277 matches
-
care se concentrează toate forțele infernului amoros, poezia, În fine, În care universul dinăuntru și universul dinafară comunică sub puterea unei energii extraordinare. O energic de natură erotică, un univers totalmente erotizat: pămîntul se pustiește, cerul se deschide cînd vorbește ibovnica, văzduhul fulgeră cinci „În brață-ți mă țîi”... În poemul citat este indicată, ca simptom al bolii de origine erotică, pierderea simțurilor. În alt loc (Omule, slabă ființă) suferința ia o formă mai concretă: inima „se despică”, În Scrisoare către
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să despart vor să moară. Ah, să murim, căci prin moarte vom veni iar la unire Moartea pentru noi Îi viață, dacă n-are despărțire.” Conachi se instalează În pătimire și trăiește numai cu sentimentul morții În față atunci cînd ibovnica slăvită dispare. Jocul de-a moartea s-a terminat. Rămîne numai senzația de zădărnicie a lumii și dorința de cufundare În Întuneric. Tonul devine deodată sincer, mașinăria retoricii amoroase nu se mai vede: „Pătimire, tu ești numai hrana sufletului meu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de un tiran... În vron loc cu depărtare”). Acela care vămuiește sufletele? Iscusința lui Conachi e să țină poemul Într-un timp nedeterminat: un prezent al pasiunii. În el intră toate nuanțele temporare. Faptele s-au petrecut, se petrec Încă, ibovnica slăvită se află nu se știe unde, dar nu despre ca este propriu-zis vorba, ci despre iubirea celui care o jelește. Obiectul erotic continuă astfel să aibă o prezență terorizantă: e cauza unui veritabil sentiment al catastrofei. Barthes l-a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
după moartea Zulniei, Conachi nu s-a hotărît, cum pretinde, să ducă o viață exclusiv canonică. CÎteva, alte, „frumușăle” i-au marcat viața și i-au Însîngerat poezia. Poezia, În vicleana ei indeterminare, rămîne Însă fidelă, pasiunii unice, dumnezeiești pentru ibovnica slăvită. După ce a trăit ca un Don Juan. Conachi arc inteligența să moară (În poezie) ca un Tristan. 13. Erotologii atrag atenția asupra dificultății de a scrie (exprima) iubirea. Subiectul amoros, atrage atenția Barthes, este un subiect atopic, căci a
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În exil, pasiunea lui se amplifică, boala ia aspecte galopante. Pustiul, codrul sălbăticia stîncilor nu vindecă rănile Îndrăgostiților. Încercarea de a se Îndepărta de obiectul erotic este dezastruoasă. La origini, gestul este, poate, calculat: a provoca, prin absență, durerea nemilostivei ibovnice, Însă strategia dă greș: cel care suportă durerea este seducătorul, bărbatul retras În pustiuri... De tema exilului sentimental se leagă, În poezie timpului, o altă temă, mai importantă: aceea a peisajului (spațiului) erotic. Vom vedea de Îndată În ce chip
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sub tăcere. Durerea se oprește la ușile lui și reîncepe de la aceleași uși. Soarta lui Conachi este să fie ținut la oarecare depărtare de locul sfint. Numai astfel este posibilă poezia: creația unei lungi așteptări. Admis fără dificultăți la „poalele” ibovnicei („și nici la poalele tale, precum știi, nu am fost atins”)nu știm ce s-ar fi putut intîmpla cu literatura... Din fericire Casandra, Lucsandra, Elenco, Marghioala și, mai ales, Smărăndița (Zulnia) se țin tare, sînt Îndărătnice, ceremonioase. Seducătorul profesionist
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
doilea Dumnezeu”... Fuga lui Conachi cuprinde patru etape. a) Amenințarea cu fuga. Un scenariu anticipativ, un proiect de Îngropare benevolă În pustiu Însoțit de un reproș moderat și de o propunere de reconciliere. Scopul este a Înspăimînta (citește: șantaja) o ibovnică mîndră și greu accesibilă. Seducătorul amenință cu exilul În imaginar și cu o moarte (tot imaginară) din care să tragă profituri. Avansează viziunea unei catastrofe personale și a unei generozități (mile) seducătoare: .,De-acum nădejdile toate de la mine s-au
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
amoroase se pun În mișcare: omul iremediabil bolnav de iubire trăiește Într-un etern suspin, idolatrizînd izvorul nenorocirii lui: „Cu a cerului podoabe lata la Închipuiesc Și cu hazul firii tale nurul tău sămăluiesc.” Va să zică acesta este scopul fugii: proslăvirea ibovnicei Îndărătnice... Biblica retragere În pustiu se termină cu o nouă sămăluire... Retragere, Încă o dată, strategică sau, cum zice Barthes: „asceza (veleitatea ascezei) se adresează celuilalt: Întoarce-te, privește-mă, iată ce ai făcut din mine. Un șantaj: pun În fața celuilalt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ți-am dat ceriul chezășie de o vecinică credință.” Spațiul liric conachian iese mai limpede din această evocare: loc tainic Într-un decor grandios; cărări strimte, locuri de pîndă și, În fine, sacralizarea amorului: Îndrăgostitul stă În genunchi la poalele ibovnicei și depune jurămîntul de vasalitate. Primește În schimb făgăduita, investitura (Iată-mă-s lipsit de tine). Aceleași elemente le aflăm În Scrisoare către Zulnia, și tot Într-o retrospectivă. Este vorba de acea parte din poem care rememorează „pustiul cel
