952 matches
-
de raționalizare și implicit conștientizare a credinței sub toate aspectele sale: organizatorice, teologice și metafizice. Prin modalitățile de a indica calea cea dreaptă și de a explica mesajul metaforic transmis inițial s-a dezvoltat una dintre cele mai ample etape hermeneutice din istoria gândirii omenești. A fost raționalizată componenta pulsională a trăirii sacrului fiind teoretizată și conceptualizată prin idei pornind de la modul în care trebuie să avem această trăire a sacralității până la cum poate fi aceasta reprezentată. Astfel s-a concretizat
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
construit cunoașterea și cultural ea se va revărsa în exterior ca filosofie scolastică, iar câteva secole mai târziu ca gândire universitară. Demersul ce se realizează în aceste spații este unul rațional. Spre deosebire de perioada patristică, în care se realiza un demers hermeneutic al trăirii și al Bibliei, în cazul scolasticii raționalizarea se realiza în mod conștient. Gestul de a "analiza" divinitatea, gest ce în mod normal ar fi fost tabu, se încearcă a fi făcut cu smerenie tocmai pentru a păstra tabuizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
asigurat prin lucrările aristotelice. Redescoperirea acestora a reprezentat motivul dezvoltării din noi perspective a imaginii asupra lumii și readucerea în cadrul imaginarului oficial a unui număr de imagini "pierdute". Tot ca urmare a redescoperirii filosofiei aristotelice au fost determinate noi amplificări hermeneutice de imagine. Opera aristotelică a fost privită inițial ca instrument și model de raționalitate pură, deoarece singura operă cunoscută era cea a Organonului. Dar nici aceasta nu era cunoscută integral și în mod direct, ci prin intermediul traducerii și lucrărilor lui
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
marele zeu trac, iar "legătura onomastică și simbolică dintre Ieronim și Euthanasius (din Cezara) pe de o parte, și Ieronim Thanase (din Nouăsprezece trandafiri) pe de altă parte", dovedește "sensuri care ar merita să fie supuse unei mai ample reverii hermeneutice"21. Sorin Alexandrescu aduce sugestii cu privire la substructura folclorică a numelui Brânduș din Fata căpitanului, iar I.P. Culianu interpretează nuvela Un om mare, prin prisma numele personajului, Cucoaneș, considerând-o o alegorie (Matei Călinescu care respinge această teză, descifrează acest nume ca
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
cuvântului scade pe măsura îndepărtării de momentul genezei. Dacă în planul limbajului-obiect, îndepărtarea "de utilizarea cuvintelor de "putere divină"" înseamnă trecerea de la sacru la profan, în planul metalimbajului înseamnă trecerea de la un limbaj conotativ, la unul denotativ, de la un discurs hermeneutic, intuitiv- poetic, la un discurs semiotic, rațional-științific33. Primele nume de persoană erau cuvinte comune ale limbii, aveau semnificație și erau adevărate, deoarece aduceau informații despre caracteristicile fizice sau morale ale celui pe care îl desemnau (Chioru, Surdu etc.) sau se
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
sens teoretic despre literatură, face din ea o ipostază importantă a hermeneuticii ca știință generală a interpretării"139. De altfel, subliniază cercetătoarea, exegeza stilistică are nevoie de o "infuzie de "impresionism", în sensul dublării timpului euristic al exegezei de unul hermeneutic, cel care dă viață și personalizează relația critică"140. Ca știință a cărei inepuizare științifică este evidentă, stilistica își demonstrează caracterul interdiciplinar. Studiul este conceput sub forma unor Lecturi stilistice, "un pandant aplicativ" al teoriilor autoarei, și abordează momente semnificative
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
