593 matches
-
această mască a dorit să convingă că meditația sa, fals pesimistă, vibrează de un patos al sincerității provenit din nefericirea sa, dar tot filosoful a dorit să convingă că în existența tuturor oamenilor se desfășoară o comedie ipocrită, incifrată în” hieroglifa bucuriei”, un fel de bal mascat jucat pe scena lumii ce se încheie la teribilul sfârșit prin scoaterea măști. Sub această zodie burlescă de carnaval filosoful se simte în apele lui. Pentru el toți oamenii spun neadevăruri și disimulează. Dar
MASCA LUI SCHOPENHAUER-PARADISUL PIERDUT AL NEFIINŢEI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 234 din 22 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/371191_a_372520]
-
2 decembrie 1956. Le-am recunoscut imediat după caracteristica foilor rupte dintr-o mapă de birou, dar, mai ales, că multe sunt stenografiate total sau parțial. Caligrafia este a lui Aurel Covaci, stenografia de asemenea. M-am gândit, emționată, că hieroglifele pot acoperi taine ascunse, ultimele gânduri intime ale poetului, peste care au trecut 50 de ani și atâtea priviri scotocitoare, plus competența și vigilența "poetului prinț" Gheorghe Tomozei, care, stăpân pe toată arhiva, nu a avut interesul să se ocupe
MOARTEA LUI NICOLAE LABIŞ de STELA COVACI în ediţia nr. 417 din 21 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346793_a_348122]
-
Acasa > Strofe > Introspectie > STRĂDUINȚĂ! Autor: Mihai Leonte Publicat în: Ediția nr. 1612 din 31 mai 2015 Toate Articolele Autorului STRĂDUINȚĂ! Mă străduiesc din hieroglife, Să te descifrez precum Champollion, Prin aceste scrieri apocrife, Să redevin pe drumul vieții om. Îmi ung angrenaje ruginite, Cu acele cuvinte de iubire, Pe care le aranjez, revizuite, Într-un scrin, pentru nemurire. Nu mai sunt acel tânăr izvor
STRĂDUINŢĂ! de MIHAI LEONTE în ediţia nr. 1612 din 31 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/377825_a_379154]
-
spre a privi mai bine cei câțiva stropi rubinii ce se scurgeau în farfuria pe care trona o uriașă felie de pepene roșu. În roșul acela intens, viața desena cu sâmburii de un negru intens, ca al ochilor de tătăroaice, hieroglife ce ascundeau înțelesuri pe care doar ea le putea pătrunde. Așezată în fotoliu, cu ceașca de cafea încă aburind alături, Zina privea printre gene cerul. Îi plăceau tare mult aceste momente ale zilei, în care putea să rămână inertă, fără ca
NEVĂZUTUL de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2077 din 07 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/375830_a_377159]
-
altul/ cu sete ne soarbe înaltul/ prin gâtul lebedei clepsidre/ cu mii de ventuze anhidre;/ vis abur dor fior gând/ sublim zbor din umilul pământ.../ niciun silf nu ne desparte,/ zeul ne scrie-n marea carte/ citind recitindu-ne iar/ hieroglifa din chihlimbar,/ ne trece sublim în netimp/ prin inelul purului nimb” (Sublimare ÎI). Lumea este contemplata sub zodia poeticității, căci ea îi favorizează autorului autoreflexivitatea, meditația, rememorarea: „Fulger în beznă - / hieroglifa/ singurătății tale...” (Hieroglifa) sau: „Umbră-n lumină omul este
„PERIPLUL UNUI POET” (RECENZIE) de RAUL CONSTANTINESCU în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376029_a_377358]
-
ne scrie-n marea carte/ citind recitindu-ne iar/ hieroglifa din chihlimbar,/ ne trece sublim în netimp/ prin inelul purului nimb” (Sublimare ÎI). Lumea este contemplata sub zodia poeticității, căci ea îi favorizează autorului autoreflexivitatea, meditația, rememorarea: „Fulger în beznă - / hieroglifa/ singurătății tale...” (Hieroglifa) sau: „Umbră-n lumină omul este.../ aceasta e demult poveste;/ tu, poete, caută în lume/ să-nflorești luminii nume. (Menirea poetului). Ciclul al treilea încheie în variații (sonuri) psalmice căutarea înfrigurata de sens, de culoare, de lumină
„PERIPLUL UNUI POET” (RECENZIE) de RAUL CONSTANTINESCU în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376029_a_377358]
-
