240 matches
-
în sprijinul liberalismului. În ansamblu, gradul de simetrie din tiparul activității instituționalizate din sistemul internațional după sfârșitul Războiului Rece reprezintă un criteriu valabil pentru evaluarea predicțiilor concurente din diferitele teorii. Al doilea criteriu pentru a face distincție între alinierea la hegemon și socializarea liberală este impactul presiunilor sistemice asupra preferințelor principalelor puteri. Kapstein și Mastanduno susțin că variația internă observată de ei reflectă motivul pentru care impactul forțelor structurale care încurajează balansarea este relativ redus. Principalele puteri "merg pe sârmă" pe măsură ce
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sugerate de aliniere și socializare. În al doilea rând, am făcut o legătură între prima etapă și cercetarea empirică din lucrarea Unipolar Politics semnată de Kapstein și Mastanduno. S-au identificat două paralele între tendințele comportamentale asociate cu alinierea la hegemon și socializarea liberală. Mai întâi, ambele prevăd că la nivel global va apărea o structură pașnică și instituționalizată a relațiilor dintre marile puteri. În al doilea rând, ambele prevăd că reacțiile principalelor puteri față de colapsul sovietic vor încorpora variațiile interne
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
despre gradul în care strategia adoptată de statul în cauză este durabilă, sau dacă se află sub presiuni pentru a-și ajusta orientarea. Dacă există presiuni pentru schimbare, atunci ele sunt evaluate în raport cu criteriile care fac distincție între alinierea la hegemon și socializarea liberală. Se analizează dacă există semne că statul își modifică abordarea față de împărțirea responsabilităților astfel încât adoptă un rol mai apropiat de cel al SUA, și dacă există dovezi ale presiunilor pentru internalizarea normelor cooperării atât în chestiuni de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
endogenă pentru colapsul Uniunii Sovietice, în termeni compatibili cu modelul neorealist ortodox. Wohlforth a elaborat o explicație realistă clasică sofisticată a sfârșitului Războiului Rece, care ține seama de faptul că Uniunea Sovietică era un competitor în declin, și nu un hegemon în declin. Această contingență istorică poate, propune Wohlforth, să ajute realismul în a explica coordonatele temporale și natura pașnică a sfârșitului Războiului Rece (Wohlforth, 1995). Totuși, după cum acceptă în totalitate Wohlforth, această abordare dizolvă logica sistemică în încercarea de a
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
am menționat în introducere, argumentul lui Wohlforth privind stabilitatea lumii unipolare nu este compatibil cu esența logicii teoriei neorealiste ortodoxe, în ciuda orientării ei structuraliste și materialiste. Neorealismul ortodox asociat cu Waltz afirmă că o mare concentrare de capacități de partea hegemonului nu va face decât să încurajeze țările inferioare să balanseze împotriva celui mai puternic actor din sistemul internațional. Puterea disproporționată a hegemonului va genera conflicte structurale de interese între el și statele de rangul doi, iar hegemonul va fi tentat
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
ei structuraliste și materialiste. Neorealismul ortodox asociat cu Waltz afirmă că o mare concentrare de capacități de partea hegemonului nu va face decât să încurajeze țările inferioare să balanseze împotriva celui mai puternic actor din sistemul internațional. Puterea disproporționată a hegemonului va genera conflicte structurale de interese între el și statele de rangul doi, iar hegemonul va fi tentat și să abuzeze de propria putere, care nu se supune niciunui control. Astfel, concentrarea capacităților în interiorul sistemului se va "dizolva" gradual, pe măsură ce
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
capacități de partea hegemonului nu va face decât să încurajeze țările inferioare să balanseze împotriva celui mai puternic actor din sistemul internațional. Puterea disproporționată a hegemonului va genera conflicte structurale de interese între el și statele de rangul doi, iar hegemonul va fi tentat și să abuzeze de propria putere, care nu se supune niciunui control. Astfel, concentrarea capacităților în interiorul sistemului se va "dizolva" gradual, pe măsură ce se reface balanța de putere. Modificarea adusă de Wohlforth teoriei neorealiste este, așadar, deschisă criticii
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
1998; Harrison, 2001; Mitchell, 2002). Folosirea lucrării Unipolar Politics drept cadru al proiectului de cercetare reprezintă un punct de plecare convenabil pentru identificarea a două puncte de comparație distincte și operaționalizabile între aceste tendințe empirice. Prima asemănare dintre alinierea la hegemon și socializarea liberală vizează tiparul general al activității instituționalizate ce apare în sistemul internațional. Ambele tendințe prezic apariția unei structuri pașnice a relațiilor dintre marile puteri la scară globală. Alinierea la hegemon și socializarea liberală pot fi deosebite prin examinarea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
