239 matches
-
însoțit un funcționar înalt și slab, care m-a frapat prin înfățișare. Avea un guler de argint de care atârna un medalion în formă de ochi, cu o piatră neagră în locul pupilei; de culoare neagră îi erau și tunica, și hlamida, și tichia mulată de postav, cu șireturile desfăcute atârnându-i de-o parte și de alta a feței. Fața și mâinile, singurele la vedere, aveau culoarea gălbuie a seului rânced. Mâinile îi erau mici, cu degete scurte, părându-mi-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
gardienii se apropiau amenințători de Andras și a ridicat brațul spre a-i opri. - N-o să credeți în spusele unui notar mai curând decât în cele ale unui sol imperial! În glasul lui se citeau teama și disperarea. - Dă-i hlamida puterii într-o parte, am strigat, și-o să vezi că are un guler de care atârnă o bijuterie stranie în formă de ochi, cu pupila ca o piatră neagră. Ura pe care am simțit-o emanând dinspre Andras m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
scînteietoare / trec În aer, stau lipite...”. Ea deschide o veritabilă paradă a modei și a virtuților În lumea păsărilor și a florilor de luncă. Cucul e Îngîmfat, macul doarme, senil, În timpul concertului, nufărul e Întristat ca un văduv, gîndăceii poartă hlamide smălțuite, bujorelul e vioi, rumen, busuiocul concupiscent („iubitor de sînuri albe”) etc. Abuzul de gingășii supără, evident, la lectură, Însă din aceste acumulări de făpturi grațioase se constituie o figură a imaginarului: aceea a extazului („sufletul cu voluptate În estaz
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a îndurat atunci cele mai mari ocări. Nu I-a fost batjocorit numai un mădular, ci tot trupul. Capul, cu cunună de spini, cu trestie, cu pălmuiri; fața, cu scuipări; obrajii, cu palme; tot trupul cu biciuiri, cu îmbrăcare cu hlamidă și închinăciuni fățarnice; mâna, cu trestia pe care I-au dat-o să o țină în loc de sceptru; în sfârșit, cu datul oțetului. Poate fi oare ceva mai cumplit decât acestea? Poate fi, oare, o ocară mai mare? Cele săvârșite atunci
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
vedeai cu ochii. Bate Strigătul lui Munch de departe. Atunci m-am scărpinat adînc în buric cu un țîbric (un obicei de la naștere) și mi-am adus aminte cine sunt. M-am cățărat pe treptele tronului (de la vin), am îmbrăcat hlamida cea dătătoare de putere, am pus pe cap coroana cea dătătoare de înțelepciune, asortată cu inelul cu smaraldul magic primit de la Întemeietori și-n mînă sceptrul cel tainic pe care, de obicei, îl țin ascuns de nevastă-mea sub pat
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și a umplut camera, ca o lumină mare de miros de brad de Felicia. Parfum organic, cum îmi place mie. Sub el am găsit o mulțime de daruri, probabil tot de la Moș, dar erau numai pentru cei cu virtuți de hlamidă, coroană și sceptru, așa că au rămas pentru anul următor, în succesiunea de după Hristos, stabilită de Diogene al nostru aproximativ. Dar să nu credeți că a rămas exterior (bradul, nu porcul), pentru că l-am interiorizat rapid, eu fiind atît de virtuos
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
cobora din ceruri, așezându-se ca o uriașă panglică neagră peste omenire. Deranjați de la ospețele copioase cu ambrozie, cruzii, aroganții și vanitoșii zei greco romani deveniseră dintr-o dată neputincioși. În pocalele din care sorbeau vinuri alese picurau stropi de sânge. Hlamidele lor albe erau murdărite de picuri roșii care prevesteau moartea. S-au înspăimântat, sărind de pe scaune în căutarea unui loc unde să se ascundă. S-au îmbulzit cu mic, cu mare pe sub mese, de unde priveau îngroziți spre amurgul lor. Banchetele
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
în adâncuri ca-n oglinzi siderale,/ în recile oglinzi/ ca în tomnatice focuri sub zare" (Taina a douăsprezecea sau despre trudita zidire), protagonistul scenariilor mistice luându-și, cel mai adesea, identitatea Grădinarului se învăluie în cutele mantiei înroșite sau în hlamida albă a îngerului, descoperă "un manuscris intangibil" în cripta de taină, unde participă la un bizar ritual nupțial, vegheat de șarpele Phylon (Taina a șaptezeci și cincea sau despre cripta de taină), pătrunde, "prin cosmicul praf, prin praful stelar, o
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
încordare, zăcea scheletul celui ce fusese preot, îmbrăcat în resturile roșii ale sfintelor lui haine". Duja își conduce grupul către palat, care, straniu, nu se înfățișează delabrat, precum restul cetății. Pustiul locului este tulburat de apariția unui bătrân înveșmântat în hlamidă 61, care-i poftește, cu gesturi de infinită curtoazie, în sala cea mare a palatului, la nunta regală. Aici, expediția suferă un alt șoc: acolo, "era așezată o masă lungă, din acelea care se-ntind numai la sărbători. De amândouă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
