857 matches
-
Traian Găbureac, Marcel Armeanu și Regman. În ianuarie 1953 a fost eliberat de la Bicaz, iar timp de trei luni de zile și-a căutat de muncă, fiind refuzat peste tot din cauza cazierului. În cele din urmă a fost angajat ca impiegat (cap de linie) la Întreprinderea de Transporturi Auto din Regiunea Autonomă Maghiară, de unde a ieșit la pensie. S-a căsătorit, a avut un băiat și a reușit să facă Facultatea de Drept la Cluj, la fără frecvență, absolvind-o în
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
spinarea localnicilor, devine excesiv de scump"3135, fapt ce conduce la aceea că "cheltuielile de întreținere întrec cu mult pe cele ale funcționarilor din țară"3136. În aceste condiții, unele instituții din orașul Constanța "cum sunt Poșta, Vama, Construcția Portului (...) acordă impiegaților lor bonificații de locuințe"3137 iar "unele corpuri de armată au permis ofițerilor lor să locuiască în cazarme"3138. Din aceste cauze "cea mai mare parte a funcționarilor (...) în special administrația propriu-zisă, duce foarte greu traiul"3139. La 14 octombrie
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
Mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. Lumea din jur se agita și... În cele din urmă metroul a ajuns la Kasumigaseki și am coborât fără să mă gândesc la nimic. Câțiva pasageri l-au asaltat pe impiegat și i-au spus: „Ceva nu e în ordine! Veniți repede!“. N-am văzut ce s-a întâmplat după aceea, dar se pare că a scos afară pachetul cu gaz sarin și a murit în scurt timp. Eu, ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pare că cineva le pusese lingurițele ca să nu-și înghită limba. Încă vreo șase conductori stăteau lângă stratul cu flori, își țineau capetele în mâini și plângeau. Când am urcat scările, o fată hohotea pur și simplu. Am agățat un impiegat și l-am întrebat: — Pot să vă ajut cu ceva? Am lucrat pentru JR. Sunt obișnuită cu situațiile de urgență. Avea o privire rătăcită și n-a putut să spună decât: „Vă implor!“ M-am întors spre cei care stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
obraji trandafirii, contemplă porumbeii călători ce ciugulesc grăunțele printre vagoane și se gândește, nici el nu știe de ce și cum, la pantofii săi proaspăt cumpărați din bazar, care posedă bizara proprietate de a ocoli de la distanță orice epolet. Numai glasul impiegatului de serviciu, care În locul său dă semnalul de plecare al unui tren spre direcția nord, Îl face să tresară din contemplație: „Vai, ce duhoare, iar am călcat peste niște franjuri de grad Înalt! Asta Înseamnă noroc.. Să trăiți...” „Vai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
parfumate și gumă Orbit de culoare bleu. Ieșind pe peron, Noimann se simți pe moment mai bine. Dar curând starea de neliniște Îi reveni. Chiar la picioarele sale se afla un tren gata de plecare. Locomotiva șuieră de trei ori. Impiegatul, ocolind cu atenție câțiva epoleți ițiți În cale, ridică fanionul, roțile scrâșniră și trenul se urni din loc. Strivindu-și capătul țigării pe peron, Noimann făcu trei pași Înainte și se urcă, din mers, pe scară... ...Da, Într-adevăr, inițial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
decât de gestul, În fond cinstit, al omului care o ajutase. Văzuse apoi că se află pe rampa de mărfuri a unei gări micuțe și că În jur nu e decât câmp. Deja avea ochii umezi când Îl Întrebase pe impiegat de drumul spre satul Burlești. Plânsese apoi tot timpul cât se luptase cu noroiul de-a lungul drumului desfundat care Începea chiar vizavi de rampa de mărfuri. (Vis-à-vis, dacă vă place mai mult!) Când văzuse satul Înaintând pe sub ceața din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
să ajungă vii la destinație! Coboară În G. tocmai când se crapă de ziuă. E singurul pasager care coboară aici la o asemenea oră. Pe străzile noroioase ale satului nu se vede nici țipenie de om. Se apropie totuși de impiegat și-l roagă să-i spună În ce casă locuiește cu chirie tovarășul profesor Radu G. Grințu. Nu e prea departe - i se explică. Îl scoală pe terist din somn tocmai când cocoșii cântă mai cu foc și câinii latră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
