753 matches
-
a executat lucrarea (Bathycles din Magnesia), cât și scriitorul care a descris-o (Pausanias) erau foarte buni cunoscători ai tradiției și mitologiei elene. Un alt argument care înlătură posibilitatea unei confuzii este faptul că, cel puțin din punct de vedere iconografic, cei doi monștri răpuși de Tezeu se diferențiază în mod frapant, fiind deci inconfundabili. Pe de altă parte, Pausanias nu descrie „din auzite” opera de artă în discuție, ci ca unul care a avut prilejul s-o contemple : „Mă voi
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
unele colinde românești, eroul răpune cu mâinile goale un „leu” bovimorf, înzestrat cu coarne (109, p. 279). În alte versiuni, „leul” este rumegător, nu carnasier (130). Poate că leul, necunoscut propriu-zis de români, a coborât de pe frescele bisericilor, din reprezentările iconografice ale lui Samson. Ceea ce mă interesează acum este faptul că, în colindele românești, „leul” este o ființă zoomorfă cu conotație mitologică precisă, dar cu conformație biologică echivocă. Este o făptură care, ca și Minotaurul, „transgre- sează speciile și legile anatomiei
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Deja în secolul al XIII-lea, arhiepis copul Genovei - Jacopo da Varazze - a introdus această legendă (inclusiv submotivele care mă interesează) în celebra sa compilație Legenda aureea (38), de unde a pătruns în toată Europa, atât în forma literară, cât și iconografică. Așa cum am spus, nu mă interesează în mod particular motivul „Sf. Gheorghe omorând balaurul” care, în Evul Mediu târziu și în veacurile care i-au urmat, a beneficiat de o strălucită carieră în iconografia creștină. în schimb, mă interesează submotivul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
originar („fata leagă balaurul și-l aduce viu în cetate”) a supraviețuit în destule texte și imagini (121). În spațiul românesc, textul propriu-zis al legendei este atestat relativ târziu (secolul al XVII-lea), el fiind, se pare, precedat de tratarea iconografică a motivului și a submotivului în discuție. Iată câteva ctitorii care conțin în fresce submotivul „legarea balaurului de către fecioară” : Voroneț, Hârlău, Dobrovăț, Biserica episcopală din Roman (toate în Moldova ; cf. 44, pp. 54-56), Biserica Doamnei (București), bisericile din Gura Văii
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
elementelor intuitive să se Îmbine În modul cel mai strâns cu explicația (care poate să preceadă, să Însoțească sau să urmeze demonstrației, cu misiunea de a facilita sesizarea legăturilor cauzale, de a da un impuls de esențializare etc.), iar materialele iconografice, care servesc demonstrației, să fie de Înaltă calitate (realizate cu competență și imaginație constructivă). Se impune, de asemenea, să se asigure un ritm corespunzător demonstrației, pentru a da posibilitate elevilor să realizeze Însușirea corectă a structurilor propuse. Normal este să
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
pe care îl presupune orice silogism. Nu este vorba de a reitera aici un proiect intelectual menit să pună într-un registru căutat-original controversa clasică dintre iconoduli și iconoclaști. Vrem doar să remarcăm motivațiile comune care fac dintr-un simbol iconografic (fie el icoană ori spot publicitar) un reper „instaurativ” de sens. Simbolul iconografic se deosebește radical de simpla imagine care se pierde pe sine în condiția de „copie” a sensibilului. În lumea contemporană, iconoclasmul este deja desuet. Cartezianismul (cel care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
un proiect intelectual menit să pună într-un registru căutat-original controversa clasică dintre iconoduli și iconoclaști. Vrem doar să remarcăm motivațiile comune care fac dintr-un simbol iconografic (fie el icoană ori spot publicitar) un reper „instaurativ” de sens. Simbolul iconografic se deosebește radical de simpla imagine care se pierde pe sine în condiția de „copie” a sensibilului. În lumea contemporană, iconoclasmul este deja desuet. Cartezianismul (cel care a asigurat triumful semnului asupra simbolului) este azi doar un caz particular al
