533 matches
-
DESTINATARUL sînt legați direct de ceea ce se descrie și, firește, sînt implicați în aceasta. Distincția operată de Weinrich între univers comentat și univers narat este identică cu aceea între DISCURS și ISTORIE (Benveniste) și se înrudește cu distincția făcută de Hamburger între POVESTIRE FACTUALĂ și POVESTIRE FICȚIONALĂ. ¶Ricoeur 1985; Weinrich 1964. Vezi și TIMP. univers narat [erzählte Welt]. După Weinrich, una din cele două categorii distincte și complementare de universuri textuale, cuprinzînd diverse feluri de narațiune verbală și, în limba română
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
consideră și nici nu par a fi direct legați sau/și interesați de ceea ce se descrie. Distincția lui Weinrich între univers narat și univers comentat e analoagă distincției lui Benveniste între ISTORIE și DISCURS și se leagă de distincția lui Hamburger între POVESTIRE FICȚIONALĂ și POVESTIRE FACTUALĂ. ¶Ricoeur 1985; Weinrich 1964. Vezi și TIMP GRAMATICAL. univers narativ [narrative world]. Setul sau colecția de MOTIVE dintr-o narațiune dată sau dintr-o parte a sa, autentificate și căpătînd astfel statutul de fapte
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Joseph Courtés. 1976. The Cognitive Dimension of Narrative Discourse. "New Literary History" 7:433-47. . 1982. Semiotics and Language: An Analytical Dictionary. Trad. Larry Crist et al. Bloomington: Indiana University Press. Grimes, Joseph. 1975. The Thread of Discourse. The Hague: Mouton. Hamburger, Käte. 1973. The Logic of Literature. Trad. Marilyn J. Rose. Bloomington: Indiana University Press. Hamon, Philippe. 1972. Pour un statut sémiologique du personnage. "Littérature" 6:86-110. . 1975. Clausules. "Poétique" 24:495-526. . 1977. Texte littéraire et métalangage. "Poétique" 31:261-84. . 1981
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
operelor / 375 Cercul tipologic (diagramă) / 385 Cuvînt introductiv Anglistul și teoreticianul literar Franz Karl Stanzel, născut în anul 1923 la Molln, în Austria Superioară, poate fi caracterizat pe bună dreptate ca unul dintre cei mai renumiți cercetători austrieci. Alături de Käte Hamburger și de Harald Weinrich, el trece cu mult dincolo de domeniul anglisticii drept proeminent teoretician de expresie germană al literaturii, care și-a dobîndit renumele prin cercetarea textelor narative. Franz Karl Stanzel strălucește totuși nu numai prin lucrările sale teoretice, ci
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
creat conceptul de reprezentare scenică pentru acest ideal. Stanzel se situează deci aici într-o tradiție germană, după care, în rama triadei goetheene, romanul (epica) trebuie delimitat de dramă și de lirică (vezi și luările de poziție ale teoreticienei Käte Hamburger în privința acestor trei "genuri"). Totuși romanul se caracterizează prin intermediere (Mittelbarkeit), adică prin existența unui narator, care prezintă povestea nu direct sau nemediat (ca în dramă), ci indirect, transmis, intermediat. (În poezie vorbește, dimpotrivă, eul liric, care totuși în această
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
trăsătură generică a narațiunii, termenul intermediere sau conceptul corespunzător din teoria genurilor s-a bucurat de atenție în cea mai mare parte a literaturii de specialitate din ultima vreme a școlilor celor mai diverse privind teoria romanului 7. Pentru Käte Hamburger intermedierea ("Aussagestruktur" "structura declarativă") este trăsătura care distinge narațiunea la persoana întîi de narațiunea la persoana a treia 8. În distincția făcută de Johannes Anderegg între un model de relatare ("Berichtmodell") și un model de narare ("Erzählmodell") al procesului de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
și în alte opere ale lui Thomas Mann37, lucru de care nu s-a ținut întotdeauna seama destul de mult atunci cînd conceptul a fost înglobat în naratologie, de către Wolfgang Kayser, de pildă; însă situația nu este aceeași în cazul lui Hamburger. Atît Kayser, cît și Hamburger recurg la acest "spirit al narațiunii" al lui Thomas Mann în teoriile lor, în care aceștia combat ipoteza că naratorul (auctorial) este un personaj a cărui personalitate (istorie, experiențe, opinii și judecăți personale) ar putea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lui Thomas Mann37, lucru de care nu s-a ținut întotdeauna seama destul de mult atunci cînd conceptul a fost înglobat în naratologie, de către Wolfgang Kayser, de pildă; însă situația nu este aceeași în cazul lui Hamburger. Atît Kayser, cît și Hamburger recurg la acest "spirit al narațiunii" al lui Thomas Mann în teoriile lor, în care aceștia combat ipoteza că naratorul (auctorial) este un personaj a cărui personalitate (istorie, experiențe, opinii și judecăți personale) ar putea fi supusă interpretării 38. Obiecția
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
