222 matches
-
să văd dacă ea a schimbat cu ceva tăcutul mister din ființa umană. Mi-e frică să nu mor degeaba, și, în orice caz, dacă acest lucru se va întâmpla, aș vrea să nu mor urât, aș vrea să nu horcăie nimic înlăuntrul meu, ci să suspine. Pentru acest suspin mai cred în teatru. "Confesiune" înregistrată de Ileana Popovici 1990 Nesiguranța este acea forță care ne obligă să încercăm Stimate Alexa Visarion, ne întâlnim exact când se împlinesc trei luni de la
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
erau bolovani încinși, care săreau din loc și o izbeau în coaste". Nici măcar scurtele răgazuri de odihnă nu mai au efect: "Se mai oprea câteodată, cu mâinile încleștate de o rădăcină, ori de o ramură ce atârna, și pieptul îi horcăia ca niște foale". Senzația predominantă este, din nou setea, o sete mistuitoare, inumană, sugerată, epic, prin repetiția enunțului: "Îi era sete! Îi era sete! Își mai răcorea limba și pleca iar". Detaliile supliciului fizic, ale torturii provocate de efortul supraomenesc
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
groazei, gândul și fapta se petrecură în același timp. Cu amândouă mâinile, încleștate într-un pumn enorm, Brumă izbi. Simți imediat descleștarea". Efectul loviturii este mult mai puternic decât se scontase: Nicolae "făcu repezit câțiva pași, duse mâinile la stomac, horcăind, se întoarse în loc într-un picior și se prăbuși cu capul peste colțul ascuțit al biroului". Cu toate că asaltul fizic încetase, coșmarul lui Costache continuă în imaginația care dictează asupra organelor de simț: "Brumă se sprijini de birou, respirând repede. Nu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
duci, iar acum se terminaseră toate și încă nu știam nimic din ceea ce ne aștepta. Îl vedeam lângă noi pe caporalul Olteanu, care era de loc dintr-un sat de prin județul Vaslui și avea patru clase primare și care horcăia mulțumit, iar pe față i se vedea asprimea vieții dure din armată. În colțul gurii încă îi mai atârna o firimitură de carne de pasăre. Ținea arma automată pe piept cu o mână, cu degetul pe trăgaci, iar în cealaltă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
luă băiețelul de picioare și, ținându-l cu capul în jos, îl izbi cu toată puterea de stâlpul pridvorului. Pe loc, sângele sări pe varul alb, roșind peretele, în timp ce creierii copilului zburau în lături. Boierul Preda căzu ca un mal, horcăind, iar Tudora neagră verzuie la față, prinse a vărsa. Mulțimea amuțită se dădea înapoi, căci nu se mai pomenise nicicând așa ceva; se lăsă o tăcere grea. Zloata și spaima înfioraseră toți privitorii. Din depărtare se auzeau vaietele orașului pustiit. Un
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Și deodată răcni: gîndește-te! Și se dădu jos, se repezi la mine, mă lovi cu pumnii în cap, înghesuindu-mă în uriașa hartă la care nu vroiam să mă gândesc, apoi făcîndu-și din degete gheare mi le înfipse în abdomen horcăind bestial: - Îți scot mațele din tine! Vroia într-adevăr să mi le scoată, fiindcă, după ce mă îndoii și îmi ferii burta, se retrase la catedră și-și reluă, gâfâind, interogatoriul: ce orașe se mai aflau încă pe fluviul acela? Și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
clasa mea, ci dintr-a opta, dar eram prieteni. S-a întors, a fost trimis pe front la întoarcerea armelor contra celor care îl instruiseră, un glonț l-a lovit în gât, a început să verse sânge a început sa horcăie și a murit pe linia întîi fără ajutor... un flăcău blond, cu ochi albaștri de basarabean, frumos, împlinit la douăzeci de ani, a cărui soră avea să-l plângă fără să-l înțeleagă, prinsă de isteriile vârstei, după cum mi s-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
smintit, scrâșnind neîncetat, câteva minute, fără să-și dea seama: ― Afară!... Afară!... Afară!... Pe urmă, tot așa de brusc, se potoli și-i fu rușine că a zgâlțâit stâlpul și a bâiguit "afară", ca un prost. În piept îi mai horcăia ura, dar mintea începea să cumpănească. Se lăsă în fotoliu și zise că trebuie să judece bine, fără pripire, ce s-a întîmplat, altfel îl amenință cine știe ce urmări. În realitate ea se mândrește cu vina, pe când el... a vrut să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
