1,575 matches
-
compania Orchestrei Filarmonicii bucureștene, a Corului academic al instituției, a unui impresionant grup de soliști, concertul maestrului a adus - cum se spune - „în direct” revelația unui talent autentic în domeniul muzicii de estradă, revelația unui inspirat melodist, a unui orchestrator imaginativ. Un talent mimetic manifest în genuri dintre cele mai diferite, de la estradă la jazz, la ecouri ale muzicii kletzmer și de aici, mai departe, la muzica de film a anilor anii ’60 - ’70, muzică marcată de un inconfundabil parfum de
Muzică de larg consum și muzică by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5102_a_6427]
-
a fost pusă în valoare grație sunetului cald, expresiv, pe care îl cultivă violonista Cristina Anghelescu. În mod cert, pianista Dana Borșan rămâne muzicianul care marchează acest important eveniment al sezonului muzical actual; mă refer la vigoarea comunicării, la valoarea imaginativă a ideilor ce fructifică aflarea adevărului muzical al partiturii. Nu trebuie uitat, Enescu și Bartók s-au născut în același an, în zone rurale, de-o parte și de alta a Carpaților, pe teritoriul actual al României; au dobândit o
Momente inedite în sălile bucureștene de concert by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5136_a_6461]
-
vorbind - hazlie. Las' că oricum n-aș fi putut să-l văd trecând pentru că, "vizavi de Primărie, pe Strada Labirint", toate ferestrele locuințelor dădeau spre curte, nu spre stradă. Desigur, amănuntul acesta riscă să pară nesemnificativ, trivial în raport cu o memorie imaginativă plăsmuind un personaj ce-și petrece timpul la "perdeluță" (diminutivul face toți banii!), așteptând trecerea altui personaj - la ore, oricum greu previzibile, ale dimineții sau ale după-amiezii. Nu vreau să bănuiesc nici un fel de rea-intenție în această relatare inexactă. Ce
Primim () [Corola-journal/Journalistic/6680_a_8005]
-
de Cultură a Studenților bucureșteni, formație condusă de minunatul muzician Voicu Popescu. Se poate vorbi de două fațete ale unei personalități dinamice, antrenante, comunicative până la nivelul unei spectaculozități captivante, aspect pe care Radu îl definește la fel de eficient, de viu, de imaginativ; iar aceasta atât în genurile muzicii baroce și clasice, cât și în genul atât de particular, de popular, al song-ului american. Desigur, repertoriul bachian al orgii rămâne predilect; inclusiv în alegerea programului de recital. Creațiile bachiene de structură prioritar
O suită de concerte by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/6699_a_8024]
-
la Igor Stravinski. Sunt antrenați în producții comune, cu maeștrii, cei mai tineri instrumentiști, studenți, elevi, ai instituțiilor noastre de învățământ artistic. Originar din România, violistul Răzvan Popovici se dovedește a fi sufletul acestor acțiuni; este un spirit dinamic, întreprinzător, imaginativ. Este principalul organizator al acestor concerte, cel care adună oamenii, mobilizează muzicienii, obține mijloacele, le face să devină eficiente. Și totuși, nu poți să nu observi, pe parcursul a 11 concerte - susținute la București, câte unul la Cluj, la Iași - poți
Momentele muzicale ale lunii noiembrie by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/6741_a_8066]
-
rigoare și exactitate analitică, dar asta nu înseamnă că el renunță la anumită prudență în aplicarea metodei, lucru de observat chiar în studiul despre Creangă, unde surprinde încă de la început includerea "scriitorului energic și vioi" în paradigma temperamentelor senzaționale. Spre deosebire de "imaginativi" sau "sentimentali", care pornesc de la idei abstracte în rodirea imaginației, memoria lui Creangă îl înserează unei categorii "de ordine senzațională" în creativitate, datorită - crede Iorga - unei sanguinități cu totul deosebite în sfera cerebrală, aceasta fiind cea care determină abundența senzorială
