738 matches
-
fi putut imagina un diagnostic mai puțin tranșant. Dar așa, condamnat de un sfânt și sărbătorit de bolșevici, irecuperabil pentru Biserică și recuperat de materialismul dialectic, Lucrețiu își merită prisosință ciomăgeala. Iată un om ai cărui dușmani nu sunt prietenii hedonismului! Stoici care lansează calomnii, creștini care le reiau pe cont propriu, ba mai și adaugă, medici psihiatri purtând bonete cu urechi de măgar, feministe postmoderne care reactivează platonismul excitându-se în afara contextului și a categoriilor istorice: Lucrețiu deranjează. Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
numele acelei forțe oarbe acționând asupra epicentrului materiei. Plăcerea ne ghidează, ne conduce, ea se află la cârma vasului. Voința liberă vizibilă în clinamen se îndreaptă într-o singură direcție: voluptatea. Gândirea lui Lucrețiu, rareori prezentată ca atare, presupune un hedonism tragic: nu te sustragi puterii motrice a căutării voluptății, ea atrage totul în direcția sa, dar Marte nu doarme nici el și împiedică plăcerea să dispună de puteri depline. Filosofia constă în arta de a o urma pe Venus, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Ataraxia greacă trece greu în latină - dolor absit, zice textul îII, 18), dar ideea rămâne: e vorba de a realiza absența tulburărilor, de a elimina durerea, de a termina odată cu spaimele, îndeosebi cu spaima de moarte, care împiedică dezvoltarea unui hedonism franc și categoric. Plăcerea poate fi pozitivă sau negativă: ori e căutată activ, știindu-se unde se află, ori sunt îndepărtate obstacolele care împiedică instaurarea ei. Evitarea negativului constituie o mare parte a oricărei filosofii a plăcerii - în opoziție cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
unde se află, ori sunt îndepărtate obstacolele care împiedică instaurarea ei. Evitarea negativului constituie o mare parte a oricărei filosofii a plăcerii - în opoziție cu ceea ce afirmă critica, întotdeauna preocupată să asociezea plăcerea cu supunerea imediată față de pruriturile senzuale. Edificarea hedonismului implică această artă a suferinței. Pentru a evidenția avantajele ataraxiei, Lucrețiu scrie cîteva zeci de versuri - îII, 1-61) - intrate în antologia capodoperelor istoriei ideilor la rubrica Suavi mari magno. Textul, deoarece pune în scenă plăcerea de a asista de pe uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
iată una dintre sursele majore ale pozitivității. Să vezi oroarea, dar să fii scutit de ea, ce voluptate! Evitarea tulburărilor, durerilor, suferinței și fricii îți arată direcția pe care trebuie s-o urmezi pentru a te bucura de tine însuți. Hedonismul nu presupune egoismul, și nici măcar bucuria răutăcioasă, ci construirea de sine ca o cetate, o fortăreață de necucerit. Lucrețiu utilizează metafora castelului construit pe un pisc stâncos - persistență a sublimului și a posturii romantice! Și Nietzsche va recurge la piscuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
oameni concentrați asupra accesoriului și uitând esențialul... Indivizii angajați pe acest drum greșit se înșală, dar Lucrețiu manifestă milă și înțelegere: ei nu știu ce fac, nici de ce se comportă astfel, deoarece ignoră că învățăturile lui Epicur i-ar putea elibera. -13- Hedonismul tragic. Cum anume? Evitând să creadă că aceste ficțiuni citate anterior definesc plăcerea. Nici particulele nobiliare, nici aurul, nici medaliile, nici funcțiile, nici posedarea unor obiecte nu duc la pacea sufletului și a trupului. Plăcerea reală, adevărata voluptate, satisfacția autentică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru a suprima lipsa - foamea și setea -, fără a genera alienări - bucătăria de lux și vinurile fine -, dar și fără a te limita la pâinea și apa epicurienilor ortodocși; plăcerile conversației fără un plan anume, purtată în mijlocul naturii, între prieteni... Hedonismul tragic al lui Lucrețiu se sprijină pe această simplitate virtuoasă, romană. Moartea îi terorizează pe majoritatea oamenilor? Ea trebuie să-l conducă pe filosof la împăcarea cu sine însuși. Neantul îi paralizează pe cei mai mulți? înțeleptul știe să se sprijine pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pun în mișcare un mecanism blestemat: suferința, durerea, necazul. Regăsirea căii înțelepciunii indexate în funcție de lecțiile date de natură presupune o trecere prin învățăturile lui Epicur. înainte de a muri - o evidență tragică -, să trăim în acord cu ceea ce ne învață natura: hedonismul. Un hedonism tragic, iată o nouă ocazie de a ne opune locurilor comune legate de Lucrețiu! -14- O plăcere atomică. Ce e plăcerea pentru un filosof materialist? Cu ce se aseamănă jubilarea? Lucrețiu vorbește despre inutilitatea atomilor râzători pentru râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
