628 matches
-
lupt împotriva mea cu o tenacitate penibilă, să afișez de timpuriu, cu o mare seriozitate, resentimente în care nu credeam, și să ascund cu grijă afecțiuni în care credeam. De cum deschid ochii privesc printre scânduri cerul, pândesc zgomotele posibile din hangar, cu toate că din momentul în care m-am suit în acest pod n-am auzit pe nimeni umblând pe-acolo și, când nu mai am nimic de făcut, zic și eu că e plictisitor să nu te înșeli niciodată; apoi mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ocazii și mi le descria cu o exaltare care îi colora obrajii. "Vezi, exclama privind cerul negru, acum decolează ei. Vinul rămâne să se acrească în pahare și iubitele lor rămân să tremure de grijă, în timp ce ei se reped la hangar, dau drumul motoarelor, se înalță în văzduh și pătrund în inima furtunii fără să se teamă." Și era mândră în timp ce vorbea, de parcă era iubita unuia din cei doi piloți impertinenți care zâmbeau în fotografie. Ochii îi străluceau de plăcere văzând
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
făcut o noapte roșie. 41 Asta e tot. De-acolo am venit în acest pod și, recunosc, nu mă așteptam să vă întîlnesc aici. Chiar nu pricep cum a ajuns icoana Martei lângă un aeroport... de ce mă priviți astfel? În hangar nu e decât un avion mic și vechi, ieșit din uz, am văzut și eu. Cu atât mai bine, lucrurile se simplifică. Voi înfrunta furtuna cu el, fiindcă acum înțeleg de ce surâdeau piloții Laurei. Piloții de furtună sânt puri pentru că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
viața și să n-ai curaj să te înalți măcar o clipă deasupra a ceea ce ai. stricat, ai pierdut, ai irosit, să te ridici într-o furtună purificatoare. Numai de nu m-aș împiedica de ceva înainte să cobor în hangar, înainte să decolez, rămas bun, domnule... Înainte să simt prima rafală de vânt... ah, cum. curg stelele... Înainte să... ... sigur, uite fereastra acoperită de gheață, dulapul de lângă ușă... pereții goi... dacă am vândut aproape tot! Dar cine naiba bate la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
drumuri făcute între spital și cimitir. Astfel, în ceea ce privește secția lui Rieux, spitalul dispunea în acel moment de cinci sicrie. O dată ocupate, ambulanța le încărca. La cimitir, cutiile erau golite, și trupurile de culoarea fierului depuse pe tărgi așteptau într-un hangar amenajat în acest scop. Sicriele se stropeau cu soluție antiseptică, duse la spital, și operația reîncepea de câte ori era necesar. Organizarea era prin urmare foarte bună și prefectul se arăta satisfăcut. El îi spusese chiar lui Rieux că la urma urmei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
aproape toate crăpate. În această construcție, biroul se afla la etajul trei, la doi era locul de depozitare, iar la primul etaj se aflau rebuturile. Lipită de această clădire, pe care domnul Gonzalez o numea „creierul central“, era fabrica, un hangar de avioane de tipul celor care seamănă cu un hambar. Cele două coșuri care se ridicau din acoperișul de tablă al fabricii erau înclinate într-un unghi ce forma o imensă antenă de televiziune cu urechi lungi ca de iepure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Stoliarni. Ușile duble erau larg deschise permițând luminii brutale a zilei să inunde mesele și conținutul lor. Pe prima masă erau întinse diferitele obiecte pe care Salitov le recuperase din Parcul Petrovski. Pe cealalată erau așezate două cadavre. La marginea hangarului se profilau formele masive ale echipamentului pompierilor, pompe de apă, furtune înfășurate și căruțe cisternă, iar șase bărbați stăteau în jurul meselor. Pe lângă Porfiri Petrovici și Nicodim Fomici, mai era prezent și Iaroslav Nicolaevici Liputin, prokuror-ul, a cărui datorie era să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
general maiorului. Consilierul de stat Iepancin își ascundea emoțiile sub o mască de demnitate. Amândoi se ploconeau în fața lui Liputin. În sfârșit, Porfiri îl invitase pe Salitov din curtoazie pentru rolul său în descoperirea cadavrelor. Căldura de la soba din fundul hangarului abia ajungea la ei. ă Deci, pe cine mai așteptăm? întrebă Liputin cu insistență. ă Pe doctor, excelența voastră, îi explică Porfiri. ă Doctor? Nu cred că avem nevoie de niciun doctor să ne spună ce s-a întâmplat aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sunt mulțumiți să își îndeplinească datoria civică. ă Dar cum rămâne cu datoria doctorului? știți că aveți autoritatea să îl amendați ca magistrat investigator... În acel moment, spre ușurarea lui Porfiri, un tânăr roșu la față își făcu apariția în hangar împingând un cărucior cu două roți pe care era așezat un cufăr mare din alamă. Noul venit nu purta pălărie, iar părul îi era ridicat în smocuri rebele. Purta o manta veche, cu modelul demult șters. În multe privințe, aparența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