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aceea a «corpului seducătoră...”. Un asemenea fetiș (un obiect metonimic) este la Conachi „umbreluța”. Un obiect dăruit, nu un obiect primit. Umbreluța este, negreșit, un mesager. Mesagerul unei mari pasiuni, investit și cu alt rol. El trebuie să vegheze castitatea ibovnicei, s-o apere de orice i-ar primejdui trupul și morala. Mai este, În aceste condiții, obiectul metonimic un fetiș? Schimbîndu-și adresa, el a pierdut Învestitura de care vorbește Barthes. Umbreluța nu e imaginea femeii inaccesibile, este un instrument de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
În același timp: prins În părul numitei Bica, trandafirul să apere prin spinii lui femeia iubită de o posibilă mînă străină (CÎntec grădinăresc). Din lumea păsărilor, Conachi caută corespondențe, În stilul epocii, cu păsările elegiace, singuratice: turtureaua, privighetoarea. Ienăchiță compara ibovnica lui cu puișorul canar, Pann introduce mierlița, cucul. I.C. jură pe șoim și, Încă o dată, pe turturică și privighetoare. „Filomela” devine un simbol romantic curent. Din sfera micilor viețuitoare, Conachi dă atenție fluturelui, iar dintre arbori alege fagul („copaciul mare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Elencăi, Marioarei, Marghioalei), numai una Însă (Zulnia) intră În poezie. Celelalte dispar În rîul acestei pasiuni. Regula, În epocă, este ca femeile să se schimbe, iar pasiunea să rămînă. Rasismul masculin (phalusocrația) guvernează moravurile. Poeții nu ezită să treacă numele ibovnicelor În versuri și să jure, de fiecare dată, iubire veșnică. Ei nu se simt imorali pentru că n-au conștiința păcatului. Codul curtenici medievale cere ca bărbatul să-și Închine viața unei Doamne (Stăpîne). Mai aproape de Orient, primii noștri poeți caută
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
slăvită, o feminitate leneșă și Îndărătnică, obiect erotic capricios, idealizat de un seducător care folosește arma umilinței. Curtenia lui se desfășoară după un anumit ritual: Închinăciune, străjuire În jurul iatacului, prudență maximă, jurămînt de vasalitate, fuga (exilul) etc... Modelul Îndepărtat al ibovnicei este Laura. Se adaugă un anumit senzualism de tip sud-est european și voluptăți de clasă bătrînă... Al doilea tip de feminitate este cel romantic (preromantic) În care se prelungesc, la noi cel puțin, elemente de mitologie clasică. El va căpăta
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe primul loc. De la Eliza la Veronica aflăm toate nuanțele unei feminități care exprimă În grad maxim răul veacului. În locul Seducătorului apare Logodnicul, acela ce aspiră spre o nuntă mistică. Heliade dă, cel dinții, acestei comuniuni o valoare cosmică. De la ibovnică, Îngerul iatacului corupt de voluptăți leneșe, la Îngerul-demon În care se concentrează sublimitățile și răul universului este o cale lungă. Poezia erotică românească o străbate În timpul a două generații. 21. Cu Anton Pann apare și critica erosului, adică morala erosului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
retorică exaltantă și ferventă, continuarea unui mai vechi misticism al sentimentului. Unii au stabilit o filiație cu spiritualitatea arabă, alții caută legăturile acestei retorici cu misticismul creștin. Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara. Că există o tendință de idealizare a femeii nu mai Încape discuție, Însă nota spirituală nu pătrunde În această adorație. Cultul privește nurul și, din cînd În cînd, duhul femeii. Însă duhul este o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
românească. Au Întemeiat, În mod sigur, o poezie care În galanteria ei desuetă exprimă ceva din neliniștile omului care Începe să se descopere pe sine. Prețuirea și devotamentul față de femeie sînt semne ale timpului nou. Organizarea vieții interioare În jurul slăvitei ibovnice este o dovadă de socializare a instinctelor. În ordine retorică, discursul erotic se caracterizează printr-un mare devotament față de obiectul erotic. „Discursul Îndrăgostit - zice Barthes, - este În mod obișnuit o anvelopă linsă care se lipsește pe Imagine, o mănușă moale