mișcare un mecanism blestemat: suferința, durerea, necazul. Regăsirea căii înțelepciunii indexate în funcție de lecțiile date de natură presupune o trecere prin învățăturile lui Epicur. înainte de a muri - o evidență tragică -, să trăim în acord cu ceea ce ne învață natura: hedonismul. Un hedonism tragic, iată o nouă ocazie de a ne opune locurilor comune legate de Lucrețiu! -14- O plăcere atomică. Ce e plăcerea pentru un filosof materialist? Cu ce se aseamănă jubilarea? Lucrețiu vorbește despre inutilitatea atomilor râzători pentru râs, dar trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
și că atomii voluptuoși nu sunt necesari pentru plăcere? Da, pentru că particulele nu cunosc nici durerea, nici plăcerea, dar înlănțuirile lor, da. Nu e o surpriză, știind acum ce știm despre fizica atomistă epicuriană: plăcerea este atomică. Durerea, de asemenea. Hedonismul presupune o viteză, niște fluxuri, circulații libere. într-un trup, agitația dezordonată a particulelor generează suferință. De îndată ce tulburarea încetează, seninătatea revine, iar plăcerea o însoțește. Haosul atomic este semn al durerii; regăsirea armoniei corespunde păcii sufletului, deci a trupului - și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
să consimtă la ceea ce-l face să fie ceea ce este. Libertatea lui se rezumă la a voi ceea ce se întâmplă sau chiar la a îndrăgi orice epifanie, oricare i-ar fi formula. Epicur, șubred, pipernicit, firav de constituție, teoretizează un hedonism ascetic; Lucrețiu, despre care se crede că avea o sănătate mai robustă, legitimează teoretic un alt raport cu dorințele și cu plăcerile. Pus în fața pasiunii amoroase, de exemplu, poetul roman pare mai apropiat de Diogene sau de Aristip, pentru care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
volum și 1996 pentru cel de-al doilea. Voelke, Domanski și Hadot optează pentru filosofia ca farmacopee și practică a existenței. Chestiunile abordate în aceste două lucrări rămân de actualitate... O filosofie hedonistă? După cum e lesne de bănuit, filosofia și hedonismul nu fac casă bună în tradiția occidentală, în care acești doi termeni sunt considerați antinomici... Evident, cel puțin după știința mea, nu s-a scris niciodată, în nicio limbă, vreo istorie a filosofiei hedoniste! Pentru repere și câteva jaloane, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
des premiers âges à Epicure”, pp. 81-116, reluat în Etudes de philosophie grecque, Vrin. 1971. Expozeul este succint, dar permite o utilă vedere de ansamblu. Asupra eudemonismului antic, cu câteva pasaje extrem de cursive, din păcate inutil moralizatoare uneori, și asupra hedonismului lui Aristip, a se consulte Léon Robin, La Morale antique, PUF, 1963, îndeosebi paginile 32-33. * * * Pretinși presocratici. Introducerile în filosofii presocratici sunt întotdeauna succinte, fiindcă adună laolaltă o mulțime de filosofi care n-au mare lucru în comun în afară de faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
Gilbert-Romeyer-Dherbey, Les Sophistes, Que sais-je?, PUF, 1985. Prin W.C.K. Guthrie, Les Sophistes, volum tradus din engleză de J.-P. Cottereau îPayot, 1971), dispunem de o analiză mai amplă care-i pune mai bine în valoare. La pagina 295 - pasaje consacrate hedonismului lui Antiphon. Asupra aceluiași Antiphon, a se vedea excelenta lucrare, singura consacrată acestui filosof pe nedrept uitat, a Annei Hourcade, Antiphon d'Athènes. Une pensée de l'individu, „Figures illustres”, ed. Ousia, 2001. Despre hedonismul filosofului sofist, a se vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
La pagina 295 - pasaje consacrate hedonismului lui Antiphon. Asupra aceluiași Antiphon, a se vedea excelenta lucrare, singura consacrată acestui filosof pe nedrept uitat, a Annei Hourcade, Antiphon d'Athènes. Une pensée de l'individu, „Figures illustres”, ed. Ousia, 2001. Despre hedonismul filosofului sofist, a se vedea capitolul V, primul paragraf: „Le plaisir, signe de la conformité de l’action avec la nature”, pp. 125-132. * ** Așadar, cirenaicii... Sunt cel mai slab ilustrați, nicio altă ediție în limba franceză neprecedând lucrarea pe care însumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pentru antihedonismul antic. Nu este de mirare că și creștinismul a profitat de această filosofie! Este cu atât mai interesant să citim dialogul său Philebos, consacrat integral chestiunii plăcerii, îndeosebi pentru a vedea cum procedează pentru a evita confruntarea cu hedonismul... Este de preferat ediția recentă a lui Jean François Pradeau, publicată la editura Garnier-Flammarion, 2002. Ea este considerabil adnotată și prefațată astfel încât cititorul să afle tot ceea ce este util de știut în legătură cu acest text. Cei pe care sinteza nu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
plăcere poartă răspunderea celor mai importante ambiguități, prin vechimea și prin rolul lor în teorie și în viață. Aproape toată morala antică este eudemonistă, o morală a eudemoniei (a fericirii n.n.), atunci când nu a fost chiar o morală a plăcerii (hedonismul). (...). În adevăr fericirea se deosebește de plăcere prin durată și de mulțumire prin calitatea ei. S-a definit just fericirea ca ansamblul condițiilor permanente de plăcere, față de plăcerile izolate și trecătoare". Recesivitatea ca structură a lumii, Editura Eminescu, București, 1983
