872 matches
-
șușotesc grobian Dar mă pierd în mulțime, ignorându-i barbar Las în lumea lor mică urme-adânci de titan, În conștiința-nghețată, de-un albastru amar. Pe-acest drum înainte pașii-mi calcă forțat Peste flori de hârtie colorate bizar, Clovni hidoși îmi țin calea, hohotind dezaxat Într-un circ cât o țară, de-un albastru amar. Și când nici o-ntrebare nu-și găsește răspuns, Eu mai caut căldură într-un colț de sertar De am țurțuri în suflet, nu vreun ger
ALBASTRU AMAR de DANIEL DOBRICĂ în ediţia nr. 2224 din 01 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382908_a_384237]
-
a rămas E zâmbetul tău...privirea, și-un glas. Un glas ce mă strigă, dar nu-l înțeleg Privești lung la mine, și-as vrea să întreb... Zâmbit-ai vreodată atât de duios La chipu-mi de fiară, cu suflet hidos La inima-mi frântă, ai ascultat S-auzi cât de des îmi scap' un oftat? Ai fost prea mult timp, de gheață, prea rece Ciudat, dar te simt... căldura te trece. Ce vrei de la mine, de ce mă întorci? Pe dragostea
O CLIPĂ... de DANIEL BERTONI ALBERT în ediţia nr. 2133 din 02 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383031_a_384360]
-
vorba despre întâmplarea cu baia. Se simțea bulversată, dintr-o dată omul pe care îl crezuse în tot ce spunea, este adevărat că ea avusese oarece rețineri față de cinstea lui, dar niciodată nu avusese dovezi, a apărut în fața ei cu chipul hidos al turpitudinii. Nu știa cum să procedeze, nu avea cu cine să se sfătuiască, tot chinuindu-se cum să rezolve problema și-a amintit de femeia cu lănțicul care o întrebase de Manuela Pleșoiu. S-a gândit să o sune
DOI PRIETENI, MIHAI ȘI GILĂ IX de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2251 din 28 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/385344_a_386673]
-
jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii și programul național de combatere și tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetățeni afectați de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înțeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri «Shakespeare» sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul «Shakespeare» de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel
Daniel Barbu pleacă de la conducerea Culturii [Corola-blog/BlogPost/93096_a_94388]
-
un luceafăr am trecut prin lume...” (Odin și Poetul) Un vers îndumnezeit in aeternum, „sărman copil”, cu suflet înveșnicit de frumusețe tainică, întru ascultare: „Nu crede că-n furtună, în durere, / În arderea unei păduri bătrâne, / În arderea și-amestecul hidos / Al gândurilor unui neferice / e frumusețea. Nu - în seninul, / În liniștea adâncă sufletească, / Acolo vei găsi adevărata, / Unica frumusețe...” (Odin și Poetul) Da, acolo, „în seninul / În liniștea adâncă sufletească”, vom căuta, negreșit, „adevărata, / Unica frumusețe...” Te credem pe cuvânt
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93511_a_94803]
-
așa că mi-ești dator . Lustruiește -mi pantofii sau te dau pe mâna poliției ! Nu avea nevoie de complicații , înțelegea că este un fugar, ajuns acum o slugă . Se simțea murdar până în măduva oaselor ,la fel ca și cârpa pe care hidosul bătrân cu strungăreața neagră, i-o întindea acum în față. Se apleacă,scuipă cu scârbă și începe să dea luciu scarpeților oribili ce nu mai avuseseră parte de o lustruire amănunțită din vremuri ancestrale. Fiecare urmă de praf ce dispărea
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
cu mult mai bine dacă ar fi cotit-o spre malul râului Arno, descoperi el nemulțumit, căci astfel ar fi evitat acea grămadă de oameni fetizi și de mărfuri dubioase. Cavaleri și târfe, nobili și borfași, Încâlciți Într-o Îmbrățișare hidoasă, pe străzile orașului cândva devotat sfântului Ioan. Simțea cum o mânie surdă Îi clocotea În piept, dinaintea acelui spectacol degradant. — Încercați să rămâneți pe lângă mine! le strigă el polițailor care Îl urmau. Dar, În ciuda urletelor și a lăncilor amenințătoare ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
