364 matches
-
elanuri constructiviste, R. fiind sedus mai degrabă de aspectul pictural, pitoresc al agitației din porturi, fabrici, șantiere. El pare să ocolească orice popas reflexiv, orice angajare sentimentală și, în general, se cantonează în orizontul ideilor comune, ca atunci când compune o imprecație la adresa idolului Aur. Limbajul este adecvat, colorat neologistic, într-o frazare abil retorică, ce dovedește o mare ușurință a versificării. Poeme eroice sunt, din acest motiv, mai puțin atinse de aerul vetust al altor producții contemporane de același gen, deși
RADULESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289104_a_290433]
-
act de purificare a ființei, o cale de „înălțare la cer” și, în același timp, o povară, o damnare, o „boală” (metaforă blagiană), care îl scot pe creator din cercul existenței comune, aruncându-l într-o singurătate aspră. De aici, imprecația: „Vers otrăvit, năpârcă, cântă cum ți-ai lipit buzele/ scârboase de buzele mele./ Cuvintele tale roase de râie, năpădite de păduchi,/ curvele tale de cuvinte/ mușcă sânii domnișoarelor, mușcă părul cărunt/ de pe pieptul bărbaților,/ pui de cățea, iubirile mi le-
MURESAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
convingător, criticile care îi fuseseră aduse - chiar și pe acelea evident ignare. Una dintre liniile „apărării” a stat în invocarea „calității... de mărturie asupra unei situații istorice date” a epistolelor; alta în încadrarea scrisorilor în convenția literară a „culturii de imprecație”, nefamiliară cititorului român. Dintre critici, e de reținut reproșul lui Liviu Antonesei, care observă în construcția volumului o „lipsă de coerență”, dată de ecartul dintre limbajul etnopsihologiei, esențialist, folosit în scrisorile către Alexandru Paleologu, și critica adusă esențialismului în partea
PATAPIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288712_a_290041]
-
naivă”, artizanală, fără enormități, dar și fără sclipire, reușind să apară ca un fel de Panait Cerna întârziat. În mesajul lui se pot desluși o neliniște difuză, aprehensiunea - discret sugerată - a neîmplinirii, a senectuții, crâmpeie de revelații, de vaticinări ori imprecații (câteodată obscur-vindicative), plăcerea contemplației, uneori înfiorări convenționale pe teme istorice, considerații pe teme etice - totul schițat indecis și plat. Câteva caligrafieri intimiste nu sunt lipsite de oarece grație. Dar P. pare dispus să prelucreze liric, fără discernământ sau reticențe, orice
PETRACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288774_a_290103]
-
și de viziune, rod al unei mari acuități perceptive și al unei remarcabile inventivități, atât în ordinea temelor, cât și în aceea a expresiei. Registrul dicțiunii, al atitudinilor și al stărilor poetice include ipostaze diverse, deseori contrastante, de la cântec la imprecație, de la reverie și rememorare nostalgică la proiecția caricaturală sau la celebrarea solemnă. Căci, în accepția autorului, „poemul e o cutie cu nebănuite corzi/ pe care o nevăzută mână - mai acut, mai grav - / le ciupește din când în când”. Cartea de la
PETEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288769_a_290098]
-
gură, fără de patimă și ură, Folclor nou, pe motive din actualitate, Epistolă din sania fără zurgălăi. Ciclul dedicat țăranului (Cu bâtele, Ioane, Chipul tău, Ioane, Rupe lanțul, Ioane și Ioane, încotro?) dezvăluie alt registru, grav, în care verbul șfichiuitor și imprecația amintesc poezia argheziană. După 1989 N.-G. publică la București câteva piese de teatru și romane, dintre care cel mai interesant este volumul K2B3, misiune secretă în România, 1989 (1993), o încercare de reconstituire a evenimentelor din decembrie 1989, cu
NICOLAU-GOLFIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288441_a_289770]
-
alese (1934), cuprinzând versuri dedicate naturii, într-o transpunere colorată și voluntară, o prelungire, în fapt, a arghezianismului, cu minime influențe barbiene la nivelul sintaxei. Imagistica, violentă, mizează pe contrastul dintre presimțirea intensă a morții și revenirea primăverii sau dintre imprecație și rugăciune. Profesiunile de credință sunt tot argheziene, însă lipsite de grație și păcătuind prin gesticulație excesivă. SCRIERI: Viața tragică și românească a lui Eminescu, vol. I: Copilăria și tinerețea, Craiova, 1928; Poeme alese, Craiova, 1934; Problema Eminescu, Craiova, 1938
PAUNESCU-ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288730_a_290059]
-
mi s-a părut mereu că tabloul făcut de Tocqueville Franței de la sfârșitul secolului al XVIII-lea era încă evocator două secole mai târziu, în Europa de Est. Astfel, numai puțini autori au învățat (prin studii formale sau ca autodidacți) drumul de la imprecație și ditiramb la analiză, de la metaforă și fantasmă la informație, de la narcisism la deschidere către tribulațiile celorlalți. Unii dintre scriitorii care au făcut după 1989 și carieră universitară, de regulă în facultăți de filologie, au adus totuși în discursul public
