205 matches
-
precum Bretania și Flandra, arătând că vechiul conflict dintre republicanii radicali și Biserică rămânea în continuare o problemă arzătoare.40 Astfel, educația reprezenta o problemă cheie pentru radicalii și socialiștii celei de-a Treia Republici, fiind profund marcată de tradiția iacobină și suspicioasă în privința a tot ceea ce se apropria de regionalism și "particularism" lingvistic și cultural, care erau privite ca aducând prejudicii Republicii. În același timp, ei nu puteau să ignore faptul că milioane de francezi, poate chiar marea majoritate, își
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
de a aduce guvernul mai aproape de cetățeni și de a permite individului să se implice mai mult în deciziile care îi afectau viața. Acest lucru a atras după sine reconsiderarea caracterului noțiunii de cetățenie, dar și al noțiunii de stat iacobin, ce fusese construit pe ideea de democrație reprezentativă având cetățeni care mențineau relația cu Adunarea Națională din Paris prin intermediul reprezentanților acestora. Antipatia iacobin-tradițională față de regionalism sau orice altă noțiune a corporatismului (corpuri intermediare între stat și societate) se baza pe
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
gen, culoare sau religie, ci era pur și simplu un individ care își alegea reprezentantul pe care îl trimitea la Paris.12 Printre cei care au promovat descentralizarea au existat câțiva care au argumentat că aceasta nu va discredita percepția iacobină a ideii de cetățenie și nici legătura dintre cetățean și stat. Însuși Mitterrand a comentat că, din contră, reformele au amplificat și au dezvoltat iacobinismul. În loc să se bazeze pe centralizare, standardizare și uniformizare, "noul" iacobinism va fi de aici înainte
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
entre la ville et l'espace rural" ("acestea sunt teritorii unite din punct de vedere geografic, cultural și economic, care reprezintă o comunitate de interese și, în unele cazuri, arată o solidaritate reciprocă între oraș și sat"). Pasqua, ca un iacobin înnăscut, era preocupat de reafirmarea rolului statului central și de reîntărirea rolului prefectului asupra creării de pays (ținuturi). În mod ironic, în ciuda intențiilor iacobine ale lui Pasqua, unitățile de tip pays identificate de DATAR, cuprinse între 350 și 450, adesea
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
interese și, în unele cazuri, arată o solidaritate reciprocă între oraș și sat"). Pasqua, ca un iacobin înnăscut, era preocupat de reafirmarea rolului statului central și de reîntărirea rolului prefectului asupra creării de pays (ținuturi). În mod ironic, în ciuda intențiilor iacobine ale lui Pasqua, unitățile de tip pays identificate de DATAR, cuprinse între 350 și 450, adesea corespundeau celor 421 de baillages 33 și sénéchaussée, care reprezentau diviziuni administrative locale ce au fost abolite de Revoluția de la 1789.34 Mai în
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
considerabil în serviciile publice industriale și comerciale (services publics industriels et commerciaux), astfel încât de-a lungul timpului a furnizat un număr din aceste servicii ca transportul, gazele, electricitatea și telecomunicațiile. Creșterea complexității administrației statale a subliniat faptul că simplul model iacobin al statului și sistemul prefectoral nu erau pe deplin adecvate pentru adiminstrarea acestei complexități. Se știa că statul era excesiv de centralizat și cel puțin câteva măsuri de descentralizare și regionalizare erau necesare. Totuși, în cele din urmă, au existat puține
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
regională, care au luat amploare în anii 1950, s-au dezintegrat însă în anii 1960, în momentul în care grupările regionaliste mai radicale au început să-și intensifice cererile pentru schimbarea instituțională sub forma unei autonomii politice pentru regiuni. Elementele iacobine ale coalițiilor radicalii de dreapta, comuniștii și socialiștii tradiționaliști au rezistat, fiind fidele sistemului instituțional moștenit de la Revoluție. În Bretania, colaborarea dintre CELIB și statul central a fost numită "la trahison des notables" (trădarea notabililor) de către regionaliștii mai radicali care
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
al Doilea Război Mondial, și instituțiile politico-administrative tradiționale care datau din secolul al XIX-lea, totuși, doreau să ia măsuri radicale pentru a le reforma. În schimb, departamentele (și cele 36000 de municipalități) au fost reținute din cauza tradiției și presiunilor iacobine din viața politică. De Gaulle a plătit pentru eșecul din referendumul improvizat din 1969, iar reformele care au avut loc după, au fost ezitante și inadecvate. Schimbările mult mai radicale aveau să aștepte până la reformele de descentralizare din 1982. Poziția
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
