227 matches
-
mântuitorul lui Sammler - nu avea știri sau nu voia a le da. Cieslakiewicz Își riscase viața pentru el. Baza acestui fapt era o mare ciudățenie. Nu se plăceau unul pe altul. Ce era de plăcut la Sammler? - pe jumătate gol, hămesit, cu părul și barba Încâlcite, ieșind târâș din pădure. Lunga experiență a morților, mânuirea oaselor omenești poate că-l pregătiseră pe Îngrijitor pentru arătarea care era Sammler. Îi dăduse drumul În mormântul familiei Mezvinski, Îi adusese niște zdrențe să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
foamei. Unul la un colț de stradă, voinic, întreg, muntean, nu târgoveț, deși în straie de oraș rupte, se uita la fiecare trecător cu ochi negri, mari, aprinși, lacomi. Se apleca neașteptat și te speria. . . Un lup de prin tranșee, hămesit dar neistovit, venit de spaima pustiului spre miezul orașului la zgomot și lumină, strângând dinții neputincioși, dar mâncând cu ochii prada frumoasă, proaspătă. Câteva zile în șir l-am văzut la același colț al Fântânei cu Calea Victoriei. Ocoleam de câte ori treceam
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
nu se întâmpla niciodată, dar pe care ea îl aștepta. Era imposibil de convins să nu-l mai aștepte. Între timp, strălucea oriunde s-ar fi dus și orice ar fi făcut. O vedeam reflectată în pupile mărite de admirația hămesită, invidioasă, adoratoare, impudică, violentă, ale altora. O vedeam. Incapabilă să se hotărască să se bucure de strălucirea ei. De mine era ba entuziasmată, ba apropiată ca ntr-o amiciție caldă și non-autoritară, ba ruptă total, ca și cum nu aș fi fost cu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
se predea. S-ar părea că ne-a pălit mânia lui Dumnezeu, a cugetat serenisimul sub coviltirul ce urma calea Nordului pe o vreme mai mult decât ostilă. * * * După ce a trecut prin trei foste capitale ale Moldovei, invincibila armată pospolită, hămesită, vlăguită și înfrigurată a ajuns la o așezare de pe apa Siretelui, pe numele ei Ropce. De aici nici că s-au mai putut mișca înspre țara lor o bună bucată de vreme. Ploile de sus cu omăt reavăn, puhoaiele de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
chiar și de la celălalt capăt al Huțuliei, numai să fie în viață, că de-o fi mort, atunci adio, mamă!.. Și să-l vezi dumneata pe huțulică spășit, cu sfărcurile mustății pleoștite și cu coada între picioare, ca un câine hămesit și hăituit, dând târcoale gospodăriei abandonate și rugându-o pe huțulcă să-l ierte și să-l reprimească la cuibul fericirii lor. Dar pe unde mi-ai umblat, Trifănele, nu mai puțin de-un an și-o vară? Și unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
arătoase din fermă. Deschise larg ușa, legă animalele una de alta, făcu același lucru și cu vițelușii, și, cu o bucurie imensă În suflet, porni către casă. Reveni spre amiază. Animalele se terminaseră de tot. Adăposturile și țarcurile erau goale. Hămesiții de libertate și de distrugere au trecut la pasul următor: dărâmarea și Împărțirea construcțiilor. Au luat-o ușurel: cu acoperișurile, au trecut la ziduri, au coborât la padocuri, și, În cele din urmă, au dislocat, din pământ, și dalele de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
tocmai își turnase în pahar. — Câine-san, răspunse Gaston arătând spre farfuria lui, vrea să mănânce. — Câine-san? Tomoe a înțeles imediat ce voia Gaston, amintindu-și-l în chimonoul de noapte și încălțat cu pantofii lui vechi, însoțit de potaia aceea bătrână, hămesită și murdară. — A, da, câinele acela vagabond. Câinele acela bătrân vagabonda prin împrejurimi. Uneori le intra și lor în bucătărie sau răsturna găleata de gunoi, stârnind furia lui Mă-chan. Gaston se ridică și deschise fereastra. Câinele tușea afară. Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a dat dom’ Mardare un dupac amical. Cum să fie ce-ai zis, mu... mă-sa pe gheață, da’ ce, noi suntem la negri, să crească toate bâzdâgăniile? Nu, era de cal, cred că de la șatra lui Panghele, și câinii hămesiți au curățat carnea de pe oase... - Atunci n-avea coarne? mă ia gura pe dinainte. Se vede că i-a apucat o milă nesfârșită pentru nenorociții cu școală: - Cum, Doamne iartă-mă, să aibă coarne? s-a mirat. Doar nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
braț. Fac eforturi să rămân calmă, dar tensiunile zilei se adună înăuntrul meu. Am muncit de mi-au sărit capacele, am avut o zi de naștere ca și cum nici n-ar fi fost, îmi simt oboseala în tot corpul, și sunt hămesită... și acum baba asta îmi spune să cos un nasture ? — Nu e nici un păcat, îi zic tăioasă. — Cum zici tu, draga mea, spune doamna Farley pe un ton împăciuitor, și traversează holul spre apartamentul ei. Nu știu de ce, asta mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