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mistificație eroticăă (numite astfel de G. Călinescu) sînt puține și neesențiale. Numai poeții erotici mari, ca Eminescu, găsesc uneori accente mai convingătoare În negația femeii corupte”. Sau „Retorica noastră curtenitoare este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara”. „Adevărul este - observă În alt loc Eugen Simion - că toți poeții din epocă scriu și mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Între o soață din slăvită casă/ Ce e cu trupul însăși păcătoasă,/ și-o fitecine - de se-ntâmplă așa/ Că amândouă calcă-alături -/ Cât cea de neam, adică cea dintâi,/ Se va chema aleasă inimii,/ Iar celeilalte, fără cin și stare,/ Ibovnică îi zic sau țiitoare./ Dar știe orice om cu mintea trează/ Că una decât alta nu-i mai brează.”1042 Geoffrey Chaucer nu-și exprimă, decât arareori, în mod direct intențiile, „se portretizează pe sine ca un simplu reporter al
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
Între o soață din slăvită casă/ Ce e cu trupul însăși păcătoasă,/ și-o fitecine - de se-ntâmplă așa/ Că amândouă calcă-alături -/ Cât cea de neam, adică cea dintâi,/ Se va chema aleasă inimii,/ Iar celeilalte, fără cin și stare,/ Ibovnică îi zic sau țiitoare./ Dar știe orice om cu mintea trează/ Că una decât alta nu-i mai brează.”1042 Geoffrey Chaucer nu-și exprimă, decât arareori, în mod direct intențiile, „se portretizează pe sine ca un simplu reporter al
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în Groapa, la numai un an de închisoare. Paraschiv e prins din nou, prin denunțul unuia, Sandu, din banda lui, și de astă dată se anunță o sentință grea fiind vorba și de asasinarea lui Bozoncea, fostul șef al cetei. Ibovnica oferă trupul ei apetisant gardienilor și îi facilitează evadarea. Boale și doftori Nu te juca, soro: boala n-alege! O damă către Regina Elisabeta Nu toate personajele literaturii noastre sunt sănătoase tun. Multe cad bolnave. Dintre ele însă, unele se
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
Trei sticle de Cotești nu mai mult și o singură pâine! a propus unul dintre ei. Și mie îmi place Cotești! ca un ecou la întrebarea de mai sus, spre surprinderea lui Bidaru, se auzi o voce puțin peltică de ibovnică abia trezită din somn. Prezența unor persoane tinere, de sex opus, la asemenea sindrofii era normală. Toți necăsătoriți, veseli, optimiști, dornici să petreacă sau chiar să-și înjghebeze o familie proprie, în special că și doamna Dan știa să combine
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
de ardei iute și bătuți la tălpi cu varga. În conace, boierii huzureau, înconjurându-se de argați. Afișau dispreț de la fereastră. Se gândeau că acești nepricopsiți nu-i puteau ajunge nici măcar cu jalba în proțap. Prin iatacuri, strângeau în brațe ibovnice focoase. Credeau că, pedepsindu-l crunt, vor putea să potolească mânia țăranului nedreptățit. Și că vor toci coasa țărănimii, sub ascuțișul căreia se temeau că aceasta se va răscula. În curțile oamenilor, ispravnicii strângeau zeciuiala în numele lui vodă. Scoteau în
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
mult nu mi-ți vedere;/ Că nu mă duc să-nfloresc, / Ci mă duc să putrezesc./ Duce-m-oi și-oi putrezi / Și-napoi n-oi mai veni / Oare cine m-o boci? / Sora mea cu maica mea / Mai ales ibovnica!" 247 Mijlocind integrarea în Marele Timp, ca simultaneizare a lumilor posibile, universaliile ontologice creează și re-creează starea mitică primordială, convertind individualul la viețuire cosmică. 2. PĂMÂNTUL Universul tradițional a fost reprezentat, în cultura universală, ca un centru traversat de axa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
șase litere necesare". Mitul lui Ștefan este reînviat în poemul "Mutarea în lup", care pe aloc uri este un fel de "Mioriță" modernă: "Loc sfânt loc străvechi/ piatră căzută din lună,/ pentru că în loc de inimă/ Ștefan cel Mare, Domnul/ Ținea de ibovnică/ Un inel și un miel/ și un ciobănaș subțire/ și-o turmă de oi/ păscută-n zăvoi/ și vrea doi dușmani/ mult mai ortomani/ la apus de soare/ vrând să mi-l omoare/ nu pot să-l omoare." În poemul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prinde nici un fel de farmece sau vrajă. Să nu ții hulubi în casă, că fac a sărăcie. Să nu prăsească cineva porumbei la casă, căci sînt un augur păgubitor. Inima de hulub e bună s-o mănînci cu ibovnicul sau ibovnica, ca să trăiți fericiți ca hulubii. Inima de hulub crudă e bună pentru atacați* să mănînce. Căpățîna de porumbel nu se mănîncă, căci e rău de oftică. Iapă Să vinzi numaidecît iapa care și-a omorî mînzul în cămeșă. Iarba-fierului Se
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]