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
care este scrisă piesa, diferit de cel al lui Creangă, deși la fel de "cult", de prețios, de ceremonios. Ca Sadoveanu, Iorga își impune și aici o limbă a sa proprie, care se vrea autentică, fiind în realitate artificioasă, lipsită de vervă imaginativă. N. Iorga rămâne primul mare exeget care l-a consacrat pe Ion Creangă în clasicitate. NOTE 1) Năpasta, în "Lupta", VII, nr. 1054/ 18 febr. 1890. Reluat în N. Iorga, Pagini de tinerețe, I, ediție de de Barbu Theodorescu, EPL
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
materiei, în zarea unui orizont spiritual care transcende specificul frust al substanței concrete din care obiectul se naște. Dar dacă îi lipsește ceva sculptorului, în sensul apartenenței sale la generația 80, dar îi confirmă consubstanțialitatea cu generația 70, sînt jocurile imaginative, bucuria ludică de a descoperi, în materia moartă, sămînța vie a unei combinații imprevizibile, conservînd, în compensație, funcția morală și edificatoare a artei. Rezultatul acestei opțiuni este o anumită aspirație spre clasicism, spre forma viguroasă și așezată ferm, spre transcendent
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
golul de cuvinte / O cămașă albă spune că exist / Ai venit pe lume margine cuminte / Cu numărătoarea anilor lui Crist" (Venirea pe lume). Nedispus totuși a se închide în formule pasive, tînjitoare, Gheorghe Pârja se arată în alte locuri alert, imaginativ, aducînd în scenă un fabulos stenic. Călător prin Serbia, se dedă la asociații cutezătoare ce exhibă o energie de-acasă: Omul era nebun, nebun de oraș / Pentru a-l stăpîni i-a dat foc / Așa se simțea bine împăratul / În
Poeți maramureșeni by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6643_a_7968]
-
Pe crucea geamurilor zac Hristoși" (În magazie). Amoral și impiu, poetul se slujește de îngeri ca de o recuzită a afectării unui serafism salutar. Dar nu e vorba decît de o altă poză pe care bardul asentimental (doar senzual și imaginativ) o montează spre a-și popula "transcendența goală" (aici se potrivește de minune sintagma lui Hugo Friedrich): "O copilandră-punk-omidă-albastră. / Îngerii-și bagă în ziduri o aripă. / Vai, unde e neprihănirea noastră: Parfum greoi ce fluturi-i constipă?" (Bar). Sau: "Gîrbacele
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
în două pagini. Ultimul citat este din anul 1909. Scriitorul francez menționa „câteva modificări esențiale pentru liniștea mea, în curs de a fi făcute în camera mea din Paris". Mallon explică: „Faimoasa căptușeală de plută este aplicată pe pereții dormitorului. Imaginativul lui galion este asamblat în modul cel mai improbabil, ca o navă într-o sticlă." Graham Greene a bombardat vreme de aproape cincizeci de ani redacțiile ziarelor londoneze cu scrisori dintre care o parte au fost incluse în volumul „Al
Poștașul nu mai sună la ușă by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6397_a_7722]
-
că, dacă va fi cazul, va fi și ea informată. Acțiunea și-a atins scopul: contactul cu Emil a fost evitat, iar documentul îndosariat. Atunci când întrebările sunt puse de jurnaliștii locali, răspunsurile urmează a fi prelucrate cât se poate de imaginativ. Emil își împărtășește impresiile pariziene: „.femeile, al dracului de frumoase. E plin de fotografii prin jurnale cu aceste femei splendide. Și pe urmă mai e și vinul, natural. Câte prăvălii în țara asta, n-am mai văzut niciodată, prăvălii peste
Sportivul și ordinea de stat by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/6085_a_7410]
-
a găsit sălaș sufletul lui Ion Pillat, retrăind astfel un nou ciclu al «reveriilor campestre» [...] Identitatea de structură se relevă nu numai în reluarea genuină a repertoriului tematic și a repertoriului gestual al devoțiunii, ci mai cu seamă în ritualul imaginativ, care nu e altceva decât un ritual anamnetic. Memoria ține funcțiile imaginației și ea e cea care decide asupra toposurilor imaginative, ca și asupra dicției imnifore a reveriei. Nu s-ar putea zice că Ion Horea n-a făcut exerciții
