1,450 matches
-
să moară În brațele mele, P.C , pe care l-am iubit cu o pasiune fără margini, fără opreliști, mai presus de orice trăire lumească. Este ziua care mi-a schimbat radical existența, aruncându-mă de undeva de sus, În hăul fără fund. Din acel moment, viața mea s-a rupt, rămânând din tot ce-a fost, din tot ce-am fost, doar o umbră chinuită, ce-și târăște fiecare clipă printre mărăcinii amintirilor. Doamne! De ce? Cum ai putut? Țipătul meu
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
sunt mărăcini și prăpăstii, animale sălbatice flămânde... O clipă de neatenție și drumul poate sfârși mult prea devreme. Spun toate acestea despre viață - deoarece ea nu reprezintă numai fericirea și seninul, ci și durerea „mărăcinilor” rătăcirea gândului - și prăbusirea În hăuri, de unde rareori mai poți ieși la lumină. Dar, cu speranță dorință și cuget curat... vom ajunge pe culmile visate. ...Și, nu știu cum - Într-o zi - a Încolțit În inima-mi naivă...visul de a deveni scriitor. M-am născut Într-o
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
cât este "de bellă, de florelinte", dar cum a început să se lase în voia arcușului ascultând acea voce interioară care se zbuciuma în ea ca pruncul în pântecele mamei, se făcuse gol în jurul ei de parcă o aruncase dumnezeu în hăurile iadului. Se străduise din răsputeri și ieșise din această încurcătură, se cumințise, își legase degetele, urechile și lumina ochilor ca să nu mai vadă, să nu mai audă acea voce interioară care o izgonea din lume, o îndepărta de prieteni și
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cu un cap decât el, o femeie rasată, din cele cu sângele subțire și glezne fragile, durerea din coșul pieptului scurmă în oase, soarele a dispărut, se așterne o tăcere de mormânt, ea cade în spațiu cum cazi într-un hău, dirijorul trece pe lângă ea în fugă și o atinge, nu mai contează, nimic nu mai contează, drumul Golgotei este fără întoarcere, cerul e înalt și pustiu, își simte pieptul strâns într-un cerc de foc, îi vâjâie capul, băiatul cel
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
bordură cu capul între mâini plângând înăbușit, în apropierea casei în care avea să locuiască ani și ani. Lacrimile nu se arătară toate pe obrajii săi înfierbântați, pentru că multe din acestea își făcură făgaș spre adâncul sufletului său îndurerat în hăurile căruia părea a se fi răsturnat o lume întreagă. * Așa îl găsi Alex când se întoarse de la tabăra rromilor, unde mersese pentru a încerca să împace lucrurile cu oamenii șatrei și pentru a ajunge cu aceștia la o înțelegere, chiar dacă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
au provocat și cel de-al treilea infarct de miocard, trăgând-o după sine la un an, pe mama, care nu a putut suporta două sentințe: despărțirea și singurătatea. Doresc astăzi să-mi regăsesc și să reconstitui trăirile cufundate-n hăurile insondabile ale sufletului și ale universului meu interior, transformându-le în exprimări alese după canoane proprii, care să dea o descriere cât mai originală. Încerc să stabilesc un raport echilibrat între sentimente și rațiune, din confruntarea cărora să rezulte scânteia
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
scumpe oferite de un îndrăgostit împătimit ce-i încălziseră inima și sufletul până la incandescență, parfumul franțuzesc oferit cu atâta generozitate... Și acum!? Parcă o mână nevăzută voia să-i răpească deodată toate bucuriile lumii ei și s-o arunce în hăuri. Simțea că Victor nu mai merge alături de ea, că între ei distanța se mărește cu fiece zi care trece. Avea strania percepție că soțul ei se depărtase atât de mult de familie, de tot ce însemna casa lor, încât abia
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
vremea n-a fi mai rea ca astăzi - a stabilit Mitruță. Asta am s-o aflu eu de la cocoșul năzdrăvan al lui moș Dumitru - a râs Cotman. Al mătușii Catinca, nu al lui moș Dumitru. Al lui îi clapon de când hăul și dudăul - a sărit cu vorba Pavel Puicuță, care între timp se apropiase de ei. Mai ai glas, Puicuță? - l-a întrebat Mitruță. Mai am, pentru că l-am ținut la căldurică până acum... Am și de dat. Se vede, Pavele
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