lipsit de conținut, fie a fost pur și simplu negativ, fiind inspirat de un marxism demodat. Acest gol putea fi umplut cu idei ale "noii stângi" și ale "noilor mișcări sociale".34 Dar, în general, stânga a rămas fidelă idealului iacobin al statului unitar centralizat pe care l-a văzut ca esențial în atingerea obiectivelor egalității și justiției pe întreg teritoriul Franței. În plus, încă din secolul al XIX-lea, stânga a suspectat ideologia politică a regionalismului pe care a asociat
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a regionalismului pe care a asociat-o cu partidele de dreapta iar, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu extrema dreaptă. Dar acum, drept rezultat al acestei remedieri a propriei ideologii politice, a început să-și modifice fostele idei iacobine și să ia în considerare cererile formulate de regionaliști. Acest proces a fost susținut de faptul că cei din urmă, de asemenea în conflict cu regimul gaulist, treceau printr-o schimbare paralelă, abandonându-și conservatorismul tradițional și adoptând elemente ale
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
centralizatoare și feudele puternice aflate în posesia nobilimii. Modelul dominant a înclinat spre centralizare și a fost inițiat de monarhi, continuat de iacobini și completat, cel puțin pe linie politică și administrativă, de Napoleon I. Acestei centralizări, patrimoniul napoleonian și iacobin i-au mai adăugat cel puțin aspirația către standardizarea structurilor politice și administrative dar și culturii și societății. Dacă standardizarea politică și administrativă a devenit realiate până în primii ani ai celei de-a Treia Republici, standardizarea societală și culturală va
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
sprijine descentralizarea dar, cum ajungeau la putere, uitau de cererile făcute anterior și se foloseau de statul centralizat ca modalitate de a-și consolida puterea. Totuși, tradițiile ample ale istoriei politice franceze 1 sunt asociate fie cu o orientare predominant iacobină sau centralizatoare sau, în mod contrar, cu o orientare descentralizatoare girondină. Astfel, stânga a încercat să favorizeze centralizarea și standardizarea ca modalitate în care își putea cel mai bine implementa obiectivele de egalitate și redistribuire a averii de la bogați la
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
egalitate și redistribuire a averii de la bogați la săraci. După cum am văzut în ultimul capitol, reprezentanții stângii priveau cu suspiciune mișcări precum regionalismul și federalismul care, în concepția lor, erau asociate cu reacția și regresul. Ei se considerau moștenitorii facțiunii iacobine a Revoluției. În același timp, această imagine trebuie să fie nuanțată de ideea că unii dintre reprezentanții de stânga anarhiștii și anarho-sindicaliștii2 aveau o atitudine ostilă față de statul propriu-zis și în special față de statul centralizat. Mai mult, stânga socialistă reprezentată
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
a le pune bețe în roate și pentru a se asigura că nu vor avea un punct de plecare bun. Am explicat deja mai sus care au fost motivele acestui proces, iar ambiguitățile prezente în noile regiuni au reflectat tendințele iacobine lente din cadrul socialismului francez, incluzându-i pe cei care se temeau că noile regiuni vor eclipsa deja existentele departamente 51. În ciuda caracterului inadecvat, sistemul electoral regional a fost utilizat în 1986, dar și în 1992 și 1998. Alegerile din 1986
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și 1960, accentul a fost pus pe "naționalizarea" politicii publice și asigurarea unei anumite uniformizări a administrației și a oferirii de servicii pe întreg teritoriul Franței. Astfel, modelul managementului public nord-american a fost adoptat de Franța în concordanță cu tradițiile iacobine și napoleoniane ale statului. Planul național al lui Jean Monnet este cea mai cunoscută expresie a acestei abordări. Abordarea planificării naționale a însemnat un grad ridicat al coordonării centrale, având absolvenți bine instruiți ai ENA care au preluat controlul puterii
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Cavaignac, călit în războaiele din Africa, și garda națională a cartierelor frumoase reprimă fără milă baricadele. Revoluție spontană, provocată de o mizerie teribilă, zilele din Iunie sînt decisive pentru viitorul celei de-a II-a Republici: identificate cu ororile Terorii iacobine de către burghezii parizieni și de către provincie, ele conduc republica la o evoluție reacționară, care aruncă mișcarea muncitorească în opoziție și înăspresc luptele dintre clase. Din poporul venerat din primăvara lui 1848 nu rămîne decît "gloata abjectă", batjocorită de Thiers. Această
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
înlocuiște uneori radicalismul în sud. El se lovește de autonomia în creștere a mișcării sindicale, impregnată de anarhosindicalism, și de multe alte grupări socialiste: blanquiștii din Comitetul central revoluționar, devenit Partidul socialist revoluționar al lui Vaillant în 1898, revendică moștenirea iacobină; "posibiliștii"din federația muncitorilor socialiști, creată în 1882, decad după criza boulanjistă și scindarea Partidului muncitoresc socialist revoluționar al lui Jean Allemane, în 1890, care propovăduiește lupta de clasă, antimilitarismul și antiparlamentarismul. Numeroși socialiști "independenți" joacă un rol important în