figura naratorului personalizat (auctorial) și autor și care l-au făcut pe narator accesibil interpretării 40, cum abandonează acum această figură, reducînd-o la o metaforă ambiguă. Exact acesta este punctul în care viziunea sa o întîlnește pe aceea a lui Hamburger. Aceasta din urmă neagă existența naratorului ca personaj al romanului cu narațiune la persoana a treia într-un mod mult mai categoric decît al lui Kayser: Nu există nimic de genul unui narator fictiv [...] sau al unei "figuri create de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
situații în care ar fi lăsată o astfel de impresie de niște gesturi demonstrative de tip "eu", "noi", "eroul nostru" ș.a.m.d. presărate ici și colo [...]. Există doar poetul care narează și narațiunea lui"41. Astfel, în viziunea lui Hamburger, Friedemann "are numai în aparență dreptate"42 atunci cînd vorbește despre funcția naratorului de a fi cel "care evaluează, care are o deosebită acuitate a percepției, care observă", așa cum modurile în care este definit naratorul personalizat sînt, în ansamblu, doar
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
funcția naratorului de a fi cel "care evaluează, care are o deosebită acuitate a percepției, care observă", așa cum modurile în care este definit naratorul personalizat sînt, în ansamblu, doar niște "pseudodescrieri metaforice uneori mai adecvate, alteori mai puțin adecvate"43. Hamburger îl înlocuiește pe naratorul personalizat prin conceptul de "funcție narativă": "Actul narației [...] este o funcție prin care persoanele, lucrurile, întîmplările etc. narate sînt create, funcția narativă [...]. Poetul narativ nu este un subiect enunțiativ, el nu narează despre persoane și lucruri
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
nu narează despre persoane și lucruri, ci, mai degrabă, narează aceste persoane și lucruri [...]. Între cel care narează și materialul narat nu există o relație de tip subiect-obiect, adică o relație declarativă, ci, mai degrabă, o corespondență funcțională"44. Pentru Hamburger, spiritul narațiunii despre care vorbea Thomas Mann devine astfel un fel de alegorie a funcției narative, adică a actului producerii și transmiterii impersonale a unei povești nu este "nimic altceva decît funcția narativă însăși"45. Contradicția dintre poziția lui Hamburger
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Hamburger, spiritul narațiunii despre care vorbea Thomas Mann devine astfel un fel de alegorie a funcției narative, adică a actului producerii și transmiterii impersonale a unei povești nu este "nimic altceva decît funcția narativă însăși"45. Contradicția dintre poziția lui Hamburger și aceea a tuturor naratologilor care consideră că naratorul își asumă o personalitate tangibilă este limpede în romane precum Tom Jones, Bîlciul deșertăciunilor, Moș Goriot, Război și pace, Casa Buddenbrook, Agathon al lui Wieland și Flegeljahre (Vîrsta ingrată) al lui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
factorii unei structuri narative la care se referă aceasta pot deveni vizibili doar cu ajutorul operațiilor teoretice. Spre deosebire de structura de profunzime, "structura de suprafață" a unei situații de transmitere narativă este vizibilă în mod direct pentru cititor. Teza fundamentală a lui Hamburger Ficțiunea narativă este singurul loc din epistemologie în care eu-originaritatea (sau subiectivitatea) unei a treia persoane poate fi reprezentată în forma persoanei a treia 48 este o declarație legată de structura de profunzime și e valabilă ca atare pentru întregul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
așteptat, aceste transformări i-au derutat pe cîțiva naratologi. În discuțiile teoretice, este de preferat, în virtutea clarității conceptuale, să fie păstrată linia de demarcație dintre aceste două dimensiuni și dintre terminologiile corespunzătoare. În acest fel, anumite contradicții dintre teoria lui Hamburger privind funcția narativă și tipologia mea legată de situațiile narative care folosește conceptul de "narator personalizat" se rezolvă surprinzător de repede. Cele două teze nu sînt incompatibile: teza lui Hamburger este valabilă pentru sfera genezei, a concepției și a producerii
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
terminologiile corespunzătoare. În acest fel, anumite contradicții dintre teoria lui Hamburger privind funcția narativă și tipologia mea legată de situațiile narative care folosește conceptul de "narator personalizat" se rezolvă surprinzător de repede. Cele două teze nu sînt incompatibile: teza lui Hamburger este valabilă pentru sfera genezei, a concepției și a producerii unei narațiuni (altfel spus, construirea unei realități diferite, adică ficționale), în timp ce tipologia situațiilor narative este valabilă pentru sfera transmiterii materialului produs de funcția narativă cu ajutorul unui narator 49. Este indicat
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
creat sintagma "retorică a disimulării" pentru a desemna acest proces al estompării faptului că lumea ficțională își are originea în imaginația autorului 50. Probabil că de acum este limpede de ce a fost provocată o asemenea discuție amplă prin teza lui Hamburger potrivit căreia o funcție narativă, nu un narator, se poate discerne într-o situație narativă auctorială, în timp ce un narator personalizat este vizibil doar într-o situație narativă la persoana întîi. Prin această teză discuția trece de la stratul structurii de profunzime