cum afirmă G. Calinescu, care sâcâie autoritățile cu cereri vagi și nimerește la Regia Monopolurilor în loc să se ducă la Pensii, ci în fața tâmpeniei umane rotunde și inventive (cere întîi apă la gheață înainte de-a spune ce vrea și batista impiegatului să se șteargă la gură), și care n-are nici o explicație și parcă nici un remediu. Această tâmpenie umană nu e așadar privilegiul doar al moșierului Trahanache sau avocatului Farfuridi, cum ar părea la prima vedere, deși la ei apare mai
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
a lovit culoarea pielii: mată, brună, de un brun nemaiîntîlnit până atunci, s-ar fi spus de lut și de ceară. Pe atunci locuiam încă în Wellesle'y Street, la Ripon Mansion, și vecinul meu de cameră era Harold Carr, impiegat la "Army and Navy Stores", a cărui tovărășie o cultivam, pentru că avea o sumă de familii prietene în Calcutta, unde îmi petreceam și eu serile și cu ale căror fete ieșeam săptămânal la dancinguri. Acestui Harold încercai să-i descriu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ce-i face. Cum o da Dumnezeu... Când au coborât, bătrânul s-a dus să vadă dacă este tren spre „capătul de sus al țării”, cum i-a spus Toaibă. După ce a umblat pe toate liniile, a ajuns și la impiegat care l-a lămurit că spre acea parte a țării merge un marfar la care sunt atașate două vagoane de pasageri. Asta se va întâmpla peste un ceas, numai că trebuie să meargă la linia patru, fiindcă nu-l mai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
mai încăpea de bunicu. Și a făcut ce-a făcut de l-a trimis cu numeroasa lui familie în pribegie de post, tocmai la Stoicani. Casă grea, condiții de viețuit pe măsură. Nenea Ion, Jan, cel mai vârstnic unchi, era impiegat de mișcare la Ianca, în apropiere de Brăila. De acolo mai trimetea după puteri oarecare ajutor repede pier dut în noianul de nevoi al familiei. Și era iarnă grea peste măsură iar drumurile scurte se lungeau, ca nevoia împinsă la
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
să amâne drumul spre Galați până la trecerea nopții și speranța unei ninsori ceva mai blânde. Călătorii, puțini de altfel, s-au scoborât găsindu-și gazde prin sat. Totul părea la locul lui, mai puțin mișcarea din vagon în vagon a impiegatului de Ianca. Și mișcarea și-a găsit rostul: pe o banchetă, chincit ca să adune căldura propriilor mădulare, un om. Păreți a fi preot, domnule. Cu voia Domnului slujbaș dăruit, da. Și de ce n-ați plecat? Vă găseați găzduire un deva
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
găseați găzduire un deva, la vreo familie. E frig și-i greu singur. Nu, domnule, nu suntem singuri niciodată. Dumnezeu ne este mereu alături. Așa-i, părinte dar nu vă supărați dacă vă invit să mergeți în cancelaria mea de impiegat. Bine, fiule. Așa să fie. Domnul cu noi. Și au coborât împreună. În birou, după ce a mai pus câteva așchii de traversă în sobă, nenea Jan a construit din scaune și o ladă care era pe acolo un culcuș pentru
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
cont nici de martori nici de dreptate. În comună, în afara de cîrciuma lui Demirov mai era cârciuma lui Diacov, unde sâmbăta ne duceam la el la crama din vie. Beam, mâncam și stăteam la taclale. Mergeau preotul, notarul, învățătorii bărbați, impiegați de mișcare și alți salariați. Popa pleca pe la 12 noaptea fiindcă a doua zi trebuia să se împărtășească și să facă slujba la biserică. Mai erau și două mici băcănii, a lui Țoev, aproape de școală și a lui Verbanov, jos
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
dată îmi răsare pe dinaintea ochilor Hrebenciuc la cămeșuță albă, pe urmă degrabă mi se arată dom' Costea, și el în cămeșuță albă, trec vagoanele cisternă de la Jimbolia la Pancevo și mie mult îmi sună în urechi cum strigă acarii, și impiegații, și ăia cu stegulețe galbene, cum execută manevrele, trosnesc vagoanele cisternă, pocnesc roțile pe la macazuri. Sfios îmi privesc nădragii cu dunguliță, bocancii, boneta de partid, și pe când stau așa sfios și încurcat iată că vine bețivanul ăla mahmur, tocmai s-
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