marea carte/ citind recitindu-ne iar/ hieroglifa din chihlimbar,/ ne trece sublim în netimp/ prin inelul purului nimb” (Sublimare ÎI). Lumea este contemplata sub zodia poeticității, căci ea îi favorizează autorului autoreflexivitatea, meditația, rememorarea: „Fulger în beznă - / hieroglifa/ singurătății tale...” (Hieroglifa) sau: „Umbră-n lumină omul este.../ aceasta e demult poveste;/ tu, poete, caută în lume/ să-nflorești luminii nume. (Menirea poetului). Ciclul al treilea încheie în variații (sonuri) psalmice căutarea înfrigurata de sens, de culoare, de lumină. Se păstrează rimă
„PERIPLUL UNUI POET” (RECENZIE) de RAUL CONSTANTINESCU în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376029_a_377358]
-
haihui, Așa cum eu cern nisipul prin sita mâinilor aspre, Spulberandu-l în aer, nepăsătoare. În biserică mea e-o toaca Ce-și zdrăngăne disperarea în tâmple de gheață, Asurzindu-ma. Pe marmură fetei mele, Vântul scrijelește cu cioburi de sticlă Hieroglife bizare, Desfigurandu-ma. În închisoarea mea nu sunt păsări, nu e lumină, nu sunt răsărituri de soare, nici muzică, Sunt doar secundele haihui, si toaca, și vântul, Si eu, Rătăcind... Referință Bibliografica: Cioburi de sticlă / Eleonora Stoicescu : Confluente Literare, ISSN
CIOBURI DE STICLA de ELEONORA STOICESCU în ediţia nr. 1713 din 09 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373275_a_374604]
-
să supraviețuiască unui dublu eșec de adaptare. Adică: Pe de o parte, ambianța, lipsită de consistență și adâncime, e un maldăr de “farafastâcuri”, în care, orice ar face, se simte singură și străină: “Or tu, în singurătatea singurătății (ai uitat hieroglifa hieroglifei?!) nu ai cui să-i spui ‘Binecuvântează!’ sau ‘Blagoslovește!’ Numele tău, singurătate orgolioasă, este arhisuficiența de sine. - De aceea mi s-a culcușit la sân, să mă elibereze la final din cușca Soledad, pe care o voi lăsa în
EUGEN DORCESCU, PROZA UNEI LUMI INTERMEDIARE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374703_a_376032]
-
supraviețuiască unui dublu eșec de adaptare. Adică: Pe de o parte, ambianța, lipsită de consistență și adâncime, e un maldăr de “farafastâcuri”, în care, orice ar face, se simte singură și străină: “Or tu, în singurătatea singurătății (ai uitat hieroglifa hieroglifei?!) nu ai cui să-i spui ‘Binecuvântează!’ sau ‘Blagoslovește!’ Numele tău, singurătate orgolioasă, este arhisuficiența de sine. - De aceea mi s-a culcușit la sân, să mă elibereze la final din cușca Soledad, pe care o voi lăsa în urmă
EUGEN DORCESCU, PROZA UNEI LUMI INTERMEDIARE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374703_a_376032]
-
pur și simplu, ignora, nu-l poate uita, știe că el există și pune pe seama puținei sale credințe această absență a comunicării (și comuniunii): “Fără familie, fără prieteni, hai, mai treacă-meargă, dar și fără credință în Dumnezeu! Asta e chiar hieroglifă a hieroglifei, singurătate a singurătății...”; “...or eu, recunosc, mi-am blindat cu funinginea necredinței toate intrările. Ce vrei? Cu toată voința mea încordată ca un arc, nu reușesc să fiu mai mult decât o fantoșă de atee, care spune ‘Ajută
EUGEN DORCESCU, PROZA UNEI LUMI INTERMEDIARE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374703_a_376032]
-
simplu, ignora, nu-l poate uita, știe că el există și pune pe seama puținei sale credințe această absență a comunicării (și comuniunii): “Fără familie, fără prieteni, hai, mai treacă-meargă, dar și fără credință în Dumnezeu! Asta e chiar hieroglifă a hieroglifei, singurătate a singurătății...”; “...or eu, recunosc, mi-am blindat cu funinginea necredinței toate intrările. Ce vrei? Cu toată voința mea încordată ca un arc, nu reușesc să fiu mai mult decât o fantoșă de atee, care spune ‘Ajută, Doamne, necredinței
EUGEN DORCESCU, PROZA UNEI LUMI INTERMEDIARE de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374703_a_376032]
-
