833 matches
-
verb neregulat cu particula: anrol. Deci, eu fac e eb anrol. Tu faci - forma prescurtată - e ip anrola. El/ea face e sa anrols. Să vedem dacă reușești să ții minte astea. La cafea se ocupară de perfect și de imperfect, precum și de conjunctiv. La unsprezece nu mai suporta și Îi spuse lui Duncan că se simțise minunat, dar trebuia să plece acasă pentru că se trezea devreme a doua zi dimineață. El se oferi s-o ducă acasă cu mașina, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
fie ele și interesante. Prin urmare, este firesc ca o bună parte din documentare să nu fie fructificată în reportaj, în povestea conținută de acesta. Gestionați cu atenție prezentul sau, și mai bine, alegeți timpul verbal în funcție de subiect (de regulă, imperfectul). Evitați, în orice caz, mai mult ca perfectul sau, și mai rău, perfectul simplu. Obosește și îngreunează inutil lectura. Folosiți cu mult curaj descrierea ca element de legătură între secvențele narative. Descrierea va potența semnificativ momentele narative importante și va
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
transformă”, descrierea reprezintă momentul în care narațiunea se oprește pentru ca sensul să poată fi stocat. Descrierea este memoria narațiunii [...] Formele sunt acelea care au tendința să antropomorfizeze obiectele de descriere. Așa sunt formele verbale durative, cum ar fi gerunziul și imperfectul („camioanele defilau”), ca și întoarcerea la formele pronominale („cortegiului i s-au alăturat siderurgiștii germani”). Mai există și altele care par să asigure o legătură subtilă - sunt cele care ajung la o „contaminare” a descrierii ca narațiune. Astfel, utilizarea mărcilor
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
al prețurilor, modul lor de manifestare este altul. Se întâmplă să fie măcinat de crize și socialismul pentru că și acest mod de organizare umană este unul în care oamenii trăiesc, muncesc și construiesc reguli. Tot ceea ce presupune acțiunea umană, este imperfect de la natură, pentru că așa este și omul, imperfect de la natură. Visul teoreticienilor socialiști de a construi o lume perfectă a eșuat pentru că și în această lume, în esența ei, oamenii erau aceiași, cu defectele și cu frumuseților lor, așa cum natura
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Se întâmplă să fie măcinat de crize și socialismul pentru că și acest mod de organizare umană este unul în care oamenii trăiesc, muncesc și construiesc reguli. Tot ceea ce presupune acțiunea umană, este imperfect de la natură, pentru că așa este și omul, imperfect de la natură. Visul teoreticienilor socialiști de a construi o lume perfectă a eșuat pentru că și în această lume, în esența ei, oamenii erau aceiași, cu defectele și cu frumuseților lor, așa cum natura i-a dăruit. Utopia însă, a funcționat și
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
dezbinarea omului cu sine însuși; el așează în fața sa pe Dumnezeu ca pe o ființă opusă lui. Dumnezeu nu este ceea ce este omul - omul nu este ceea ce este Dumnezeu. Dumnezeu este ființa infinită, omul - ființa finită; Dumnezeu este perfect - omul, imperfect; Dumnezeu este etern - omul, trecător; Dumnezeu este atotputernic - omul, neputincios; Dumnezeu e sfânt - omul, păcătos. Dumnezeu și om sunt extreme: Dumnezeu este pozitivul în mod absolut, ansamblul tuturor realităților, omul este negativul în mod absolut, ansamblul tuturor nimicniciilor". Ludwig Feuerbach
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
fragmentul, expresia de prezent etern persistă. Argumentele sunt de ordin stilistic. Predicatul analitic ("...era o lumină gălbuie și cețoasă...") are un caracter descriptiv, static.180 În plus, acesta dovedește și o valoare impersonală, absolută, nedeterminată, care anulează valoarea obișnuită a imperfectului, provocând o identificare a cititorului cu personajul și cu naratorul. Toate valorile sunt evidențiate prin opoziție, pentru că urmează după un perfect compus ("mi-am cumpărat, am coborât..."), exprimând o anterioritate reală, perceptibilă. Prin contrast, imperfectul capătă o valoare de prezent
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
care anulează valoarea obișnuită a imperfectului, provocând o identificare a cititorului cu personajul și cu naratorul. Toate valorile sunt evidențiate prin opoziție, pentru că urmează după un perfect compus ("mi-am cumpărat, am coborât..."), exprimând o anterioritate reală, perceptibilă. Prin contrast, imperfectul capătă o valoare de prezent etern. Mitemul în discuție câștigă, în acuratețe, prin funcția de simbolizare iconică. Paradoxal, masiva exegeză camilpetresciană nu a remarcat că romanul Patul lui Procust are o structură circulară sau, mai precis, o dublă structură circulară
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
î.; 6. întrebuințarea accentului grav; 7. întrebuințarea linioarei; 8. întrebuințarea apostrofului; 9. completarea la scrierea lui î; 10. completarea la întrebuințarea apostroful; 11. completare la întrebuințarea linioarei; 12. dublarea consoanelor; 13. scrierea genitivului sg. fem. art. și a pluralului; 14. imperfectul indicativ al conjugării a IV-a în -i; 15. întrebuințarea formelor relativului care”. (Papadopol,1925: 86-88). Observăm în legătură cu cele consemnate că numărul orelor alocate predării ortografiei scade de la 8în prima clasă gimnazială la 2 în ultima clasă, iar complexitatea lor
