madam Pomponescu ar dori s-o onorezi cu vizita dumitale. . - Cine e această doamnă Pomponescu? se prefăcu ignorantă Hangerlioaica. . - Soția ministrului, tanti! . - Ah, da, prin urmare e căsătorit. . - Evident! Este influentă, poate servi.- Și... ce să vizitez? . . - Pe doamna Pomponescu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
are consoane pre moi, nici prea aspre, nici vocale prea lungi sau prea scurte: mai toate sunetele sunt medie și foarte curate. Cu toate acestea în teatru avem ocazie de a auzi vorbindu-se cu ton franțuzesc (nazal) sau spaniol (gutural ). Gâtul d-lui Manolescu de ex. joacă un mare rol în declamația d-sale, deși în limba românească până și consoanele guturale c, g, ch nu se produc în gât chiar, ci aproape de el la capătul ceriului gurei. E drept
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]