aceste tendințe empirice. Prima asemănare dintre alinierea la hegemon și socializarea liberală vizează tiparul general al activității instituționalizate ce apare în sistemul internațional. Ambele tendințe prezic apariția unei structuri pașnice a relațiilor dintre marile puteri la scară globală. Alinierea la hegemon și socializarea liberală pot fi deosebite prin examinarea tipului sau calității relațiilor instituționalizate ce apar între state importante. Spre deosebire de un sistem hegemonic, un sistem internațional liberal se va caracteriza printr-o structură mai echitabilă a drepturilor și responsabilităților marilor puteri
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
o structură mai echitabilă a drepturilor și responsabilităților marilor puteri. Cu toate acestea, efectul general al unei structuri globale pașnice a relațiilor dintre marile puteri este comun ambelor tendințe. Al doilea punct de comparație între socializarea liberală și alinierea la hegemon se referă la ajustările de politică externă făcute individual de state la prăbușirea Uniunii Sovietice. În termenii acestui criteriu, ambele tendințe prevăd că va exista un grad ridicat al variației culturale și instituționale interne în strategiile urmărite de principalele puteri
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Est este un caz dificil pentru predicțiile instituționaliste, în lipsa unor tipare bine dezvoltate ale interdependenței economice și instituționale. Totuși, urmând evaluarea făcută de Nye asupra considerațiilor privitoare la securitatea în regiune, instituționaliștii au afirmat că, dacă SUA acționează ca un hegemon blând, atunci acest lucru poate reprezenta o bază pentru dezvoltarea multilateralismului. Problema întâmpinată de neorealism și instituționalism constă în faptul că nu este clar dacă aceste modele surprind în mod corespunzător tendința fundamentală. Contrar neorealismului, se pare că tendințele dintre
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
diplomatică a vreunei părți. În schimb, dezacordurile sunt simptomatice pentru diferențele de putere dintre SUA și alți actori majori din sistemul internațional. SUA definesc amenințările într-un mod foarte diferit de statele europene, parțial din cauza poziției lor vulnerabile unice, de hegemon al lumii, și parțial pentru că au capacitatea de a recurge la forța militară pentru a contracara aceste amenințări, ca hegemon (Kagan, 2003). Validitatea acestor afirmații după 11 septembrie 2001 a redus relevanța argumentului lui Kapstein și Mastanduno cu privire la tendința de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
sistemul internațional. SUA definesc amenințările într-un mod foarte diferit de statele europene, parțial din cauza poziției lor vulnerabile unice, de hegemon al lumii, și parțial pentru că au capacitatea de a recurge la forța militară pentru a contracara aceste amenințări, ca hegemon (Kagan, 2003). Validitatea acestor afirmații după 11 septembrie 2001 a redus relevanța argumentului lui Kapstein și Mastanduno cu privire la tendința de aliniere ce a caracterizat, aparent, sistemul internațional după sfârșitul Războiului Rece. Invers, analiza lui Kagan are un impact major asupra
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
unipolaritatea generează conflicte structurale de interese între SUA și alte state importante. Astfel, în prezent circulă o evaluare neorealistă a naturii ordinii emergente post-Război Rece, ca o consecință a principalelor evoluții apărute în sistemul internațional după 1999. Dacă alinierea la hegemon se dovedește a nu fi durabilă, teoria instituționalistă ar putea oferi un scenariu alternativ și mai optimist pentru viitor. Logica argumentelor instituționaliste tinde să indice că riscul de declin și supraextindere hegemonică intrinsec statutului unipolar al SUA le vor încuraja
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
canale și instrumente multilaterale pentru a-și atinge obiectivele, sau stabilesc precedente pe care ulterior le descoperă a fi costisitoare sau incomode când se confruntă cu alte situații (Keohane, 2002). Astfel, poate să apară o "umbră a viitorului" în care hegemonul are stimulente pe termen lung pentru a-și controla comportamentul astfel încât poate apoi să încurajeze și să ceară reciprocitate de la alții în viitor. În linii mari, instituționalismul este mai optimist cu privire la posibilitățile unei ordini internaționale stabile, sistemul postbelic de instituții
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
problematică în contextul estasiatic, mai ales în ceea ce privește Coreea de Nord, dar și China și, posibil, Japonia. Cu toate acestea, instituționaliștii ar putea oferi un scenariu mai optimist pentru lumea după 11 septembrie 2001, în baza afirmațiilor lor privind costurile administrării sistemului pentru hegemon, precum și avantajele lui pe termen lung, în urma recursului la diplomația multilaterală. Totuși, se poate afirma că dificultățile cu care se confruntă SUA depășesc logica funcțională a teoriei instituționaliste. În lucrarea lui celebră, Myths of Empire, Jack Snyder încearcă să integreze
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de a-și susține interesele de securitate națională sunt tot mai contraproductive. Reculul se aseamănă cu supraextinderea imperială, dar efectele lui vor fi mai grave, probabil, pentru că vor fi asociate cu o puternică ripostă în sistemul internațional. În scenariul reculului, hegemonul în declin nu încearcă să se adapteze la declinul puterii sale, ci reacționează căutând să-și consolideze hegemonia exploatatoare. Un exemplu clasic de recul în acțiune sunt, bineînțeles, atacurile de la 11 septembrie. Johnson poate pretinde în mod legitim că a