CÂNDVA OAMENII-ȘI SCRIAU SCRISORI. Autor: Emil Wagner Publicat în: Ediția nr. 1274 din 27 iunie 2014 Toate Articolele Autorului După vizitarea unui muzeu unde era expusă o scrisoare, am avut ocazia să o studiez, pe îndelete. Era plină de hieroglife. Nu era ușor de citit. Muzeul și scrisoarea sunt în România, patria noastră dezbinata de lupte interetnice virtuale. În anul 1822 Janos terminase academia tehnică militară din Viena. Tocmai anunțase tatălui său, Farcaș Bolyai renumit profesor de matematică la Târgul
CÂNDVA OAMENII-ŞI SCRIAU SCRISORI. de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1274 din 27 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362244_a_363573]
-
nu era comandant de tun. Din contră. Era un matematician care a pus în umbră toată activitatea fructuoasa de o viață a sa. Rezolvase marea enigmă a postulatului 5 al lui Euclid. Negru pe alb, mai multe file pline de hieroglife matematice era soluția căutată de sute de matematicieni timp de 2000 ani. Scrisoarea se păstrează în original la muzeul Bolyai din Târgul Mureș ridicat în memoria familiei de matematicieni Bolyai. De aceea pe frontispiciul universității din Cluj este scris cu
CÂNDVA OAMENII-ŞI SCRIAU SCRISORI. de EMIL WAGNER în ediţia nr. 1274 din 27 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362244_a_363573]
-
un fir roșu din tablourile sociogonice ale poeziei la imaginile "decrepitudinii", a locuințelor "intrate în putrefacție", a grădinilor "reîntoarse la starea incultă"2 care, după cum arată același critic, populează proza eminesciană și, în proiectele numeroase de teatru, capătă semnificație de "hieroglifă" a istoriei, impunând prestigiul unui "centru" arhaic național. Cercetând aceste "hieroglife" Ioana Em. Petrescu deduce că "poezia eminesciană se află în căutarea unei motivații " substanțiale " în ordinea existenței"3. În înțelesul nostru, praful (ca motiv poetic) îndeplinește această "motivație substanțială
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
a locuințelor "intrate în putrefacție", a grădinilor "reîntoarse la starea incultă"2 care, după cum arată același critic, populează proza eminesciană și, în proiectele numeroase de teatru, capătă semnificație de "hieroglifă" a istoriei, impunând prestigiul unui "centru" arhaic național. Cercetând aceste "hieroglife" Ioana Em. Petrescu deduce că "poezia eminesciană se află în căutarea unei motivații " substanțiale " în ordinea existenței"3. În înțelesul nostru, praful (ca motiv poetic) îndeplinește această "motivație substanțială" știind că orice poet "trebuie să-și găsească materia proprie", un
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
opune prafului zidul faptei. El "tindea să creeze un univers în semicerc (...), având ca orizonturi nașterea și moartea lumii, între care se întinde arcul istoriei universale"11. Între cele două capete ale arcului se întinde praful un câmp de rune/hieroglife a marilor cetăți ale omenirii: Theba, Babilonul, Memphis, Roma, Sarmisegetuza. Zidul lor este surprins de ochiul poetului într-o acerbă încleștare cu timpul: Eu privesc și tot privesc/ La vo piatră ce însamnă a istoriei hotară..." (Memento mori). Această luptă
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
apo "dez"; kaly "a acoperi", în traducere "descoperire", "dezvăluire") spre "un sens escatologic". Păstrăm această interpretare asupra textelor apocaliptice (ulterioare profeților, stabilirii Scripturii iudaice) a lui Cristian Bădiliță 2 mai aproape de viziunea eminesciană a profetului-mag-vizionar, care valorizează timpul istoric interpretând "hieroglifele" sacre. Istoria "zidului" trebuie însă pusă, la M. Eminescu, în relație cu semnificațiile pământului, a lutului: pentru că legea divină i-a predestinat, cu precizie, elementul de-alcătuire: "țărână ești și-n țărână te vei întoarce" (Ecclesiastul, 3, 20). Orice alt
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
