KorAP: Find »[drukola/base=hanorac & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...18 >

437 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415

un perete Întreg. Imediat dedesubt se află patinoarul Broadgate, o farfurie Întinsă de gheață amplasată Între turnuri de oțel și beton așezate În zigzag. La ora asta, nu e nimeni, doar un patinator singuratic, un bărbat Înalt, brunet, cu un hanorac verde, care pare să deseneze opturi, dar care, după ce desenează și ultima linie verticală, se dovedesc a fi un mare semn pentru dolar. Cu ceața răspândindu-se peste oraș, centrul arată la fel ca În timpul bombardamentelor din cel de-al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
Oricum nu vreau să-mi verific e-mailul: aș găsi probabil o bălăcăreală de proporții nucleare din partea lui Rod și „condoleanțe“ triumfătoare din partea gălbejitului Guy. Mă voi pregăti pentru soarta ce m-așteaptă ca o mamă casnică lefteră, Îmi voi cumpăra hanorace kaki de penitență de la Gap. Și voi Încerca să-mi amintesc cuvintele de la Incy Wincy Spider. Așa că vedeți, de aceea nu am citit e-mailul de la Rod În seara aceea. Cel În care-mi spunea că totul era OK, cel În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938

să văd în ce stare erau cele vechi. Erau destul de bune, nu se strâmbaseră prea tare, bocancii la fel, avusesem prudența săracului: când îi cumpărasem cu cincisprezece ani în urmă, îi luasem mai mari. O flanelă, ciorapi groși și un hanorac mi le aduse Suzy, n-o întrebai de unde, doar pantalonii și mănușile trebuii să le cumpăr de la un magazin sportiv. Grupul nu era amorf, dar nici nu se străduia vreunul din ei să-i înveselească pe ceilalți cu orice preț

Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

recomandare). Abia după ce coteai de pe Magheru pe Calea Victoriei, veneau numele mari, piesele de rezistență, frecventate doar de profesioniștii drojdiei și-ai etilului: „Cina“ (mese rotunde de tablă, pe care ne înghețau mâinile iarna); „Lido“ (de unde ieșeam cu sticlele ascunse în hanorace) și „Trocadero“ (cu ospătarii mereu beți). Într-o iarnă, am rămas lefteri la „Trocadero“ și, după ce ne-am scremut mințile cum să facem rost de bani, Gino a trebuit să cadă de vreo cinci ori pe gheață în fața ospătarilor, ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am să spun ce scria acolo. Câți profesori nu înnebunisem cu întrebările noastre istețe, răutăcioase; în câte ocazii nu copiasem din palmă sau cu fițuica lipită pe sacoul celuilalt; de câte ori nu ieșisem din amfiteatre cu sticlele de bere bombate în hanorac (oricum n-ai fi putut să le bei: îți înghețau la piept în timpul cursului). La câte planuri ne făcusem, câte cărți și destine rescrisesem împreună, schimbând personajele și dându-le finaluri neprevăzute, manevrând mintea ca pe-un motor de căutare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să le-arunce. Erau ca imensa colecție de dopuri și pungi a maică-mii: cine știe când puteau să mai folosească? Hainele duceau în spate eroismul lor, te atașai de ele ca de-o ființă vie. Coseai la găurile din hanoracul kaki până nu mai rămânea loc să bagi acul. Îl curățai o dată pe an, prin martie, cu peria înmuiată-n zăpadă, afară, în curtea din spatele blocului. Adidașii făcuți la „Pionierul“ și luați pe sub mână din fabrică țineau câte opt ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și Lupu în spate, despărțiți de umbrela avocatului. Un „Doppler“ cu mâner prețios, de lemn roșu; se asorta la cureaua ceasului. M-am uitat în retrovizor. Mihnea era chiar Mihnea: hirsut, zgomotos, cu pantalonii reiați și cămașa atârnându-i pe sub hanorac. Nu-l puteai confunda. S-a prezentat și i-a întins o mână udă lui Andrei. Avocatul i-a strâns-o fără entuziasm și fără să dea drumul la sacoșă. „Mergem la «Pescărie».“, am anunțat, pornind motorul. „Nu, nici vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
tot. Mergem ușurel, legal, nu sărim de 50 în localitate.“ „Ca pe vremuri, cu-autobuzul școlii. Ce timpuri, dom’ profesor!“, și-a amintit tânărul Lupu, fără să scoată capul din sacoșă. M-am prefăcut că nu înțeleg. Mi-am îmbrăcat hanoracul în grabă și, mai ales, în tăcere. Copilăria nu era o soluție. Doar un reper, ca nivelul apei dintr-un recipient. Un depozit neuronal de vidat, o marfă scoasă pe piața de desfacere a memoriei, ca peștele oceanic din conservele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ar fi fost mândră de mine, însă ea lipsea momentan și din scenă, și din gândurile mele: de fapt, nimic nu se mai putea interpune între corpul meu și-asfaltul bolborosind de ape. Resemnat, m-am pregătit să aterizez cu hanoracul roșu de munte peste bălțile sulfuroase. Nici refugiile rapide ale memoriei, nici stratul dublu de polartec n-ar fi amortizat căzătura; așa se fac praf toate hainele bune. În clipa aia, cineva m-a prins de brațe și m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
întreagă, pentru a face din ea reper de viață și subiect de roman epistolar, ei bine, aici frizam scandalul și premiera absolută. Nici securistul de serviciu, altfel atât de drastic și riguros, nu remarcase impostura. De nervi, mi-am scos hanoracul și l-am azvârlit pe fotoliul decanului. Să-ți arunci haina pe scaunul șefului părea o realizare, chiar o performanță. Sfidai tot sistemul, laș, fără complexe. Și, mai ales, fără urmări. Cu starea asta de spirit, m-am apucat de-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
catastrofele, am auzit un zgomot pe hol. Se-apropiau niște pași, sunetul cădea limpede, ca un clămpănit pe ciment. Am stins imediat lanterna. Pașii continuau să zdroncăne, dar parcă mai încet. Am eliberat imediat fotoliul decanului, apoi mi-am tras hanoracul pe mine. Din buzunarul de la piept, am pregătit telefoanele mobile. Luasem două la mine: un Nokia 5110 (un hârb, mare și greu ca o piatră) și-un 6210 i, model nou, cu celulă fotoelectrică. Toate purtau denumiri ciudate, ca la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ușor, în surdină, ca o ecluză pneumatică. În clipa următoare, am auzit un clinchet și mai puternic, apoi o înjurătură. Musafirul scăpase cheile pe jos. Am tras și ultima pagină și-am închis dosarul. Apoi am scufundat telefoanele înapoi în hanorac. Dacă aș fi avut timp, m-aș fi simțit ciudat: închizându-mi propriul dosar, ca la anchetă. L-am împins pe rândul lui, în exact același loc. Cheia s-a răsucit în broască și prima ușă s-a deschis cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Zvonurile spuneau că numele fusese, inițial, „Cărtărești“, dar scriitorul intervenise și ceruse drepturi de-autor sau schimbarea pancartei. Studenții fugeau din librărie și se adăposteau în cârciumă, la o halbă ieftină sau o salată bulgărească. Mi-am scuturat umezeala de pe hanorac, apoi mizeria de pe ghete. Am împins ușile batante și mi-am făcut apariția în salon. Eram așteptat; fără îndoială, nu cu flori. „Edgar’s“ degaja o atmosferă primitoare, de tavernă și sală de curs. Fațada fusese placată în lemn vânătoresc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
prin piață, urmăriți de câțiva zugravi. „Frumos, nu?“, și-a dus Mihnea mâna la tâmplă. „Depozitul de valori. Neprețuite. Trebuie doar să știi să negociezi.“ „Ce să negociezi și cu cine?“, l-am întrebat într-o doară, descheindu-mă la hanorac. Era o căldură moale și afumată, cum numai în cârciumi găsești. Ca de bumbac. „O să afli tu. Ce face ăla?“ Cezar s-a întors vesel, cu trei beri la piept și-un bocanc lipsă. „Beri pe frigul ăsta?!“, s-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
