595 matches
-
sau tipurile verbale), o problematică ce favorizează cercetările care privesc modalizarea și țin cont de dinamica proceselor de producere a sensului. Cea de-a doua sursă oferă mai multe elemente; ea a ajutat critica epistemologică a modelelor structuraliste care postulau imanența sensului, contribuind la fondarea teoretică a cadrelor unei lingvistici antropologice și la opțiunea realistă a analizelor lingvistice; acest realism este inerent dialecticii limbii și realității prin care practica lingvistică se articulează cu alte practici, fiind legat de însăși noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
et diction, Seuil, col. "Poétique", Paris, 1991 (Introducere în arhitext. Ficțiune și dicțiune, Editura Univers, București, 1994); Immanence et Transcendance, Ed. du Seuil. Paris. 1994; La Relation esthetique, Ed. du Seuil, Paris, 1997 (trad. rom. Opera artei (2 vol.): (I). Imanență și transcendență, Editura Univers, 1999, (II). Relația estetică, Editura Univers, 2000); Figures IV, Seuil, col. "Poétique", Paris, 1999; Figures V, Seuil, col. "Poétique", Paris, 2002; Discours du récit, Editions Points, col. "Essais", Paris, 2007; Apostille, Seuil, col. "Fiction & Cie", Paris
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de a-și analiza și înțelege în primul rând propria dramă”, a filosofa însemnând aici „a te salva”. Este de remarcat că filosofia existențială reprezintă „o manieră personală de a fi, ale cărei forme de realizare se desfășoară între ispitele imanenței și transparențele transcendenței”, este „expresia filosofică a spiritului omenesc, răstignit între imanență și transcendență, având conștiința vie și dramatică a acestei situații fundamentale”. Specifică filosofiei existențialiste ar fi operarea cu categoriile „concrete”, concepte „verificate de musturile existenței, de dramele [...], înălțările
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288910_a_290239]
-
filosofa însemnând aici „a te salva”. Este de remarcat că filosofia existențială reprezintă „o manieră personală de a fi, ale cărei forme de realizare se desfășoară între ispitele imanenței și transparențele transcendenței”, este „expresia filosofică a spiritului omenesc, răstignit între imanență și transcendență, având conștiința vie și dramatică a acestei situații fundamentale”. Specifică filosofiei existențialiste ar fi operarea cu categoriile „concrete”, concepte „verificate de musturile existenței, de dramele [...], înălțările și întristările acesteia.” „A cunoaște - se afirmă în continuare - înseamnă a exista
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288910_a_290239]
-
de altă parte, Kuhn apare ca fiind un gânditor romantic a cărui ideologie socială are următoarele coordonate metodologice: a) respingerea atomismului și individualismului; b) prioritatea concreteții istorice în raport cu universalul; c) sublinierea importanței concretului, în detrimentul legilor generale și abstracte și d) imanența valorilor, care sunt unite cu faptele (David Bloor, Knowledge and Social Imagery, Routledge and Kegan Paul, Londra, 1976, pp. 64-65). 157 Idem, p. 61. 158 Anthony Giddens, Politics, Sociology and Social Theory. Encounters with Classical and Contemporary Social Thought, Stanford
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
această concentrare asupra tensiunii procesului imaginativ-scriptural, prin care ia naștere poezia, indică de fapt că gîndirea (poetică) se exprimă - cum subliniază F. Alquié - drept „facultatea eliberatoare ce ne permite să trecem de la real la imaginea Însăși”, la „această iluzie de imanență pe care o numim frumusețe”. A alege „dintre toate NAȚIUNILE... imagi-NAȚIUNEA” devine astfel o opțiune fundamentală În sensul eliberării ființei de opresiunile „realului” Într-un spațiu mereu nesigur, care e locul genezic al poeziei, spațiu de așteptare tensionată a inepuizabilelor
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
doar episodul final al ratificării textelor „catolice” (un proces târziu, desfășurat în prima jumătate a secolului al IV-lea). De ce însă cele mai importante etape în procesul de formare a canonului Scripturii ne rămân necunoscute, sau poate doar invizibile? Pentru că imanenței discrete și eficace a harului îi revine mereu un cuantum de reală invizibilitate. Pedagogia discretă a Duhului s-a menținut în Biserică prin regula credinței, îmbrățișată de toți ucenicii lui Hristos. Pentru că regula fidei este ADN-ul mandatului apostolic, cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
coincide, în opinia lui Michel Henry, cu identificarea confuză a două instanțe ale corporalității: trupul sensibil (biologic-obiectiv) și trupul transcendental (invizibil-subiectiv)1. Pe de o parte, trupul subiectiv este gazda unor afecte fundamentale și corelative: bucuria (jouissance) și suferința (souffrance). Imanența acestor tonalități afective depășește cadrele lumii (care proiectează în noi pulsiunea elementară a grijii) și anihilează efectele temporalizării seriale a conștiinței. În bucurie și suferință resimțim rădăcinile transcendentale ale Vieții dincolo de limitele lumii fragmentate în porții anomice de temporalitate. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Vieții revelate de Dumnezeu în Hristos poate fi experiat în tonalitatea inocentă a bucuriei și suferinței. Aceste registre afective coincid însă cu explozia uitării de sine. Ceea ce contrazice atât capacitatea de a resimți bucuria, cât și suferința, două „semne” ale imanenței Vieții, este experiența tipic mundană a angoasei. „Cauzele” angoasei nu pot fi identificate într-o sumă de rațiuni obiective. Angoasa diferă de frică, al cărei diagnostic depistează întotdeauna o anumită cauză suficientă. Anxietatea sau angoasa coincide mai degrabă cu percepția