N. Stănescu sunt diferite, pe de o parte pentru că analiza presupune "pliere " pe natura particulară a textului, iar un adevăr spitzerian spune că fiecare text conține secretul alcătuirii lui141, iar, pe de altă parte, pentru a pune în evidență "valențele hermeneutice ale acestui tip de relație cu literatura pe care modernitatea l-a rafinat în consonanță cu însuși procesul de rafinare a semiozei literare". O intenție importantă a scriitoarei este dezvoltarea unei relații vii, creatoare, a stilisticii cu textul, dar și
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
care presupun "o acută conștiință a naturii lor semiotice", "un element intențional de ordin estetic și un cod literar precis"150. Ca urmare, autoarea observă că în textele cu un grad înalt de structurare formală "câtă formă reușim să recuperăm hermeneutic, atâta sens (poetic) vom face să existe"151. Pe lângă motivarea internă a numelui propriu, din interiorul sistemului lingvistic, care nu se produce între lucrul semnificat și forma semnificantă, ci prin trimitere la monemele lexicale care alcătuiesc numele/semnul lingvistic 152
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
de mitologia lunii ("Greșelile de tipar și celelalte modificări aduse ediției originale și-ar putea găsi sensul ținându-se seama de indicațiile calendarului lunar"732) nu se realizează, Graalul nu este găsit. Descifrarea mesajului nu conduce nicăieri, salvator este actul hermeneutic în sine, fără finalitate, nu sensul descifrat care este fără noimă 733. Mesajul "subversiv" care este transmis prin intermediul ziarelor "Scânteia" pare similar celui din romanele Graalului, mesaj despre care în Istoria... sa, Eliade afirma că avea scopul trezirii cititorului, după
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
Și morfologie istorico‑religioasă" Cu ocazia colocviului „Mircea Eliade e le religioni asiatiche”, organizat la vechiul institut fondat de Giuseppe Tucci, redutabilul iranist italian Gherardo Gnoli remarca elogios ambitusul larg al utilizării surselor iraniene de către Eliade și pertinența integrării lor hermeneutice: „Mircea Eliade nu a fost un iranist de profesie. Dar contribuția pe care a adus-o la istoria religioasă a Iranului antic este importantăprin echilibrul interpretărilor sale”2. Inutil să rezumăm aici acest elogiu, care la rândul său nu rezumă
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
printre teoreticienii orientării fenomenologice. În cea de a treia orientare, cea istoriografică, numele cel mai de seamă este cel al lui Mircea Eliade, care a propus o abordare a sacrului atât din punct de vedere istoric și fenomenologic, cât și hermeneutic. 17 Julien Ries, op. cit., p. 5. 18 Ibidem, pp. 16-17. 19 Ibidem, pp. 14-15. 20 Ibidem, p. 47. 21 Ibidem, p. 45. 22 Gilles Ferreol, Prefață la Émile Durkheim, Formele elementare ale vieții religioase, Editura Polirom, Iași, 1995, p. 10
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
precum importanța visului, dinamismul inconștientului (ca fiind mai important decât conștiințaă; conflictul intrapsihic și problema morală a vinovăției (psihiatria romantică a descris boala psihică drept consecință a culpeiă; rolul major al instinctului. Odată cu psihanaliza sa, Freud relansează interpretarea de tip hermeneutic a viselor și a datelor obținute prin asociații libere. Hermeneutica a avut o largă dezvoltare mai ales în interpretarea Bibliei, fiind relansată la începutul secolului al XIX-lea de către Scheirmacher (ulterior, ea a stat la baza conceperii de către Dilthey a
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
lui McIntyre (1998Ă de a reîntemeia doctrina virtuților - în sens aristotelian - pe acel aspect al existenței persoanei care implică structural narațiunea, biografia potențială și parțial reală; curentul de sinteză personalistă inițiat de Ricoeur (1992; 1999Ă concepe, din punct de vedere hermeneutic și fenomenologic, persoana umană ca bazată pe limbaj, acțiune, narațiune și viață etică. La acest nivel tradițiile „personaliste” se intersectează cu direcțiile de studiu ale psihologiei persoanei. 2.11. Psihologia persoanei și doctrina sinelui (selfă În ultimii ani, cercetările din
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