Spectacolul grotesc culminează cu introducerea în scenă a scheletului reginei. Bătrânul monarh este singurul supraviețuitor al carnagiului, dar tragedia i-a luat mințile: "Zadarnic încercară oamenii să se înțeleagă cu Regele Wenceslav. La orice întrebare el râdea și, ridicându-și hlamida până la genunchi, începea să joace. Râsul lui creștea și scădea fără încetare, încât umplu de groază pe oameni". O inscripție descoperită de unul dintre localnici devoalează misterul: cetatea pierise răpusă de ciumă 62, chiar de Sfânta Elena, ziua nunții regelui
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
după ritualul folcloric ancestral. Ne amintim de Fata în grădina de aur, unde eroul, un zmeu, va suferi din pricina iubirii neîmpărtășite și se va răzbuna pe rivalul său? Ne amintim de Luceafărul eminescian, cu un erou, făptură celestă care, îmbrăcând hlamidă mitologică, va transpare în dublă ipostază, cunoscând dezamăgirea? Ne amintim de-acel „Crai Cripto, inimă ascunsă”, „rigă spân” care e dispus să se smulgă din umbra-mpărăției sale pentru a-și apăra iubirea? Asemenea și în Nunta neagră, eroul este
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
cu glas de aridă trahee mă-ndeamnă / un dor de cohorte pustii...” (De ce), descoperind în titlul-metaforă subtilități morale. Romanul lui Petre Rău este un subtil studiu psihanalitic. Are o structură clasică, cu un subiect ancorat în contemporaneitate, dar înveșmântat în hlamida specifică dramei antice. și prologul, și epilogul, ne oferă aceeași imagine: interiorul unei camere de spital, cu detalii descriptive care impresionează (bineștiind cum arată concretul nostru cotidian). Ambele proiecții (de anticipație a dramaticului, precum și evenimentele care se doresc o reașezare
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
arfa-i sunătoare de o marmură curată, Genunchind să-i ierte Domnul osânditul lui păcat. Solomon, poetul-rege, tocmind glasul unei lire Și făcînd-o să răsune o psalmodică gândire Moaiă-n sunetele sfinte degetele-i de profet; El cântă pe Împăratul în hlamidă de lumină, Soarele stetea pe ceruri auzind cîntarea-i lină, Lumea asculta uimită glasu-i dulce și încet. {EminescuOpIV 116} Dar ieșind din templul sacru lasă gândul lui să cadă, Căci amorul îl așteaptă cu-a lui umeri de zăpadă Raze moi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă cu grandoare. Munții lungi își clatin codrii cei antici și-n răsunare Prăvălesc de stânci căciule, salutând întunecat; Iar hlamida lui cea albă svîrle falduri de zăpadă, Când el brațul își ridică strigând stîncelor să cadă, Mișcând codrii de răsună în imperiul lor urcat. {EminescuOpIV 135} Și-n zenit opri oștirea-i peste armia romană. "Decebal - el strigă-n nouri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Iar caii albi ai mării și zimbrii zânei Dochii Întind spre apă gâtul, la cer înnalță ochii. {EminescuOpIV 412} GEMENII O candelă subțire sub bolta cea înnaltă Lumină peste regii cei dacici laolaltă, Cari tăiați în marmur cu steme și hlamide Se înșirau în sală sub negrele firide, Iar colo-n fruntea salei e-un tron acoperit C-un negru văl de jale, căci Sarmis a murit, Iar chipu-i - cel din urmă în lungul șir de regi - Sub vălu-i ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cred că sunt cai de cursă. Nu cred că ateii au numai spaime terestre. Exilul îți îndestulează intestinul, nu sufletul. Suportă înțepăturile șefului. Credea că îi face bine la reumatism. Niciodată nu se știe prea bine ce se ascunde sub hlamida admirației. Scriitorii tineri cred că pudibonderia nu poate fi combătută decât prin pornografie. Bordelul este iluzia că iadul singurătății poate fi învins. Nu există imbecil mai mare decât acela care, făcând cuiva bine, se așteaptă la recunoștință. Cei care caută
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
