210 matches
-
sens vieții lui, doar mesajul lui rămâne, că singura mărturie a sublimei lui aventuri a cunoașterii, la fel cum, în lirica mallarméană, potențând această idee, subiectul ilocutor dispare complet din discursul poetic - ideea regăsindu-se și în teoria barbiana a impersonalității - , pentru a lăsa doar textul să vorbească: Ca o poezie să fie pură, vocea poetului trebuie să se oprească, iar inițiativa să fie preluată de cuvinte, care se vor pune în mișcare, se vor lovi unele de altele. În scăpărările
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
mai păsa de legi. Dar, din păcate, fronda adolescentină era doar unul dintre aspectele cele mai benigne ale eclipselor legii, care a favorizat atât prin neaplicare, cât și prin caracterul deliberat lacunar al multor acte normative, un cumul de ilegalități. Impersonalitatea rece a statului continuă și azi să fie ocultată, de sus în jos, prin fascinația exercitată de persoanele care dețin puterea, dar și de jos în sus, prin tocmeli mărunte, favoruri reciproce și bacșișuri. Construcția statului de drept e nevoită
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
Selene-și / pune zborul meu încrustat cununii. Aș putea s-ating cu un deget leneș / cearcănul lunii.” În câteva rânduri, A. face profesiune de credință parnasiană. Aceasta se verifică mai ales sub aspectul grijii extreme pentru formă. Altminteri, nimic din răceala / impersonalitatea parnasienilor, la care cultivarea formei e doar un pretext de sugrumare a expresiei eului. Or, particularitatea e tocmai exprimarea liberă a afectivității; poetul e un epicureu, un hedonist chiar, care glosează pe tema odei horațiene către Taliarh, încearcă să fixeze
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285359_a_286688]
-
Individualismul și relația cu interesul personal predominant vin să înlocuiască loialitatea față de grup și societate. Finalitățile și obiectivele pe care oamenii le caută în relațiile sociale sunt mult mai specifice și limitate astfel ca dobândirea banilor și schimbul produselor. Calculul, impersonalitatea și formalitatea ajung să domine relațiile sociale. În mod crescător, relațiile interumane devin mai mult contractuale decât personale. Gesellschaft ca relații sociale tinde să predomine în societățile industriale. Cap. 5 SOCIALIZAREA Istoria umanității este plină de legende despre copii pierduți
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
istorisească. A vorbit mult, cu pauze prelungi, În care Își căuta vorba potrivită, fiindcă voia să descrie un amănunt cu cea mai mare precizie posibilă ori socotea că forma lui de a vorbi, pe când propria istorie se Înflăcăra, pierdea din impersonalitate, devenind pasională. Observând așa ceva, se oprea brusc, dădea din cap În semn de scuză, cerându-i ascultătorului să-l Înțeleagă, și, după o scurtă tăcere, reîncepea din același loc, pe un ton mai obiectiv. Mai măsurat. Astfel, pictorul de războaie
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
trei categorii: relații referitoare la identitatea autorului, relații privitoare la promisiunea jurnalului de a face concurență morții, opunându-i-se, și relații atestând supraviețuirea textului ca atare. Numai În ultimul caz, când el reușește să se sustragă uscăciunii documentului și impersonalității documentarului, ficțiunea jurnalieră are șanse de a Învinge. Tema autorului În plan formal-teoretic, problema morții e la fel de relevantă ori irelevantă ca oricare altă chestiune luată În discuție de filozofie. În celebra Apărare, Socrate bagatelizează semnificația morții, substituindu-i caracterul irevocabil
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care se autodescrie și din neastâmpărata obsesia de a se proiecta În pagină, scriitorul Își modelează o nouă Înfățișare, extrem de personală și de vie - cu atât mai mult cu cât elementele care o compun pretind să fie Înconjurate de aura impersonalității. Dacă jurnalul intim are vreo șansă de a fi anexat spațiului mai general al literaturii, atunci, fără Îndoială, autoportretul e locul privilegiat prin care masa informă a digresiunilor și a fragmentelor confesive se coagulează Într-o structură retorică de tip
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu se întrebase asupra stilului de scriitură împrumutat de la realismul literaturii din secolul al XIX-lea. Fiind construite într-o logică a rupturii cu subiectivismul, scriitura sociologiei și antropologiei se străduia să fie neutră, imparțială, chiar să aibă o anumită impersonalitate. Cu excepția câtorva precursori, de abia din 1980 antropologii sau comentatorii lor au înfruntat chestiunea crucială a modului de expunere a rezultatelor cercetării. Antropologia americană și cercetările pluridisciplinare regrupate sub steagul cultural studies au jucat un rol pilot, contestând convențiile narative
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
care nu trebuie sacrificată de dragul unei originalități cu orice preț). Făcând distincție între stil și manieră, dezaprobă paradele retorice ale lui Schiller ori Hugo, smerindu-se dinaintea lui Shakespeare, cu piesele lui doldora de adevărul vieții. Dacă nu împărtășește ideea impersonalității artei, alternativa oțioasă între teză și tendință îl face să zâmbească. Tendință, da, dar neapărat „tendință cu artă”, iată ce pretinde unei opere literare vrednice de acest nume. Cât privește teatrul, C. îl consideră a fi o artă de sine