lui Pascalopol, și apoi ar urma altă facultate. Literele, de pildă! Însă un astfel de sacrificiu desigur că Otilia nu l-ar fi acceptat. Otilia era o fată subțire, cu gusturi aristocratice, ar fi râs auzindu-l că se face "impiegat". Nici lui, de altfel, nu-i surâdea această ipoteză. Crescuse în sentimentul carierelor mari, și medicina i se părea dintre acestea, prin educația primită de la tatăl său. Și apoi, n-avea mult de așteptat și ar fi fost pus în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rudele se aveau bine între ele și nu se disprețuiau. Cei bogați veneau măcar o dată pe an în casa celor săraci, în oraș ruda cu mari relațiuni își lăsa tovarășii de convorbire și întindea mâna rudei cu haina roasă, mic impiegat. Stănică era foarte mândru de rudele lui și circula, cu știrea sau fără știrea Olimpiei, de la unul la altul. Îl opreau la masă oriunde se ducea și, cum rudele lui erau foarte numeroase, ar fi putut mânca două luni în
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
casă de pe urma ei, pe câți îi cununase și câți îi aduceau daruri la lăsata-secului. Vorbea cu însuflețire, repede, aproape fără să răsufle. Auzise el de Mihalache Tobă, de era negustor la Tarapana? Ea îl însurase! Dar de domnul Ilie Mitarcă, impiegatul de la mișcarea Grivița-vagoane? Tot ea îi pusese cununiile. Și de câți alții care n-o mai scoteau din săru mâna, coană Aglăițo! că mult bine le făcuse. Dogarul o ascultă și după aceea spuse blînd: - Bun, eu de unde să știu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
știau câte ceva, dar vorbeau pe ascuns, pentru că nu se făcea să audă domnul Aristică. Adevărul era 250 că mai demult, când coana Marioara avea douăzeci de ani, șezuse la ei în gazdă unul Constantin Șarpe, cu șapcă roșie și servietă, impiegat la Calea Ferată. Asta se întîmplase înainte de războiul ăl mare și o știa numai baba Marghioala, vecină în Vespasian cu tramvaistul, de unde se mutaseră cam în același timp aici, în Cuțarida, să nu mai stea cu chirie, să aibă fiecare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ouatu, nu se certau din alte pricini decât din vinile lui de bărbat căzut în tagma bețivilor. Veta nu semăna nici cu coana Marioara, nici cu domnul Aristică, și baba Marghioala se îndoia ea însăși câteodată dacă aducea măcar cu impiegatul. Pe fată o iubeau toți pentru că era deșteaptă. Ea scria femeilor scrisori la neamurile din provincie și pomelnicele bătrânelor pentru vineri seara. Tramvaistul vrusese s-o dea la învățătură mai departe, însă acolo nu-i mai plăcuse fetei. A stat
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
insistă Hagienuș. Lumea rea măbîrfește, dumneata nu lua în seamă... Știi cum sunt amicii. Eu cunosc pe dinafară lucrările dumitale: casa Chiriadi, casa Penescu, școala nr. 12, Banca populară... - Cu ce te pot servi, domnule Hagienuș? căută arhitectulsă curme adulațiile impiegatului orientalist. - Nu pot să-ți spun în drum, te rog să poftești la mine. - Cînd? - Acum dacă vrei. Nu stau departe. Curiozitatea birui pe Ioanide. Hagienuș locuia într-o casă veche, în fundul unei curți adânci. Odăile erau mari, neîngrijite și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
albe și cu vitrine extrem de îngrijit decorate. Nu avusese curiozitatea să-l chestioneze pe Manigomian, și de altfel armenii au nume cam asemănătoare. Acum altceva. Ce sens avea asta, că Tudorel lua un salariu de la Sucursala nr. 4? Era deci impiegat acolo: vânzător (mare mirare!), casier, un fel de funcționar. Tudorel nu părea să aibă totuși vreo obligație fixă undeva, zile întregi stătuse închis în casă. Admițând că într-adevăr avea o ocupație la firma Manigomian, cine putuse să-i ofere
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
notă această adresă, apoi, după oarecare codire, depuse la loc hârtiile așa cum le găsise și încuie sertarul la loc, luând cheia falsă. În chiar acea zi, arhitectul intră în Sucursala nr. 4 Manigomian & Comp. Și întrebă dacă este acolo un impiegat cu numele Tudor Ioanide. Sucursala era un local restrâns, avea doar un vânzător și o casieriță, amândoi îmbrăcați în halaturi, după tipic. Răspunsul fu negativ. - Cu toate astea, Tudor Ioanide ia salariu la dumneavoastră, insistă arhitectul. Vânzătorul, care n-avea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din fund se ivi un om cu priviri interogative, atras de conversație, un personaj inedit în comerțul de cafele, după stofa hainei, după părul scurt și ochelari, arătând a austriac sau german. - Domnul întreabă, zise vânzătorul către el, dacă avemun impiegat Tudor Ioanide. Individul cu ochelari scrută pe Ioanide cu severitate, apoi decise scurt: - Este o eroare. Nu avem nici un astfel de funcționar. Ioanide se căi că nu luase hârtia spre a o arăta. Pe urmă își zise că un exces
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]