dependențe economice, până la cele mai mici cheltuieli legate de îmbrăcăminte. Astfel, în palatele imperiale își făcură repede apariția - și fură primite cu entuziasm de tineri - strălucitoarea eleganță orientală, pieptănăturile, pliseurile, transparențele, colierele și brățările, cingătorile subțiri, perucile. Pe somptuoasele tunici, hlamide, mantii, perdele, perne sau sandale străluceau sutele de culori ale vopsitoriilor din Pelusium și Bouthos. Senatorii descoperiră uluiți și alarmați că, în particular, Împăratul purta tunici în stil grecesc, lungi și înguste, cu mâneci largi care ajungeau până la încheieturi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trecut în Franța, în același peisaj. Un munte părea să le închidă drumul, ca un uriaș ciclopic. L-au ocolit și orizontul s-a deschis din nou spre alte creste, în spatele cărora se ghicea umbra altora. Înzăpezite toate. Mai jos, hlamida întunecată a brazilor deși. Mai jos și mai aproape, pășunile. În dreptul cheilor Cluses, au părăsit autostrada, întorcând la stânga. Începea un drum suitor în serpentine, îngust, asfaltat, cu pereți abrupți de granit de o parte. Ținutul hlamidei de brazi. De cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Înzăpezite toate. Mai jos, hlamida întunecată a brazilor deși. Mai jos și mai aproape, pășunile. În dreptul cheilor Cluses, au părăsit autostrada, întorcând la stânga. Începea un drum suitor în serpentine, îngust, asfaltat, cu pereți abrupți de granit de o parte. Ținutul hlamidei de brazi. De cealaltă parte, la zeci și sute de metri în jos, se deschidea valea râului Arve. Plombe de piatră înaintau amenințător deasupra drumului dintr-odată umed, apoi cu petice de zăpadă, apoi înzăpezit, și serpentinele continuau. Au lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
judecători și călăi. Nu I‑a fost batjoco‑ rit numai un mădular, ci tot trupul. Capul, cu o cunună de spini, cu lovituri de trestie, cu pălmuiri ; fața, cu scuipări ; obrajii, cu palme ; tot trupul cu flagelări, cu Îmbrăcare cu hlamidă roșie și Închinăciuni fățarnice și batjocoritoare ; mâna, cu trestia pe care I‑au dat‑o să o țină În loc de sceptru”73 ; În sfârșit, cu datul oțetului/vinului amestecat cu smirnă. Lecturând despre aceste groaznice ordalii, realizăm lesne că nu poate fi
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
joc care n-a Încetat a fi o singură clipă o sfidare a soartei care trebuia să se răzbune crunt În urmă, arta brâncovenească nu trădează o clipă lunga suferință a mîndrului boier. Principele a acoperit vechile ctitorii Într-o hlamidă de frumusețe și a presărat propriile sale ctitorii pe drumul pe care-l făcea adesea, itinerar al culturii și al aspirației care biruie suspiciunea și stupiditatea. Epoca lui Constantin Brâncoveanu, judecată după operele lăsate, este singura epocă de destindere, În
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Gabriela Petronela Puiu () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92318]
-
III care a primit de la mama sa o educație clasică -sfîrșește prin a-și instala capitala la Roma, într-un palat construit pe Aventin. Aici, el se înconjoară de o curte strălucitoare și Sfîntul Imperiu Romano-Germanic adoptă ceremonialul romano-bizantin, purtînd hlamida de purpură și diadema de aur, alături de globul de aur ce simbolizează imperium-ul universal. Dorindu-se în egală măsură moștenitor al lui Constantin și al lui Carol cel Mare, el visează la un imperiu care să fie o federație de
Istoria Europei Volumul 2 by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
partid monarhist, Înseamnă că nu pot fi Învinuit că fac politică atunci când afirm că monarhia e forma de stat ecologică, adică naturală și evolutivă, căci a apărut În zorii civilizației și există și astăzi, e drept, evoluând, schimbându-și mereu „hlamida“. Republica e, dacă vreți, tehnologie, o găselniță umană, invenție a unui Platon, pare-mi-se, una cât se poate de fragilă. Păi ce-a devenit Roma după un interludiu republican, cu tot mandatul „prezidențial“ de doar un an și, pe deasupra
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
face discret siesta, privind cu indiferență la spectacolul din jur; o panteră neagră cu ochi verzi de smarald, cocoțată pe creanga unui copac vânjos, Își masează cu limba membrele superioare, În așteptarea atacului nocturn; un tigru siberian, În splendida-i hlamidă albă, tronează imperial, parcă convins de frumusețea-i exterioară și superioritatea puterii; câțiva zimbri tuciurii, cu coarne impunătoare, rumegă ierburile pe care tocmai le-a ingurgitat; doi căpriori gnu se războiesc izbindu-și cu putere coarnele pentru demarcarea supremației În fața
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
a nu arunca pe ʺpiațăʺ cuvinte nepotrivite și gânduri banalizate de modă. (Corneliu Ștefana che). Călător prin spații sacre, la propriu și la f igurat, s-a lăsat și el copleșit și luminat de duhul Cotnariului, închinându-i o admirabilă hlamidă voivodală, remarcându-se printr-o subtilă interferență între spiritul acelui pământ îmbinat cu umbre domnești și „grase” arome pământești. Pe tăvi de-amurg Din stări de veghe tresar spade Acum e vremea cea de har Ninsorile clatină noaptea Hoinărind prin
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]