la Eminescu pare a fi un răspuns dat scrisului din astre (" Atâtea stele îs, cât oameni. Tăt omul are o stea", precum zice omul din Țara Oașului) pe pământ, în praful său, omul scrie cu piramide. Omul a investit piramida hieroglifă să vorbească în locul său cerului, un raport: "Raportul finitului către infinit" (ms. 2267). 2. Cetatea (palat, arc, turn, portaluri, clopotniță) Zidul este pentru Eminescu imaginea securizantă a omului care a ridicat o barieră între el și moarte: "împotriva cărora oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
aici, într-un mod destul de pașnic exprimată, o lege a firii, a presimțirii morții, fără sfâșieri existențiale în spiritual vechilor texte egiptene. Conștiința tragică a căderii se deschide în dialectica reînturnării. 4. Personaje (regi, "populi") Încrederea lui Eminescu în deslușirea "hieroglifelor" rivalizează cu conceptual creștin al vieții de după moarte. Mutarea faptei în literă și deslușirea ei este singura reînviere din universal eminescian. Dacă există frică și îndoială la Eminescu ea nu privește atât dispariția și renașterea, cât tragicul unei litere rămase
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
sufletul încă rămas pe pământ al lui Ștefan cel Mare". Când Ștefaniță, slab de virtute și un neiubitor al trecutului, spune că "ruinele pustii / Înfrică bătrânețea și sperie copii" el rezumă, de fapt, una din cele mai complete "definiții" ale hieroglifei eminesciene: "... Ruina sură e-un vis încremenit, E-un basm făcut piatră, e-un veac înmărmurit Ce secoli mai durează și ne aduce-aminte De oameni mai puternici, de vremi mai mari, mai sfinte." Temporalitatea mitică, față de care contemporaneitatea e în
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
încărcată de divinitate", cum spune M. Eliade, acel "illo tempore"39 al genezei, Eminescu tinde spre o reintegrare într-un fel de centru al existenței, care, o dată atins, echivalează cu o inițiere, cu o consacrare. Astfel, a citi / și reciti / hieroglifele ne reintegrăm în acel timp, semnificativ și exemplar, și, prin urmare, devenim, într-un fel, "contemporanii" evenimentelor evocate, ne împărtășim din tr-un timp calitativ diferit, un timp "sacru", "deopotrivă primordial și recuperabil la infinit"40. De aceea Arbore îi replică
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Ștefaniță: Numai pentru un suflet stricat și pustiit" (a se citi: decăzut din timpul "tare al originilor") ruina "e o problemă tristă și fără înțeles". Eroul însuși se vede aparținând acelei lumi mitice, una cu piatra ruinelor, contopit în marea "hieroglifă" a condiției umane care-și așteaptă, mereu, deslușitorul cititorul: "Astfel stau eu în lume... ca litera cea moartă, Ca o ruină tristă, fapt împietrit de soartă, Dar voi nu înțelegeți coprinsul meu adânc..." Criptica "hieroglifelor" pare a fi necesară, după
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
piatra ruinelor, contopit în marea "hieroglifă" a condiției umane care-și așteaptă, mereu, deslușitorul cititorul: "Astfel stau eu în lume... ca litera cea moartă, Ca o ruină tristă, fapt împietrit de soartă, Dar voi nu înțelegeți coprinsul meu adânc..." Criptica "hieroglifelor" pare a fi necesară, după raționamentul lui Arbore, pentru a îndepărta pe aceia în care mai sălășluiește "sâmburele răului", "decăderea virtuții". De altfel, în întreaga operă a poetului se sugerează un misterium al scrisului: "litere moarte", "semne mari", "cifre de
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
În fond, toată această varietate de metafore, de "codri de simboluri"41 precum le-a numit Baudelaire, pregătește parcă, susținerea unui vers important: "Pe ce domnim?... pe cifre și pe semne" (Îmbătrânit mi-e sufletul din mine). Dar e sigur: "hieroglifa" ne este adresată, prin vreme, scrisul ei ne vorbește, ca și cum re-interpretîndu-1 i-am reda semnificația avută, însăși viața, într-un "nou asalt spre ceruri". Dintre inițiați, foarte important pentru tema noastră este, fără îndoială, Boris, un "principe dac" din anturajul
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]