La vreo treizeci de pași intrară cu toții într-un adăpost larg, luminat cu o lampă mare de petrol. In fața unui multiplu telefonic moțăia un sergent cu receptorul în cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată și lucitori de sudoare. In colț, pe o masă cu multe hârțoage, domina un registru deschis. Telefonistul se trezi și întoarse capul, uluit, spre intrare. ― Ia cheamă, băiete, pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
soldat, privindu-l cu ochi de foc. Soldatul se cutremură. În ochii lui se ivi groaza. Mâna tremurătoare ridică lancea și o înfipse în ceafa unuia din robi. Robul gemu și, când lancea îi fu smulsă din rană, se prăbuși horcăind și muri în câteva clipe, apucând cu mâna văzduhul. Celălalt rob își aruncă uneltele și vru să fugă. Preotul privea. Atunci soldatul își înfipse îngrozit lancea udă de sânge în robul rămas viu. Apoi și-o trase îndărăt, cu mișcări
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îndrumat copilăria... îți sărut mâna bunicule..! Și, pentru o clipă gândul îi alunecă și dimineața aceea, când s-a întors acasă de la pândă. Atunci, la moartea bunicului, fetița îngheță de spaimă, când îl găsi în casă agonizând, dându-și sufletul, horcăind, cu ochii dați peste cap, albi și însângerați, luptând cu moartea. Cât de mult a regretat că n-a fost lângă el în ultimele clipe de viață! Își ascunse obrazul în palme... îi era frică să-l vadă agonizând. După
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai termină odată, bolborosea Sertorius Macro cu cruzime. Mi-e teamă; dacă la Roma se pregătește altcineva... Și, înfrângându-și teama, așa cum făcuse Livia când Augustus agoniza la Nola, răspândea zvonuri despre o însănătoșire miraculoasă a lui Tiberius, în vreme ce acesta horcăia între perne, sub privirile îndurerate ale medicilor săi, care aveau să-și piardă slujba și banii. Dar Sertorius Macro mai știa un lucru, pe care i-l spuse, mânios, numai lui Gajus: Tiberius era înspăimântat de luptele ce urmau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nor acoperă brusc lumina soarelui și o parte din jur se umbrește; În penumbra aceasta, am avut timp să-l dobor, luptând Însă loial: din față. Când mi-am recăpătat o parte din control, am observat un corp inform, care horcăia sub pumnul meu Însângerat ce se ridica și izbea, se ridica și izbea mecanic. N-am realizat imediat că acel pumn Îmi aparținea și că lovea o formă desfigurată, fața lui G., decât când acesta a strigat: „Luați-l de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dinăuntru, la eso anthropos, tată și fiu. Atunci m-am simțit fiu, fiu al copiilor mei și fiu al mamei copiilor mei. Teribilul Raphaël Valentin din Pielea de sagriu, a lui Balzac, moare, mistuit de dorințe, la sânul Paulinei și horcăind, în angoasele agoniei, „te iubesc, te ador, te doresc...“; dar nu se deznaște și nici nu renaște, pentru că nu la sânul matern, al mamei copiilor săi, al mamei sale, i se sfârșește romanul. Și, după toate astea, în romanul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Fima o favoare absolut facultativă. Vezica rămânea plină și presa. Fima scutură Întâi cu delicatețe, apoi cu furie, dar degeaba. Până la urmă trase din nou de mâner, dar bazinul nu avusese timp să se umple și, În locul unei cascade zgomotoase, horcăi disprețuitor a gol, de parcă se bucura de ghinionul lui Fima. De parcă solidariza cu telefonul În gestul său de sfidare. Se Încăpățână totuși. Nu se mișcă de lângă vasul toaletei. De parcă Îi declara război de uzură propriului său organ recalcitrant: să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
stânga însângerată nu mai apucă să prindă coada securii: moș Avram căzu leșinat, de-a dreptul în brațele unui vecin care tocmai trecea spre fântână. Trenul sosea la amiază. Îl așteptam pe puntea șubredă de lemn. Dihania gâfâia obosită și horcăia cât ținea panta. Trecea pe lângă mine la pas. Porneam alături de locomotivă, până când mașinistul întorcea o rotiță de alamă și trăgea de un mâner. Armăsarul, înhămat în curele și paftale de arabă, necheza înăbușit, scuipa aburi fierbinți din plămâni ferecați, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
exercita pe neobservate, dar cu o stăruință neostenit prietenoasă, supravegherea nu numai asupra noastră, cărora oricum, conform ordinii interioare bătute în cuie pe ușa camerei, ne era interzisă orice „vizită feminină“, ci și asupra unei săli pline de bărbați bătrâni, horcăind în permanență și respirând numai anevoios. Vor fi fost, dacă nu o sută, atunci nu mai puțin de șaptezeci. Nișă de dormit lângă nișă de dormit, ei întruchipau de decenii, cu un echipaj din care unii mureau, iar alții veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
