KorAP: Find »[drukola/base=imperator & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...7 8 9 ...16 >

394 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

lup. — Lurr! - hangiul turnă vin într-o cupă, umplând-o până la gură. Lurr, marș afară! Câinele se ridică și se îndreptă spre ușa întredeschisă, dispărând în noapte. — Deci? - Vitellius se întoarse nerăbdător spre Ausper. Galba va fi ucis? Voi ajunge imperator? Eu? — Tu... Tu ai pus să fie luate din temple ofrandele și podoabele de aur și argint ale statuilor zeilor, iar apoi le-ai înlocuit cu altele, din cositor și alamă. — E adevărat, recunoscu Vitellius, iritat. Dar aveam nevoie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și fratele meu Valerius, care a străbătut împreună cu omul ăsta multe mile, mai repede decât orice mesager, ca să ne aducă o veste gravă. La calendele lui ianuarie, legiunile din Germania Inferior, în loc să-i jure credință lui Galba, l-au ales imperator pe Vitellius. Consternat, Mucrus lăsă să cadă mâna pe care o dusese la barbă. — Imperator? Vitellius, imperator? mârâi. Dar avem deja un împărat, pe Galba! — Legații Flavius Valens, Caecina Alienus și alții au trecut de partea lui Vitellius, care probabil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
orice mesager, ca să ne aducă o veste gravă. La calendele lui ianuarie, legiunile din Germania Inferior, în loc să-i jure credință lui Galba, l-au ales imperator pe Vitellius. Consternat, Mucrus lăsă să cadă mâna pe care o dusese la barbă. — Imperator? Vitellius, imperator? mârâi. Dar avem deja un împărat, pe Galba! — Legații Flavius Valens, Caecina Alienus și alții au trecut de partea lui Vitellius, care probabil va trimite ambasadori să ne ceară sau să ne impună o alianță. E hotărât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ca să ne aducă o veste gravă. La calendele lui ianuarie, legiunile din Germania Inferior, în loc să-i jure credință lui Galba, l-au ales imperator pe Vitellius. Consternat, Mucrus lăsă să cadă mâna pe care o dusese la barbă. — Imperator? Vitellius, imperator? mârâi. Dar avem deja un împărat, pe Galba! — Legații Flavius Valens, Caecina Alienus și alții au trecut de partea lui Vitellius, care probabil va trimite ambasadori să ne ceară sau să ne impună o alianță. E hotărât să pornească război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe Imperiu. Îmi închipui că știi ce fel de om e Vitellius. Vespasianus, un prieten foarte drag, mi-a zis că e avid de putere și de bani, mai crud decât Tiberius, fără să fie însă inteligent ca acesta. — El, imperator? Vitellius a fost întotdeauna o nulitate. Cariera și-o datorează meritelor tatălui său, favorurilor împăraților... Cuprins de indignare, legatul izbi cu pumnul în masă. — A fost amantul lui Tiberius în tinerețe... La Roma i se spunea „sfincterul“, știai asta? Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
unui pumnal îi tăia capul... Galba trăia, din câte știa Vitellius, și era pregătit să lupte și să-l împiedice să cucerească Roma. În cele din urmă, în fața lui Vitellius pluti chipul lui Ausper, prezicătorul orb, care îi tăie calea. Imperator-ul căzu în genunchi, înspăimântat. — Ridică-te. Era un glas de femeie, dulce, fără să fie însă blând. Dimpotrivă, era tăios ca o lamă. Fantomele dispărură. Ausper se risipi. Vitellius își dădu seama că era îngenuncheat în zăpadă, pe malul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
femeii era batjocoritor. Nu! strigă Vitellius. Se sperie de corbul care venise să se așeze în fața vrăjitoarei, negru pe zăpada imaculată, și începu s-o roage să-i spună care avea să fie destinul lui acum, când soldații îl aleseseră imperator. Găsi de cuviință s-o informeze că își împărțise armata în două trupe: de o parte Flavius Valens, cu patruzeci de mii de oameni, iar de cealaltă, Caecina Alienus, cu treizeci de mii de oameni. Nu era o putere fantastică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