că piuitul monitoarelor constituia semnale Între galaxii aflate la un metru distanță. Era o ciudată simbioză, ființe și mașini legate prin nenumărate cordoane ombilicale, oamenii nefiind deserviți de aparate, ci un fel de muncitori În slujba lor, trudind În propriile hăuri pentru a ridica la suprafață, În loc de mișcări, câteva licăriri pe monitoarele de control. Cel de-al treilea locuitor al sălii legumelor, Gustav, nu avea un pat al lui, pentru că, la drept vorbind, nici n-ar fi fost motive: nu suferea
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pericole nu s-au abătut asupra drumeților! Dedesubtul grinzii, furtuna dezlănțuită printr-un oberliht le-a măturat din prețioasele poveri, dar s-au regrupat În șir indian, adăpostindu-se sub buza unei fâșii desprinse de zugrăveală. Iar eu, care Înfruntasem hăuri amețitoare, agățat cu o mână de surplombe, care schiasem peste vertebrele de granit ale stâncilor, am traversat odată cu minusculii mei tovarăși munți zgrunțuroși de calcar, ocolind craterele adânci lăsate de cuie, coborând de-a lungul crevaselor adânci ale fisurilor din
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
dar la un moment dat ne-a aruncat din șa. Pe vremuri, când moartea era după primul sau al doilea colț, mergeai către un viitor necunoscut, iar trena de amintiri Își mai deșira un fir. Acum, trecutul a devenit un hău, iar În față Îți stă un viitor pe care deja Îl cunoști, mâine o să faci ce-ai mai făcut cândva, o să te afli Într-un loc În care ai mai fost cu siguranță acum un an sau un secol, nici
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
se apropie, murdărind cu Înjurăturile și răcnetele lor urechile rarilor trecători. Când dau cu ochii de Antoniu răcnetele devin apocaliptice și ,,distracția,, se termină cu o ploaie de cuvinte murdare pe care i le aruncă hohotind de râs. Dispar În hăul metroului, derbedei descreierați ai unei Europe unite. O liniște grea, apăsătoare, cuprinde deodată orașul. Soarele pare printre norii alburii, o pată uriașă, difuză, pe o piele bolnavă. Pentru câteva clipe Antoniu e dezorientat și confuz , și creierul lui nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
ai sorții năvălește În oraș pentru a cerși, a scormoni prin coșurile de gunoi sau prin pubele, pentru a bea sau a fura din vreun raft de magazin ceva bun de astâmpărat foamea sau pentru a scoate la lumină din hăurile viscerelor arma lor cea mai puternică: viclenia smerită, se pune În mișcare un mecanism perfid, insinuant și hidos: ,,răsuflarea morții,,. Amânarea acestei răsuflări este o chestiune de noroc. Suprasărăcia este presărată din abundență cu legende, care cu timpul se transformă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
poate traversa calea ferată. Undeva, nu departe, Cartierul de lux se vede ca o fortăreață falnică și inexpugnabilă a capitalismului de tranziție, când banii trebuie arătați lumii, și nu ținuți sub saltele modeste ca să se Îngălbenească odată cu trecerea anilor. Însfârșit, hăurile negre ale blocului, ,,turnul de control,, al ghetoului se decupează distinct din zăpada care a acoperit gunoaiele. Câinele lui Ben Îl aude și latră stins, de parcă cineva i-a pus o botniță. Antoniu intră În culcușul lui. Pe dibuite găsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
pășească dincolo de pragul ei. Femeia, trecută binișor de prima tinerețe, nu a participat cu prea mult entuziasm la inițiativele mele și, În lumina chioară a becului părea o păpușă de cârpă dezmembrată, inertă. M-am aruncat ca un sălbatic În hăurile plăcerii și, Într-un târziu, când instinctele mele se potoliseră am privit chipul femeii, de altfel o cunoștință Întâmplătoare, și m-a cuprins mila. I-aș fi dat bani, obiecte, mâncare, haine, din milă că mi-a cedat Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
străzii pe care-l târăște după el, și-i mai dă din când În când câte un șut În fund. Copilul, un țigănuș murdar și sfrijit, plânge și se zbate, dar jandarmul Îl ține strâns, coborând cu el undeva, În hăul metroului. Cerșetorii apar și dispar ca Într-un spectacol grotesc: bătrâni, tineri, copii, singuri, În cuplu, În haite, gălăgioși, violenți, emotivi, cu priviri pierdute, bețivi, smintiți, smeriți, sperietori de ciori, arătări tăvălindu-se, figuri patetice. S-au Înmulțit Îngrozitor. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
