195 matches
-
trăgându-și de lanț câinele, spre a-i oferi bărbăția contra unui pergament dintr-acelea. Bătrânul îl urmă pe graf într-o încăpere rotundă, ai cărei pereți gemeau de arme și trofee cinegetice. Pumnale cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze ceva
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
puțin uzată, ci împing o valiză pătrată de material plastic rigid, prevăzută cu rotile, mânuită cu un baston de metal cromat și pliabil. Tu, cititorule, credeai că aici, sub acoperișul peronului, privirea mea se îndreptase spre acele traforate ca niște halebarde ale orologiului rotund de gară veche, în efortul zadarnic de a le face să meargă înapoi, parcurgând în sens invers cimitirul orelor trecute, înșirate binevoitor în panteonul lor circular. Dar cine-ți spune că numerele ceasului nu ies din ușile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
cu bucurie În noaptea aceea, fură invitate și toate soțiile generalilor și li se oferi un rând de sake. Toți își dădură seama imediat care erau intențiile lui Nobumori. A doua zi dimineața, așa cum se așteptase toată lumea, Nobumori luă o halebardă mare, în chip de toiag, își legă o sandală de paie pe piciorul stâng umflat - rănit în lupta pentru apărarea castelului - și porni, șchiopătând, spre poartă. Îi convocă pe apărători la adunare, se urcă în turnul cu acoperiș al porții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
jos. Singurii soldați pe care-i vedea sub el aparțineau inamicului. Apoi, văzu un om luptându-se, din răsputeri, în mijlocul unei mulțimi de soldați dușmani. În mod uimitor, era o femeie, soția unui vasal de-al său, care mânuia o halebardă. Cu toate că era în pragul morții, Nobumori își îngădui să trăiască emoția neașteptată care-l învăluise atât de brusc. „Femeia aceea este atât de sfioasă, încât, de obicei, nici nu îndrăznește să vorbească în fața bărbaților,“ își spuse el. Acum, însă, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
arc! Sozo, dă-mi alt arc! Katsuyori își rupsese deja de două ori coarda arcului, iar acum luă unul nou. Sozo stătea lângă stăpânul său, ferindu-l pe cât putea. După ce trase toate săgețile, Katsuyori aruncă arcul jos și luă o halebardă, după care ridică o sabie lungă. De-acum, inamicul ajunsese chiar în fața lui, iar o luptă între tăioasele lame dezgolite n-avea să dureze mai mult de un moment. — Acesta e sfârșitul! — Senior Katsuyori! Senior Taro! Am să v-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Iar când cei doi negustori se asigurară că ajunsese înăuntru, își îndreptară pașii în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu erau obișnuiți să vadă luciul războinic al lăncilor, al halebardelor și chiar din ochii ostașilor care făceau de gardă. Toți străjerii purtau armuri și, dacă cineva părea suspect, opreau persoana cu somații și răcnete. — Stați o clipă! Unde mergeți? îi întrebă gardianul pe cei doi negustori. Sunt Soshitsu din Hakata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ale Templului Honno erau învăluite în armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor, dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră în pripă la baza zidului cu acoperiș; alții nu putură ajunge atât de departe. Mulți dintre cei care încercaseră căzură pe fundul șanțului. Și, din cauza armurilor grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mult mai violentă decât ciocnirea din vârful muntelui. Oamenii se luptau corp la corp printre brazii și bolovanii presărați pe povârniș. Armele de foc erau prea stânjenitoare, așa că lupta se purta mai mult cu lăncile, cu săbiile lungi și cu halebardele. Unii cădeau în prăpăstii, încleștați la un loc cu inamicii. Alții, care-i țintuiau pe soldații dușmani la pământ, erau înjunghiați în spate. Existau și grupe de arcași, iar vâjâitul săgeților și focurile de pușcă răsunau încontinuu. Dar mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
coifurile, se târâseră prin iarbă și tufișuri cu lăncile și armele de foc și pândiseră la marginea drumului pentru a-i lua viața lui Hideyoshi, erau acum împodobiți cu kimonouri festive și tichii de curte. Arcurile stăteau deoparte, lăncile și halebardele erau învelite în huse, iar samuraii mergeau în dezordine, spre castel, cu îmbrăcămintea care nu trezea nici o suspiciune. Oamenii care urcau la castel nu erau numai din clanul Shibata, desigur, ci și din Niwa, Takigawa și alte clanuri. Singurii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
său, și atunci, după ce-a spus asta, mama a tăcut, și din nou s-a făcut liniște deplină, iar eu, în sfârșit, am scos armura și soldatul, am desfăcut armura, încercând să îmbrac ostașul meu helvet, nepictat și fără halebardă, însă armura era prea mare, nu i se potrivea deloc, și atunci, din antreu, s-a auzit mama spunând că da, despre asta-i vorba, ce crede bunicul, despre ce naiba ar mai putea fi vorba între ei, sigur că despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
glas scăzut: — Să ne întoarcem acasă, Warda! În numele lui Issa Mesia, să ne întoarcem! Tonul lui era implorator, căci numitul Juan era înconjurat de alți patru militari castilieni în mod vizibil amețiți și înarmați la fel ca el, cu impunătoare halebarde; toți ceilalți trecători se dăduseră în lături, spre a asista la scenă fără să se amestece. Warda explică dintr-o suflare: — E fratele meu! Apoi îi zise tânărului care rămăsese fără grai: — Juan, eu sunt Esmeralda, sora ta! Rostind aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