Bibliografie signaletică de didactică a limbii şi literaturii române : (1757-2010)/Vol. 1 : Sistematizare după criteriul apariţiilor lucrărilor : ordonare cronologică şi alfabetică by Mihaela Secrieru () [Corola-publishinghouse/Science/440_a_1359]
-
ajuns, pe neașteptate la capătul puterilor [...]” - p.20; ,, Mavrodin spuse ultimele cuvinte foarte încet. Se ridică apoi brusc din chaiselongue și se îndreptă spre camera lui.” - p.30. Întreruperea discursului epic este accentuată și de folosirea unor timpuri gramaticale diferite: imperfectul și perfectul compus (în cazul povestirii efective a evenimentelor), prezentul (atunci când personajul meditează asupra experiențelor trăite), perfectul simplu (în intervențiile naratorului, ale vocii care ,,asistă” la dialogul dintre Mavrodin și Hasnaș). Jocul acesta al timpurilor verbale are rolul de a
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
începutul unei fraze nu sunt suficiente pentru a reda clar trecerea de la un plan la altul, de la prezent la trecut și invers. Sau, mai exact, aceste metode nu fac decât să completeze structura labirintică ce rezultă din folosirea succesivă a imperfectului, a perfectului simplu și a mai mult ca perfectului. Cele trei timpuri au și rolul de a ghida într-un fel cititorul în mulțimea de evenimente de care, fără să vrea, este nevoit să ia cunoștință. Imperfectul este folosit în
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
folosirea succesivă a imperfectului, a perfectului simplu și a mai mult ca perfectului. Cele trei timpuri au și rolul de a ghida într-un fel cititorul în mulțimea de evenimente de care, fără să vrea, este nevoit să ia cunoștință. Imperfectul este folosit în general în exprimarea de către narator a unor adevăruri permanente, a unor acțiuni care țin de planul obiectiv al discursului (,,Ioana era înaltă, aproape tot atât de înaltă ca Ștefan [...]” - vol.I, p.11; ,,[...] Ștefan încă nu știa că Vădastra
Mircea Eliade : arta romanului : monografie by Anamaria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1263_a_1954]
-
și ale limbilor semitice în general o reprezintă rădăcinile triliterare, dintre care multe erau biconsonantice la început. În limba ebraică, timpurile verbului - perfect și imperfect - nu indică neapărat momentul desfășurării acțiunii, cât mai ales caracterul ei: complet (perfect) sau incomplet (imperfect). Cititorului îi revine sarcina de a determina din context dacă verbul se referă la timpul trecut, prezent sau viitor 1. Puțin timp înainte de trecerea dintre milenii (I î.Hr.-I d.Hr.), harta lingvistică a Palestinei era marcată de schimbări majore
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
de un băiat de serviciu care aducea un pupitru din cele mari"14), ce se transformă doar după câteva pagini în narator heterodiegetic 15. Această ștergere treptată a prezenței subiective a naratorului este înlesnită și de alternanța perfectului simplu cu imperfectul. Criterii lingvistice precise, datorate unei observații celebre, a nu mai puțin celebrului lingvist Emile Benveniste, ne ajută acum să înțelegem în ce mod funcționează indicativul. În limba franceză contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Benveniste, ne ajută acum să înțelegem în ce mod funcționează indicativul. În limba franceză contemporană, cu ajutorul indicativului funcționează două sisteme enunțiative, în raport de complementaritate: narațiunea (histoire, récit) și discursul. Narațiunea se construiește pe baza unei triple relații temporale: aorist, imperfect, mai mult ca perfect.16 Discursul implică ambreiere, fiind legat de situația de enunțare (eu tu, aici, acum); registrul verbal este mai larg și persoana a treia este o "absență de persoană". Toate timpurile pot fi folosite, cu excepția perfectului simplu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și a căror înșiruire este destinată a sugera o aparență de ordine în viața lui Jacques, intervine perfectul compus pentru a sublinia momentul de ruptură] tata mi-a dat o mamă de bătaie, [se revine în planul doi al narațiunii; imperfectul cu valoare iterativă, destinat să sugereze un anume context de instabilitate politică, adaugă un element progresiei narative] un regiment trecea pe la capul străzii, așa că [nouă ruptură anunțată de locuțiunea adverbială ce sugerează intervenția destinului; apare prezentul nedeictic cu efect de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
genunchi, sunt pus într-o căruță, căruța se oprește în fața unei cocioabe, iar o femeie se ivește pe prag..." (Jacques și stăpânul său, omagiu lui Denis Diderot în trei acte, I 6). Cotexte variate concură la precizarea valorilor diverse ale imperfectului. Considerat a fi caracteristic, alături de mai mult ca perfect, planului doi al narațiunii, imperfectul oferă indicații cu caracter descriptiv asupra cadrului sau asupra identității personajelor; întrebuințat singur, marchează prezența unor procese "deschise", are valori iterative. Imperfectul nu face să progreseze