Ardeleanul definitiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6322_a_7647]
-
numai în reluarea genuină a repertoriului tematic și a repertoriului gestual al devoțiunii, ci mai cu seamă în ritualul imaginativ, care nu e altceva decât un ritual anamnetic. Memoria ține funcțiile imaginației și ea e cea care decide asupra toposurilor imaginative, ca și asupra dicției imnifore a reveriei. Nu s-ar putea zice că Ion Horea n-a făcut exerciții de exorcizare a acestei identități, dar tot ce i-a ieșit, până la urmă, a fost o simplă transpunere ardelenească a sufletului
Ardeleanul definitiv by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6322_a_7647]
-
încălca, în fond, o cutumă peliculară. Contextuală. Ataca pe flancuri, comentând un poem, și nu o carte. Pe mine mă bate gândul să fraudez (ghilimelele se subînțeleg) chiar axul central al cărții. Și să propun o lectură, pur și simplu, imaginativă. Sau măcar ingenioasă. Așadar. Motanul Eustache ipostaziază, cum bine o numește Mihăieș, „conștiința poetică”. Inspirația, adică, și altceva în plus. Norma. Standardele. Precedența. Cultura. Maniera. Ștacheta. Nu știu. Întrebarea pe care mi-am pus-o, însă, de îndată ce am citit prima
O seară la operă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4705_a_6030]
-
bogată în imagini senzoriale, cu sonorități inedite și cu un lexic somptuos, cu îndrăzneli poetice nemaiîntâlnite, mai cu seamă în cele trei mari poeme, Fábula de Polifemo y Galatea (1612), Soledades (1613), Panegírico al duque de Lerma (1617). Cerebralul și imaginativul Góngora țintea absolutul, prin detașarea de realitatea imediată. Caracterul și comportamentul său sunt reflectate genial și în portretul pe care i l-a făcut Velázquez în 1622, aflat la Museum of Fine Arts din Boston, în care Jorge Guillén recunoștea
Góngora la o dublă aniversare by Dana Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/4442_a_5767]
-
a găsit sălaș sufletul lui Ion Pillat, retrăind astfel un nou ciclu al «reveriilor campestre» [...] Identitatea de structură se relevă nu numai în reluarea genuină a repertoriului tematic și a repertoriului gestual al devoțiunii, ci mai cu seamă în ritualul imaginativ, care nu e altceva decât un ritual anamnetic. Memoria ține funcțiile imaginației și ea e cea care decide asupra toposurilor imaginative, ca și asupra dicției imnifore a reveriei. Nu s-ar putea zice că Ion Horea n-a făcut exerciții
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
numai în reluarea genuină a repertoriului tematic și a repertoriului gestual al devoțiunii, ci mai cu seamă în ritualul imaginativ, care nu e altceva decât un ritual anamnetic. Memoria ține funcțiile imaginației și ea e cea care decide asupra toposurilor imaginative, ca și asupra dicției imnifore a reveriei. Nu s-ar putea zice că Ion Horea n-a făcut exerciții de exorcizare a acestei identități, dar tot ce i-a ieșit, până la urmă, a fost o simplă transpunere ardelenească a sufletului
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
lor, dacă discuțiile se poartă în jurul unor repetate rânduri de votcă. Edificat, ca pact narativ, pe două paliere cronologice, fără suspin paseist după Turnul Babel, care era atunci ceea ce se numește, în ficțiune, Orașul, romanul mizează, aproape integral, pe resursele imaginative ale povestitorului, al cărui musafir devine, în apartamentul rece, instalat într-un fotoliu, însuși spectrul alogenului care lăsase urme durabile în moravurile locului. Stocul de date - recognoscibil până la detalii asimilabile, azi, aspectelor numite de Fernand Braudel structurile cotidianului - ni se