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unele lângă altele pe marginea balconului? Ce se poate întâmpla? La ce se gândesc unul și celălalt?”1 Posibilitatea nu este deci o categorie predominant teoretică, ci înrădăcinată mai degrabă în fondul patetic al corporalității subiective. În câteva clipe, prin imanența angoasei, proximitatea corporală poate decide totul sau nimic pentru fiecare dintre cei doi actori. Sinele fiecăruia își croiește destinul în funcție de felul în care o posibilitate sau alta va fi închisă ori deschisă. Orice posibilitate teoretică lipsită de oportunitatea întrupării rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
trasează conturul Sinelui. Angoasa ne individuează numai prin mijlocirea corporalității subiective. Actualizarea unei potențe se face doar în limitele corporalității. Întrucât precedă orice acțiune, angoasa nu poate primi încă o determinare valorică; angoasa este, de fapt, penumbra originară a libertății. Imanența angoasei ne garantează că trupul celuilalt nu a devenit încă un obiect alienat al dorinței sexuale; aceasta rămâne doar o posibilitate, deși poate cea mai iminentă. Saltul în acțiune vine dintr-o lipsă de rezistență în fața angoasei radicale în fața „posibilității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
recent interviu televizat: „N-am plecat de la creștinism, ci de la fenomenologie. Târziu, recitind textele Noului Testament, am descoperit cu oarecare emoție că tezele implicate în aceste texte erau cele care conduseseră dezvoltarea internă a gândirii mele”1. Revelațiile imanențeitc "Revelațiile imanenței" Încadrat de o introducere și o concluzie, Eu sunt Adevărul (1996) cuprinde 13 capitole care își propun dezvăluirea - din punct de vedere fenomenologic - a logicii interne a Revelației creștine, cu dorința mărturisită de a fructifica roadele unei reflecții filozofice prelungite
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
preț de vânzare/cumpărare) este similară conversiei apariției la statutul unui lucru vizibil. Orice raport de semnificare noetică (deschidere) și saturare noematică (închidere) este, din punct de vedere genetic, posterior apariției. Paradoxul situației a fost definit succint de Rolf Kühn: „Imanența nu mai cunoaște deci nici un fenomen”1. Altfel spus, orice fenomen proiectat în lume e pasibil de o dublă identificare: lectura concentrată asupra actului efectiv de apariție, care demundaneizează fenomenul și, respectiv, lectura fixată asupra conținutului apariției, care pune masca
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
intratrinitare care definește relația de iubire dintre Fiul și Tatăl. Meritul lui Michel Henry este acela de a fi surprins, more philosophico, dinamica nepătimașului Patos al Vieții divine desfășurat la două niveluri: cel trinitar și, respectiv, cel economic, adică în imanența istoriei. În Dumnezeu, patosul Vieții este trăit ca naștere veșnică a Fiului din Tatăl; în creație el se împlinește prin efortul de afiliere la procesul autoafectării trinitare, urmând calea revelată de Hristos. Autoafectarea Vieții care poate transfigura lumea prin fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
un lagăr de exterminare, de pildă) acceptă interpretări radical diferite: unii își blestemă zilele, alții își scriu jurnalul fericirii. Atunci când referirea „naturală” a durerii la corpul fizic este asumată (sau transfigurată 5) printr-o reducție fenomenologică, suferința pură, ivită în imanența proprie, lipsită de cauză sau finalitate, substrat sau orizont - devenită suferință a interiorității -, ilustrează perfect condiția afectării originare sau a impresiei reale în absolutul apariției sale fenomenologice. Dar există și o cale inversă, dinspre experiența suferinței lăuntrice către experiența durerii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
liniștea și nădejdea în veci de veci”. (Is. 32,17) Ignorând biografia ideilor politice ale unui Konrad Adenauer, a doua jumătate a secolului XX european avea, în plan doctrinar, o minimă apreciere față de valorile evanghelice. Clubul gândirii liberale fermenta pragmatismul. Imanența devenise deja orizontul ultim de validare a politicului. Critica fanatismelor nu mai căpăta - precum în Tratatul de la Westphalia (1648) - o justificare teologică, fiind mai degrabă reflexul unei prosperități pusilanime. Mișcarea hippy încercase legitimarea boemei în locul patriotismului. Ironia dizolvantă la adresa jocului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
și de pretutindeni vor atribui proletariatului (sau, după caz, minorităților) șansa de a pune capăt infinitului rău al existenței, actualizat în dialectica „stăpân” versus „sclav”. Orice grup de presiune are însă nevoie de consultarea oracolului cu ajutorul experților care cunosc legile imanenței. Arhangheli nevăzuți ai istoriei emancipării, ideologii legitimează acțiunea străzii. Pentru răzvrătitul de profesie lumea pare, în mod fundamental, prost rânduită. Umanitatea nu este înzestrată decât cu un echipament incomplet de salvare. Materialist impenitent, comunistul nu crede în posibilitatea dezvoltării lineare