putere de viață și de moarte, însă era vai de el dacă omora o preoteasă ca Velunda! Toți aveau să vadă în crima comisă de el semnul unor viitoare înfrângeri și nenorociri. Nimeni nu avea să-l mai urmeze pe imperator. Da, gândi Vitellius, toți aveau să fie împotriva lui. Găsi repede o cale de ieșire: le va spune celor din escortă că o găsise pe Velunda moartă. Da, așa le va spune. O găsise plină de sânge, înjunghiată de puțină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vin, așa cum i-ai dat lui Galba. Nu într-o cupă de lut. Pentru el, vinul a fost de rău augur. Legiunile s-au răsculat împotriva lui, iar el va cădea fiindcă îl voi învinge eu. Eu am fost proclamat imperator! Și-apoi, unde-i vasul cu tămâie? Nu mi-ai spus tu că vinul și tămâia sunt simbolurile puterii absolute? Dă-mi și tămâie. Ausper vărsă vinul în zăpadă. — Nu vezi că pare sânge? șuieră el. Fusese o viziune? Vitellius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o facă. — Îl cunoaștem cu toții. E Valerius Galul, medicul. — Eu știu doar că a ucis-o pe preoteasa batavilor. Crima lui e foarte gravă. — Valerius Galul nu poate să ucidă pe nimeni - comandantul escortei susținu privirea lui Vitellius. Te previn, imperator... Nu voi fi singurul convins de nevinovăția lui. — Mă sfidezi? — Valerius Galul e cunoscut în ținuturile acestea, se mulțumi să răspundă comandantul escortei. Îl vom duce în tabără, după cum ai poruncit. Soldații îl înconjurară pe Valerius și, fără să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
glas le rostise! Dar nu asta îl înspăimânta pe Vitellius. La urma urmei, acuzația de omor din partea unui zdrențăros, chiar dacă o fi fost priceput la vindecarea bolilor, nu avea nici o greutate dacă pe celălalt taler al balanței se afla el, imperator-ul. Altceva îl neliniștea la tânărul acela... ceva de neînțeles, teribil... Își aminti de scurta apariție a lui Ausper și petele acelea de vin, ce păreau pete de sânge, la picioarele lui... Își aminti cuvintele Velundei - gladiatorul... Orpheus... Nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
în Roma? Scutură din cap și mușcă din piciorul de miel. — Trebuie să moară. El a ucis-o. Începu să mestece energic. — Interoghează-l. — L-am interogat înainte să-l închid în celulă. N-a deschis gura. Fă cum crezi, imperator. Ești convins că el e ucigașul? Judecă-l. Dar soldații tăi... Le-am dat mulți bani. Au obligația să-mi fie credincioși. Cine are mulți bani are și multe armate, asta o știm cu toții. Dar medicul... Vitellius împinse cu dosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
o știm cu toții. Dar medicul... Vitellius împinse cu dosul mâinii vasele și cupele din fața lui, care căzură cu mare zgomot pe podea. Ajunge! strigă, roșu la față. Vrei să-mi pice greu mâncarea? Allius Cerpicus se ridică repede. — Tu poruncește, imperator, iar eu mă voi supune. Nu-i adevărat că legiunile mele îmi vor întoarce spatele, strigă Vitellius. Soldații se bucură de victoria mea. Flavius Valens și Caecina Alienus se îndreaptă spre Italia, și nu puteam avea auspicii mai faste pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Vei veni cu noi. Vitellius te lasă în mâinile noastre. 18 Pe trădători îi spânzurau de copaci. Îi spânzurau și pe cei care fuseseră lași în luptă. La fel și pe spioni, al căror număr creștea de când Vitellius fusese ales imperator. Cel care își pierdea scutul în luptă se spânzura, pedepsindu-se singur pentru rușinea îndurată. Cei vinovați de fapte nedemne - de minciună, în primul rând, și de furt - erau aruncați în mlaștini, să fie acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pe mine acum, când Galba nu mai e! M-au ales pe mine, nu-i așa? Era fericit. — Da, m-au ales... Acum sunt împărat și la Roma... - râdea, dând din mâinile mânjite de sos. Cu toții știu că eu sunt imperator-ul ales de legiuni, iar acum am fost ales și la Roma... Știu că Valens și Caecina vin cu șaptezeci de mii de oameni... Se tem de mine! Ridică ochii spre tavan: — O, zei, vă mulțumesc! Voi aduce sacrificii în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
întâmpinare. Primi cei doi iepuri dăruiți de Hector și îi spuse să coboare de pe cal. — Dă-mi banii, zise, privindu-l pe Hector drept în ochi. Banii pe care i-ai primit de la Vitellius. Când cei patru ambasadori trimiși de imperator intrară în sat, văzură un bărbat spânzurat de stejarul sub care fură rugați să-și lase caii. În coliba lui Julius Civilis, înconjurați de preoți și de războinici, ambasadorii se plânseră că fuseseră nevoiți să treacă pe sub picioarele spânzuratului care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