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
bietul „Ravelstein”, ceea ce mi se pare o combinație de lașitate și răutate auctoriale: „Chick”, mai cu seamă dacă distanța lui Bellow față de el era cu adevărat importantă, putea avea curajul opiniilor sale. Căci ale sale sunt, în ciuda convenționalei delegări a imprecației de la narator la personaje. „Abe” îi spune lui „Chick” că „Kogon” e „atras de bărbați”; tot „Abe”, uneori completat de neprihănita „Rosamund”, e cel care-l denigrează pe „Grielescu”. „Radu Grielescu” apare întâia dată în roman după prima sută de
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ura străveche a poporului contra asupritorilor lui succesivi, care i-au barat accesul la viață și la posesia țarinii muncite. De aceea «șfichiul» acesta verbal colorat e plin de mânie justă Învârtit parcă de un Antim Ivireanu, corespunde tonului de imprecație usturătoare a poetului, Împotriva „căftăniților”. Deci limbajul de „didahii” sau de mustrări biblice vehemente, reprezintă pentru Dan Deșliu un mijloc de materializare a suferințelor istorice, de localizare În timp a acestora și nu un artificiu, pitoresc dar steril, cu care
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
inversiune, elipsă, chiasm, anaforă etc.; tropi (figură cu schimbare de sens; atribuirea unei semnificații care nu este semnificația proprie a unui cuvânt): metaforă, litotă, alegorie, personificare etc.; figuri de gândire (afectează nu un cuvânt, ci întregul discurs): portretul, tabloul, deliberația, imprecația, apostrofa etc. Trecerea de la criteriul constatativ al substituției (Aristotel), la criteriul funcțional al devierii (poetica modernă) explică multe din morfologia expresivității, însă ridică și o întrebare majoră, despre care am mai pomenit: la ce anume se raportează abaterea? Gramaticalitatea limbii
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
propriu (Durerea ne cheamă, Ni-e cupa plină de amar, Va bate ceasul răzbunării). Intenționând să cuprindă întreaga dramă umană, poetul, care nu a cunoscut marile răsuciri interioare, nu a putut evita, în Ancore, nici schematismul alegoric (Excelsior), nici zgomotoasa imprecație vaticinară (Circul vieții, Satira vremii). Firesc însă, figura lui Iisus-răscumpărătorul consună, în Talaz, cu armoniile învierii în natură și în om (Descătușare, Trezire). Este proslăvit, totodată, pe urmele lui Nichifor Crainic, etnosul românesc ca izvor de înnoiri viitoare (Stâna, Mocanul
BRAN-LEMENY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285858_a_287187]
-
ieșite de sub pana lui Alecu Russo. Emanând dintr-o adorație adâncă a patriei, bogată și frumoasă, dar nefericită, Cântarea României este un poem alegoric impresionant. O tristețe sfâșietoare pentru umilințele unui neam mândru, slobod și unit odinioară, se împletește cu imprecația teribilă aruncată asupra celor care l-au trădat. Semne înfricoșate vestesc, ca într-un apocalips, apropierea „furtunii mântuitoare”, când va să se arate eroul providențial, Mesia, de care se leagă speranțele de izbăvire. E clipa pentru care trebuie să se
CANTAREA ROMANIEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286071_a_287400]
-
Vasile Drobotă !... Orișicând la biserică. - Dar-ar hùlera într-însul și l-ar c... cânii, blastama Butiloaia, cu totul de altă părere și fără să țină seama că, în situația de față, bătrânul ar putea rămâne indiferent la astfel de imprecații. - Ba, să-l auzi, drăguța mé, cum bocește de frumos ! Stă sara la foc și zice. - O bocește pe Rusoaia cea bătrână cu care s-a avut bine când era flăcău. Nu ea l-a învățat să-și puie piciorul
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
sunt în stare. Și literatura e de vină că nu ne împăcăm cu iubitele noastre. Trăim în iluzii și realitatea apoi nu ne place. Irina nu seamănă cu cinstita Andromaca, pentru care nu există slăbiciuni și care rezistă fără greutate imprecațiilor lui Pirus; cu Esther, ce-și riscă viața ca să-și salveze neamul; cu Monime, supusă hotărârilor soartei, decisă să accepte dorința impetuoasă a lui Mitridate, renunțând la propriile ei sentimente; cu Bérénice, ce are curajul, oricât de tragic ar fi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dacă durerea ei sub ploaia vorbelor mele e tot așa de mare ca și aceea pe care o simte în lipsa mea, și când se crede datoare să facă un gest tragic. De nu voi primi nici un răspuns la noile mele imprecații, mă voi întoarce, pretextând acasă, ca să nu fiu ridicol, că sunt bolnav, în definitiv, cu toată fruntea mea încruntată, cu toți mușchii mei celebri, care mă fac să mă pot lupta cu ușurință cu trei oameni deodată, sunt laș, mic
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