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
era în fond un om grav, serios, delicat. Debutează editorial la vârsta de optsprezece ani, cu placheta Cu barda-n porți de veac (1941). În celelalte culegeri de versuri publicate în timpul vieții, Eu, Meșterul Manole, Poeme (1968), Caprichos (1970), Schițe iconografice (1973), Guernica (1974), Zeu orb cu flori (1982), arată o largă disponibilitate pentru experiențele de ordin formal. Poemele, realizate fie ca scurte compoziții libere („capricii”), ca experimente în stil avangardist („schițe iconografice”) sau în forme fixe (sonetul), fie ca piese
MAGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287956_a_289285]
-
Eu, Meșterul Manole, Poeme (1968), Caprichos (1970), Schițe iconografice (1973), Guernica (1974), Zeu orb cu flori (1982), arată o largă disponibilitate pentru experiențele de ordin formal. Poemele, realizate fie ca scurte compoziții libere („capricii”), ca experimente în stil avangardist („schițe iconografice”) sau în forme fixe (sonetul), fie ca piese de largă respirație (poemul dramatic în versuri), atrag atenția atât prin vigoarea și echilibrul unora, cât și prin aplecarea spre jocurile de cuvinte și retorismul altora. Varietatea de atitudini este a unui
MAGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287956_a_289285]
-
în solitudine și durerea. Tot ca antiroman este construită și altă scriere, Cărămida cu mâner, publicată fragmentar în „Astra”. SCRIERI: Cu barda-n porți de veac, Brașov, 1941; Eu, Meșterul Manole, București, 1957; Poeme, București, 1968; Caprichos, București, 1970; Schițe iconografice, București, 1973; Guernica, București, 1974; Zeu orb cu flori, București, 1982; Exclusiv tauri, Brașov, 1991; Nemuritorul în solitudine și durerea, postfață Olga Lascu și Adrian Hamzea, Brașov, 1995; Pygmalion și alte poeme, Brașov, 1996; Forum Traiani, îngr. Olga Lascu, pref.
MAGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287956_a_289285]
-
Traiani, îngr. Olga Lascu, pref. Miruna Runcan, Brașov, 1998. Repere bibliografice: D. Florea-Rariște, „Eu, Meșterul Manole”, ST, 1957, 6; Voicu Bugariu, „Caprichos”, AST, 1970, 12; Constantin, A doua carte, 203-206; I. Bălan, Darie Magheru, AST, 1973, 6; Adrian Popescu, „Schițe iconografice”, ST, 1973, 16; Lucian Alexiu, „Schițe iconografice”, O, 1973, 11; Constantin Hârlav, „Guernica”, AST, 1975, 3; Lit. rom. cont., I, 488-489; Regman, Noi explorări, 174-181; M.N. Rusu, Darie Magheru, AST, 1985, 10; A.I. Brumaru, Darie Magheru, scriitor național, AST, 1995
MAGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287956_a_289285]
-
Brașov, 1998. Repere bibliografice: D. Florea-Rariște, „Eu, Meșterul Manole”, ST, 1957, 6; Voicu Bugariu, „Caprichos”, AST, 1970, 12; Constantin, A doua carte, 203-206; I. Bălan, Darie Magheru, AST, 1973, 6; Adrian Popescu, „Schițe iconografice”, ST, 1973, 16; Lucian Alexiu, „Schițe iconografice”, O, 1973, 11; Constantin Hârlav, „Guernica”, AST, 1975, 3; Lit. rom. cont., I, 488-489; Regman, Noi explorări, 174-181; M.N. Rusu, Darie Magheru, AST, 1985, 10; A.I. Brumaru, Darie Magheru, scriitor național, AST, 1995, 2-3; George Zori, Tragicul Domn al Poeziei
MAGHERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287956_a_289285]
-
Romulus Vulpescu, Diana Cristev, Nicolae Florescu, Ruxandra Mihăilă, Manuela Tănăsescu, Fănuș Băileșteanu, Adrian Botta, Florea Vlad, Constandina Brezu, Nicolae Ciobanu, Eugen Mihaiciuc ș.a. Revistă de literatură și critică, M. publică poezie, proză, teatru, note critice, corespondență, traduceri, iar sub raport iconografic, portrete inedite, facsimile, autografe, caricaturi, desene sau extrase din colecții. Articolul-program, semnat de Perpessicius și tipărit în numărul inaugural, afirmă interesul preeminent al publicației pentru documentul inedit și declară o preocupare specială pentru „tipărirea documentului literar, pe care îl introduce
MANUSCRIPTUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287999_a_289328]
-
poate citi, spre pildă, într-un referat al directorului despre D.I. Suchianu: „Numit colaborator științific la 1 aprilie 1951, confirmat asistent în noua schemă din 1 august. Face anchete consemnate în rapoarte săptămânale spre a strânge material documentar scriptic și iconografic de la descendenții și familiile scriitorilor români. Foarte cultivat, talentat și plin de ingeniozitate, cu multe relații în lumea scriitorilor. În scurtă vreme a colecționat un material foarte bogat despre A. Lăzărescu-Laerțiu, Ronetti-Roman, Jean Bart, Octav Botez, Izabela Sadoveanu, Mihai Codreanu
INSTITUTUL DE ISTORIE SI TEORIE LITERARA „G. CALINESCU”. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287561_a_288890]
-
ca și cărțile populare, și că, în schimb, „caracterul masiv laic al culturii noastre vechi” a fost ignorat (autorul ține să demonstreze, de pildă, rolul mare al „literaturii curților domnești”). Istoria... - care nu a mai continuat - cuprinde un bogat material iconografic, înțeles călinescian, ca parte integrantă a textului. Micromonografiile Titu Maiorescu (1972), Dobrogeanu-Gherea (1972) și Nicolae Filimon (1977) sunt lucrări de inițiere, scrise clar, accesibil, uneori într-o apăsată notă sociologizantă. G. Ivașcu nu este un istoric literar de formulă clasică
IVASCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287654_a_288983]
-
opt veacuri de la consumarea lui, evului mediu românesc i-au fost consacrate mai multe contribuții notabile privind evoluția politică, culturală și socială. Dintre acestea merită să menționăm pe cele ce tratează geneza „națiunilor“ medievale, raporturile ortodoxie-catolicism, elite și societate, izvoare iconografice necunoscute, prezența elementului alogen în țările române etc. Perioada de tranziție către modernitate se regăsește în studii despre implicațiile românești ale bătăliei de la Poltava, activitatea diplomatică a domnilor fanarioți sau influențe grecești în cultura română. Națiunea, unirea, constituirea statului național
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
picior de culoare maro, iar în picioare pantofi de aceeași culoare ca și anteriul. Foarte important este faptul că Miron Barnovschi poartă o coroană de aur cu fleuroni și rubine, ceea ce credem că nu a fost doar reflexul unei convenții iconografice, chiar dacă nu s-au păstrat prea multe știri • Paul Mihailovici, Documente moldovenești găsite la Constantinopol (1462-1755), în CI, Iași, X-XIII, 1934-1936, nr. 2, p. 51-54, nr. 32 (după descrierea editorului actul are un decor asemănător, cu excepția portretului votiv); o nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
poet de azi, 1975), Sanda Stolojan (Societatea românescă văzută de Duiliu Zamfirescu: arivism sau continuitate, 1975) ș.a. O atenție deosebită se acordă și cercetărilor de artă, încă din primul număr Emil Turdeanu publicând Reliura românească veche, text însoțit de reproduceri iconografice. P.G. Bruguière semnează Omagiu lui Constantin Brâncuși (1965), iar Grigore Nandriș se ocupă de arta medievală - Umanismul creștin exprimat în pictura murală neobizantină din bisericile din Bucovina și alte centre ortodoxe din Europa de Est (1969). O realizare o reprezintă publicarea, începând
REVUE DES ÉTUDES ROUMAINES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289279_a_290608]
-
în veacul al XVIII-lea - în întinse și, uneori, pretențioase epitafuri)604. O „pădure de semne” îi comunica omului medieval informații despre moarte. Le descoperea - am văzut - înfiorat atunci când pășea peste pragul lăcașului de închinăciune, în predică și în reprezentările iconografice, toate comunicându-i, cu o retorică specializată, informații despre trecerea în neființă. Transpunerea în frescă a pildelor scripturistice - cum ar fi parabola săracului Lazăr -, prilej pentru zugrav de a reprezenta „moartea păcătosului”, o moartea „rea”, anticameră a Infernului (pictorului i