un val de șoc. Douăzeci de minute ? Păi e abia doișpe și zece. Cei de catering vin abia la ora unu. — Nu doriți să beți ceva înainte ? propun disperată. — Nu, mersi, spune ea. Doar sandvișurile. Sinceră să fiu, suntem cam hămesiți, așa că dacă te-ai putea grăbi un pic... — Da, zic înghițind în sec. Nici o problemă ! Mă înclin automat în clipa în care Trish dispare și îl aud pe Nathaniel pufnind din nas. — Faci reverențe, văd, spune. — Da, fac reverențe, zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
investigației se afla în înseși premisele ei, știa, rezultatele nu însemnau nimic. Lipsa dovezilor nu semnifica mai mult decât abundența lor și probele măsluite erau mai convingătoare decât cele reale. Nu, nici măcar somnul, la fel de nesățios și imprudent pe cât de urgentă, hămesită, imprudentă fusese partida de amor, nu absolvea manechinul de suspiciunea de care nimeni nu mai avea dreptul să fie absolvit. Mai ascultă, o clipă, înainte de a pleca. Nimic, neant, nici o mișcare. Ieși, sleit, din nacela de reanimare. Se opri, lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
recunoaște fiara nocturnă. O amețeală... se lungesc membrele și ghearele și poftele, părul se răsfiră, zburlit, în văzduhul încins, în toxinele unei uriașe ființe străine. Se scutură, închide deschide ochii. Gura se umple de o lavă lipicioasă, abundentă. O gură hămesită, în care limba și dinții cresc și cresc. Se încordează, se scutură, reintră în încăpere. Mâna mică tremură, cu țigara ieftină și puturoasă între degetele palide, sidefii. Încearcă să vorbească, repede repede, șoptit, bâlbâit. Vorbele ar fi o salvare, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
un chip de copil dolofan. Antoniu deschide ușa ruginită care scârțâie lung, sinistru și aruncă cele două oase, după ce au fost curățate de carne și lustruite ca un lemn de fluier. Câinele lui Ben le zdrobește acum În măselele lui hămesite. Antoniu se lungește pe prici, cuprins de o amorțeală care i-a inundat trupul. Prin vis, Îl aude pe Kawabata: -Uniunea aia Europeană, face și mămăligă? ,,Mă numesc A. A., și vreau să vă povestesc vouă, cei care mai sunteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cele mai multe ori violente, nu Îngrijorează pe nimeni, ferparele nu le consemnează. Singure, știrile unor televiziuni particulare Își mai măresc reating-ul, anunțând pe post, la ore de maximă audiență, găsirea câte unui cadavru, ca pe un fapt de senzațional, pe care hămesiții după orori, și maniacii maleficului, Îl privesc cu răsuflarea tăiată.. Antoniu a ajuns cu greu, a mers mult și pe jos, și, i s-au umflat de căldură picioarele. Este deshidratat, năucit și bumac de căldură. Intră În cimitir și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
în aer plutește, abia mai vibrează. schimba-voi locul acesta cu nimbul violet al notei do celei mai de jos, cuvântu-mi apune. voi încolți neștiută, în tăcere, ca pălămida cărnoasă și dulce, nimicul voi hrăni. voi fi doar auz hămesit, atent la următoarea chemare, lipsită de cuvânt, cum trupul de carne. vremelnicie nenumărate impulsii nervoase ale universului ne scurgem în pământ pe sărite, cum, tot pe sărite, străbatem întunericul spre întrupare. până la ultimul rid, aparținem întâmplării strict potrivite, locul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
exclamat Mike. —Luminează-ne, Misty, a urlat Clarence. —Du-te-n pizda mă-tii, Clarence, boșorog umflat ce ești! a răspuns Misty cu răutate, fără să ridice ochii din ziar. Clarence a oftat, cu o expresie de devotament sincer și hămesit. Credeam că un scriitor e în stare să găsească o insultă mai tare decât „boșorog umflat“, a strigat Mike disprețuitor. Misty a ridicat privirea și a zâmbit dulce. —O, Mike, a oftat ea din rărunchi clătinând încet din cap. Părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Merseră ei cât merseră și spre seară poposiră într-o poiană, la capătul căreia se înfățișa un izvor cu apă limpede și rece ca gheața. Hotărâseră să facă popas spre a înopta la poalele unui bătrân stejar. Cum îmbucau ei hămesiți și cinsteau gospodărește din vinul mănăstiresc, deodată se aude o voce pițigăiată din stânga stejarului secular: Moor de foame, fraților! Moor...moor... Apăi, nu mai muri, ci vino și îmbucă din săracele noastre bucate, rosti, cu gura plină, bătrânul, în timp ce tovarășii
