181 matches
-
ale acestui gen își petrec cea mai mare parte din timp în arbori, unde își găsesc hrana, devastând cuiburile de pasări de pe crengi sau din scorburi. Se hrănesc cu rozătoare de talie mare și mijlocie (șoareci de câmp, șobolani, popândăi, hârciogi), iepuri tineri, păsări (de mărimea unui porumbel) și cu puii și ouăle lor, mai rar cu șopârle. După ce au apucat prada cu gura, se încolăcesc în jurul ei până ce o sugrumă prin constricție și nu se desfac din jurul ei până ce simt
Elaphe () [Corola-website/Science/333980_a_335309]
-
speciilor de faună și floră sălbatică) sau aflate pe lista roșie a IUCN; astfel: Mamifere cu specii de: cerb ("Cervus elaphus"), căprioară ("Capreolus capreolus"), pisică sălbatică ("Felis silvestris"), jderul de copac ("Martes martes"), popândău european (Spermophilus citellus), orbete ("Nannospalax leucodon"), hârciog european ("Cricetus cricetus"), hermină ("Mustela erminea"), șoarecele pitic ("Micromys minutus"), chițcan mic de apă ("Neomys anomalus"); Păsări (migratoare, de pasaj) protejate la nivel european prin "Directiva CE" 147/CE (anexa I-a) din 30 noiembrie 2009: sfrânciocul cu frunte neagră
Câmpia Careiului (sit SCI) () [Corola-website/Science/334015_a_335344]
-
este un gen de hârciogi fosili de la începutul Miocenului din Europa. Este cunoscut din zona MN 4 (a se vedea MN zonificare) în Oberdorf, Austria; Karydia, Grecia; și Tägernaustrasse-Jona, Elveția, și din zona de MN 5 într-un singur sit la Affalterbach, Germania. Înregistrările MN4
Seorsumuscardinus () [Corola-website/Science/337216_a_338545]
-
într-un gen separat, "Heissigia", când a fost descrisă pentru prima dată în 2007, dar a fost reclasificată ca o a doua specie de "" în 2009. Cele două specii de "Seorsumuscardinus" sunt recunoscute după dinții izolați, care arată că erau hârciogi cu dinți lați. Dinții sunt toți caracterizați de lungi creste transversale cuplate cu altele mai scurte. Una dintre aceste creste, anterotropidă, distinge cele două specii, ea fiind prezentă în molarii inferiori ai "S. alpinus", dar nu în cei ai "S.
Seorsumuscardinus () [Corola-website/Science/337216_a_338545]
-
Muscardinus", genul actualului pârș de alun, care apare aproximativ în același timp, și cu mai vechiul "Glirudinus". În 1992, Thomas Bolliger a descris niște dinți de "Seorsumuscardinus" din localitatea elvețiană Tägernaustrasse (MN 4; Miocenul timpuriu, vezi MN zonificare) ca un hârciog nedefinit (familie Gliridae), probabil, înrudit cu "Eomuscardinus". Șase ani mai târziu, Hans de Bruijn a numit noul gen și specie "Seorsumuscardinus alpinus" pe baza materialului din Oberdorf, Austria (de asemenea MN 4) și a inclus fosile din Tägernaustrasse și de
Seorsumuscardinus () [Corola-website/Science/337216_a_338545]
-
și Prieto consideră că acest ultim nume este un neidentificabil "nomen dubium". Numaidinții laterali ai "Seorsumuscardinus" sunt cunoscuți; aceștia includ cel de-al patrulea premolar și trei molari în maxilarul superior și în fălci (mandibula). Dinții sunt mijlocii pentru un hârciog și au o suprafață plată ocluzivă. "S. bolligeri" este puțin mai mare decât "S. alpinus". Cea de-al patrulea premolar superior (P4) are patru creste transversale principale; descrierea "S. bolligeri" menționează o creastă suplimentară, plasat central mici crest. De Bruijn
Seorsumuscardinus () [Corola-website/Science/337216_a_338545]