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
T. stă sub semnul transparenței absolute, e "o adevărată baie de lumină", după expresia protagonistei. În aceeași tipologie derivată din arhetipologia eroului solar poate fi încadrat și Danton. Considerând că idealurile revoluției fuseseră în mare parte realizate, el își descătușează hedonismul, ce-i este funciar, și trăiește frenetic alături de tânăra lui soție, Louise, undeva la țară, în ținutul Arcis. Conflictul cu Robespierre e însă ireconciliabil, anticipă și acceptă ca o fatalitate cuțitul ghilotinei, singurul regret fiind legat tocmai de existența tihnită
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
colecție perfectă de clișee; viața lui sentimentală și morală pare să se fi satisfăcut cu emoțiile cele mai obișnuite și preconcepute; nici un fior, nici o tulburare, nu zic metafizică, dar barem de o sensibilitate cât de cât ieșită din comun; nici măcar hedonismul lui nu are o înțelepciune mai largă, un scepticism horațian sau epicureic ceva mai ridicat: nimic decât simțul comun cel mai mărginit (din care-și trage și umorul). Atât doar: din când în când, câte o undă de melancolie. Alecsandri
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
un gânditor sistematic și nici nu avea o concepție teoretică proprie. Era „filosof” în accepția secolului al XVIII-lea, care presupunea o gnoseologie sensualistă și o morală hedonistă. Ralea a făcut însă, mai mult decât o dată, remarca foarte fină că hedonismul e mai degrabă o predispoziție temperamentală, o chestiune de psihologie, decât una propriu-zis estetică. El considera în schimb morala epicuriană ca fiind întemeiată pe luciditate și experiență, deci o înțelepciune de maturitate sau, cum a numit-o, o „filosofie a
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
atunci gnosticii niște platonicieni? Nu, pentru că Platon afirmă răspicat că detestă viața, trupul, dorințele și plăcerile, câtă vreme gnosticii licențioși se instalează dincolo de bine și de rău și cer trupului, dorințelor, plăcerilor, pasiunilor și pulsiunilor ocazii de mântuire filosofică. Dacă hedonismul definește orice gândire care contează ca atare prin trup, ține cont de el, preferă viața morții și bucuria pasiunilor triste, atunci gnosticii aparțin într-adevăr continentului hedonist. în această privință, urmele platonismului persistă și încă foarte clar. Astfel încât, în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
lui aici și acum. îi apropie și oroarea de lume. Secolele I și II - de fapt și următoarele, dar acestea într-un mod deosebit, ca fiind inaugurale - se definesc printr-o voință înverșunată de a instala realitatea în ceruri - pe când hedonismul propunea coborârea cerului pe pământ. Numitorul comun al tuturor acestor gânditori obsedați de urgența unei lumi alternative este că lumea și răul coincid. Că negativitatea e proprie chiar și celei mai mici părticele de realitate. Pentru a ajunge la o
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a te bucura valorează cât un îndemn de a te folosi de el. Cu ce ar semăna un Dumnezeu care ar da bărbaților și femeilor o putere impunându-le să nu recurgă la ea, eventual cu stăruința perversă a castrării? Hedonismul presupune, atât cât este practic cu putință, supunere față de impulsul imprimat de Natură - celălalt nume al lui Dumnezeu. Sexualitatea derivă din formele luate de divinitate în lume. Când aceste relații duc la procreație, botezul nu-i trebuincios. în afară de faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sub regimul său ontologic, în lipsa unor principii și legi în stare să determine regulile jocului pentru a edifica suportabilul, bântuie insuportabilul... Spiritul Liber furnizează o aporie rezolvată de Spinoza - bun și rău dincolo de bine și de rău - dar reactualizată de hedonismul feudal al marchizului de Sade... XIV HEILWIGE DIN BRATISLAVA și „spiritul subtil” 1 Beghine libertine. Primele comunități de begarzi și de beghine apar pe la începutul secolului al XII-lea. Etimologia din dicționarul Littră trimite la verbele „a implora, a cerși
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
memorabilă și ea, că, în Spiritul Liber și dincolo de el, este vorba acum să se considere ca imperativ categoric hedonist următorul îndemn: fă altuia ceea ce ai vrea să ți se facă ție. O revoluție radicală... Cu un astfel de îndemn, hedonismul și logica contractuală pe care el o presupune își găsesc titlurile de noblețe. în afara cazului de delicvență relațională a vreunui individ care consideră ca dezirabilă pulsiunea morții - și, prin aceasta, neagă orice posibilitate de intersubiectivitate -, oricine vrea să se bucure
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]