orga cu apă care-i uimea pe cei de la țară cu sunetul ei grav, asemănător cornului. Dinspre nisipul arenei se ridica o mireasmă de tămâie și flori, ce ajungea până în pulvinar-ul construit deasupra treptelor amfiteatrului. La masa aranjată potrivit ordinelor imperator-ului stăteau legatul Antonius Primus și centurionul Errius Sartorius. Lângă ei se aflau oamenii din escorta lui Vitellius, iar în fața lor, întins pe un tricliniu acoperit cu mătăsuri și blănuri, însuși imperator-ul. Pentru a-și sublinia importanța, poruncise ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
deasupra treptelor amfiteatrului. La masa aranjată potrivit ordinelor imperator-ului stăteau legatul Antonius Primus și centurionul Errius Sartorius. Lângă ei se aflau oamenii din escorta lui Vitellius, iar în fața lor, întins pe un tricliniu acoperit cu mătăsuri și blănuri, însuși imperator-ul. Pentru a-și sublinia importanța, poruncise ca lui să i se aducă tricliniul, iar pentru ceilalți - câte un scăunel. Antonius stătea drept și privea în jos, fără să învrednicească cu vreo privire masa pe care, printre buchete de trandafiri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Errius. Ce-i cu tine? Antonius clătină din cap, dar nu luă cupa. Continua să-și privească mâinile, ca și cum ar fi vrut să și le țină în frâu, ca să nu înșface singure un pumnal și să-l înfigă în inima imperator-ului. Îl ura pe Vitellius. Îl urâse de cum îl văzuse. Îl recunoscuse imediat pe bărbatul din viziunea pe care o avusese pe când lupta împotriva quazilor. Multe nopți, Antonius fusese urmărit de amintirea acelui chip necunoscut, ale cărui trăsături le știa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
lui Otho că nu accept ce îmi propune în scrisorile lui. Eu îi răspund, dar el continuă să-mi scrie. Să lase deoparte pana și să pună mâna pe sabie, pentru că nu mă voi da la o parte. Eu sunt imperator. Voi conduce Roma. Spune-i că-i ofer ce-mi oferă el mie: bani, o locuință liniștită pe teritoriul Imperiului... și să iasă din scenă! — Unde sunt ambasadorii trimiși de Otho? — S-au alăturat cauzei mele. Nu se vor întoarce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
își ridicase ochii spre Antonius, care stătea în fața lui, la celălalt capăt al mesei. Valerius își cunoștea bine fratele; după felul cum își ținea capul plecat, își dădu seama că era furios. Își dori ca Antonius să-l omoare pe imperator. Astfel, Velunda ar fi fost răzbunată, jocurile ar fi fost întrerupte, iar Salix ar fi fost salvat; s-ar fi schimbat cursul istoriei. Dar Antonius strângea doar pumnii, după ce schimbase cu Vitellius niște cuvinte pe care Valerius nu le putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
jocurile ar fi fost întrerupte, iar Salix ar fi fost salvat; s-ar fi schimbat cursul istoriei. Dar Antonius strângea doar pumnii, după ce schimbase cu Vitellius niște cuvinte pe care Valerius nu le putea auzi. Se uită din nou la imperator. Închise o clipă ochii; sudoarea îi curgea pe șira spinării. Își dorise ca fratele lui s-o răzbune pe Velunda, pentru că el nu era în stare s-o facă. „Sunt un laș“, se gândi. — E prima oară, nu? rânji grăsanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Cum putea el, editor al acelor lupte, să nu țină seama de cererea publicului? Cum putea să ceară moartea, dacă un întreg amfiteatru ceruse ca gladiatorul să trăiască? — Nu poți! urlă Valerius. — Ba poate! strigă euforic tânărul cu păr negru. Imperator-ul are puterea absolută. Mulțimea se liniști. Se auzi un singur strigăt: „Nu!“ Tânărul cu păr negru își puse mâna pe gura lui Valerius, făcându-l să tacă. Liniștea trebuia să fie absolută. Valerius se eliberă din strânsoare, copleșit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară peste tot. — Ucideți-l! bâigui Vitellius, agățându-se de cei care îl ajutau să se ridice. Listarius nu-l ajută. Se uita impasibil la imperator-ul care se clătina, cu tunica mânjită de sos și doi sturzi pe umăr; de pe față i se prelingeau picături de grăsime. — Ucideți-l! Vitellius îi lăsă pe ceilalți să-l ducă spre tricliniu. — E fratele meu. Antonius lovi pumnalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a ucis-o... Privirea lui Valerius îl făcu să tacă. — E fratele meu. Antonius făcu un pas în față, luă pumnalul și-l puse pe masă. Acoperi lama cu mâna. — N-o să-l ucizi. M-a atacat pe mine, pe imperator. Îl voi judeca pentru trădare. — Nu ești împărat. Senatul de la Roma nu te-a ales pe tine. Valerius nu ți-a jurat credință. Antonius luă mâna de pe pumnal. — Deocamdată ești doar guvernatorul Germaniei Inferior. Îl poți judeca pentru atac, atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]