alții la loc. Elena pleacă. V. tînăr, n-o mai poți vedea. Descoperirea îngerului vine odată cu ridicarea măștii de pe propriați nimicnicie: mizerie străvezie. Nimic nu te poate polei decît vibrația aripilor lui de fluture. Și nedezmeticit încă, te părăsește lăsîndu-te horcăind gol. Pelerin al cîmpurilor de gunoaie. Așa că, ieși din năuceală, poate te dumirești că singura strălucire care ți-a fost hărăzită rămîne recăutarea sa. Dar am certitudinea că mă va refuza. Și unde să caut? Vreau să mă sinucid. E
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
care m-a paralizat cînd am văzut un urs sălbatic atacînd cu furie și forță strivitoare o femeie. Sau văzînd oamenii lovindu-se între ei, mutilîndu-se. Spaima din fața naturii turbate în cutremur. Zidurile dansînd, scrîșnind, pulverizînd tencuiala. Uruitura de iad horcăită de adîncuri, unghiurile clătinîndu-se. E moartea izbindu-te acolo unde nu te aștepți. În liniștea somnului tău și al copiilor tăi. În poligonul de sprijin. Și tot în mine, iată tentația surdă care apare privind zidurile, sperînd ca un cutremur
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
meu. Și probabil că, încă un secol de-atunci înainte, aveam să adorm plângând. Dar nu mai eram frântă de pierderea suferită. Fusesem pocnită peste glezne de bâta infidelității și trădării lui James. Lovitura asta mă trimisese la podea, unde horcăisem în chinuri, incapabilă să mă ridic din nou în picioare. Dar acum nu mai aveam decât niște vânătăi. Urâte, e drept. Dar, în ciuda a ceea ce s-ar fi putut crede la prima vedere, nu aveam nimic rupt. Acum mă ridicam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
pe autostradă făcuți afiș Însîngerat, așa că mă voi repeta. Dar baba tre’ să fie bunica lui Newman, deoarece, În casa iritant de mizeră a văduvei, să-i spunem casa unde se moare, după ce tot felul de chiriași Își dau duhul horcăind senin, apare și-o baborniță ce nu posedă nici o singură replică, În schimb are o proteză ce-o protejează probabil de restul lumii la care privește amețitor de tîmp, că n-are pensie, prin niște ochelari cu lentile cu aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
hățiș, e cu atât mai dificilă, cu cât ar vrea să o scoată la capăt, după o topografie ieșită de mult din uz din orice uz în această lume, croită din coline de moloz, din cicatrice de cărămidă, din hrube horcăind răcori cu mirosuri fetide, foste pivnițe de neguțători medievali, metamorfozate, de curând, doar de curând, în bulboane viclene, mascate sub grohotișul ruinelor. Numai în văzduh reflecta, uneori, Mircea ai putea să nu te poticnești, luând-o în diagonală prin acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
protecția mea personală. Se înclină politicos către ea. Imediat voi da ordin subordonaților mei în această privință. Zgomotul unor pași grăbiți se aude de afară. Schultz intră în fruntea unor soldați. Un infirmier se lăsă lângă rănitul ce continuă să horcăie. Ce se întâmplă aici, maiorule? Privirea lui înregistrează intenția sanitarului să acorde îngrijire medicală partizanului care trage să moară. Nu strica pe acest terorist morfina necesară soldatului german! Rapid, scoate pistolul din toc și zboară creierii nenorocitului. Sturmbannführer Schultz! Încetează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Marius de felicitările Crăciunului. Un vers dintr-un colind al copilăriei se aude adus din depărtări cu clichet cristalin de clopoței: Lumina caldă de Ajun ce vine-n miez de noapte..." Rezemat de perete, privește către Caftoi, care începe să horcăie. Respirația șuierătoare se oprește brusc, se mai aude odată la fel de chinuit, apoi liniște. Sufletul a plecat și în urma lui, pe pătura murdară, a rămas doar o carcasă de carne goală. A murit, spune încet Mâțu. Dumnezeu să-l ierte. Scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ni le declanșează gândul neființei, corpul meu nu vrusese să mă urmeze, acum când era tânăr, când moartea lui ar fi fost frumoasă și când eu m-aș fi contopit cu marele Tot fără să mă strâmb și fără să horcăi... O luam apoi spre casă și îmi părea totuși bine că nu murisem, îmi aminteam de Silvia, de cărțile mele scrise sau de cele pe care vroiam să le mai scriu, bucurîndu-mă că le-am scris și o să mai scriu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]