Case, constructuri și, în special, subterane by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4382_a_5707]
-
virtualitate” care au fost orașele dadaiste gravitează, prin spațiu și timp, spre un centru: Zürich Zürich. Când spui Dada, spui Zürich, iar când spui Zürich spui Cabaret Voltaire. Istoria acestei Mekka deșuchiate e reconstituită de Andrei Codrescu într-un furor imaginativ ce ilustrează unul din paradoxurile pe care și-a construit cartea: „Dacă secolul al douăzecilea ne-a învățat ceva, e că vom uita toate lucrurile, mai puțin cutiile în care ne-au sosit.” Or, ceea ce-și propune autorul e
Când dadaiștii joacă șah (2) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5751_a_7076]
-
poetică e senzorul cel mai sensibil, un sensor biospiritual, ai zice, care simte și vântul timpului, și fiorul lui peste porii noștri umeziți de supriza de a percepe trecerea timpului. Cum ființa umană trăiește corporal în propria ei imaginație și imaginativ în propriul ei corp, prezentând la spectacolul Universului această hibridă stare de spiritualitate somatizată, poezia rămâne și superba diversiune prin care ne acceptăm precaritatea. Își urlă Ghilgamesh spre ceruri mânia nu după căderea vreunui imperiu, ci după moartea prietenului. Cântecul
În adâncul emoției by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/5755_a_7080]
-
nu explică o asemenea chemare adîncă, datorată structurii interne a autorului. Momentele înalte din cele mai reușite poezii sunt deseori „cosmice”; o atracție cosmică dezlănțuită constituie fondul epopeii Anatolida, și atingeyn tabloul central din Căderea dracilor• un fel de nebunie imaginativă. De fiecare dată cînd a trebuit să descrie nevăzutul, inimaginabilul, Heliade a simțit că îi cresc aripi: „Înalt, mai sus de ceruri, la locul nemuririi, în sînta atmosferă luminei celei vii, De unde-emană viața și rîul fericirii Adapă, răcorește cereștile
Întemeietorul by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5539_a_6864]
-
-se la modalitățile temperamentale și stilistice de exprimare a personalității în domeniul criticii literare, Gheorghe Grigurcu notează, cu îndreptățire, că „există două moduri temperamental-stilistice de manifestare a personalității în critică. Unul constă în «îndrăzneala» expresă, colorată și polemică, în explozia imaginativă, în patosul infirmării clișeelor, în voluptatea punerii la punct cu adresă personală. E calea cea mai directă a afirmării, corespunzătoare unei energii acute ce se risipește în descărcări electrice. Un alt mod e cel al disciplinei, al cumpătării, al atitudinii
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
atâta cât permit energiile opozitive ale poemului, înțeles, totuși, ca o structură. În acest sens, toate poemele lui Ion Mureșan reprezintă niște „fragmente din regiunea de odinioară”, țăndări ale unui cronotop originar, readus în orizontul conștiinței poetice de fiecare act imaginativ. Imaginația poetică e, aici, funcție a unei energii anamnetice ispitite să recupereze acel timp-spațiu. Ion Mureșan e însă un Orfeu dintr-o modernitate așa de târzie, posesor și posedat al atâtor vârste ale spiritului poetic, unele demonizate cu totul și
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]
-
în măsură să faciliteze, dar și să obstrucționeze centrarea sa. El e un Orfeu ce nu refuză bacanalele imaginarului. Asta e voluptatea și coșmarul său. Rămânând la nivelul acestor referințe mitologice, consubstanțiale lui Ion Mureșan, aș spune că fiecare act imaginativ al său poate reprezenta un fragment al unui ritual dionisiac. Toposul cărții sale și al mitologiei ei e cârciuma - imaginea izomorfă îndepărtată a popasurilor satyrilor și bacantelor. Spațiu de petreceri infernale, regăsit la toate răscrucile, pe traseul ce pornește din
Un satyr convertit la orfism sau un Orfeu satyric by Aurel Pantea () [Corola-journal/Journalistic/5697_a_7022]