momente, cea care le pictase a crezut ratată călătoria. Se spune că peisajul e o stare sufletească, că vedem lumea dinafară cu ochii dinăuntru, să fie pentru că aceste extraordinare organe interioare ale vederii n-au știut să vadă fabricile și hangarele, fumul ce devorează cerul, prafurile toxice, eternele noroaie, crustele de funingine, gunoiul de ieri întins peste gunoiul de fiecare zi, gunoiul de mâine grămădit peste gunoiul de azi, aici ar fi suficienți și ochii obișnuiți ca să convingă și sufletul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
lupt împotriva mea cu o tenacitate penibilă, să afișez de timpuriu, cu o mare seriozitate, resentimente în care nu credeam, și să ascund cu grijă afecțiuni în care credeam. De cum deschid ochii privesc printre scânduri cerul, pândesc zgomotele posibile din hangar, cu toate că din momentul în care m-am suit în acest pod n-am auzit pe nimeni umblând pe-acolo și, când nu mai am nimic de făcut, zic și eu că e plictisitor să nu te înșeli niciodată; apoi mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ocazii și mi le descria cu o exaltare care îi colora obrajii. „Vezi, exclama privind cerul negru, acum decolează ei. Vinul rămâne să se acrească în pahare și iubitele lor rămân să tremure de grijă, în timp ce ei se reped la hangar, dau drumul motoarelor, se înalță în văzduh și pătrund în inima furtunii fără să se teamă”. Și era mândră în timp ce vorbea, de parcă era iubita unuia din cei doi piloți impertinenți care zâmbeau în fotografie. Ochii îi străluceau de plăcere văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
făcut o noapte roșie. 41 Asta e tot. De-acolo am venit în acest pod și, recunosc, nu mă așteptam să vă întâlnesc aici. Chiar nu pricep cum a ajuns icoana Martei lângă un aeroport... de ce mă priviți astfel? În hangar nu e decât un avion mic și vechi, ieșit din uz, am văzut și eu. Cu atât mai bine, lucrurile se simplifică. Voi înfrunta furtuna cu el, fiindcă acum înțeleg de ce surâdeau piloții Laurei. Piloții de furtună sunt puri pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
viața și să n-ai curaj să te înalți măcar o clipă deasupra a ceea ce ai stricat, ai pierdut, ai irosit, să te ridici într-o furtună purificatoare. Numai de nu m-aș împiedica de ceva înainte să cobor în hangar, înainte să decolez, rămas bun, domnule... înainte să simt prima rafală de vânt... ah, cum curg stelele... înainte să... ...sigur, uite fereastra acoperită de gheață, dulapul de lângă ușă... pereții goi... dacă am vândut aproape tot! Dar cine naiba bate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
bună, investise bani În afacere și devenise, cum era și firesc, asociat. Numele Kermeur și Bréhat erau alăturate pe fațadă. Așa cum ar fi trebuit să fie În registrul primăriei, gîndi În fugă Marie, Înainte să pătrundă plină de hotărîre În hangar, urmată de Morineau. Vreo cincisprezece meșteri - tîmplari, dulgheri, zugravi - trebăluiau În liniște În jurul ambarcațiunilor aflate În hala de construcție. Christian le propusese să-și ia o zi liberă, dar ei refuzaseră, ziceau că, dîndu-și osteneală, vor simți mai puțin tristețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
niciodată din locul ăsta, tună bătrînul. Mă auziți? Niciodată! Abia atunci Își dădu seama că Juliette nu mai era acolo. Soarele de iunie Încălzea tabla mașinii și, În pofida unei bune ventilații, temperatura nu era departe de patruzeci de grade În hangarul În care tehnicienii de la PS adunaseră rămășițele epavei vasului lui Ryan. Pete largi, umede, marcau cămașa lui Franck Caradec la subsuori și acesta era agasat văzîndu-l pe Fersen cum Își păstra eleganța naturală În ciuda căldurii sufocante. Dispariția lui Bréhat Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nu se poate! Nu cumva o spuneți ca să-mi faceți plăcere? Întrebă el, brusc Înviorat. TÎnăra polițistă Îi aruncă o privire deloc amabilă: - Ar fi bine să dăm de ea În viață, PM. Pentru ea, firește, dar și pentru dumneata. Hangarul pentru ambarcațiuni se sprijinea de stîncile care mărgineau plaja privată a familiei Kersaint. Soarele răsărise de vreo jumătate de ceas, iar marea Începuse să se retragă, lăsînd să se vadă șinele care Îngăduiau ca iahtul să fie dat la apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