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
femeie se ivește pe prag..." (Jacques și stăpânul său, omagiu lui Denis Diderot în trei acte, I 6). Cotexte variate concură la precizarea valorilor diverse ale imperfectului. Considerat a fi caracteristic, alături de mai mult ca perfect, planului doi al narațiunii, imperfectul oferă indicații cu caracter descriptiv asupra cadrului sau asupra identității personajelor; întrebuințat singur, marchează prezența unor procese "deschise", are valori iterative. Imperfectul nu face să progreseze intriga decât în cazul descrierii unor activități și poate constitui adevărate pauze decorative în
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
precizarea valorilor diverse ale imperfectului. Considerat a fi caracteristic, alături de mai mult ca perfect, planului doi al narațiunii, imperfectul oferă indicații cu caracter descriptiv asupra cadrului sau asupra identității personajelor; întrebuințat singur, marchează prezența unor procese "deschise", are valori iterative. Imperfectul nu face să progreseze intriga decât în cazul descrierii unor activități și poate constitui adevărate pauze decorative în literatura barocă și în roman. Se știe că Proust aprecia felul novator în care Flaubert folosea imperfectul 21. Roman al victoriei pe
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
procese "deschise", are valori iterative. Imperfectul nu face să progreseze intriga decât în cazul descrierii unor activități și poate constitui adevărate pauze decorative în literatura barocă și în roman. Se știe că Proust aprecia felul novator în care Flaubert folosea imperfectul 21. Roman al victoriei pe care timpul o repurtează asupra unei întregi generații care nu-și împlinește idealurile adolescenței, Educația sentimentală începe cu descrierea călătoriei lui Frédéric Moreau pe un vapor pe Sena, de la Paris în provincie, la Nogent-sur-Seine. Simbol
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
unei țărănci."22 Apare, în prim plan, perfectul simplu cu ritmul său alert, cu capacitatea sa de a condensa și de a evidenția momentele acțiunii. Dar această impresie de ritm alert și de condensare depinde de felul în care funcționează imperfectul în planul al doilea. Harald Weinrich observă că dacă fraza franceză a secolului al XVIII-lea preferă perfectul simplu, ce sugerează impresia de narațiune succintă, rapidă, condensată (de pildă Voltaire cu ale sale Contes philo-sophiques), proza narativă a secolului al
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
doilea. Harald Weinrich observă că dacă fraza franceză a secolului al XVIII-lea preferă perfectul simplu, ce sugerează impresia de narațiune succintă, rapidă, condensată (de pildă Voltaire cu ale sale Contes philo-sophiques), proza narativă a secolului al XIX-lea cultivă imperfectul. În Educația sentimentală, acțiunea de prim plan, relatată la perfectul simplu, este dominată de descrierea de ansamblu: "Flaubert, cu o conștiință vie de savant și de artist, lasă acțiunea principală să se stingă în propria banalitate. Raportul se inversează între
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
poate fi descompusă. Cel mai celebru apărător al acestei viziuni asupra stilisticii este, fără îndoială, Marcel Proust, care, în cartea sa Contre Sainte-Beuve și în diferite articole, în special în studiul despre Flaubert 41, arată că, la acest scriitor, folosirea imperfectului este specifică viziunii asupra lumii. Însă cel care a teoretizat-o și a analizat-o cu adevărat este filologul german Leo Spitzer 42. Conform abordării sale, fiecare operă constituie un univers inegalabil de sensuri, la care studiul faptelor de limbă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
deictice temporale: ieri și "trecutul" asociat paradigmei perfectului compus. Aceste "timpuri" nu sunt în relație biunivocă cu paradigmele conjugării verbale (perfectul compus, viitorul simplu...) inventariate de gramaticieni. Într-adevăr: același deictic poate figura în mai multe paradigme în același timp (imperfectul și perfectul compus, de exemplu, țin ambele cel mai adesea de "trecut"); paradigma ca unitate independentă are o mai mică importanță decât folosirea ei; de exemplu, există contexte în care formele de indicativ prezent își pierd valoarea deictică de prezent
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
la prezent care însă, în realitate, nu sunt deictice: ele se referă la aceeași perioadă ca și enunțurile la trecut. În acest fragment, folosirea "prezentului narațiunii" pare motivată de descrierea mobilierului. Însă acest lucru nu este îndeajuns pentru a explica imperfectul desfășurau din ultima frază a descrierii; totul se petrece ca și cum ar fi vorba despre o frază de trecere de la descrierea cadrului la prezent către întoarcerea la intrigă, la personaje, marcată prin imperfect. Prezența adverbului atunci (care implică un reperaj prin
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]