nu-i dă atenție, toți trec pe lângă el cu fețe Încruntate și capetele plecate, de parcă ar căuta ceva ce tocmai au pierdut. O bătrânică sfioasă, cu alură de copil de 11-12 ani, stă ghemuită pe prima treaptă ce duce În hăul metroului, dând tot timpul din cap ca o păpușă mecanică, și privind din când În când În jur cu teamă și neliniște. Întinde cu greutate mâna descărnată și apucă banii mecanic, cu mare efort, de parcă mâna n-ar fi parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
te las să dormi. N-am Încotro. Nu vrei să mănânci ceva? Nu vrei să-ți fac un ceai? Kawabata nu mai răspunde. A Închis ochii și respirația i-a devenit grea. Somnul adânc l-a cotropit, coborându-l În hăurile subconștientului. Kawabata visează ,,-Ce faci Kawabata? M-ai uitat? Sunt casa ta, hai, intră! Nu-ți mai amintești de mine? Sunt căsuța În care te-ai născut. Ai uitat sărmane Kawabata. Hoinar de doi bani ce ești. Nici nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
și tușește până când palma i se umple de sânge și așchii albe. Lângă trusa de cosmetice e o sticlă de sodă caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața de geamul cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut să mă mai întorc de unde plecasem, zice, la viața de dinainte de a te cunoaște. Își sterge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
spital, infectat. M-ar fi sfîșiat cîinele de tot dacă n-aș fi știut de pe cînd eram în sat să-i bag mîna în gură și să-i strîng între degete maxilarul de jos, că a fugit scheunînd cît e hăul. Am avut timp să-i smulg zgarda ghintuită, cu care am intrat în casă și i-am dat țăranului cîteva de mă pomenește, cred, și acum. Copilului, care slobozise cîinele, cînd s-a repezit să-și apere tatăl, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
nu putea visa în copilărie... Nu putea visa? Cum adică? Mai degrabă e taman invers! Eu vedeam prea puține imagini-artefact în copilărie. Filmele conținând imaginar erau rare și hilar realizate tehnic, incapabile să te transpună într-o altă realitate - ce hău istoric înseamnă cele câteva zeci de ani dintre Mașina timpului în versiunea anilor ’60 și cea ieșită pe ecrane în această vară! În schimb, pe atunci vedeam cuvinte. Mări de cuvinte pe care le sorbeam cu lăcomie. Îmi amintesc perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
fiind vorba de maniere, de educație, de felul în care se poartă un bunic cu nepotul lui) erau chiar izvorul bucuriei. Pe munte, diferența de vârstă dintre noi era spulberată de vânt, patruzeci și opt de ani se duceau în hăuri ca polenul sau ca praful, cum eu nu reușeam să mă dau peste cap și să ajung bărbat, el redevenea copil, nu numai prin cântecelele și poantele din adevărata lui copilărie, ci prin sute de gesturi, cuvinte și semne. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
a montat la loc, îl deschide, lipește ochiul de țeavă ca pentru a vedea mai bine dacă e perfect curățată, răsucește tamburul, încarcă un glonț, ridică trăgaciul, ațintește arma spre ochi, mișcând tamburul. Pare o fântână fără fund. Simți chemarea hăului, ești tentat să te arunci acolo, să ajungi la întunericul ce te cheamă... — Hei, cu armele nu se glumește! fac eu și întind o mână, dar ea îndreaptă arma spre mine. — De ce? spune ea. Femeile nu, iar voi da? Adevărata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
niște dimensiuni deloc de neglijat, pricină pentru care chiar În acea după-amiază căută să coboare pînă la ea și, cu toate că i se păruse din cale-afară de riscant, ba chiar fusese de două ori pe punctul de a se prăbuși În hău, ceea ce descoperise l-a răsplătit cu vîrf și Îndesat pentru toate primejdiile prin care trecuse. Strîmtă la Început, gura peșterii se deschidea aproape imediat spre o cavernă uriașă, de vreo cincizeci de metri lungime și tot atîția lățime, Înaltă, uscată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lui În această viață și singura amintire, de asemenea, pe care avea s-o lase În urma lui În ziua În care avea să moară, dar chiar și așa, era convins că urma să aibă curajul de a-l arunca În hău chiar Înainte de a fi Început să orăcăie, dacă ajungea la concluzia că fusese zămislit un al doilea Oberlus. Petrecuse multă vreme gîndindu-se la asta, ba chiar veni o clipă În care - Înaintea incidentului cu vaporul englez - nutri speranța că poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]