aproapelui” nu poate fi generalizată pentru orice situație, la fel ca și necesitatea milei și faptului de a purta altuia de grijă. Generozitatea își are rațiunile și limitele sale. Totuși, caracterizarea de mai sus poate fi orientativă pentru a interpreta hermeneutic egocentricitatea și incapacitatea de generozitate a câte unui caz dat de tulburare de personalitate, în articulare cu celelalte caracteristici menționate în acest capitol, și desigur, în raport cu moravurile vremii. Lipsa sentimentului de rușine și vinovăție. Omul normal judecă și evaluează valoric
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
psihopatologice și criminologice, a modului de comitere al faptei, ca și al relațiilor victimologice sau de etichetare, alături de metodele clasice de diagnostic psihiatric bazate pe observare, examinare clinică, investigație specifică, etc. Expertiza medico-legală psihiatrică afirmă, În al treilea rând, conținutul hermeneutic de semnificație al actului de comportament analizat, Între care, semnificația circumstanțelor de trecere la act, gradul de nocivitate comportamentală ca judecată predominent sociologică, cu valoare aleatorie nonpredictivă, chiar și atunci când a fost evaluată suprapredictiv. Semnificația expertală a șanselor de autonomie
BULETIN DE PSIHIATRIE INTEGRATIVĂ 2003, an IX, volumul VIII, numărul 1 (15) by Gh. Scripcaru, V. Astărăstoae, I. Agrosoaie, C. Scripcaru () [Corola-publishinghouse/Science/574_a_1481]
-
erudită, vecină cu filosofia. La gânditorii de geniu, precum Eminescu sau Lupașcu, o asemenea cădere nu e posibilă, fiindcă antitetica însăși s-ar prăbuși. Demersul lui Nemoianu rămâne interesant prin miza finală, pariul secundarului. Îl vom urmări pornind de la actul hermeneutic în jurul romanului Doctor Faustus de Thomas Mann. Adrian Leverkühn ar întrupa secundarul, iar Serenus Zeitblom principalul. Cu această identificare, Virgil Nemoianu răstoarnă atât interpretarea curentă a romanului, cât și intențiile auctoriale. De regulă, Adrian Leverkühn este catalogat ca spiritul demonic
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe Nietzsche "în sens eminescian", adică are adevărata intuiție a ceea ce se numește mitul eternei reîntoarceri. O asemenea lectură a lui Nietzsche (dar de astă dată în deplină cunoștință de cauză) am mai întâlnit-o la Svetlana Paleologu-Matta în Jurnal hermeneutic (1997), carte dedicată, în mare parte, unui comparatism Eminescu-Nietzsche. Kundera transferă repetiția mută în coincidență, care e sporitoare de ființă în sensul lui Noica. Din această clipă el părăsește reducția postmodernistă în simulacre, adică în ceea ce postmodernii au numit parodia
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Am întâlnit simbolul odiseic și la alt scriitor basarabean, puternic preocupat de destinul național, Tudor Palladi, în volumul cu grăitorul titlu Odiseea lacrimii (1995). 403 Svetlana Paleologu-Matta, Eminescu și abisul ontologic, Editura Nord, Aarhus, Danemarca, 1988 și București, 1994; Jurnal hermeneutic, Editura Clusium, Cluj-Napoaca, 1997. 404 Svetlana Matta, Existence poétique de Bacovia, Editions P. G. Keller, Winterthur, Zürich, 1958. 405 Svetlana Paleologu Matta, Calicantus: scene din viața lui Cristal, Editura Augusta, Timișoara, 2005, p. 195. 406 Ibidem, p. 200. 407 Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
întreagă secțiune a cărții, reprezentând o cvasimicromonografie. În partea finală sunt grupate texte ce vizează scriitori clasicizați: Gala Galaction, Ion Minulescu, Hortensia Papadat-Bengescu. În Clasici și contemporani (1987), al doilea volum al lui P., înclinația către comentariul analitic și demersul hermeneutic este reconfirmată. Structurarea și compoziția sunt în linii mari asemănătoare și în Brațul de la Lepanto (2003), unde regruparea tematică interferează cu cea întemeiată pe periodizarea istorico-literară; astfel, o secțiune intitulată Cercul lui Făt-Frumos include contribuții exegetice referitoare la operele lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288903_a_290232]