dacă voia să o capete. Cardinalul putea să nu aibă deloc dreptate, Însă, fir-ar să fie, În privința nevoilor sale bănești, avea. Imaginea lividă a lui Mannetto Îi reveni În minte. Parcă Îi vedea dinții ascuțiți, de jder, și culoarea hidoasă de bilios. Și nici măcar nu era singurul său creditor, ci doar cel mai supărător și mai nerușinat. Pe măsură ce se apropia de capăt, dispoziția lui Dante devenea din ce În ce mai Întunecată. Când dădu colțul spre Via dei Cambiari ar fi putut ucide un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cloaca aceea de vicii, să o târască pe târfa aceea la Ospedale Maggiore. Unde se ascundea, și cu cine, atunci când fugea de la taverna lui Baldo? Voia să știe și avea să Îi smulgă acest secret de Îndată ce Își va fi isprăvit hidosul spectacol. Ciungul o adusese de peste mare. De la el pornise totul. Glasurile din jur Îl zăpăceau. De pildă, messer Durante, Antilia noastră, Îl auzi spunând pe Augustino. E neîndoielnic faptul că prezența ei aprinde căldura În trupurile bărbătești și le predispune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tenebroși ai umanității, când însuși Domnul, într-o clipă de neatenție, în loc să-l tragă pe om din totuși acceptabila maimuță, încurcase borcanele și-l extrăsese din cine știe ce specie grea la vedere, hohotind prin peșteri. Episodul 173 BOIERUL RADU STOENESCU-BALCÂZU (IIIÎ Hidosul copil crescu. Nu se juca nimeni cu el. Fetițele, găinile, caprele - ființe care fac deliciul copilăriei - îl ocoleau de departe. Dacă nimerea întâmplător într-un lan de cânepă, zeci, sute de vrăbii, de sticleți zurbagii se ridicau lărmuind și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
și așteptam, lăsîndu-mi doar ochii să deslușească toate acele forme frumoase cărora nu voiam să le dau nici o semnificație ca să nu le risipesc. Și deodată pe masa de lemn rezemată de zidul de lîngă ușa bucătăriei am văzut un obiect hidos care nu se potrivea În raiul acela, ceva ce nu mai văzusem și nu părea să aparțină lumii din afara noastră, apăruse mai degrabă de undeva din străfunduri, din viscerele unei făpturi vii. Neputînd să-mi iau ochii de la acel lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ce să-i fac eu cum s-o ajut să mă duc acolo În garsoniera aceea unde am mai văzut un mort pe nea Dumitru lui măcar n-a trebuit să-i privesc zvîrcolirile zbaterea aceea de vită Înjunghiată disperarea hidoasă cu care muribundul Își cerșește ultimele secunde de viață nu pot nu mă duc mai bine mă ascund mă bag În pat și-mi trag plapuma peste cap nu vreau să aud dacă mai sună nu vreau să mai știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
a mea să-mi întorc privirea. Răsuflu greu, încovoiat de genunchi și plecat într-un colț mizerabil și împuțit, covârșit de prezența străină care încearcă să mă strivească. Sunt singur cu demonul, la bunul plac al voinței sale, iar răsuflarea hidoasă pe care o emană măruntaiele sale nevăzute n-aș putea-o descrie decât ca imposibil de urmărit nici de cel mai îndrăzneț atribut al omenirii. Dintr-un motiv necunoscut mie, însă, iată că încă nu mor, iar singurul dar pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
speranță mai poate fi în sufletul acesta înfricoșat asemeni unui animal hăituit, din moment ce acest loc este ultimul în care mai poate ajunge cineva? Numai că cele mai înfricoșătoare momente par să nu fi venit încă pentru bietele suflete, de vreme ce umbre hidoase și alungite fără noimă se apropie de fiecare dintre noi, cei vinovați, împresurându-ne ca șerpii și aținându-ne calea. Cred că ar trebui să ia naiba, dacă se mai poate acum, scheleții ăștia aburinzi care plutesc nicicum și carcasele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
afară pe care nu l-am mai zărit de atât amar de vreme, invadându-mi ființa, și nimicind-o, și chircind-o, ca pe o biată păsăre speriată, și sfârșind-o, și înfricoșând-o cu teamă și oroare, deși peisajul hidos pe care îl zăresc desfășurându-se dinaintea vederii mele pietrificate este mai degrabă liniștit. Nicicând nu am crezut că am să văd cum a început totul. Nicicând. Lumina care se așterne vederii mele strălucește hâd. Prea-hâdă este, desigur, și procesiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de dispreț îngăduitor a omului care depune la bancă un mărunțiș fără importanță pentru contul lui curent uriaș. Niciodată nu ieșeam împreună. Nu-mi ascundeam rușinea pentru hainele ei rupte, dar nu arătam că mi-e rușine pentru bătrânețea ei hidoasă. Pentru că știa toate acestea, când se întâmpla să ne întâlnim pe stradă, avea un zâmbet bun și iertător și privea în altă parte, scutindu-mă de obligația de a o saluta sau de a mă apropia de ea. În zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Amiel Alcalay. Persoana care avusese acel vis și căreia Îi fusese dedicată povestirea, descoperise Într-o zi, cu o uimire frisonată, că, de fapt, cele mai intime coșmaruri ale sale erau deja materializate În piatră dură, ca-ntr-un monument hidos. După mai bine de șase luni de la acel vis