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
o plătesc. Corupția este plătită mereu de cei săraci: din punct de vedere material sau spiritual”. În cele trei forme de corupție care au atras atenția sa (cea economică, politică și ecleziastică), Papa Francisc îndepărtează deci încă o dată corupția de impersonalitatea tipică unui proces anonim și fatal, atribuind o înfățișare și celui de-al treilea care plătește prețul corupției. Acest al treilea are înfățișarea săracilor și a atâtor persoane slabe și inocente, precum fiii celui corupt din cazul precedent, dar și
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
manifestarea unei asemenea instanțe, care fie se dorește să fi "dispărut" din scena discursivă, fie este prezentă într-o multitudine de euri disparate sau "false". Dacă modernii asumă faptul că intenția creatorului este cheia receptării și decriptării operei, postmodernii cultivă impersonalitatea, considerând că activitatea creatoare ține doar de asumarea unor procese mecanice și roluri sociale. Artistul modern, de pildă, se vrea a fi o personalitate unitară ce se ghidează după valori ca unicitatea, permanența, în timp ce creatorul contemporan vede identitatea de sine
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
îi ucizi. N-ai în fața ta un neghiob care nu știe ce-i frica. Recunosc puterea ta mută și omniprezentă, dar viața mea zguduită de cutremure își va afirma pînă la ultima suflare dreptul la o neatîrnare deplină, necondiționată. în mijlocul impersonalității generale, ai aici o personalitate adevărată. Deși sînt doar un punct, de oriunde-aș veni și oriunde m-aș duce, această personalitate regească va trăi în mine cît voi trăi și eu și-și va afirma prerogativele regești. Dar războiul
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
leninismului în mai mare măsură decât Primul Război Mondial. Kenneth Jowitt argumentează că "Atât în regimurile liberale, cât și în cele leniniste (în contrast cu societățile rurale), acțiunea socială este orientată preponderent înspre norme impersonale. Ce particularizează regimurile leniniste este faptul că impersonalitatea nu este exprimată în valori și reguli procedurale (i.e. datorită procesualității fenomenului), ci mai degrabă în impersonalitatea charismatică a organizației de partid. Inovativitatea leninismului ca organizație este dată de substituirea impersonalității charismatice cu impersonalitatea procedurală dominantă în Vest". Jowitt continuă
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
cât și în cele leniniste (în contrast cu societățile rurale), acțiunea socială este orientată preponderent înspre norme impersonale. Ce particularizează regimurile leniniste este faptul că impersonalitatea nu este exprimată în valori și reguli procedurale (i.e. datorită procesualității fenomenului), ci mai degrabă în impersonalitatea charismatică a organizației de partid. Inovativitatea leninismului ca organizație este dată de substituirea impersonalității charismatice cu impersonalitatea procedurală dominantă în Vest". Jowitt continuă: "Lenin a preluat noțiunile fundamental conflictuale de eroism individual și impersonalism organizațional și le-a redimensionat sub
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
norme impersonale. Ce particularizează regimurile leniniste este faptul că impersonalitatea nu este exprimată în valori și reguli procedurale (i.e. datorită procesualității fenomenului), ci mai degrabă în impersonalitatea charismatică a organizației de partid. Inovativitatea leninismului ca organizație este dată de substituirea impersonalității charismatice cu impersonalitatea procedurală dominantă în Vest". Jowitt continuă: "Lenin a preluat noțiunile fundamental conflictuale de eroism individual și impersonalism organizațional și le-a redimensionat sub forma unui erou organizațional partidul bolșevic", un proces lipsit de "precedent istoric" (Jowitt: 1993
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
particularizează regimurile leniniste este faptul că impersonalitatea nu este exprimată în valori și reguli procedurale (i.e. datorită procesualității fenomenului), ci mai degrabă în impersonalitatea charismatică a organizației de partid. Inovativitatea leninismului ca organizație este dată de substituirea impersonalității charismatice cu impersonalitatea procedurală dominantă în Vest". Jowitt continuă: "Lenin a preluat noțiunile fundamental conflictuale de eroism individual și impersonalism organizațional și le-a redimensionat sub forma unui erou organizațional partidul bolșevic", un proces lipsit de "precedent istoric" (Jowitt: 1993, 1-4). Sunt de
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
fundamental conflictuale de eroism individual și impersonalism organizațional și le-a redimensionat sub forma unui erou organizațional partidul bolșevic", un proces lipsit de "precedent istoric" (Jowitt: 1993, 1-4). Sunt de acord cu argumentul lui Jowitt, dar numai până la un punct: "impersonalitatea charismatică" a partidului bolșevic creat de Lenin reflectă, în mare măsură, personalitatea charismatică a lui Lenin însuși. Chiar și eticheta "leninism", derivată din pseudonimul revoluționar al lui Lenin, stă mărturie în acest sens. În cadrul regimurilor leniniste, relația dintre partid și