-
profan”. Opera lui Sadoveanu este abordată din perspectiva raporturilor arhaic-livresc, a continuității între arhaicitatea persistând în context etnofolcloric și o anumită tradiție inițiatică transmisă livresc. P. își dezvoltă cercetarea tematizând-o sistematic, urmărind ocurența ceremonialului în toate sectoarele lumii ficționale sadoveniene. Hermeneutic și cu deschidere interdisciplinară, demersul rămâne totuși unul de critică literară, iar Sadoveanu este vizat ca artist, ca autor de literatură. În micromonografia Hermeneutica lui Adrian Marino (1993) comentariul este descriptiv, explicativ și rezumativ, de informare concisă, util pentru inițierea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288903_a_290232]
-
non-conștiente, imaginare sau ideologice, care se întrețes în textura ei unică. Cea mai riguroasă dintre aceste tentative este analiza conotațiilor nuvelei Sarazine a lui Balzac, din S/Z: fiecare unitate a textului este analizată în funcție de cinci coduri - codul acțiunilor, codul hermeneutic, codul cultural sau de referință, codul semnelor sau semnificațiilor conotației, codul simbolic -, care funcționează într-un fel ca și coloanele în analiza mitului la Levi-Strauss, numai că aici lipsesc liniile. Intenția lecturii semiologice a lui Barthes depășește cadrele primei generații
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
întrebarea esențială: "Unde este Graalul?" și, brusc, toate lucrurile degradate anterior își recapătă sensul și viața plină de sens. într-o perspectivă istorică plurală (nu lineară), orice mare civilizație este un răspuns bun în raport cu o provocare (în raport cu o întrebare). Scopul hermeneutic este desoperirea întrebării la care răspunde f textul, ceea ce implică contextul (locul și momentul), pretextul (ocurența, J ocazionalitatea răspunsului) și subtextul (deci ceea ce textul, purtând cu sine, nu are în intenționalitatea comunicării). Textul se află într-un context datorită unui
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
aici este cea a cunoștințelor prealabile contextuale (gramaticale, istorice, estetice, psihologice) pe care trebuie să le avem pentru a putea interpreta. (, 82 Regula esențială rămâne cea filologică, a înțelegerii părților prin întreg și a întregului prin părți: este regula cercului hermeneutic. Așadar, trebuie să înțelegem întregul pornind de la părți și să înțelegem părțile raportîndu-ne la întreg. Schleiermacher propune mai întîi o privire de ansamblu asupra textului, urmată de tatonarea corelațiilor dintre părți și de evidențierea dificultăților, a punctelor nodale ale textului
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
Sarcina ei este de a dezvălui sensul originar al textelor importante ale culturii clasice: literatura, textele juridice (pentru a da o aplicație actuală unor legi cutumiare), Scriptura. Metodele hermenuticii sunt inițial cele filologic-gramaticale, la care se adaugă cele retorice. Travaliul hermeneutic, în urma căruia se realizează înțelegerea, este de ordinul exegezei și are efectul explicitării și interpretării. Nevoia de interpretare se leagă de momentele unei pierderi de sens originar, de o criză a sensului concomitentă cu momentele secularizării, ale dialecticii sacrului și
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
cunoașteri, și, în consecință, și al interpretării. Hermeneutica devine o hermeneutică psihologico-istorică pentru că se centrează pe subiect și pe orizontul istoric al conștiinței acestuia. Sarcina ei este de a descoperi în spatele textului intenția conștiinței într-un context istoric concret. Dimensiunile hermeneutice ale interpretării sunt trăirea sufletească și orizontul istoric concret. Critica, libertatea și conștiința, creatorul de geniu și creația sa sunt cuvintele cheie ale situației hermeneutice. De aceea hermeneutica mai poate fi numită și romantică: ea se acordă în stil cu
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]