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
această perspectivă se întâlnește tot mai des (Wohlforth, 1999). Totuși, în timp ce această poziție teoretică circulă tot mai mult după ultimele evoluții, este important să recunoaștem, măcar, că ea prezintă o predicție empirică extrem de curajoasă. Din punct de vedere istoric, nici un hegemon nu s-a dovedit vreodată capabil să își mențină la nesfârșit poziția dominantă în sistemul internațional. Mai mult, este o ironie că argumentul lui Wohlforth despre unipolaritate a devenit tot mai popular imediat după atacurile de la 11 septembrie 2001, în ciuda
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de a se prăbuși într-o multipolaritate instabilă și o balansare a marilor puteri în stil neorealist, cu siguranță că acest viitor sumbru pentru politica mondială nu va fi în totalitate surprinzător. Totuși, este posibil și ca dispariția alinierii la hegemon să indice pur și simplu faptul că trăsăturile cel mai puțin stabile ale sistemului internațional după Războiul Rece au fost tocmai elementele sprijinite excesiv de unipolaritate, iar trăsăturile cele mai stabile au fost cele implicate de sistemul de concertare a marilor
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
dezvoltarea unei mari strategii coerente după Războiul Rece. Alianțele fondate pe inegalitate pot să dureze un anumit timp și se pot chiar consolida, dar, mai devreme sau mai târziu, atât costurile și riscurile disproporționate ale unei astfel de strategii pentru hegemon, cât și problemele generate pentru statele care sunt obiectul "implicării" SUA vor ieși la suprafață. Acest lucru va tinde să producă dificultăți temporare în sistemul internațional și va duce la o perioadă de restructurări ale drepturilor și responsabilităților marilor puteri
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
pp. 193-216. Rose, G. (1998) "Neoclassical Realism and Theories of Foreign Policy", World Politics, pp. 51, 144-172. Rosenau, J.M. (1984) "A Pre-theory Revisited: World Politics in an Era of Cascading Interdependence", International Studies Quarterly, pp. 28, 245-305. Roy, D. (1994) "Hegemon on the Horizon? China's Threat to East Asian Security", International Security, pp. 19, 149-168. Roy, D. (1998a) "Restructuring Foreign and Defence Policy: The People's Republic of China" în A. McGrew și C. Brook (coord.) Asia-Pacific in the New
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
care au armate capabile să se confrunte de la egal la egal într un război convențional împotriva celui mai puternic stat din lume. Cum în era nucleară șansele de hegemonie globală sunt reduse, statul s-ar putea mulțumi cu postura de hegemon regional, tinzând să devină o putere de statu-quo. Tipurile de structură internațională sunt definite pe baza a două criterii: distribuția capacităților prezente sau latente din sistem (bipolarism, multipolarism) și decalajul dintre primele două state (echilibrat, neechilibrat). Rezultă, în principiu, patru
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
dificilă prevenirea războiului. În fine, în sistemele multipolare crește riscul erorilor de calcul în privința puterii relative, dar și a hotărârii cu care statele își urmăresc interesele. Multipolarismul neechilibrat este mai predispus la război decât cel echilibrat, pe două considerente: tentația hegemonului potențial de a forța obținerea hegemoniei regionale, respectiv nivelul sporit de teamă la nivelul celorlalte state, care le poate face să adopte politici riscante. Mearsheimer apreciază că evidența istorică susține explicațiile realismului ofensiv (pentru o discuție succintă despre puterea explicativă
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
În privința echilibratorilor de peste mări, Marea Britanie și Statele Unite, neglijarea de către aceștia, în anumite perioade, a imperativului realist-ofensiv de maximizare a puterii poate fi explicată în cadrul teoriei făcându-se apel la discuțiile despre puterea blocantă a apei sau particularitățile de comportament ale hegemonului regional. Charles Kupchan se întreabă însă dacă nu cumva în ecuație ar putea intra factorul regim politic intern, întrucât acestea erau singurele două state democratice din eșantionul lui Mearsheimer, iar pe de altă parte, puterea blocantă a apei nu pare
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
construiască o relație apropiată și solidă cu puterile vestice - Îndeosebi cu Franțaxe "Franța", care urma să devină garanta securității naționale În anii până la izbucnirea celei de-a două conflagrații mondiale (1939). Odată cu ascensiunea Germaniei naziste (1933-1938) până În postura de potențial hegemon, sistemul internațional și subsistemul de relații internaționale al statului român a suferit o serie de schimbări la care România a răspuns formulând o nouă strategie de securitate. Subsistemul de relații internaționale din centrul și sud-estul Europei era unul multipolar: cu
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]