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
se insulase, respectiv consolidase suficient. O altă caracteristică a regimurilor leniniste, dar și a celor liberale, consideră Jowitt, este aceea că "acțiunea socială este orientată prin norme impersonale". Dar, ceea ce distinge cele două tipuri de regimuri politice este faptul că impersonalitatea leninistă nu este articulată, ca cea liberală, prin "valori procedurale și reguli", ci prin "impersonalitatea charismatică a organizației de partid". Fapt unic în istorie, Lenin a reușit să concilieze charisma tipică eroului individual și "impersonalitatea organizațională" a partidului pentru a
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
liberale, consideră Jowitt, este aceea că "acțiunea socială este orientată prin norme impersonale". Dar, ceea ce distinge cele două tipuri de regimuri politice este faptul că impersonalitatea leninistă nu este articulată, ca cea liberală, prin "valori procedurale și reguli", ci prin "impersonalitatea charismatică a organizației de partid". Fapt unic în istorie, Lenin a reușit să concilieze charisma tipică eroului individual și "impersonalitatea organizațională" a partidului pentru a le "metamorfoza în forma unui erou organizațional Partidul Bolșevic" (Jowitt, 1993, 1-3). Consider însă că
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
regimuri politice este faptul că impersonalitatea leninistă nu este articulată, ca cea liberală, prin "valori procedurale și reguli", ci prin "impersonalitatea charismatică a organizației de partid". Fapt unic în istorie, Lenin a reușit să concilieze charisma tipică eroului individual și "impersonalitatea organizațională" a partidului pentru a le "metamorfoza în forma unui erou organizațional Partidul Bolșevic" (Jowitt, 1993, 1-3). Consider însă că această "charismă impersonală" nu apare în cazul tuturor regimurilor leniniste, ci numai a celor autonome, neimpuse din exterior, sau, utilizând
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
deoarece, la urma urmei, ne raportăm totuși la două fenomene diferite, chiar dacă natura diferențelor dintre ele reprezintă în continuare un subiect problematic și nu mai puțin deschis. Analizând regimurile leniniste, Kenneth Jowitt propune ca acestea să fie abordate în termeni "impersonalitate charismatică", în contrast cu "impersonalitatea procedurală" existentă în cadrul regimurilor democratice occidentale. Cu alte cuvinte, în regimurile leniniste charisma este diseminată la nivelul întregului partid care se transformă astfel într-un "erou organizațional", spre deosebire de democrațiile occidentale care funcționează după principiul liberal al neutralității
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
urmei, ne raportăm totuși la două fenomene diferite, chiar dacă natura diferențelor dintre ele reprezintă în continuare un subiect problematic și nu mai puțin deschis. Analizând regimurile leniniste, Kenneth Jowitt propune ca acestea să fie abordate în termeni "impersonalitate charismatică", în contrast cu "impersonalitatea procedurală" existentă în cadrul regimurilor democratice occidentale. Cu alte cuvinte, în regimurile leniniste charisma este diseminată la nivelul întregului partid care se transformă astfel într-un "erou organizațional", spre deosebire de democrațiile occidentale care funcționează după principiul liberal al neutralității axiologice în spațiul
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
a conferi cuvintelor o profunzime expresivă prin intermediul modulațiilor armonice sau a disonanțelor, tratând în egală măsură toate vocile cu aceeași importanță. În linii mari, putem să spunem că muzica lui Palestrina se impune, în primul rând, prin distanțarea sa, prin impersonalitatea sa și, într-un anumit sens, prin atemporalitatea sa; surprinde nu atât prin ceea ce spune, cât prin naturalul și sublimul control cu care spune. Limbajul polifonic al lui G.P. da Palestrina nu este deosebit de tradiția franco-flamandă, dar se dezvoltă în
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
1920) și Femeia în fața oglinzei (1921), subiectivitatea este dimensiunea dominantă, dacă nu unică, iar încercările manifestării epice rămân formule goale de substanță proprie, adevărata lor funcție fiind dispersia confesiunii, din străduința, evident legitimă, de a-i asigura măcar o minimă impersonalitate. Dar fiecare personaj e o portavoce a autoarei; în ele nu se definește o conștiință individualizată, iar atmosfera nu vorbește de la sine prin suportul faptelor, ci prin lirismul jerbelor de notații, a căror inventivitate se dovedește și fără precedent, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
cu masteranzii și doctoranzii (2006), aflăm că autorul nu se simte în stare să scrie despre el însuși, despre vremea în care trăiește. Romanele lui sunt poveștile altora, de preferință eroi din alte vremuri. Dată fiind această nevoie acută de impersonalitate (oare nu pretindea și foarte personalul T.S. Eliot că e impersonal?), volumul de poezie (începutul carierei scriitoricești a lui Peter Ackroyd) este un incredibil striptease sufletesc. Autorul dă istorisirea la o parte. El scrie aici lucruri interzise romanului lui, ne
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]