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
martie 1917, lui Alexandre Ribot, el însuși obligat să demisioneze în septembrie. Noul guvern condus de Paul Painlevé nu mai conține miniștri socialiști: este sfîrșitul Uniunii sfinte. Painlevé, demis la rîndul său, cedează locul lui Clémenceau în noiembrie 1917. Bătrînul iacobin el are șaptezeci și șase de ani își anunță decizia: "Eu fac război" și retează net orice idee de pace și compromis. El îl trimite pe radicalul Caillaux în fața Înaltei Curți de Justiție și guvernează sprijinit de mase, cărora hotărîrea
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
produs dacă, în străfundurile sale, societatea noastră nu ar fi reclamat-o. Or este exact ceea ce s-a petrecut. Reînnoirea Franței după Eliberare, dacă a mobilizat admirabil energiile, pe de altă parte a consolidat și o veche tradiție colbertistă și iacobină, care face din stat o nouă providență. Nu există aproape nici o profesie, nu există nici o categorie socială care, după douăzeci și cinci de ani, să nu-i fi cerut protecție, subvenție, scutire de taxe sau reglementare. "Dar, dacă statul astfel solicitat și-
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
idei deci, leninismul nu s-a născut pe un teren gol; a avut rădăcini filosofice profunde, dar care nu pot fi respnsabilizate pentru apariția sa. Majoritatea sistemelor intelectuale occidentale au produs versiuni inchizitoriale, dacă luăm numai exemplul iluminismului contrapus terorii iacobine; asta deoarece, așa cum pertinent a observat Raymond Aron, filosofiilor li se pot imprima relativ facil sensuri "monstruoase". Ca sistem politic și armătură ideologică însă, regimul bolșevic a reprezentat o formă de stat sui-generis. Este important de insistat aici asupra dimensiunii
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
organizării lumii"225. Este acel "spirit al lumii" Weltgeist-ul pe care-l recunoscuse deja în persoana lui Napoleon. Nu trebuie să ne înșelăm. Acest spirit al lumii simbolizează un principiu de autoritate modernă și națională într-o perspectivă revoluționară destul de iacobină, deși Hegel critică legitimitatea poli-tică izvorîtă din contract și din consimțămînt individual, cum preconizează Rousseau sau Fichte.226 El desemnează Statul prusac ce se erijează într-un stil inimitabil în "realitatea pro-priu-zisă a libertății concrete".227 Ori această libertate concretă
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
nu se poate împăca cu ideea națiunii strict politice a lui Sieyès. Aceasta lovește prea mult în convingerile sale prin afirmarea exclusivă a suveranității populare, ca și cum Franța nici n-ar fi existat înainte de 1789. Și mai mult încă, detestă viziunea iacobină care ignoră substanța reală a noțiunii de țară și care nu va rezista sfidării pe care i-o aruncă națiunea etnoculturală. Deși n-am putea să demonstrăm aceasta, s-ar părea că Renan și-a orientat gîndirea în direcția utilitarismului
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
a înlătura din cadrul doctrinei naționaliste ceea ce reprezenta o amenințare pentru pacea Europei și mai ales pentru integritatea teritorială a Franței. Ca și Mill, el crede că "guvernările nu se pot construi în virtutea unui proiect premeditat"235 și nici în perspectiva iacobină. Însă odată raliat republicanismului el va considera, după exemplul lui Mill, că un guvern reprezentativ nu poate funcționa convenabil într-o țară "alcătuită din diferite naționalități", unde nu există "solidaritate de bază" (fellow-feeling)236. Este evident faptul că Renan dezvoltă
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
referă la Italia printr-o formă de plural (italian semnificînd Italiile, așa cum am spune Americile). Chiar mulți dintre italieni tind să-și imagineze același lucru 263 de vreme ce omogenizarea lor lingvistică este mai puțin avansată decît cea a Germaniei. Mazzini este iacobin. Însă masa mare a compatrioților săi cultivă mai curînd un vis "herderian" de fraternitate etnică și culturală. Pe deasupra, clivajele politice se adîncesc. La stînga se situează curentul revoluționar și republican reprezentat prin Mazzini și societatea secretă a carbonarilor care, în
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
sa cea mai onorabilă, anume aceea a unui sentiment împărtășit de un corp politic sudat pe baza principiului suveranității populare, în conformitate cu logica naționalismului liberal. Sensul național "primordialist" al unui general de Gaulle se poate concilia de acum înainte cu acela "iacobin" al unui Pierre Mendès France sau chiar cu al unui conducător comunist. Chiar și acela al lui Winston Churchill s-ar fi putut apropia de patriotismul revoluționar al tinerilor marxiști de la Oxford, "grupul celor cinci"375, dacă aceștia n-ar
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]