coșmaresc, și cum povestirea fusese deja tipărită, o revistă va publica cu subtitlul „Arhive“ următorul articol: „În Munții Stîncoși, aflați la est de capitala statului Utah, Salt Lake City, se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vot în alb au hotărât să treacă la acțiunea directă, Nu cred, Fie că credeți, fie că nu, acesta este adevărul, Este, sau va fi, Luați-o cum vreți, Domnule ministru, ceea ce s-a petrecut aici a fost o crimă hidoasă, Presupun că aveți dreptate, așa se obișnuiește să se numească, Cine a pus bomba, domnule ministru, Păreți tulburat, vă sfătuiesc să vă duceți să vă odihniți, telefonați-mi din nou când va fi ziuă, dar niciodată înainte de zece dimineața, Cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
băieți cu înfățișare agreabilă de pe un crucișător francez sau negri de pe un vas american care transportă mărfuri și călători. Ziua, strada e pur și simplu sordidă, dar seara, fiind luminată de lămpile din căsuțele acelea, are o frumusețe sinistră. Poftele hidoase care îmbâcsesc aerul sunt apăsătoare și oribile și totuși e ceva misterios în priveliștea respectivă. Ceva care te obsedează și te tulbură. Simți nu știu ce forță primitivă respingătoare și fascinantă totodată. Aici, orice decență a civilizației e măturată din cale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
slabi de povara unei hotărâri, oricare ar fi fost ea. Pecetea nepăsării era Întipărită pe acele fețe, precum stigmatul de foc al tâlharilor. În afară de Lapo, În care sămânța corupției răzbătuse mult dincolo de suprafață, transformându-l Într-un soi de satir hidos, o alegorie perfectă a concetățenilor săi. La Palatul căpitanului poporului era un neobișnuit du-te-vino de oameni Înarmați. Dante Îl recunoscu pe șeful uneia dintre cele trei corporații ale poporului de la San Piero și Îl opri pe treptele edificiului. - Ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de glasuri și de râsete, o mișcare legănată de trupuri rătăcitoare precum valurile unei mări În aparență liniștite, dar sub a cărei suprafață mișunau monștri urcați dinspre adâncimi necunoscute. Toți acei bărbați, grupați doi câte doi, iar uneori chiar În hidoase grupuri de câte trei, se pipăiau fără nici o reținere, trăncănind și șoptindu-și vorbe dulci la ureche. Scala din fund era un continuu du-te-vino de oameni care urcau și coborau Într-o mișcare agitată și convulsivă. Simțea cum crește În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ea, aceste cuvinte înșirate reprezintă un mare mister. Invidie și teamă. Ajung la momentul pe care îl așteptam de luni de zile. Ca o îngrozitoare linie a orizontului, o colină desfigurată - și nu știi ce se ascunde în spatele chipului ei hidos. Ajung la dimineața aceea sordidă. La oprirea tuturor pendulelor. La acea cădere infinită. La moartea stelelor. În definitiv, Berthe are dreptate. Cuvintele inspiră teamă. Chiar și celor care le cunosc și le descifrează. Sunt aici și nu reușesc să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
sicriu. Preotul făcu semnul crucii. Ostrane începu să arunce pământ. Am plecat primul. Nu voiam să văd. În noaptea următoare am avut un vis. Clămence era sub pământ și plângea. Tot felul de animale veneau spre ea, cu capetele lor hidoase, cu colți și gheare. Ea își apăra fața cu mâinile, dar animalele înaintau și ajungeau să o atingă, să o muște, să rupă bucățele din carnea ei, pe care le înghițeau imediat. Clămence îmi rostea numele. Avea în gură nisip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
scăzut, În orice fel, absolut sau relativ, și tu o știi cel mai bine. Toată viața n-ai făcut nici cel mai mic efort ca să te schimbi și mereu te-ai rușinat de tine. Fața ta copleșită de rușine e hidoasă. De nenumărate ori ți-a trecut prin cap să Încerci să te schimbi, dar mereu ți-a fost frică, frică de eșec, și ai sfârșit prin a capitula Înainte de a face măcar o Încercare. Rușinea aceasta respiră prin toți porii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
școala SS. Grifonii zburători, simbolurile runice și cuvintele vechi din germană, care erau sculptate sau zugrăvite în aur pe cadrele vopsite în negru ferestrelor, mă duseră cu gândul la vrăjitoare și vrăjitori, astfel că am fost aproape pregătit pentru priveliștea hidoasă care mi se prezentă la ușa din față, decorată cu un cerc de fum de lemn și carne de mânzat prăjită. Fata era tânără, nu avea mai mult de 25 de ani, și, cu excepția cancerului uriaș care îi mânca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]