acidă; totul stă sub semnul neputinței care accentuează profilul tragic al poeziei soresciene: "Altfel nu-mi explic de ce nu oprește nici o dată/ În nici o stație,/ De ce nu face o haltă,/ Am putea să-l dăm jos pe criminalul ăsta ramolit" ("Halebarda"). O caracteristică a poeziei lui Sorescu este teatralitatea. Poemul "Lada" vorbește despre tragicul existenței ce își găsește izvorul în nesiguranța, în idealitatea în care trăiește individul: Și-mi mai rămăsese lada aia imperfectă,/ Și ei s-au aruncat în ea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un al treilea personaj în dialog cu scriitorul: "Și uite-i cum plutesc peste mine/ Și se îndepărtează din ce în ce/ Și mă obosesc făcându-mi semn nou, pentru alții" ("Lada"). Mobilitatea de expunere se repetă în citatul poem "Halebarda". După descrierea unei înghesuieli de balamuc în troleibuz, intervine dialogul cu moșul bătrân ca lumea: Nici o grijă, țin cu strășnicie de afurisita asta de cazma". Troleibuzul este un fel de moiră, el duce pasageri vii și morți, fără să oprească
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
paie, pălării de cowboy și jobene/ mulțimea dă ghes pe scările de gheață/ să cerceteze, probeze/ pe țeste scalpate, trufașe, spinoase, paranormale,/ anxioase, odioase,/ se admiră fiecare în geamurile spălate de ploaie./ Port coif de ziar, în mână cu o halebardă/ atârnă greu căldarea cu var/ deasupra ușii, la intrare/ imensa sală ne așteaptă, pătrundem voioși,/ și dispărem în hăul gropii sinilii/ cu tot cu pălării" (Vameșa). Histrionismul, autoironia și sarcasmul pot, într-adevăr, colora plăcut viziunea derizoriului cotidian. Referințe critice (selectiv): Adrian
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se dovedesc strategii prea eficace. Poetul știe că, apelând la ele, nu face altceva decât să amâne inevitabila revelație a finitudinii ființei. Orice simulare eroică se întoarce, de altfel, în acțiune de semn contrar: toga imperială îi apare în zdrențe, halebarda îi ruginește, iar "acasă" nu îl mai așteaptă decât "șobolanul însingurat și suferind", incapabil a mai roade cătușele care-i barează zborul peste "acoperișe/ orașe/ imperii". În ciuda arborării unei grimase cinice, la venirea Pe furiș a domnișoarei Teroare, Arlechinul "palid
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ploilor se prelungea, cufundîndu-și crăpăturile în beznă, într-un vîrtej de culori și poziții [...]*. E. Zola, Pîntecele Parisului, p. 21 (51) Atunci, pentru a proceda în ordine, portarul îi conduse pînă la intrare, lîngă piața din față, unde, arătîndu-le cu halebarda un cerc mare pavat cu pietre negre, fără inscripții sau înflorituri dăltuite, începu: Asta e circumferința clopotului celui mare al lui Ambroise. Cîntărea patruzeci de mii de livre. Nu avea pereche în toată Europa. Meșterul care l-a turnat a
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
a literaturii sale Închegată pe norme și pe dimensiuni inedite”. Redăm aproape În Întregime această scrisoare deschisă pentru că este simptomatică pentru comportamentul ulterior al unei anume categorii de intelectuali din vreme: foarte activi pe linia Îndoctrinării comuniste, lovind nemilos cu halebardele În aproape toată moștenirea noastră culturală, În toata civilizația apuseană, izolând și călăuzind nefiresc cunoașterea și informația din vreme doar spre „răsărit”, proslăvind ia modul deșănțat regimul „tuturor libertăților”, recomandându-l tinerilor, decapitându-i dacă nu-l servesc cu talent
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
perfid L-a răpit pe rege Crudul merită Să fie încolțit (refren) Acest om rău plin de greșeli V-a ruinat complet Pe voi toți, oameni de la țară Punîndu-vă impozite.(refren) Fiți pregătiți, Încărcați-vă bine muschetele, Înarmați-vă cu halebarde Cu sulițe și platoșe (refren) "La dracu, își spuse Pierre Nu vreau să lipsesc de la asta! Pentru că mi-am vîndut pămînturile Ca să plătesc dările". (refren) Coulas își luă spada Și niște pietre în mînă, Spuse: "trebuie în capcană Să-l
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
cam o dată cu momentul maidanezului antinipon, în alt cotlon al pămîntului nu exagerat de departe s-a consumat un mînios bombardament cu pietre (din caldarîm? din buzunare?) în care au mai și murit cîte unu, doi. În cine ținteau halebardierii fără halebardă? Păi, în niște arătoase clădiri ale unor arătoase ambasade, ale unor arătoase state extrem occidentale, nesăbuite în a fi publicat caricaturi zeflemiste la adresa... doamne ferește, nu dăm nume. Camerele tv, tot așa, ca și cum i-ar fi filmat pe niște mușcați
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
de-nrolare. Ăsta-și mînuie arcul că o sperietoare de ciori; trage-mi săgeată de-un cot. Uite, uite, un șoarece; liniște, cu-această bucată de brînză prăjită, se face. Iată-mi mănușă, am s-o-ncerc pe-un uriaș. Aduceți halebardele. Frumos zbori, pasăre: -n țintă, în țintă! Nu! Da parolă. EDGAR: Maghiran. LEAR: Treci. GLOUCESTER: Cunosc vocea asta. LEAR: Ha! Goneril, cu o barbă albă? Mă lingușeau că un cîine, și-mi spuneau că am par alb în barbă, înainte
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]