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sinelui și dilemele corporalității 131 Subiectul descărnat 131 Ambiguitatea erosului păgân 133 Noutatea creștinismului: asceză și teologie 139 Revelația Sinelui 144 Concluzii 151 V. „Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henry 153 Biografice 153 Darurile marginalității 155 Revelațiile imanenței 157 Apariție și aparență 159 Revelația ca autoafectare 164 Fenomenologia filialității 167 Miopia lumii și revelația Vieții 172 Impresia originară 175 Afect și întrupare 180 Viața embrionară și erosul mut 186 Epilog 191 VI. Penultima instanță. Critica secularizării la John
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Pus în situația de a redeveni uman - prin acceptarea, odată cu adevărul despre moartea tatălui, a contingenței și failibilității propriei sale persoane -, Ruscanu nu se mai poate întoarce dincoace de bariera care desparte perfecțiunea transcendenței de dimensiunea întunecată și coruptă a imanenței: sinuciderea nu este, în cazul său, o simplă alternativă - o probabilitate opțională -, ci o necesitate compulsivă. Andrei Pietraru (Suflete tari), tânărul cu perspective strălucite, venit în capitală pentru a-și continua studiile, renunță la cultivarea potențialităților sale intelectuale („omenești”) din pricina
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
constelațiile inconștientului decât de caracterul disociativ al intelectului - nu suportă operația de echivalare cu ideea de conștiință. Dacă autenticitatea camilpetresciană poate fi explicitată ca aproximare infinitezimală a convergenței, în individualitate monadică, a întregului (ideatic) și părții (contingente), a esenței și imanenței, „fluidul” care antrenează ipostazele sale literare - traversând barierele celulare ale formalismelor categoriale - are natura misterioasă, obscură și aluzivă a unui substrat plasmatic, a unui lichid interstițial care, îmbibând porozitatea constitutivă a scrierii și asigurând „comunicarea neîntreruptă” între straturile romanului-palimpsest, „ignoră
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
altă lume, unde zarva și vuietul luptei ucigașe nu străbat nici măcar ca amintire sau spaimă. Lumea păcii, prin comparații imanente textului, transcende cercul închis al războiului, și aceasta este singura transcendență din poem. Zeii în nici un fel: ei sunt însăși imanența în uman a unui omenesc care nu este decât expresia a cât de mărunți și de inconsistenți am fi, despovărați de moarte și de adâncimea durerii. Și nici Soarta: ea este numai imanența Forței și a legilor ei. Cum scânteiază
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Zeii în nici un fel: ei sunt însăși imanența în uman a unui omenesc care nu este decât expresia a cât de mărunți și de inconsistenți am fi, despovărați de moarte și de adâncimea durerii. Și nici Soarta: ea este numai imanența Forței și a legilor ei. Cum scânteiază în soare bronzul armelor pe câmpia morții, înălțându-se până mai sus de eter? Ca un foc pustiitor care se vede de departe, mistuind pădurile de pe un munte. Iar vuietul luptei este acela
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
ascetul lumii urbane“, la care voi reveni mai jos, secularizarea nu joacă nici un rol: nu este presupusă nici o corespondență între figuri sau personaje aflate la distanță istorică una de cealaltă. Modernitatea, la Benjamin, reprezintă o monadă isto rică, a cărei imanență se cere a fi descrisă ca atare. Flaneurul, prin felul în care privește vitrinele sau străbate străzile orașului, întreține o relație analogică cu modul în care ascetul deconstruiește identitatea lucrurilor pe care le-o dă utilizarea lor curentă. Cei doi
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
se pierde, fac imposibile regă sirea, dincolo de mai multe corespondențe structurale, a unei lecturi „magice“ a informației. Capitolul 4 ORAȘUL CA TEXT Interesant este modul în care, pentru Benjamin, restaurarea conceptului de „experiență“ sau, altfel spus, regăsirea absolutului în detaliile imanenței se realizează prin intermediul instanțelor marginale, prin personaje uitate și locuri culturale trecute de obicei cu vederea. Forța mesianică, despre care vorbeam în capitolul 3, este slabă în sensul că nu urmează căile regale ale istoriei, cele încărcate de semnificație sau
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
principiu ori ca esență transcendentă a lumii, ci ca formă sesizabilă în forme cotidiene, gesturi, personaje, atitudini. Orientarea „epistemologică“ a lui Benjamin, despre care am vorbit la început, presupune încercarea de a descrie unitatea dintre istoric și meta fizic, ca imanență absolută a suprafeței tensionate a lumii. Pe de o parte, Benjamin descrie mișcarea haotică a Moscovei, închisă între limitele prezentului dominator, monumental; pe de altă parte, mișcarea incertă a prezentului mereu provizoriu, „poros“, specific orașului Napoli. Pierderea cu bună știință
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]