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
conservă viața lungă a regimentelor tale, mâna ta dreaptă este bishamonten, antrenorul iscusinței în luptă a servitorilor tăi credincioși, mâna ta stângă este benzaiten, cel ce dirijează fanfara întregii oștiri, pântecul tău este hotei, furnizorul de hrană pentru soldații tăi hămesiți, piciorul tău drept este daikokuten, cumpărătorul de arme, iar piciorul tău stâng este ebisu, conducătorul campaniilor tale pe apă. tu ești înțelepciunea și norocul din miezul trupelor tale, corpul tău se împarte în șapte, de trei ori învârți fiecare parte
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
naveta planetară. Trebuie să mă trezesc în toiul nopții, să verific closetul. Momentul zilnic de maximă oboseală își face apariția exact când are el chef, adesea imediat după cafeaua de dimineață. Când mă așez la masă să mănânc, sunt fie hămesit, cu fălcile umflate de salivă - sau groaznic de îndopat, fără nici un motiv. Mă trezesc curățindu-mi dinții cu firul de mătase chiar în mijlocul zilei. Chiar și aceste labe imaginare pe care mi le fac se dovedesc a fi niște bazaconii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
de o minune?” l-a zgândărit Profesorul de naturale. „Formația și structura noastră ne împiedică să admitem o astfel de idee”, a zis Filozoful. „Și nu de minuni are trebuință urbea asta, ci de realități...” Lăcustele au fost reale. Vii, hămesite, imperturbabile. Nor. Au apărut la scurtă vreme după cele trei bătăi ale orologiului, tocând în popasul lor, prelung, mai mult de un sfert din verdele semănăturilor. Din acela al pomilor; iarba. În speranța că vor abate, cât de cât, hoarda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
în hol, chiar în dreptul oglinzii. Cât o să mai rabde îndărătnicul? O să renunțe până la urmă; un stomac gol e o realitate teribilă, peste care nu se poate trece. Așa că G. a mutat masa din bucătărie în hol. După ce sosea de la birou, hămesit, găsea totuși destulă răbdare pentru a pregăti un prânz copios, așezat cât mai apetisant pe un platou imens, din porțelan, și pe două farfurii superbe, desenate cu scene ecvestre „à la Géricault”. Pahare de cristal, șervet cu monogramă, bere „Luther
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
mamă a două flori mai frumoase decât cele întâlnite printre ierburile țării, la vremea înfloritului câmpurilor. Lucra. Lucra, Carmen a noastră, Fericirea noastră, a familiei de acasă și a celei de la servici, după cum se exprimase, una dintre colege, ca o hămesită. Da. Ca o hemesită de muncă. Aproape fără încetare. Aproape fără pauză, nici pentru masă, nici pentru odihnă, și nici pentru valoroasa și deosebit de necesara pauză, a omului, pentru relaxare. Până după lăsarea nopții; până târziu, către miezul nopții; și
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
betonate. Se așezară. Elîi ceru, dacă poate, să-l asculte. Ea zise că poate. I se destăinui. Nu glumesc. Nimic, din ce o să spun, nu va purta nici umbră de glumă. Da? Da. Ascult. Și el începu. Direct, vulcanic și hămesit, parcă, de viitorul pe care i-l descria. Ea - numai ochi și urechi. Parcă nici nu-i mai venea să clipească. Și-și țineau mâinile,în timpul acesta, ca între două,mici, dar puternice, menghine. La urmă, către miezul celeilalte nopți
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
rămăsese, în afară de cizmele lor cele noi, cu niște inscripții rusești pe tălpi. După cum se vedea, cizmele tari de piele nu le plăcuseră lupilor flămânzi, care în rest devoraseră cu lăcomie tot ce se putuse devora și sfârtecaseră cu gurile lor hămesite, pline de bale, tot ce se putuse sfârteca, împrăștiind prin văgăunile și hățișurile pădurii bucățile sângerânde de trupuri omenești, cu haine cu tot. Neașteptata și macabra descoperire o făcuse un pădurar bătrân, care trecea întâmplător în acea dimineață pe acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cale, Mulțumescu-ți dumitale De n-am cai să mă-nsoțească Și nici câini să mă păzească, Nici cioban să mă-ngrijească Și din fluier să-mi doinească, E că dincolo de zare Ne-au ieșit dușmani în cale: Unul plăsmuit de pustă, Hămesit ca o lăcustă Și viclean din cale-afară, Fără-onoare, neam și țară, Și altul, tot lepădătură, De prin stepe-adunătură, Pe român îl pizmuiră, Și așa se sfătuiră; Pe la un apus de soare, Pe-al nostru baci să-l omoare, Că are
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]