inima că‑l lăsam singur acolo, atât de amărât - așa e ea! Dar individul nici măcar nu ne‑a răspuns când ne‑am luat rămas‑bun. O jumătate de oră mai târziu, când am aterizat la Saint Martin, am trecut prin hangarul imigranților, o vastă șandrama prefabricată, din tablă ondulată verde - totul, la tropice, Îmi părea Înjghebat provizoriu. Ne‑am așezat la coadă În fața unui ghișeu oficial, sub niște lămpi sfârâitoare, ca să plătim o taxă pentru ștampilarea pașapoartelor. Pe urmă ne‑am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
caracteristic al roților de tren, trecând peste macazuri și alte șine. După poziția lor ca un bun cunoscător al acestor locuri, ghicește peronul la care va trage trenul, de parcă ar conta. De la înălțimea ecartamentului zărește peisajul bine cunoscut; întâi niște hangare din cărămidă lungi și mohorâte, care par părăsite, ici-colo vede un om care se mișcă haotic, parcă sub influența unei forțe oculte, țintind trasee de neînțeles pentru eventualul privitor dar omul își urmărește cu îndârjire scopul. Câteva trolee așteaptă la
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
un impact slab, indiferent de conținutul programului sau de stilul prezentării. În vinerea de dinaintea seminarelor m-am Întâlnit cu directorul executiv al companiei, care stătea În ceea ce-mi place să numesc „sala tronului”. Biroul său era mare cât un hangar. Scaunele În care ședeau vizitatorii lui erau mult mai joase, Încât ai fi crezut că picioarele lor au fost scurtate pentru un efect anume. Impresia generală, atunci când te așezai să vorbești cu el, era că te afli mai degrabă Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
mai vechea odă erotică se poate transforma În felul următor, printr-o acumulare de imagini specifice evului mașinist, sugerînd simultan comuniunea cuplului și intima relație eu-univers: Sunt ochii tăi terenuri sportive Cu cîmpuri și sonde de petrol Cu hipodromuri și hangare de avioane, Ce tipografii ochii tăi Și pupilele tale rotative imense, Cum se desfășoară din privirile tale Toată viața mea Ca un jurnal cu ultimele știri. (Invitație la bal) În aceeași arie tematică, astfel de asociații pot avea Însă, voluntar
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
albă, troică În nebunie” etc. Se anunță Însă tot aici amplele dezvoltări „macrologice” de mai tîrziu, ca În secvența III din poemul Invitație la bal: Sunt ochii tăi cu terenuri sportive, Cu cîmpuri și sonde de petrol, Cu hipodromuri cu hangare de avioane, Ce tipografii ochii tăi Și pupilele tale rotative imense, Cum se desfășoară În privirile tale Toată viața mea Ca un jurnal cu ultimele știri. Întreg poemul Colomba va fi construit pe Îmbinarea cumulului simultaneist de perspective diversificate, Într-
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
-se pe marginea patului. — Eu am mai fost, răspunse ea, de parcă ar fi întrebat-o. — Cum e ? întrebă el și, tocmai pentru că fusese pusă într-un loc ca acela, întrebarea sună nelalocul ei. Închisoarea ei fusese altfel. Era, de fapt, hangarul unei unități militare. Nu erau celule și nu existau gratii. Probabil că altădată acolo se adăposteau avioane. În noaptea aceea se umpluse de lume, câteva sute de oameni șocați, care nu înțelegeau ce li se întâmplă. Nici măcar nu trebuiau supravegheați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
În jurul șalelor o încingea un cerc de fier, ar fi vrut să meargă la toaletă, un bărbat de alături, care o privea prin ochelarii sparți, o sfătui să se abțină, căci cei scoși să se ușureze pe un tăpșan din spatele hangarului erau însoțiți la înapoiere cu lovituri de baston pe spinare și cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna se făcea vânătă și tare ca piatra. Apoi, toată noaptea au lătrat pe la uși câinii-lupi, asmuțiți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
își lăsă fruntea pe brațe, închizând ochii, și așteptă. Avea impresia că toți știu ce-i cu ea, poate din cauza mersului împleticit, rezemat de ziduri, și o ocolesc, refuzând s-o privească. Era un soare puternic, după lumina difuză din hangar, lumea părea împodobită cu beteală. Iar acea strălucire nefirească îi dădea o stare de irealitate. În cele câteva zile cât fusese lovită, dusă la secția de poliție, apoi, laolaltă cu alte sute ca ea, în hangarul unde se chirceau pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]