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
sarmatismul polon sau rădăcinile hune și scitice căutate de nobilii unguri) și chiar mai departe, în Apus, atitudine proclamată de Aulă, dar fundamentată de cărturari și artiști, răzbate decisiv în „titulușurile” pe care le compun acum hrisoavele domnești, în programele iconografice ce îi convoacă pe strămoșii cutărui prinț, strămoși autentici ori închipuiți, în somptuoase galerii voievodale (precum cea de la Hurez, „dunga cea mare și blagorodnă a rodului și neamului”, unde Basarabeștii, înaintași pe linie paternă ai lui Constantin Brâncoveanu, sunt zugrăviți
UMANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290334_a_291663]
-
geniul lor bogat / să cânt delicatețea picioarelor ce-au stat / întinse goale-n umbră sub brațe de smochini”. Începând cu poezia din Marathon (1936), poate sub influența grupării Iconar, al cărei program îl împărtășește, intimismul muzical e copleșit de vizualul iconografic, efuziunea sentimentală se condensează în contemplație. Iubitei frenetice i se substituie „o fată ca Iisus de doisprezece ani”, sunt contemplați „patriarhi biblici cu barba ca iernile / și mantii albe ca helgile”, care ies din cer făcându-și loc „prin miriștea
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
sunt „un fel de frunze negre cu piept nins”, altundeva ele sunt „scriitura sonoră” a unui „Dumnezeu - pesemne caligraf”, pe când norii de vară, „suflați în aur ruginiu de soare”, sunt „icoane împărătești” expuse „pe ceru-n asfințit”. Merite de ordin „iconografic” au și piesele prezente în Biserica de altădată (1926), mai cu seamă în ciclul Povestea Maicii Domnului. E vorba de un fel de sistematizare și mai precisă orientare, de o canonizare a picturii din Pe Argeș în sus. Ceea ce acolo
PILLAT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288815_a_290144]
-
Editorial, debutează în 1907, cu volumul de poezii Flăcări. Culegere de „poezii erotice”, în realitate conținând și versuri de caracter contemplativ, elegiac, prima carte a lui M., și în măsură sporită cele următoare, procură bucurie estetică mai ales prin proiecția iconografică. Declamațiile de orice fel, patriotice, morale, filosofice, erotice, sunt aproape comune în pofida versificației impecabile, în schimb memoria reține „tablouri” ca acela, nocturn, al cetății fără viață din Pustietate („În hlamida nopții, stropită cu aur și foc,/ Cetatea-și îmbracă cuprinsul
MOLDOVANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288229_a_289558]
-
numără și câteva cu preponderență filologică, precum Studiu asupra elementului grec antefanariot în limba română (1894), Rumänische Lehnwörter im Neugriechischen (1902), sau unele concepute și ca note de călătorie - Monumente antice din Roma. Descriere și impresii (1908), Portretul elin. Studiu iconografic din arheologia clasică (1908), Atena și ruinele ei (1910), Istoria Românilor din Pind. Vlahia Mare (980-1259). Studiu istoric după izvoare bizantine (1913). În paralel M. își începuse activitatea literară, debutând în 1887 în revista ,,Țara nouă” cu poezia Către Pind
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
Caragiale a creat în Abu-Hasan și în Kir Ianulea pe marginea Halimalei și a lui Machiavel. Invenția verbală este extraordinară. G. CĂLINESCU SCRIERI: Gânduri și vise, Iași, 1898; Monumente antice din Roma. Descriere și impresii, București, 1908; Portretul elin. Studiu iconografic din arheologia clasică, București, 1908; Atena și ruinele ei, București, 1910; Istoria Românilor din Pind. Vlahia Mare (980-1259). Studiu istoric după izvoare bizantine, București, 1913; Alme sol, București, 1925; Poezii, București, 1925; Descătușare, București, 1928; Bair di cântic armânescu, București
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]