am mințit. De fapt le scoteam numai seara din casă, naiba știe de ce, că erau chiar frumoase. „Ia, nu mai fă pe deșteptu’, c-am prins țurțuri aici. Ce mai zice poetul nostru cosmic?“ Ne-am strâns unul într-altul, hanorac lângă hanorac, cu nasul în telefon. Trăznea a ger și bere, ne simțeam respirațiile aproape, dulci-amărui. Mihnea a ciupit butonul de „Show“: Scrisoarea 7. Am toate aparențele unei ființe umane: mănânc, spun glume, gătesc tarte cu portocale și scorțișoară, îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
De fapt le scoteam numai seara din casă, naiba știe de ce, că erau chiar frumoase. „Ia, nu mai fă pe deșteptu’, c-am prins țurțuri aici. Ce mai zice poetul nostru cosmic?“ Ne-am strâns unul într-altul, hanorac lângă hanorac, cu nasul în telefon. Trăznea a ger și bere, ne simțeam respirațiile aproape, dulci-amărui. Mihnea a ciupit butonul de „Show“: Scrisoarea 7. Am toate aparențele unei ființe umane: mănânc, spun glume, gătesc tarte cu portocale și scorțișoară, îmi fac cumpărăturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
L-am apucat pe Mihnea de mână, frățește (nu vă gândiți la prostii!). „Ai auzit?“ „Nu.“, a mârâit el. „Ia ascultă...“ Zgomotul suna acum puțin mai tare, ca bâzâitul unui transformator. L-am căutat prudent, cu lanterna acoperită cu mâneca hanoracului. „Aici!“ Ne-am apropiat de unul din rafturi, care părea că emană un zâzâit. Jurai că merge o unitate de calculator în spate. Am tras cu grijă teancul de cataloage și-am îndepărtat ziarele. Apoi am băgat capul. Trebuia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o zi înainte de Crăciun, se strângea totul și rămâneau doar hârtiile și-aroma de mirodenii. Aici, copilăria părea să fie la ea acasă, puțin alcoolizată, ca amintirile mele: mânile roșii, amorțite de frig; zăpada agățată în păr și de fâșul hanoracului; globurile și insignele rare cu Moș Crăciun (adevăratul, nu impostorul din Uniunea Sovietică!) schimbate cu băieții în spatele blocului; brioșele rumenite de bunica Aneta, din coca rămasă de la cozonac (n-aveam voie să mâncăm înainte de noaptea Ajunului); portocalele (te întâlneai doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
În schimb, inginerul Grosescu îmi pregătise o surpriză: nu ne mai vedeam la Schottentor, cum convenisem, ci în Grinzing, sus, pe colină. Era ca și cum cineva îți dă întâlnire la Universitate și pe urmă te-așteaptă în Băneasa. Mi-am tras hanoracul din cuier și-am părăsit discret hotelul. Pe stradă, m-a lovit un vânt uscat și tăios, ca la sosire. Nu mai ningea, dar ți se congela fața. Ochii lăcrimau, obrajii frigeau. M-am uitat în stânga, apoi în dreapta, apoi am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de secol 18, reconstruite cu lemnăria și mobilierul de epocă. N-ai fi putut alege un loc în Grinzing care să bată mai tare la ochi. Am împins ușile și-am spus frumos „Grüss Gott“ ospătarilor. Apoi mi-am agățat hanoracul în cuier, îndesând căciula și mănușile în mânecă. Le-am făcut cocoloș, cât să nu poată fi trase sau scuturate pe jos. Obiceiul avea iz comunist, reflexul se păstra gravat în programul cerebral care dirija gesturile. Doar cui nu i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Apoi am lăsat pe masă 30 de euro, fără să mai cer nota. Suma acoperea și consumația inginerului și mai rămânea loc și de-un bacșiș potrivit, chiar măricel. Exact cât să nu dea naștere la suspiciuni. Mi-am recuperat hanoracul din cuier, bucurându-mă că mănușile și căciula sunt la locul lor. Încă o dovadă că eram la Viena. Apoi m-am înfofolit și, cu Pif-ul vârât în în compartimentul impermeabil al hanoracului, am ieșit din cafenea. Afară, m-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dea naștere la suspiciuni. Mi-am recuperat hanoracul din cuier, bucurându-mă că mănușile și căciula sunt la locul lor. Încă o dovadă că eram la Viena. Apoi m-am înfofolit și, cu Pif-ul vârât în în compartimentul impermeabil al hanoracului, am ieșit din cafenea. Afară, m-am oprit pentru o clipă, înainte să traversez. Firma „Rocco“ sclipea tulbure, deșirată de frig. Literele nu se mai distingeau toate, filamentele subțiri de neon pâlpâiau sub crusta subțire de zăpadă, ca niște spaghetti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Iușcenko, cu obrajii umflați peste măsură de toxina alimentară, îmi dădea târcoale. Mâncai un pește proaspăt și, a doua zi, te trezeai ca Incredibilul Hulk. Am aruncat încă o privire în vagon, apoi alta spre stație. Nimeni. Mi-am desfăcut hanoracul și, cu-o grijă infinită, de adult care a pus în sfârșit mâna pe jucăria copilului, am extras Pif-ul și mi l-am așezat pe genunchi. Nu l-am deschis imediat. Am savurat fiecare linie, fiecare segment al coperții, fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
tot ce mă interesa? Aflasem toate detaliile sau mai aveam de așteptat? Și, mai ales, puteam să mă descurc și fără ce nu aflasem? Mi-am sprijinit brațele pe Pif, acoperindu-l părintește. L-aș fi învelit în micul lui hanorac, i-aș fi pus țipla originală, îmbrăcându-l în hăinuța nouă de plastic lucios, întinsă perfect și sigilată la bordura de jos. Valoarea lui de colecție ar fi crescut considerabil, fără să mai vorbim de tainele cuprinse înăuntru, pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
În dreptul bufetului, mi-am adus aminte de peticul de ziar promis de inginerul Grosesecu. Nu mi-l dăduse. Sau poate mi-l lăsase și nu fusesem eu atent? Mi-am scos mănușile, ținându-le sub braț și mi-am descheiat hanoracul. Am scos Pif-ul din buzunarul interior și-am început să-l răsfoiesc în grabă. Dintre pagini, pe undeva pe la mijloc, a căzut o bucată de hârtie. Era un colț de ziar. M-am aplecat și l-am ridicat de pe mochetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]