țipau pe diferite tonuri: "Rămîi aici!" Gina întreba: "Ce faci, vii cu mine?" Și Irina se zbătea: "Ce să fac?" Scena a durat, se pare, mai multe ore. La urmă a rămas cu ei, după cum cu două zile înainte, la imprecațiile mele, rămânea cu mine. Depindea deci de moment. E greu de știut dacă în toate întîmplările ei avea și ea vreo hotărâre personală. Ființă ușuratecă și iresponsabilă. După o zi, înainte de a pleca la Sinaia, a trecut pe la Gina. Remușcările
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Un sentiment aparte îl încearcă și când află vestea căsătoriei Adelei: "am avut un sentiment de chinuitoare durere ă...î și cel mai insuportabil sentiment de rușine din viața mea". Rușine resimte și când crede că Adela îl iubește, aducîndu-și imprecații (vezi supra). Suportă dezagreabilitățile la care dragostea îl obligă. Relevă comicul situației, nu cu accente dureroase: "Eram comic în laboratorul acesta improvizat (Adela făcea dulceață de zmeură, n. n.) și intre femei" (Opere, 6, p. 111). Altă dată se teme că
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-i rotunjimi, savurându-și revanșa. „Mergeți și spuneți șeicului să vină aici, în loc să-și petreacă zilele cu rugăciuni! Întrebați-l dacă știe să aprindă un fitil la fel de ușor cum arde o carte!“ Cei mai cucernici se îndepărtau în grabă, mormăind imprecații, în vreme ce alții îl întrebau stăruitor pe medic asupra modului de se sluji de tun și asupra efectelor lui dacă ar fi fost folosit împotriva orașului Santa Fe. Bineînțeles, nici el n-avea habar, astfel că explicațiile i-au fost cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
De când a căzut în mâinile necredincioșilor, orașul ăsta a ajuns pentru noi un loc al infamiei. E o temniță, iar poarta ei stă gata să se închidă încet-încet. Cum să nu profitați de această ultimă șansă pentru a scăpa? Nici imprecațiile predicatorului, nici dojenile dezrobitorului nu l-au putut hotărî pe tata să-și părăsească orașul. A doua zi după întâlnirea asta, se ducea la Hamed ca să-i ceară vești de la iubita lui. Salma suferea în tăcere, punându-și nădejdea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
opera lui Jean Genet: cică, chipurile, această lume a pegrei celei mai abjecte, cu care se confundă ca într-o beție, fără posibilitate de iluzionare din partea cititorului că ar fi vorba de vreo parabolă, liricul ei creator, și față de care imprecația și viziunea neagră a lui Celine par de un inocent și roz sentimentalism, ar fi, după domnul Sartre, o contestare. Contestare a cui? A lumii burgheze, firește, a cui altcuiva? Am citit în aceste recente luări de atitudine practice în
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
trădat și el. A găsit o scuză ca să nu vină aici, dar, la întoarcere, am descoperit că ține legătura cu Hideyoshi. Și când te gândești că un om care a fost atât de apropiat clanului Akechi e capabil de așa ceva! Imprecațiile lui Dengo nu se mai sfârșeau, dar, pe chipul ridat al lui Toshimitsu, nu se citea nici o surprindere. Mitsuhide plecă pe la amiază, fără a fi realizat nimic. Ajunse înapoi la Shimo Toba cam în același timp în care Hideyoshi trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
știință. Nici conforme Învățăturii Profetului. Acestea fiind zise, când te minunezi, la Samarkand sau altundeva, În fața unei moschei admirabil Înveșmântate În cărămizi smălțuite de meșterii șiiți din Kashan, și când propovăduitorul aceleiași moschei aruncă, de la Înălțimea amvonului său, invective și imprecații Împotriva „blestemaților de eretici din secta lui Ali”, faptul nu e deloc mai potrivit Învățăturii Profetului. Omar Își revine ușor: — Iată vorbele unui om cu judecată. — Știu să fiu cu judecată, așa cum știu să fiu și nebun. Pot fi curtenitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
moartea. Să fie liniștiți, am cancer, un cancer al maxilarului! Ca de fiecare dată când avea slăbiciunea de a se plânge, se răscumpără imediat printr-un râs fals nepăsător și o glumă doctă. — Cancer, cancer, cancer, repetă el ca o imprecație. Medicii din vremurile apuse puneau toate bolile pe seama conjuncțiilor aștrilor. Numai cancerul și-a păstrat, În toate limbile, denumirea astrologică. Spaima e intactă. Rămas, câteva clipe, gânditor și melancolic, nu Întârzie s-o ia de la capăt, pe un ton vioi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
-te, nu te mai năpusti și tu așa, din orice fleac. Temperatio! Pace-pace, între două dobitoace. Pe bune! Poftim, mi-am luat botul de-acolo. Și n-am uitat nici de Trimis! Hmm...? Ce spuneai? Va t'en faire foutre! Imprecația îi redeșteaptă Bursucului în minte, proaspăt, terifiantul film nocturn, de-abia încheiat. Iată cum decurseseră faptele: În întunericul răcoros și adânc, al bârlogului de iepure, Bursucul și cu Urechiatul picoteau, socotind fiecare, pe îndelete și în legea lui, scurgerea nisipului
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]