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cu care trebuie clarificată, printre altele, problema legată de realizarea ficțiunii, în general, de modul în care geneza unui text ficțional narativ diferă de aceea a unei relatări nonficționale; conceptul de "narator la persoana întîi", așa cum este înțeles acesta de Hamburger 51, aparține, pe de altă parte, repertoriului descriptiv al structurii de suprafață, unde procesul de transmitere narativă devine vizibil pentru fiecare cititor. Această trecere de la un nivel al discuției la altul a avut consecințe importante care nu au fost eliminate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
suprafață, unde procesul de transmitere narativă devine vizibil pentru fiecare cititor. Această trecere de la un nivel al discuției la altul a avut consecințe importante care nu au fost eliminate întru totul prin conceptul de "fluctuație a funcției narative", pe care Hamburger îl subliniază mai puternic în cea de-a doua ediție a variantei în limba germană a studiului intitulat Logik der Dichtung (Logica Literaturii), după ce numeroși critici au adus obiecții tezei potrivit căreia în narațiunea la persoana a treia nu apare
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
iese. La o privire de ansamblu asupra romanului englezesc de la Fielding la Ford, lucrul care vă va impresiona mai mult decît oricare altul este dispariția autorului ( = a naratorului)"54. Niciuna dintre aceste afirmații nu are vreo legătură cu teza lui Hamburger privind structura de profunzime, potrivit căreia nu există nici un narator personalizat în genul ficțiunii în proză 55. Acest lucru trebuie subliniat aici, întrucît s-ar putea să nu fi devenit destul de limpede în discuția detaliată referitoare la Logica lui Hamburger
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Hamburger privind structura de profunzime, potrivit căreia nu există nici un narator personalizat în genul ficțiunii în proză 55. Acest lucru trebuie subliniat aici, întrucît s-ar putea să nu fi devenit destul de limpede în discuția detaliată referitoare la Logica lui Hamburger. Încă din vremea lui Spielhagen, s-a pus problema, în cadrul unor discuții vehemente, dacă naratorului unui roman sau al unei povestiri ar trebui să i se permită să vorbească personal sau dacă acesta ar trebui să fie ținut la distanță
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
tratăm aceste două enunțuri: "o poveste care a fost spusă" și "[o] ficțiune [care ] a fost scrisă de cineva", ca și cum ar fi paralele, așa cum a făcut Bergonzi cea dintîi referindu-se la narator, iar cea de-a doua la ceea ce Hamburger numește funcție narativă. Strategiile narative ale structurii de suprafață sînt, desigur, legate de nivelurile mai profunde ale textului narativ prin limbaj și prin normele acestuia, însă nu sînt pe deplin determinate de acestea. Intermedierea prezentării textului narativ îi oferă autorului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mai este considerată suficientă, nici măcar pentru o scurtă descriere a unei povestiri. Ridicarea recentă a rezumatului în critica literară deasupra unui stadiu de semirespectabilitate se datorează parțial recunoașterii faptului că acesta este redat la timpul prezent în aproximativ toate limbile. Hamburger introduce termenul "prezent care reproduce" (reproduzierendes Präsens) pentru timpul prezent folosit în rezumate. Din moment ce acesta se folosește și în rezumatele din teatru, acest timp ar putea fi numit și "prezent rezumativ". Hamburger descrie acest prezent care reproduce sau sinoptic al
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
redat la timpul prezent în aproximativ toate limbile. Hamburger introduce termenul "prezent care reproduce" (reproduzierendes Präsens) pentru timpul prezent folosit în rezumate. Din moment ce acesta se folosește și în rezumatele din teatru, acest timp ar putea fi numit și "prezent rezumativ". Hamburger descrie acest prezent care reproduce sau sinoptic al rezumatului ca pe un "timp gramatical fără semnificație temporală al afirmațiilor despre obiectele ideale"75. Roy Pascal extinde această discuție la titlurile de capitol mai detaliate de la începuturile romanului. Aceste titluri, care
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cele din "lumea narată" (erzählte Welt)77. Potrivit lui Weinrich, trăsătura distinctivă a timpurilor aferente "discutării" este faptul că acestea nu narează 78. În terminologia mea, aceasta înseamnă că ele relatează o poveste fără intermediere, adică în mod direct. Părerile lui Hamburger, Pascal și Weinrich se întîlnesc într-un punct fundamental: nu există nici un fel de narație într-o pagină de cuprins, ci mai degrabă ceva este stabilit în mod factual sau general se face referire la conținut sau la subiect sau
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]